Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 356/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 356

Ședința publică de la 16 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Viziteu

JUDECĂTOR 2: Niculina Țiț

JUDECĂTOR 3: Elena Pașcan

Grefier - -

******************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâtul CLUBUL COPIILOR ȘI, împotriva sentinței civile nr. 383/AC/11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimata-reclamantă, asistată de av., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen, motivat, scutit legal de plata taxelor de timbru. Se solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Av. arată că a luat cunoștință de motivele de recurs de la dosar, acestea nefiindu-i comunicate. Solicită cuvântul pe fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Av. având cuvântul în susținerea motivelor de recurs, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză.

Recurentul pretinde că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 lit. a anexa II din /2001. Însă acest text de lege care este limitativ, are în vedere doar instituțiile din învățământul de stat care beneficiază de o prelungire a duratei în care poate fi păstrată afectațiunea anterioară.

Recurentul este o instituție care se ocupă de programul liber al copiilor cu diferite activități extrașcolare, dar nu intră în sistemul învățământului de stat.

Al doilea motiv de recurs este practic o reiterare a celui dintâi.

S-a solicitat încă de la fond ca recurentul să depună contractul de închiriere care nu există. Deținătorul imobilului a fost notificat și s-a solicitat eliberarea spațiului.

Pentru cele precizate, solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.1020/25.07.2007 a Judecătoriei Bicaza fost admisă cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Clubul Copiilor - Grupul Școlar -, județul N, pentru evacuare.

S-a dispus evacuarea pârâtului Clubul Copiilor și din imobilul proprietatea reclamantelor și, imobil situat în,-, județul N, cu vecinii: la - domeniul public; la - str. - -, la - proprietatea și la - domeniul public.

S-a respins cererea reconvențională privind menținerea afectațiunii imobilului pe încă 5 ani ca neîntemeiată.

Prima instanță a reținut că imobilul aparține reclamantelor ca proprietare, care trebuie să se bucure de posesia acestuia. În lipsa unei chirii negociate și acceptate de ambele părți, reclamantei nu i se poate încălca dreptul constituțional la proprietate.

În ce privește cererea reconvențională aceasta ar fi admisibilă în condițiile stabilirii prin negociere a unei chirii.

Clubul Copiilor și a promovat apel, motivând că imobilul se înscrie în sfera celor prevăzute de art.16 din Legea nr.10/2001, astfel că afectațiunea la data restituirii trebuie menținută pe o perioadă de 3 ani. A solicitat obligarea reclamantelor la menținerea afectațiunii pentru 5 ani prin încheierea unui contract de închiriere conform nr.HG1886/2005 și să se țină cont că denumirea corectă a pârâtului este Clubul Copiilor și și nu Gupul Școlar.

Prin decizia civilă nr.383/11 decembrie 2007, Tribunalul Neamța admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul că se admite acțiunea reclamantelor contra pârâtului Clubul Copiilor și, în loc de pârâtul Clubul Copiilor - Grupul Școlar -, Jud.

A obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în ce privește denumirea pârâtului este greșit, cea reală fiind Clubul Copiilor și.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.3788/25.04.2006 imobilul în litigiu a fost restituit în baza Legii nr. 10/2001 numitei autoarea reclamantelor și.

Potrivit dispozițiilor art.16 alin.1 din Legea nr. 10/2001 republicată invocate de pârât, imobilele indicate în anexa 2 ) printre care se regăsesc și cele ocupate de unitățile și instituțiile de învățământ din sistemul de stat (grădinițe, școli, licee, colegii, școli profesionale, școli postliceale, instituții de învățământ superior) se restituite foștilor proprietari cu obligația acestora de a le menține afectațiunea pe o perioadă de 3 ani.

Este vorba de instituții și unități în care se desfășoară efectiv procesul de învățământ conform programelor școlare întocmite la fiecare nivel de pregătire.

În speță, în clădirea restituită se desfășoară activități extrașcolare sub forma unor cercuri școlare, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art.16 alin.1 din legea nr.10/2001.

Prin urmare, nu sunt incidente nici dispozițiile HG1886/2006 privind cuantumul chiriilor aferente imobilelor ce se încadrează în prevederile art.16 din Legea nr.10/2001 republicată.

Pârâtul Clubul Copiilor și a promovat recurs reiterând aceleași motive din petiția de apel, solicitând menținerea afectațiunii cu obligativitatea încheierii unui contract de închiriere și drept consecință respingerea acțiunii în evacuare.

A solicitat judecata în lipsă.

Curtea examinând criticile formulate le constată neîntemeiate, hotărârile atacate fiind legale și temeinice.

Este de observat că restituirea imobilului în litigiu în proprietatea autoarei reclamantelor, s-a făcut prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.3788/25.04.2006, fără însă ca actul să cuprindă vreo dispoziție în sensul celor cuprinse în art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001. Aici se prevede că imobilul se poate restitui în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani pentru imobilele cuprinse la pct.3, 4 din anexa nr.2 lit.a, sau după caz de până la 5 ani de la data emiterii deciziei, pentru cele arătate la pct.1 și 2 din anexa nr.2 lit.

Așadar asupra păstrării afectațiunii imobilului era obligatoriu să se pronunțe ministerul odată cu emiterea ordinului de restituire, ori acesta în calitate de administrator al bunurilor, a apreciat că nu se impune acest lucru.

De altfel, dispozițiile cuprinse în art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001, sunt restrictive, afectațiunea putându-se prelungi doar dacă imobilul este necesar și afectat exclusiv și nemijlocit activităților de învățământ. Ori așa cum rezultă din susținerile părților, aici se desfășoară activități extrașcolare, fiind denumit Clubul copiilor.

Așadar, instanțele au dat eficiență dispozițiilor art.23 alin.4 din legea nr.10/2001, precum și art.480 cod civil potrivit cărora proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege.

Prin urmare, pentru argumentele expuse, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul CLUBUL COPIILOR ȘI, împotriva sentinței civile nr. 383/AC/11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

pt.Grefier

aflat în, semnează

GREFIER SECȚIE

red.sent.

red.dec../

red.dec.rec.El./5.05.2008

tehnored./14.05.2008/2 ex.

Președinte:Camelia Viziteu
Judecători:Camelia Viziteu, Niculina Țiț, Elena Pașcan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 356/2008. Curtea de Apel Bacau