Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 341/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 341/2009
Ședința publică de la 02 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară vicePREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâții, și, împotriva deciziei civile nr. 2/05.01.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat cu delegație la dosar pentru reclamanții intimați, lipsă fiind aceștia și restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara intimaților reclamanți - avocat solicită respingerea recursului și în consecință, confirmarea deciziei Tribunalului Sibiu și a sentinței instanței de fond, ca fiind temeinice și legale.
În ceea ce privește primul motiv de recurs formulat de pârâți arată că acesta este nefondat, față de împrejurarea că în cauză s-au acordat mai multe termene de judecată, comunicându-se recurenților și formulare, în sensul de a depune acte doveditoare la dosar cu privire la veniturile acestora, ceea ce pârâții nu au făcut, astfel că motivul privind încălcarea dreptului la apărare și acordare de asistență judiciară gratuită este nelegal. De asemenea și cererea de amânare pentru angajarea unui apărător, susține mandatara intimaților, este nelegală.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs invocat, respectiv faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale formulată în cauză, arată că aceasta a fost formulată la termenul când cauza era în stare de judecată, și față de obiectul ei - investiții aduse imobilului, nu era relevantă soluționării cererii de evacuare ca obiect principal al acțiunii, astfel că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia la acest termen, însă a făcut aplicarea dispozițiilor art. 118 cod procedură civilă, cererea fiind disjunsă. De asemenea, dreptul de retenție asupra imobilului nu invocă și dreptul de folosință al acestuia, ceea ce duce la concluzia că se urmărește de către pârâții recurenți doar tergiversarea cauzei, rezultând de aici, în mod indubitabil, că nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Referitor la nelegalitatea hotărârii invocată de recurenții pârâți, cu privire la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, este nefondată această susținere, deoarece s-a expus pe larg starea de fapt, invocându-se de altfel și sentința civilă nr. 653/2000 care există la dosar, prin care s-a dispus sistarea stării de indiviziune. De asemenea, între părți a fost încheiat un contract de vânzare -cumpărare care a fost anulat, și pârâții recurenți nu pot nega faptul că există identitate de imobile.
Față de aceste considerente, solicită respingerea ca nefondat a recursului de față, cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanță la dosar.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 2130/27.03.2008 a Judecătoriei Sibiu s- admis acțiunea formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții, și și în consecință s-a dispus evacuarea pârâților din apartamentul II situat în Sibiu,-, format din 3 camere și dependințe, înscris în CF 45210 Sibiu nr. top 375/1/2/II. Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 610,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu situat în Sibiu,-, jud. Sibiu, înscris în Cf 1245 Sibiu nr. top 375/1 a fost coproprietatea reclamanților și a Statului Român iar prin sentința civilă nr. 653/2000 pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a dispus sistarea stării de indiviziune prin formarea a două loturi dintre care cel cu nr. top nou 375/1/1 apartament compus din o cameră și dependințe cu 13% din părțile comune indivize s-a atribuit Statului Român iar cel cu nr. top 375/1/2 format din construcții și alte dependințe împreună cu cota de 77% din părțile comune indivize a revenit reclamanților. (filele 9, 81, 82, 93-98 dosar fond).
Pârâții și au cumpărat în condițiile Legii 112/1995 cota de 4/6 părți din imobil, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5387/1999 încheiat cu SC însă prin sentința civilă nr. 4303/2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu, irevocabilă, s-a constatat nulitatea acestui contract de vânzare-cumpărare.
În condițiile OUG 40/1999 reclamanții au încheiat cu pârâtul un contract de închiriere la data de 29.10.2002, cu stabilirea de drepturi locative și în favoarea pârâților, pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 12.07.2002 iar după împlinirea acestui termen reclamanții nu au mai fost de acord cu reînnoirea contractul de închiriere cu pârâții, notificându-i în acest sens și solicitându-le să părăsească imobilul.
Pârâții și nu au avut încheiat un contract de închiriere cu Statul Român și nici nu au cumpărat apartamentul în baza Legii 112/1999, contract care să fie constatat nul, astfel că reclamanții nu au nici un fel de obligații față de aceștia privind închirierea în baza OUG 40/1999.
