Obligație de a face. Decizia 401/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.401
Ședința publică de la 26 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 24 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.1522 din 04 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SPECIALĂ POPULAR SRL și, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, lipsind intimații pârâți SC SPECIALĂ POPULAR SRL și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, prin serviciul registratură, recurentul reclamant a depus precizări și înscrisuri, după care;
Recurentul reclamant a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, timbrul judiciar de 0,15 lei și o precizare la care a anexat copii de pe adeverința nr.1668/12.02.2009 eliberată de Consiliul Județean D și Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nr.5132/P/2007 din 17.10.2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.
Instanța a pus în discuție, din oficiu, ca motiv de ordine publică în sensul disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, calificarea căii de atac promovată împotriva sentinței civile, în raport de prevederile art.2821Cod procedură civilă, soluționarea recursului revenind Tribunalului Dolj, având în vedere capătul de cerere - obiect pretenții ce a investit instanța după precizarea acțiunii, în valoare de 10.000 lei, acordând cuvântul asupra recursului, din perspectiva acestei împrejurări de drept, dar și pe fond.
Recurentul reclamant, asupra calificării corecte a căii de atac promovată împotriva sentinței civile, a lăsat la aprecierea instanței.
Pe fond, a pus concluzii de admitere a recursului și modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată. A arătat că i-a fost afectată imaginea, fiind și persoană publică, profesor pensionar, fost consilier județean, încălcându-i-se prin articolul publicat, un drept elementar al omului la onoare, demnitate și la propria imagine.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
1. Prin sentința nr. 3389/14.09.2007, Tribunalul Dolj - Secția contencios Administrativ si Fiscal, a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Craiova.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat ca in speța nu sunt incidente dispozițiile. art. 1 din Legea 554/2004, ce atrag competenta speciala a instanței de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 27.09.2007 sub nr-.
2. Prin sentința civilă nr. 1522/04.025.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții SC Specială Popular SRL și.
Pentru a se pronunța astfel, au fost avute în vedere următoarele împrejurări de fapt și de drept:
În ședința publica din data de 10.12.2007, reclamantul si-a precizat acțiunea in sensul ca a solicitat obligarea in solidar a pârâtelor la plata sumei de 10.000 lei ce reprezintă daune morale, rezultate in urma publicării articolului din cotidianul " Speciala ".
In ședința publica din 28.01.2008, reclamantul a precizat ca renunța la capătul de cerere privind dreptul la replica si a solicitat obligarea celor doi pârâți la daune morale si compensatorii, rezultate in urma publicării articolului in cotidianul " Speciala", precum si la cheltuieli de judecata.
Reclamantul a mai depus la dosar: adresa nr. A 1683/2007/11.01.2008 a Primăriei Mun. C, precizări făcute intr-un alt dosar, interogatoriu pentru paratul, si a timbrat legal acțiunea.
In dovedirea celor susținute, reclamantul a solicitat încuviințarea probei testimoniale, in cauza fiind audiați martorii si, proba cu înscrisuri si a formulat interogatoriu pentru pârâtul.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a constatat si reținut ca reclamantul a chemat in judecata pe pârâții SC Speciala si pentru a fi obligați la plata sumei de 10.000 lei daune morale si compensatorii, rezultate in urma publicării in cotidianul " Speciala " din data de 08.06.2007, a unui articol calomnios.
Pentru acordarea daunelor morale practica judiciara a statuat o serie de criterii obiective, majore prin care cel in cauza dovedește ca prestigiul, onoarea si reputația sau demnitatea sa au fost profund afectate prin apariția in presa locala a articolului menționat.
Din faptul publicării unui articol in presa, răspunderea unei persoane poate fi angajata atunci când articolul publicat a produs un prejudiciu.
Pentru a da locul la despăgubiri civile, atât prejudiciul moral cât si cel material, potrivit principiului general obligatoriu pentru orice pretenție dedusa in justiție, trebuie dovedita, instanța având posibilitatea de a aprecia după caz si probele administrate, măsura si importanta prejudiciului.
Cu privire la interpretarea disp. art. 998 si urm. cod civil pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, răspunderea civila delictuala, este in realitate, un raport juridic de obligații, care izvorăște dintr-o fapta ilicita si prejudiciabila.
Din analiza textelor de lege menționate, s-a ajuns la constatarea ca răspunderea delictuala, in general presupune existența sau întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.
Pentru a exista răspundere civila delictuala, trebuie întrunite toate condițiile generale enunțate mai sus.
Victima faptei ilicite care solicita obligarea autorului prejudiciului la reparare, conform principiului înscris in art. 1169, este ținuta sa facă dovada existenței condițiilor răspunderii civile delictuale.
In speța, reclamantul nu a dovedit prejudiciul moral cauzat de pârâtul jurnalist, expresiile folosite in articolul semnat de acesta, nefiind de natura sa-i afecteze onoarea si reputația sa.
In acest context, declarațiile martorilor audiați, releva starea conflictuala dintre reclamant si vecinii săi Meche si, precum si faptul ca acțiunea din presa împotriva reclamantului a fost una de denigrare, fără insa a preciza care este prejudiciul moral cauzat reclamantului.
Referitor la încălcarea prevederilor constituționale privind libertatea de exprimare si art. 8 privind dreptul la viața privată din CEDO, invocate de reclamant ca si temei de drept, prima instanța a apreciat ca modul in care articolul din presa a făcut referire la anumite aspecte legate de viața privată a reclamantului, nu au fost de natura sa aducă atingere onoarei si demnității sale.
In ceea ce privește daunele cominatorii solicitate de reclamant, s-a apreciat ca fiind ramase fără obiect, in urma renunțării de câtre reclamant la capătul de cerere privind dreptul la replica.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, reclamantul, solicitând admiterea recursului și pronunțarea unei soluții juste.
În motivarea recursului, reclamantul a susținut că instanța de fond nu a analizat articolul care l-a calomniat și care îi aduce prejudicii morale și materiale, nu a analizat dreptul la replică pe care l-a scris și nici probele administrate, respectiv declarațiile martorilor, prin rolul activ pe care trebuia să-l aibă.
Reclamantul a precizat că nu a mai solicitat și publicarea dreptului la replică, întrucât cei mulți au ascultat la radio, iar ziaristul nu a mai scris despre mafia retrocedărilor.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10.proc.civ.
În ședința publică din 19.05.2008, față de precizarea reclamantului că nu a renunțat la capătul de cerere privind dreptul la replică și constatând că cererea formulată nu este evaluabilă patrimonial, tribunalul a calificat drept apel calea de atac.
Tribunalul, la cererea apelantului reclamant, a încuviințat proba cu înscrisuri privind caracterul afirmațiilor făcute și prejudiciul cauzat și proba cu interogatoriul pârâtului care nu s-a prezentat în fața instanței de apel, deși a fost citat cu această mențiune.
Apelantul a depus la dosar, în copie, sentința civilă nr. 6754/02.05.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, adresa nr. -/15.09.2008 a Primăriei mun. C, hotărârea nr. 1131/11.07.2008 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 247/2005, tabel nominal cu persoane fizice pentru care nu există suprafețe de teren suficient agricol pentru restituirea integrală a proprietății.
3. Prin decizia civilă nr. 24 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosar -, s-a respins apelul declarat de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr. 1522 din 04.02.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC Specială Popular SRL, și -.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Într-un articol publicat în ziarul Specială de Oltenia la data de 08.06.2007, de către pârâtul, cu titlul " retrocedărilor a pus ochii pe oazele de ale ", pârâtul a afirmat, printre altele, că reclamantului i s-a emis un titlu de proprietate pentru suprafața de 4450 mp teren intravilan ce se învecinează la nord cu Grădina și că a mai solicitat și alt teren, ca moștenitor al numitului, însă potrivit certificatului de naștere, la rubrica tată este o liniuță.
Articolul prezenta o situație de interes public, cu privire la retrocedarea terenurilor în cadrul comisiei locale privind aplicarea legilor 18/1991, 1/2000 și 247/2005.
