Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul I recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 40/2008-
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Viorel Pantea | - - | - JUDECĂTOR 2: Florica Roman |
- | - JUDECĂTOR 3: Elena Bocșe | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în sat, nr.46, comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr. 606/LM din 5 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 27.12.2007 întâmpinare din partea intimatei contestatoare, după care:
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la judecarea recursului, având în vedere împrejurarea că părțile au solicitat soluționarea prezentei căi de atac și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 606/LM din 5 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatei CASA LOCALĂ DE PENSII B și în consecință s- respins contestația față de această intimată.
S-a admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr. 16957/19 aprilie 2007, emisă de intimată, pe seama contestatoarei fiind obligată intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 1 iulie 2005, sens în care s-a dispus emiterea unei noi decizii de pensionare.
Nu au fost acordare cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. 16957/19.04.2007 a fost recalculat dreptul de pensie de urmaș al contestatoarei, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 0,80391 puncte. Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform Legii nr. 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatoarea la data de 1 octombrie 2004 este Legea nr.3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța de fond a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al soțului contestatoarei era Legea 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " a trebuit concluzionat că într-adevăr stagiul complet de cotizare al soțului contestatoarei ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. la care s-a făcut referire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s- impus concluzia că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța de fond a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.3 din Legea nr. 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, tribunalul constatând că din adeverința nr.1844/16.05.2007 depusă de contestatoare în probațiune emisă de Compania Naționala a - B -Sucursala B, rezultă că soțul acesteia a desfășurat pe o perioadă mai mare de 15 ani activitate în zona I de radiații, în temeiul art. 20 alin.1 lit. b și art.43 din Legea nr. 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația conform dispozitivului hotărârii recurate.
Împotriva acestei sentințe în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii contestației, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, instanța de fond a dat o interpretare eronată a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din nr.HG1550/2004, reținând că stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu este cel impus de art. 8 din Legea nr. 3/1977 în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie al intimatei, ci un alt număr de ani vechime în muncă, fără ca această opinie să fie fondată pe o anumită dispoziție legală.
De asemenea s-a mai arătat că, instanța a motivat contradictoriu hotărârea, reținând că intimatei i se aplică dispozițiile art. 2 din HG nr. 1550/2004, pe care le coroborează cu art. 14 din Legea nr. 3/1977, lege ce nu face referire la 15 ani sau 20 de ani ca stagiu complet de cotizare, în plus a aplicat retroactiv dispozițiile Legii nr. 19/2000 și OUG nr. 4/2005, încălcând principiul constituțional al neretroactivității legii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului civil de față, cu cheltuieli de judecată.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:
Prin decizia nr. 16957/21 mai 1985 s-a stabilit pensia de urmaș în favoarea intimatei, după soțul său decedat-, reținându-se că acesta avea o vechime totală în muncă de 34 de ani 11 luni și 11 zile, din care, o perioadă de 22 de ani 9 luni și 21 de zile se include în grupa I de muncă.
Din adeverința nr. 1844/16 mai 2007, emisă de Compania Națională a SA-B, Sucursala B, reiese că activitatea desfășurată de către soțul intimatei în perioadele: 16.12.1954-13.07.1959, 01.03.1963-01.08.1969, 20.10.1969-01.10.1971, 01.01.1972-15.11.1980, se încadrează în procent de 100% în zona I de radiații, grupa I de muncă subteran.
Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie al acesteia, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar articolul 43 din Legea nr. 19/2000 prevede pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I și II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de art. 20 lit. b și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani la grupa I-a și 20 de ani la grupa a Ii-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare stagiilor prevăzute de acest articol, conform art. 77 din lege.
Este cert că intimatei i s-au aplicat, la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond, nefiind o adăugare la lege, întrucât s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare, se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar art. 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei care au avut "neșansa" de a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției, ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.
Prin aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației soțului intimatei, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare acestuia raportat la persoanele care s-au pensionat după intrarea în vigoare a legii nr. 19/2000 și cei care s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile neavenite.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, fără cheltuieli de judecată, nefiind justificate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în sat, nr.46, comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr. 606/LM din 5 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător - 31.01.2008
- dactilografiat grefier -01.02.2008-2 ex.
Președinte:Viorel PanteaJudecători:Viorel Pantea, Florica Roman, Elena Bocșe