Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 43/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 43/

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon

JUDECĂTORI: Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu Vanghelița Tase

- -

Grefier - - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în comuna Mereni, satul, județul C, prin procuriști și, domiciliați în C,-,. B,. 1,. 3, județul C, împotriva deciziei civile nr. 64/C/3.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL COMUNEI, județul C, având ca obiect evacuare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.01.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

La data de 12 noiembrie 2008, și, în calitate de procuriști ai pârâtului, au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 64/C din 3.03.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA, pentru motivele înscrise în art. 318 Cod procedură civilă, în sensul că s-a realizat o greșeală materială în soluționarea cauzei.

Astfel, pârâtul este titularul unui contract de concesiune ce are ca obiect concesionarea unui teren în suprafață de 1.000. pentru construirea unei locuințe. În momentul atribuirii loturilor, punerea în posesie și delimitarea loturilor nu s-a făcut corespunzător, astfel că efect al măsurătorilor făcute haotic lotul contestatorului a ajuns pe drumul de acces, iar construcția este o porțiune din acest drum.

Urmare a divizării comunei Mereni în alte două comune - și Mereni, contestatorul apare pe raza comunei Bărăganu, iar cererea de demolare a construcției a fost pornită de Primarul comunei Bărăganu, iar culpa modului în care s-au făcut măsurătorile loturilor concesionate aparține Primarului comunei Mereni, care în final a concesionat pârâtului - Lotul 14 - care este drumul de acces de lângă și Bărăganu, lot pentru care a eliberat și autorizație de construcție.

Examinând motivele contestației în anulare și temeiul de drept ce stă la baza cererii, instanța constată următoarele:

Astfel, contestația în anulare - în temeiul dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă - vizează situația când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

În cauză suntem în primul motiv care are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată excesiv și deci, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Pe cale de consecință, contestatorul în motivele cererii invocă aspecte de fond care au fost analizate în decizia dată în recurs.

Analizând pe scurt motivele de fond invocate de contestator, instanța reține că este culpabil în edificarea construcției prin depășirea amplasamentului și prin nerespectarea proiectului de construcție.

Mai mult, cu adresa nr. 2381 din 20.07.2000 i s-a pus în vedere să oprească construirea imobilului, s-a revenit din nou cu adresa nr. 2724 din 21.09.2001, cu aceeași cerere de oprire a construcției, motiv pentru care constatându-se că nu încetează ridicarea construcției, cu procesul-verbal din 4.10.2001 i s-a aplicat contestatorului o amendă de 2.000 RON, iar cu procesul-verbal din 6.07.2001 comisia Primăriei Mereni a pus în vedere demolarea construcției.

Drept urmare, contestatorul a nesocotit toate atenționările, a obturat calea de acces a mai multor proprietăți, cât și imposibilitatea de racordare la sistemul de iluminat, aspecte pe care instanțele în pronunțarea soluției le-au analizat și au hotărât conform probatoriilor administrate în dosarul cauzei.

Față de considerentele de mai sus, instanța va respinge ca nefondată contestația în anulare, în cauză nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a acestei căi extraordinare de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în comuna Mereni, satul, județul C, prin procuriști și, domiciliați în C,-,. B,. 1,. 3, județul C, împotriva deciziei civile nr. 64/C/3.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL COMUNEI, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon

JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu Vanghelița Tase

Judecător,

Grefier,

- -

Red.dec.jud.

Tehnoredact.gref.

2 ex./ 10.03.2009.

Președinte:Eleonora Spiridon
Judecători:Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu Vanghelița Tase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 43/2009. Curtea de Apel Constanta