La data de 08.06.2007 a fost înregistrat sub nr. 1415, la ziar, dreptul la replică al reclamantului prin care acesta a precizat că titlul de proprietate l-a obținut în urma unei hotărâri judecătorești și că redactorul trebuie să-și ceară scuze celor de la primărie.
S-a constatat că reclamantul este fiul lui -, fiica lui și, însă potrivit certificatului de naștere, reclamantul nu are stabilită filiația față de tată.
Din hotărârile judecătorești depuse la dosar, s-a constatat că între reclamant și alte persoane, au existat litigii cu privire la proprietate, situație reținută și de instanța de fond din declarațiile martorilor audiați în fața sa.
În fața instanței de fond, reclamantul a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere, poziție menționată și în motivarea căii de atac, pentru ca în fața instanței de apel să susțină că nu a renunțat la acest capăt de cerere, iar cu ocazia acordării cuvântului să precizeze că renunță la acest capăt de cerere, că nu mai are interes în soluționarea acestuia deoarece a trecut mult timp de la apariția articolului și nu mai dorește să readucă în discuție situația creată prin publicarea articolului.
Având în vedere poziția oscilantă a reclamantului pe parcursul procesului cu privire la obligarea ziarului la publicarea dreptului la replică, tribunalul a reținut lipsa de interes a reclamantului pentru acest capăt de cerere, întrucât reclamantul nu a apelat sentința în ceea ce privește renunțarea sa la judecarea capătului de cerere privind publicarea dreptului la replică, nu a justificat interesul pe tot parcursul procesului și publicarea nu îi mai procură nici un folos practic, după cum a susținut.
Reclamantul a susținut că sub pretextul prezentării unei situații de interes public, se ascunde un atac direct la prestigiul și viața sa privată.
În ceea ce privește exercitarea dreptului la liberă exprimare, este adevărat că aceasta nu trebuie să conducă în nici o situație la încălcarea drepturilor celorlalte persoane la onoare, demnitate și propria imagine.
Daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte. În această materie operează pe deplin principiul reparației integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală.
Condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru prejudiciul moral creat reclamantului prin fapta sa proprie sunt cele reglementate de dispozițiile art. 998-999 din Codul civil și au fost în mod corect analizate de instanța de fond.
Din prevederile legale menționate mai sus a rezultat că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, dar și în neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În speță, tribunalul a apreciat că faptul ilicit nu poate fi reținut, întrucât s-a reținut că afirmațiile pârâtului despre implicarea reclamantului în litigii civile nu au caracter cert, actual și de nereparat și nu au adus atingere cinstei, onoarei, reputației, demnității și prestigiului recurentului reclamant.
Prin afirmațiile făcute de intimatul pârât, demnitatea, onoarea și imaginea reclamantului nu au fost prejudiciate, motiv pentru care tribunalul a concluzionat că instanța de fond a apreciat corect că nu se impune sancționarea sa pentru prejudiciul moral adus reclamantului, prin aceste afirmații.
S-a mai apreciat că numai dacă afrontul adus elementelor personalității ar avea efecte prejudiciabile din punct de vedere material, anume dacă prin fapta ilicită cu efect prejudiciabil asupra elementelor personalității ar rezulta o pierdere financiară sau o detașare pe plan profesional, ar fi admisibilă acoperirea în bani a prejudiciului moral.
Acesta este sensul adevărat al dispozițiilor referitoare la drepturile personale prescrise de, prejudiciul moral este în realitate tot un prejudiciu material.
S-a făcut trimitere la jurisprudența CEDO, care a statuat prin Hotărârea din 06.11.2007 în cauza Lepojic împotriva, că afirmațiile unei persoane nu pot fi apreciate ca fiind un atac la persoană gratuit, atunci când sunt concentrate mai degrabă pe chestiuni de interes public.
În final, tribunalul a reținut că prin soluția pronunțată, instanța de fond nu a nesocotit dispozițiile art. 30 din Constituție și nici dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că nici în această etapă procesuală nu au apărut elemente noi, care să releve o altă situație, ca atare, condițiile cerute de 998 Cod civil, nu au fost dovedite.
4. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamantul în termen, motivat și timbrat,criticând decizia pentru nelegalitate.
Criticile sunt în esență următoarele: tribunalul nu a analizat toate motivele de apel formulate în raport cu probele administrate în cauză, cu lipsa răspunsului la interogatoriu, cu conținutul dreptului la replică redactat și înregistrat, dar și cu articolul incriminat, ce reprezintă proba cea mai importantă în cauză, fiind clar că autorul îmbină realul cu irealul.
Susține că prin exercitarea dreptului la așa-zisa liberă exprimare, ziaristul i-a încălcat în mod nepermis reclamantului dreptul la onoare, la demnitate și la propria imagine. Arată că în mod greșit instanța nu a apreciat ca întemeiate criticile reclamantului și a invocat Hotărârea CEDO Lepojic împotriva, care nu are nicio relevanță în cauză.
Prin urmare, susține că fără temei, ambele instanțe de fond, au reținut că reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu moral și material, în ciuda tuturor dovezilor și argumentelor aduse în acest sens, în raport cu calitatea sa și de persoană privată, pensionar căreia i s-a îngreunat accesul la anumite autorități în valorificarea unor drepturi prevăzute de lege - de exemplu la primărie, dar și de persoană publică - profesor pensionar și fost consilier județean, al cărei prestigiu a fost știrbit, iar onoarea și demnitatea i-au fost lezate.
În ceea ce privește dreptul la replică, subliniază că a susținut și își menține acest punct de vedere și în prezent, că dreptul la replică pentru a-și produce efectele trebuia publicat într-un anumit interval de timp, astfel că publicarea lui tardivă ar fi ineficientă, motiv pentru care a cerut daune morale pentru nepublicarea la timp a dreptului la replică.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept invocă disp. art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 Cod procedură civilă.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.
Pentru termenul de astăzi reclamantul a depus concluzii scrise prin care a reiterat criticile și argumentele aduse în sprijinul acestora, din cererea de recurs, dar și înscrisuri: adeverința 1668/2009 a Consiliului Județean D, Ordonanță nr. 5132/P/2007 de scoatere de sub urmărire penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, extras CF, articole ziar decizia civila nr. 2214 /2008 a Tribunalului Dolj și 6754/2008 a Judecătoriei Craiova pronunțate în Dosar -, Hotărârea Comisiei județene D 1131/2008 pentru aplicarea Legii 247/2005 cu anexă și taxă judiciară de timbru.
Recursul este fondat, dar pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, având prioritate în examinare motivul de ordine publică invocat de instanță din oficiu, la termenul de astăzi și pus în dezbaterea părții prezente în condițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă.
1. analizării acestui motiv de recurs, se impun următoarele precizări preliminare:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la publicarea dreptului la replică și obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune materiale și morale, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 10 decembrie 2007, după declinare și în fața instanței competentă material, reclamantul și-a precizat în scris acțiunea în sensul restrângerii acesteia, reducând câtimea pretențiilor de la 100.000 lei la 10.000 lei numai cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată, nefiind foarte clar redată poziția sa cu privire la cererea având ca obiect obligarea publicării dreptului la replică.
În orice caz, în această privință, reclamantul a lămurit pe deplin instanța și a exprimat clar și fără echivoc voința de a nu mai investi instanța cu acest capăt de cerere, restrângând în acest mod acțiunea.
Lămurirea în acest sens a fost exprimată în ședință și consemnată la termenul din 28 ianuarie 2008, în încheierea de dezbateri de la acea dată, ocazie cu care se consemnează susținerile părților, iar reclamantul a pus concluzii numai asupra cererii privind daunele morale și a cererii accesorii vizând cheltuielile de judecată.
Mai mult, prima instanță s- pronunțat exclusiv asupra acțiunii așa cum a fost precizată și restrânsă raportat la cadrul procesual cu privire la obiect, respectiv numai asupra cererii de obligare a pârâților la plata de daune morale, motivând soluția dispusă în aceleași limite.
Din modul de redactare încheierii de dezbateri, dar și a sentinței - rezultă de asemenea că, prima instanță s- socotit investită cu un cadru procesual restrâns cu privire la obiect, apreciind totodată ca nefiind necesară aplicarea expresă în sensul motivării în drept, a disp. art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Dar, este consemnată prin încheierea din ședința publică de la 28 ianuarie 2008, exprimarea de voință a reclamantului, așa cum s-a arătat în precedent, în condițiile art. 264 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța procedând în consecință după amânarea pronunțării, la deliberare, în sensul pronunțării în limitele a ceea ce s-a cerut.
În orice caz, la dosar nu rezultă că reclamantul nemulțumit ar fi formulat vreo cerere privind îndreptarea unor eventuale erori materiale strecurate în încheierea de dezbateri cu privire la susținerile părților, potrivit disp. art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă.
De asemenea, fiind evident că instanța s-a pronunțat și a motivat numai asupra cererii, respectiv asupra soluției pronunțată privind daunele morale, nu apare la dosar formulată vreo cerere de completare a hotărârii în temeiul art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă, în măsura în care reclamantul ajungea la concluzia că a fost înțeles greșit de instanță, că nu a intenționat să-și restrângă acțiunea, astfel că instanța efectiv ar fi omis să se pronunțe asupra capătului de cerere având ca obiect obligația de a face.
Mai mult, nici prin cererea de recurs, direct sau indirect, reclamantul nu face vreo referire cu privire la confuzia pe care ar fi făcut-o instanța cu privire la declarația verbală făcută în ședință și consemnată în încheiere, respectiv la neanalizarea și/sau nepronunțarea asupra cererii respective, cu toate consecințele ce decurg de aici, știut fiind că instanța de control judiciar nu se poate pronunța pentru prima oară asupra unei cereri, aceasta analizând doar modul de soluționare a cererii de către prima instanță, soluție pe care o casează/desființează sau o modifică.
Dimpotrivă, în finalul cererii de recurs, în penultimul alineat, reclamantul explică de ce nu a mai solicitat publicarea dreptului la replică, arătând că cele mai multe persoane sunt cele care au ascultat la radio, iar acestea nu vor mai putea fi informate.
În aceiași ordine de idei, deși la termenul de la 19 mai 2008 în fața tribunalului, reclamantul a susținut și s-a consemnat că a menținut și capătul de cerere privind dreptul la replică, dar că totuși nu este de acord cu calificarea căii de atac din recurs în apel, la termenul de la 19 ianuarie 2009 declarat verbal și a motivat că "renunță" la acest capăt de cerere, deși instanța de control judiciar nu avea de soluționat o cerere de chemare în judecată, ci calea de atac.
De notat în această privință este faptul că tribunalul însuși, evident ca nu ia act în vreun fel asupra acestei renunțări. În considerentele deciziei analizează pentru prima oară și direct cererea ca fiind lipsită de interes, respectiv de folos practic în prezent, menționând în același timp că reclamantul nu a apelat sentința cu privire la renunțarea la judecată, contrar dispozițiilor art. 246 alin. 2 Cod procedură civilă rap. la art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât calea de atac în acest caz este cea a recursului, pentru ca în final, prin respingerea apelului, tribunalul păstrează motivând, o sentință care nu cuprinde vreo soluție dată asupra acestui capăt de cerere.
În consecință, toată discuția se reduce la lămurirea acestei chestiuni, respectiv a stabilirii clare și fără echivoc a limitelor investirii instanței cu privire la obiect și a faptului dacă prima instanță ce a soluționat acțiunea, s-a pronunțat în aceste limite.
Or, răspunsul corect la această întrebare este cel arătat în precedent, având în vedere toate argumentele expuse, din care rezultă fără dubiu care a fost voința reală a reclamantului în această privință, în sensul restrângerii pretențiilor inițiale numai la cererea având ca obiect daunele morale a căror câtime o și reduce la suma de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Un argument final în susținerea acestei concluzii, care exprimă și mai limpede reprezentarea pe care a avut-o reclamantul asupra limitelor investirii primei instanțe, îl mai constituie și susținerea din finalul recursului de astăzi - alineat antepenultim, în care se arată că publicarea tardivă a dreptului la replică este ineficientă și că nepublicarea voluntară de către ziar i-a produs prejudicii, explicitând că daunele au fost solicitate și în acest sens.