S-a apreciat în aceste condiții că ocuparea în continuare a imobilului de către pârâții chiriași contra voinței reclamanților proprietari încalcă dreptul de proprietate al acestora din urmă ca drept real și absolut care conferă titularului cele trei atribute - al posesiei, folosinței și dispoziției, conform art. 480.civ. La data de 13 mai 2008 s-a formulat apel d e către apelanții pârâți, și.
Prin cererea de apel s-a solicitat, în principal admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate.
Prin motivele de apel s-a invocat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale formulate și a disjuns cererea deși acestea trebuiau soluționate împreună. Instanța de fond a dispus evacuarea din imobil deși nu s-a făcut dovada că spațiul pe care îl folosesc este înscris în cartea funciară.
S-a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 5387/1999 s-a cumpărat de la SA apartamentul în care locuiesc, apartament la care au efectuat lucrări de reparații care s-au ridicat la 10.000 lei vechi. La data la care s-au făcut reparațiile, imobilul nu era revendicat de nimeni. S-a solicitat obligarea la încheierea unui contract de închiriere până la primirea unui spațiu, corespunzător familiei.
La data dobândirii imobilului de către antecesorii reclamanților, proprietar asupra întregului imobil era Statul Român. Suprafața utilă a apartamentelor era de 238,39. iar pârâții dețin suprafața de 229. S-a arătat că raportat la această suprafață apartamentul ar aparține Statului Român și nu reclamanților iar instanța de fond nu a făcut această verificare. Ca urmare, s-a solicitat admiterea apelului,cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2/2002, Tribunalul Sibiua respins apelul formulat de apelanții, și împotriva intimaților reclamanți, G, împotriva sentinței civile nr. 2130/27.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu, ca nefondat. Au fost obligați apelanții la plata către intimata a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Prin încheierea de ședință, pronunțată la 31.01.2008, instanța de fond a constatat ca fiind tardiv depusă cererea reconvențională prin care pârâții din cererea de chemare în judecată - reclamanți pe cale reconvențională solicitau obligarea proprietarilor la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului.
Nefiind respectate cerințele art. 119 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța de fond a dispus judecarea separată a cererii reconvenționale, care a format obiectul unui nou dosar înregistrat la Judecătoria Sibiu.
Prin urmare, nu a putut fi primit primul motiv al apelului referitor la nepronunțarea instanței de fond asupra pretențiilor pârâților legate de bun, acestea urmând a fi analizate în dosarul nou format.
În privința celui de al doilea motiv al apelului s-a constatat că apelanții și au dobândit în condițiile Legii 112/1995 cota îndiviză de 4/6 părți din imobilul situat în Sibiu,-, jud. Sibiu, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5387/1999 încheiat cu, contract ce a fost declarat nul prin sentința civilă nr. 4303/2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu, irevocabilă.
Reclamanții au redobândit dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 2/6 din imobilul înscris în Cf 1245 Sibiu nr. top 375/1, ce fusese naționalizată iar prin sentința civilă nr. 653/2000 pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-a dispus sistarea stării de indiviziune prin formarea a două loturi dintre care cel cu nr. top nou 375/1/1 apartament compus din o cameră și dependințe cu 13% din părțile comune indivize s-a atribuit Statului Român iar cel cu nr. top 375/1/2 format din construcții și alte dependințe împreună cu cota de 77% din părțile comune indivize a revenit reclamanților.
Astfel, susținerea apelanților că reclamanții nu dețin dreptul de proprietate asupra apartamentului pe care ei îl ocupă care continuă să se afle în proprietatea Statului Român, de asemenea nu a putut fi primită. Prin sistarea indiviziunii acest apartament a fost atribuit reclamanților care au dobândit proprietatea în baza efectului retroactiv al hotărârii date în partaj. Hotărârea fiind irevocabilă și înscrisă în cartea funciară nu mai poate fi verificată cu privire la cotele ideale deținute de părți și atribuite prin sentință.
Cum indiviziunea pe cote părți presupune determinarea abstractă a dreptului de proprietate sub forma unei fracțiuni matematice, modalitatea de realizare a partajului și de formare a loturilor în natură este la libera apreciere a copartajanților.
