Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 472/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 472
Ședința publică de la 30 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 3: Viorica
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de - împotriva deciziei civile nr. 442 din 13.05.2009 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimații și, lipsă fiind recurenta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina se află la al doilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită,taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Interpelat, apărătorul intimaților arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat solicită respingerea recursului, arătând că în mod corect instanța de apel a constatat ca netimbrat apelul, apelanta-recurentă a fost citată legal dar nu și-a îndeplinit obligația iar excepția anulării ca netimbrat a apelului este dirimantă.
Învederează instanței că nu solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Prin sentința civilă nr. 1538/03.02.2009 Judecătoriei Iașis -a respins, ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, prin întâmpinare.
S-a admis cererea formulată de reclamanții și domiciliați în I,-, bloc 7, scara A, etaj 1, apartament 5, județul I, în contradictoriu cu pârâta -, domiciliată în I,-, județul
S-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în I, stradela, nr. 15, județul
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 510,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că din contractul de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe rezultă că pârâtei - i-a fost închiriat, pe durată nedeterminată, imobilul situat în I,-, imobil care era proprietatea statului. Imobilul închiriat pârâtei face parte din categoria imobilelor naționalizate, a fost restituit în natură fostului proprietar, conform dispoziției nr. 249/2.02.2005 a Primăriei Municipiului
Prin notificarea cu nr. 10060/19.04.2005 emisă de Primăria Municipiului I, pârâta - și au fost încunoștințate de faptul că la data de 14.04.2005, imobilul în care acestea locuiau a fost predat proprietarului și că din acel moment a încetat calitatea de chiriaș al reclamanților față de stat.
Împotriva sentinței civile nr. 1538/3.02.2009 a Judecătoriei Iașia declarat apel pârâta -.
Prin decizia civilă nr. 442/13 mai 2009 Tribunalului Iașis -a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta - împotriva sentinței civile nr. 1538/3.02.2009 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
A fost obligată apelanta să plătească intimaților cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu de avocat redus potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul reținut că apelanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei de timbru de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei,dar apelanta - nu a înțeles să achite acest timbraj până la termenul acordat în acest sens.
Împotriva deciziei civile nr. 442/13 mai 2009 a Tribunalului Iașia declarat recurs -.
Se critică decizia recurată pentru următoarele motive:
- citarea prin afișare nu este de natură să ducă la anularea apelului, instanța avea obligația să o înștiințeze printr-o adresă oficială că datorează o diferență de taxă de timbru și timbru judiciar;
- nu a avut cunoștință de termenul de apel din data de 13 mai 2003, motivat de faptul că nu a primit citație prin care să i se aducă la cunoștință obligațiile referitoare la timbraj;
- este o persoană în vârstă, cu mari probleme de sănătate, nu are cunoștințe juridice și consideră că instanța trebuia să o înștiințeze printr-o adresă oficială de obligația de a plăti taxa de timbru.
Recursul formulat este neîntemeiat.
Potrivit art. 92 ind. 1 Cod procedură civilă "Înmânarea citației se va face personal celui citat, iar dacă cel citat nu se găsește la domiciliu, o va afișa pe ușa locuinței acestuia"
Conform dovezii de îndreptare a procedurii de citare aflată la pag. 5 din dosarul nr- al Tribunalului Iași, apelanta - a fost citată la adresa indicată de aceasta pentru termenul de judecată din 13 mai 2009, cu mențiunea timbrării apelului cu timbru judiciar de 5 lei și 0,15 lei.
Cum dovada de citare cuprinde toate datele necesare în conformitate cu art. 100 Cod procedură civilă, procesul - verbal de citare are valoarea unui înscris autentic până la înscrierea în fals.
În consecință, nu era necesar ca apelantei să i se comunice printr-o altă adresă obligația de timbrare a apelului, fiind legală comunicarea actului de procedură prin afișare.
În raport de toate aceste considerente și de dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de - împotriva deciziei civile nr. 442/13.05.2009 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Ia act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 30 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex. - 27.11.2009
Tribunalul Iași - jud. I, jud.
Președinte:Mona Maria PivniceruJudecători:Mona Maria Pivniceru, Georgeta Protea, Viorica