2. Așa fiind, în mod greșit tribunalul a recalificat calea de atac promovată ca fiind apel, judecând ca urmare, în compunerea unui complet format de doi judecători.
Valoarea obiectului în litigiu, la data promovării actiunii este de 100.000 lei, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată.
Potrivit dispozițiilor legale prev. de art. 2821alin. 1 cod procedură civilă, în vigoare la data pronunțării hotărârii primei instanțe, așa cum au fost modificate prin Legea 195/ 26 mai 2004, de aprobare cu modificări a OUG 58/2003 și ulterior prin art. I pct. 40 din Legea 219/2005 - nu sunt suspuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, în materie civilă.
Comparând și interpretând modificările intervenite, se poate trage concluzia că evoluția legislativă a acestor dispoziții legale, a vizat în timp nu numai majorarea valorii de 1 miliard lei (față de 200 milioane lei), ci mai ales, lărgirea sferei acțiunilor, introducându-se expresia mai cuprinzătoare de "litigii al căror obiect".
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile, respectiv toate acțiunile cu caracter patrimonial, în principal prin faptul că obiectul priveste un drept evaluabil în bani.
De altfel, in acest sens s-a pronuntat si Inalta C de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 32/2008 dată in recurs in interesul legii, in interpretarea si aplicarea disp. art. 282 ind. 1 alin. 1 Cod procedura civila, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac.
Așadar, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face o asemenea operațiune, aplicând textul în interpretarea sa teleologică, în acord cu scopul și obiectul reglementării.
Prin urmare, acțiunea în pretenții vizând plata unor despăgubiri bănești pentru acoperirea unui prejudiciu fie și de natură morală, este o acțiune cu caracter patrimonial, având conținut economic și obiectul asupra căruia poartă litigiul, este evaluabil în bani.
Pe cale de consecință, hotărârea pronunțată de prima instanță, având în vedere valoarea obiectului litigiului, nu era supusă apelului, ci numai recursului, potrivit disp. art. 299 alin. 1 teza cod procedură civilă, așa cum corect s-a stabilit în primă instanță.
În ceea ce privește competența de soluționare a căii de atac a recursului, sunt aplicabile dispozițiile legale de procedură în vigoare, respectiv ale art. 2 pct. 3 cod procedură civilă potrivit cărora, tribunalele soluționează recursul declarat împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care potrivit legii, nu sunt supuse apelului, în compunere de 3 judecători, conform art. 54 alin. 2. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Pe cale de consecință, decizia recurată a fost greșit pronunțată de tribunal ca instanta de apel si in complet de doi judecatori, cu nesocotirea unor dispoziții legale cu caracter imperativ de procedură și de organizare judiciară, care afectează de nelegalitate hotărârea pronunțată, fiind incidente cazurile de casare prev. de art.304 pct. 1 si 5 cod procedură civilă.
Urmează ca, în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II cod procedură civilă, sa se admită ca fondat recursul reclamantului, să se caseze decizia astfel pronuntată și să se trimită cauza spre soluționare în recurs aceleiasi instante, Tribunalului Dolj - competent material în soluționarea acestei căi de atac.
Față de prioritatea în examinare a acestui motiv de recurs, nu se vor mai analiza și celelalte motive invocate de recurentul reclamant privind fondul cauzei.
Motivele de recurs și argumentele prezentate în susținerea acestora, precum și proba cu înscrisuri administrată, reprezintă obiectul exclusiv de analiză al instanței de control judiciar, respectiv al Tribunalului Dolj, fiind aplicabile disp. art. 3041cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 24 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.1522 din 04 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SPECIALĂ POPULAR SRL și.
Casează decizia și trimite cauza la Tribunalul Dolj pentru rejudecare ca instanță de recurs.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. R/4 ex.
4 ex/24.04.09
Tehn.red.
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Ionela Vîlculescu