Mai mult, în acțiunea în evacuare apelanții nu pot invoca lipsa calității de proprietari a reclamanților întrucât chiar cu aceștia au încheiat la data de 29.10.2002, în condițiile OUG 40/1999, un contract de închiriere cu stabilirea de drepturi locative și în favoarea pârâților, pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 12.07.2002.
Astfel, contractul de închiriere ce constituia titlu locativ al apelanților și-a produs efectele până la data înscrisă în acesta, respectiv până la 12.07.2007, dată de la care locațiunea a intrat sub incidența art.1437 Cod civil, devenind locațiune fără termen, supusă dispozițiilor dreptului comun.
În consecință, potrivit art.1438 Cod civil, de la data notificării concediului locațiunii prin cererea de evacuare, pârâta nu a mai putut opune reclamantei nici tacita relocațiune, având obligația de a preda imobilul proprietarilor.
Chiar dacă contractul de închiriere a fost încheiat sub regimul nr.OUG 40/1999 nu se poate reține prelungirea de drept a acestuia în lipsa unui acord de voință în acest sens întrucât tribunalul a apreciat că la data de 08.04.2004, a încetat prorogarea legală a termenului contractelor de închiriere privind imobilele ce au fost supuse regimului închirierii stabilit inițial prin Legea nr. 17/1994, prelungite ulterior de drept în temeiul art.1 și art.11 alin.1 din nr.OUG40/1999.
Într-adevăr prin art. 14 alin 1 din nr.OUG40/1999, se prevede în mod expres că a expirarea termenului de închiriere chiriașul are dreptul la reînnoirea contractului pentru aceeași perioadă, dacă părțile nu modifică prin acord expres durata închirierii.
Actul normativ nu prevede sancțiunea ce intervine atunci când proprietarul refuză încheierea unui nou contract, susținerea apelanților că în această situație operează prelungirea de drept a contractului anterior în aceleași condiții, neputând fi primită. Obligația prevăzută în sarcina proprietarului, corelativă dreptului chiriașului la o nouă locațiune subzistă fie până la expirarea termenului contractual din contractul de închiriere anterior sau, fie cel mult, până la expirarea perioadei de 5 ani înscrisă în art. 2 din Legea nr. 241/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 cod procedură civilă.
În expunerea criticilor se arată următoarele:
1.Instanța de apel a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii privind ajutor public judiciar și apoi prin respingerea cererii privind angajarea unui apărător. Instanța de apel a respins cererea de ajutor public fără să solicite nici un înscris iar hotărârea asupra cererii nu a fost comunicată. De pe site-ul Ministerului Justiției recurenții arată că au aflat la data de 18 decembrie 2008 soluția de respingere iar la 5 ianuarie 2009 au formulat cerere pentru angajare apărător, cerere respinsă deși era justificată.
2.Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privind cererea reconvențională formulată. Instanța de apel nu face referire la data când s-a depus cererea și când a fost considerat primul termen de judecată pentru a se putea face aprecieri în sensul că cererea a fost tardiv depusă. Astfel sunt incidente prevederile art. 304 pct. 6 cod procedură civilă.
3.Instanța de fond a dispus evacuarea deși nu s-au făcut dovezi că spațiul folosit este cel înscris în cartea funciară. Deși recurenții au arătat că raportat la cotele de proprietate pe care le dețin reclamanții și suprafața apartamentului deținut de pârâți, suprafața ar aparține Statului Român, instanța de fond nu a făcut această verificare. Mai mult, instanța schimbă caracterul cererii, apreciind că asupra acestor probe s-a pronunțat irevocabil o altă instanță ( art. 304 pct. 7 cod procedură civilă). Recurenții arată că nici o altă instanță nu s-a mai pronunțat asupra acestui aspect. Față de modul în care s-a răspuns acestui capăt de cerere, recurenții motivează că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 6 cod procedură civilă.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate Curtea constată următoarele:
Cu referire la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, se constată că este vădit nefondat.
Recurenții susțin că instanța de apel a respins cererea de ajutor public judiciar fără să le solicite nici un înscris. Această susținere este vădit și în contradicție flagrantă cu actele dosarului.
Instanța de apel a respectat dispozițiile legale incidente respectiv dispozițiile OUG 51/2008. Mai mult, deși potrivit acestor dispoziții legale recurenții erau obligați să depună la dosar cererea în forma prescrisă de prevederile art. 14 OUG 51/2008, având atașate înscrisurile doveditoare precum și declarații pe propria răspundere - obligații nerespectate de către recurenți - instanța de apel a acordat mai multe termene de judecată pentru îndeplinirea acestor cerințe și a dispus prin încheierea de ședință din 18 decembrie 2008 emiterea unei adrese către apelanți pentru complinirea acestor lipsuri ( adresă fila 121 dosar apel).
Recurenții nu au îndeplinit aceste obligații legale astfel că, legal instanța de apel a respins cererea de ajutor public judiciar.
E de precizat că aceste critici trebuiau formulate în calea de atac a reexaminării și nu în prezentul recurs.
În ce privește cererea de amânare a judecății, fiind depusă la dosar după dezbateri, corect instanța de apel nu a avut-o în vedere.
Corect instanța de apel a apreciat că dreptul la apărare al reclamanților - apelanți în cauză a fost respectat prin acordarea mai multor termene de judecată în vederea asigurării apărării iar atitudinea acestora a dus la respingerea cererii formulată.
Nici motivul doi de recurs încheiat pe baza dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 cod procedură civilă nu pot fi primite.
Și aceste susțineri referitoare la cererea reconvențională sunt vădit neîntemeiate. Instanța de apel, în considerentele deciziei atacate, s-a pronunțat corect asupra criticilor referitoare la disjungerea cererii reconvenționale. Împrejurarea că instanța de apel nu a arătat data depunerii cererii, respectiv când a fost considerat primul termen de judecată nu constituie motiv de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă și nici în sensul art. 304 pct. 6 cod procedură civilă, aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de apel a reținut corect nerespectarea în cauză a cerințelor art. 119 al. 3 cod procedură civilă.
Critica circumscrisă motivului trei de recurs, referitoare la evacuarea recurenților din imobil, deși nu s-a făcut dovada că spațiul folosit este cel înscris în cartea funciară, este de neprimit.
Verificând cererea de apel se constată că aceste susțineri au constituit motivul doi de apel și asupra căruia instanța de apel s-a pronunțat pe larg în considerentele deciziei atacate.
Prin urmare susținerea recurenților în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 cod procedură civilă, este vădit nefondată.
De asemenea, susținerile recurenților întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 cod procedură civilă, în sensul că prin motivarea dată instanța a schimbat caracterul cererii este de neprimit.
În primul rând, în prezentul dosar s-a soluționat doar cererea principală formulată de către intimați. Prin urmare nu se poate susține juridic formularea unei cereri de către recurenții pârâți, cerere pe care instanțele de fond să-i "schimbe caracterul". C mult se poate susține un mijloc de apărare.
În al doilea rând, prin aceste critici se afirmă practic netemeinicia hotărârii instanței de apel, or, în condițiile în care pct. 10 și 11 ale art. 304 cod procedură civilă au fost expres abrogate controlul judiciar efectuat de către instanța de recurs este limitat la aspectele de nelegalitate ale hotărârilor recurate.
Or, în speță, împrejurările de fapt esențial au fost lămurite prin hotărârea atacată în urma analizei și sintezei unui vast probator. În raport cu cele relevate de către instanța de apel, Curtea constată că rezolvarea pe care această instanță a dat-o cererii de evacuare, poartă atributul legalității, sub toate aspectele.
Față de considerentele expuse, întrucât în cauză nu este incident nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 cod procedură civilă, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă, va respinge ca nefondat prezentul recurs.
Față de dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimați și justificate cu înscrisuri la dosar.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâții, împotriva deciziei civile nr. 2/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Obligă recurenții să plătească intimatei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2.10.2009.
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean - - | JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară - - - | JUDECĂTOR 3: Mihaela - - |
Grefier, |
.
Tehn.
16 ex/26.10.2009
Jud. fond -
Jud. apel - /
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela
