Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 416/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.416/2009-
Ședința publică din 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - judecător
R - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul contestator din O,-, - 5,.51, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.796/LM din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă intimatul contestator personal și reprezentat de avocat, care se prezintă în substituirea doamnei avocat în baza împuternicirii avocațiale, respectiv a delegației de substituire nr.24 din 26.01.2009 emise de Baroul Bihor - Cabinet avocat, lipsă fiind recurenta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:
Reprezentantul intimatului contestator depune la dosar note de ședință, arată că nu mai are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului contestator solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 500 lei. În motivare arată că, intimatul contestator a lucrat în funcție de la "" din O, funcție care s-ar încadra ca și activitate în grupa I de muncă, acesta având o vechime de peste 22 de ani în grupa a II-a de muncă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 796 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. -/21.02.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare; de asemenea, a fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr.-/30.11.2005 fost recalculată pensia contestatorului. Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea nr. 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă și practica constantă a Curții de Apel Oradea (a se vedea deciziile civile nr. 902/29.05.2008 și nr. 638/18.04.2008), contestatorul având o speranță legitimă de a obține recunoașterea drepturilor sale, instanța de fond a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și aoa dapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004 care prevede că "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.]", ar trebui concluzionat că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. O astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv nr.HG 1550/2004 amintită mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, față de acest principiu, având în vedere pe de o parte că nr.OUG 4/2005 este ulterioară nr.HG 1550/2004 și pe de altă parte că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune concluzia că prevederile art. 2 alin. 2 din nr.HG 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensie.
Așa cum s-a arătat deja, reține tribunalul, judecătorul trebuie în primul rând să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a nr.HG 1550/2004 încalcă acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, prima instanță a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Întrucât Legea nr. 226 din 2006 fost emisă în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 actualizată, și potrivit art. 6 din Legea nr. 226/2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință că indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate în grupa I de muncă (condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani, la o unitate din cele prevăzute în anexa la Legea nr. 226/2006.
În conformitate au prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, începând cu data de 1 aprilie 2001 sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa 1, în cazul din speță activitatea de preparare de minereuri punctul 20, respectiv punctul 21 lit. c, măcinarea, prăjirea, aglomerarea, etc. a minereurilor neferoase.
Așa fiind, însemnă că anii lucrați într-o unitate în care se desfășurau astfel de activități și care inițial au fost încadrați în grupa a II-a de muncă, constituie activitate desfășurată în condiții speciale potrivit prevederilor art. 1 alin. 3 "locurile de muncă în care (.) s-au desfășurat activitățile prevăzute în Anexa 1 rămân în continuare încadrate în condiții speciale de muncă (.)".
Este adevărat că legea precizează că este vorba de unitățile prevăzute în Anexa 2, dar în baza principiului la condiții de muncă egale, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, consacrat de nr.OUG 4/2005, se impune, pentru a nu exista discriminări, a se asimila societăților prevăzute în anexa 2 la Legea nr. 226/2006 și societățile comerciale în care s-au desfășurat activitățile prevăzute în anexa 1 la aceeași lege, dar care s-au desființat, au fost lichidate judiciar, înainte de apariția Legii nr. 226/2006, cum este și cazul "" -
În consecință, activitatea desfășurată de contestator timp de 29 de ani, 6 luni și 10 zile într-o unitate ce avea activitatea care în prezent s-ar încadra la muncă în condiții speciale, calculul pensiei pentru limită de vârstă în cazul contestatorului trebuia să se facă potrivit prevederilor art. 5 și 6 din Legea nr. 226/2006, respectiv prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale în perioade de cotizare și nu prin împărțirea la 30 cum greșit a procedat intimata, apărările intimatei fiind irelevante.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța a admis contestația potrivit dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B, solicitând casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că motivele pe care se fundamentează soluția instanței de fond sunt străine de natura pricinii și pe cale de consecință au condus la o aplicare greșită a legii.
