Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 403/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.403
Ședința publică de la 26 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu
Grefier - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 314 din 04 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- și sentinței civile nr. 4309 din 26 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul pârât, asistat de avocat, lipsind recurenții reclamanți și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru intimatul pârât, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 4309/26.06.2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât, ca neîntemeiată, s-a respins autoritatea de lucru judecat invocată de pârât ca neîntemeiată și a fost respinsă cererea reclamantului și împotriva pârâtului având ca obiect evacuarea acestuia din imobilul ocupat în comuna, jud.O, prin admiterea excepției de inadmisibilitate a cererii.
S-a reținut pe fondul cauzei că dreptul de proprietate poate fi apărat prin diferite mijloace juridice, printre acestea regăsindu-se și acțiunea în revendicare prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său poate cere restituirea acesteia de la posesorul neproprietar, iar în speța dedusă judecății nu se poate invoca temei al acțiunii în evacuare, acțiunea în evacuare fiind specifică raporturilor juridice de locațiune printr-o posesie de just titlu.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel și, criticând soluția pentru greșita respingere a cererii sub motivul inadmisibilității, lipsind partea de a-și face apărări pertinente, această excepție neputând fi invocată în apărarea dreptului patrimonial personal raportat la natura juridică a dreptului dedus judecății.
Tribunalul O l t, prin decizia civilă nr. 314 din 04.11.2008, a respins apelul declarat de și, împotriva sentinței civile nr. 4309/26.06.2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, ca nefondat.
Au fost obligați apelanții la 700 lei cheltuieli de judecată, către intimatul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere faptul că, în speță, solicitarea unei acțiuni în evacuare nu poate fi primită, deoarece nu este vorba de un raport de locațiune care să poată duce la promovarea unei astfel de acțiuni, în speță, situația juridică a terenului și construcțiilor putând fi rezolvată pe calea unei alte acțiuni, respectiv în revendicare.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
Recurenții invocă încălcarea dispozițiilor art. 137 Cod pr. civ. considerând că instanța ar fi trebuit să acorde cuvântul părților pe fondul cauzei.
motiv de recurs se referă la aceea că instanța nu a avut în vedere dreptul de proprietate al recurenților, ca moștenitori ai autoarei -, conform certificatului de moștenitor depus la dosar.
Recurenții arată, de asemenea, că justifică interes în cauză, în baza dreptului de proprietate dobândit de către aceștia prin moștenirea bunului imobil în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că recursul formulat de către și este nefondat, pentru următoarele considerente:
Calitatea de moștenitori a recurenților privind imobilul în litigiu nu a fost contestată în cauză, iar instanțele în mod corect au reținut aceasta, însă fără influență asupra fondului cauzei, în situația în care s-a dat importanță lipsei unor raporturi locative între părți, specifice acțiunii în evacuare.
Mai mult, instanțele au reținut corect situația juridică a imobilului - teren și construcții - în cauză, situație care poate fi clarificată pe baza unei acțiuni în revendicare, respectiv de comparare a titlurilor de proprietate dintre părți.
Referitor la motivele de recurs care vizează o încălcare a dispozițiilor art. 137 Cod pr. civ. în sensul că instanța ar fi trebuit să acorde cuvântul părților pe fondul cauzei, se constată că, procedural, în conformitate cu dispozițiile legale în materie, instanța de fond a procedat corect la rezolvarea excepției invocate, care primează în fața rezolvării fondului cauzei conform cu dispozițiile art. 137 (1 și 2) Cod pr. civ.
Dispozițiile alin. 2 ale art. 137 Cod pr. civ. sunt aplicabile indiferent că este vorba despre o excepție de fond sau de procedură, fiind lipsită de suport acțiunea recurenților - apelanți, în sensul că pentru soluționarea unei excepții de fond este obligatorie unirea acesteia cu fondul cauzei.
Prin urmare, instanța a respectat dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod pr. civ. atunci când, fără a uni excepția cu fondul cauzei, s-a pronunțat pe baza dovezilor administrate asupra excepției care făcea de prisos cercetarea în fond a cauzei.
În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 312 (1) Cod pr. civ. coroborate cu considerentele mai sus arătate, instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de către și.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod pr. civ, și cu culpa procesuală a recurenților, instanța îi va obliga la plata cheltuielilor de judecată către intimatul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 314 din 04 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- și sentinței civile nr. 4309 din 26 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Obligă recurenții, către intimatul pârât, la 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. -
2 ex/6.04.2009
Tehn.
Al.
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Ionela Vîlculescu