Recurenta susține că dispozițiile Legii nr. 226/2006 nu sunt incidente în speță, prevederile acestui act normativ sunt aplicabile numai în cazul pensiilor stabilite sub incidența Legii nr. 19/2000, or, intimatul a fost înscris la pensie conform Legii nr. 3/1977.
Pe de altă parte, s-a arătat că fostul angajator al intimatului nu se regăsește în lista cuprinsă în anexa 2, condiție restrictivă impusă de Legea nr. 226/2006, iar dispozițiile art. 43 coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 19/2000 nu-i sunt aplicabile, întrucât prevederile art. 20 stabilesc în mod expres și limitativ beneficiarii acestei dispoziții legale.
Prin notele de ședință depuse la dosar și prin concluziile orale din ședința publică din 10 martie 2009, intimatul a solicitat respingerea recursului civil de față, cu cheltuieli de judecată.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:
Astfel, este necontestată împrejurarea că intimatul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, prin decizia nr. -/29.02.2000, reținându-se că acesta are o vechime totală în muncă de 41 de ani, din care 29 de ani, 6 luni și 10 zile în grupa a II-a de muncă și 4 ani, 4 luni și 12 zile în grupa a III-a de muncă, prin decizia din 30.11.2005 fiindu-i recalculată pensia acestuia, începând cu 1 decembrie 2005.
Din adresa nr. 482/7.02.2007 (fila 29 - dosar fond) emisă de "" - O, reiese că intimatul a fost angajatul fostei Întreprinderi "" O, "" - O, în perioada 16.07.1969 - 26.01.1999, desfășurând activitate organizată pe schimburi.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 226/2006, începând cu data de 1 aprilie 2001 sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1, în speță fiind vorba de activitatea de preparare de minereuri: măcinare, flotare, filtrare, prevăzute la pct. 20 din anexa 1.
Este adevărat că în aliniatul (2) al art. 1 din lege se prevede că, locurile de muncă prevăzute la aliniatul (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, însă, în baza principiului la condiții de muncă egale, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, consacrat prin nr.OUG 4/2005, se impune, pentru a nu exisa discriminări, a se asimila societăților prevăzute în anexa 2 din lege, și societățile comerciale în care s-au desfășurat activitățile prevăzute în anexa nr. 1, dar care s-au desființat, au fost lichidate judiciar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 226/2006, cum este cazul în speță a "" - O, unde a lucrat intimatul, fapt care nu-i poate fi imputat acestuia.
Nu este vorba de o retroactivitate a legii, așa cum susține recurenta, cât timp scopul Legii nr. 19/2000, care este dreptul comun în materia pensiilor, enunțat prin chiar articolele introductive, este egalizarea pensiilor din sistemul public și aplicarea unui tratament egal tuturor participanților la acesta, aflați în situații similare.
Ar putea fi vorba de o retroactivitate a legii dacă intimatului contestator s-ar aplica dispozițiile Legii nr. 226/2006 de la data ieșirii sale la pensie, ori nu este cazul în speță, recalcularea pensiei acestuia urmând a se face doar pentru viitor.
Că această critică este nefondată, rezultă și din recursul în interesul legii pronunțat prin Decizia nr. 40/2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 - 31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.
În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o normă de interpretare obligatorie pentru instanțe, a statuat că persoanelor care au desfășurat activitate în grupe speciale de muncă nu li se poate aplica, calcula punctajul mediu anual cu luarea în considerare a stagiului complet de cotizare, de 30 de ani.
Așadar, în mod corect a apreciat instanța de fond că în raport de activitatea desfășurată de către intimat, de 29 de ani, 6 luni și 10 zile într-o unitate ce avea activitate care în prezent s-ar încadra în locuri de muncă în condiții speciale, la calcularea pensiei acestuia trebuie să se aibă în vedere dispozițiile art. 5 și 6 din Legea nr. 226/2006.
Apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate și nici nu există motive pentru casarea cu trimitere spre rejudecare, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul civil de față, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocațial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul contestator din O,-, - 5,.51, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.796/LM din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
Red.dec.- /20.03.2009
Jud.fond.Stace -
./26.03.2009
Ex.2
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica