Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 482/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.482/

Ședința publică din 22 Aprilie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în Tg.M,-, împotriva deciziei civile nr.294 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul recurentei pârâte, av. și intimatul reclamant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termen, fiind timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru (chitanța fila 9) și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulat la dosar.

Reprezentantul recurentei pârâte depune copia acțiunii înregistrate în dosarul nr- al Judecătoriei Tg.M, precizând că respectiva acțiune este o acțiune în pretenții și nu de partaj, cum greșit s-a consemnat la termenul anterior. Acțiunea cuprinde și un petit privind dreptul de retenție.

Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei pârâte susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA,

Prin decizia civilă nr. 294 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul pârâtei, împotriva sentinței civile nr. 3124 din 11 iunie 2007 Judecătoriei Târgu -

La pronunțarea acestei decizii, instanța a avut în vedere starea de fapt, stabilind că reclamantul este proprietarul imobilului, pârâta-apelantă nu deține un titlu locativ asupra acestui imobil, iar susținerea apelantei conform căreia a efectuat investiții și îmbunătățiri asupra imobilului, este irelevantă, dat fiind faptul că, în cazul în care pârâta dovedește temeinicia susținerilor, ar dobândi un drept de creanță asupra reclamantului și nu un drept locativ.

S-au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 114/1996 și s-a dispus conform art. 295-296 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, solicitând casarea deciziei pronunțate, trimiterea cauzei pentru rejudecare, instanței de fond.

Recurenta nu a invocat expres niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, dar din descrierea stării de fapt rezultă că face referire implicită la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

A revenit, arătând că a înregistrat la instanță o acțiune prin care tinde să recupereze sumele de bani, contribuție proprie la lucrările de întreținere și reparație ale clădirii, care au dus la ridicarea valorii imobilului.

Recurenta a considerat greșită dispoziția instanței de apel referitoare la cererea sa de suspendare a soluționării cauzei până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în dosarul având ca obiect pretenții și solicită a se proceda în consecință.

Analizând decizia criticată, prin prisma motivului de recurs indicat anterior precum și din oficiu în limita prevăzută de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Reclamantul a formulat acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgu -M sub nr. 1776 din 2 martie 2007, solicitând pronunțarea unei sentințe pentru evacuarea pârâtei din imobilul proprietate a reclamantului cu obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că a dobândit prin moștenire legală dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Târgu-M,-, iar pârâta ocupă acest imobil fără a deține un titlu locativ.

În sprijinul susținerilor sale a depus la dosar în copie extrasul de carte funciară referitor la imobil, a solicitat interogarea pârâtei.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că are înregistrată la instanță o acțiune în pretenții care va clarifica situația imobilului. A arătat, de asemenea, că a trăit în concubinaj cu antecesorul reclamantului, a efectuat din fonduri proprii lucrări de întreținere și reparații la imobil.

Instanța a procedat la audierea martorului propus și admis, a respins cererea de suspendare a soluționării cauzei până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în dosarul amintit anterior.

În cauză s-a pronunțat sentința civilă nr. 3124 din 11 iunie 2007, în sensul admiterii acțiunii reclamantului, evacuării necondiționate a pârâtei din imobil, cu obligarea la plata cheltuieli de judecată efectuate de reclamant.

Apelul pârâtei împotriva acestei sentinței a constituit obiect al dosarului nr- al Tribunalului Mureș și s-a soluționat prin decizia civilă nr. 294/2007, analizată în prezentul recurs.

Recursul pârâtei este nefondat și va fi respins, în consecință hotărârile pronunțate anterior în cauză vor fi menținute integral, pentru următoarele considerente:

Imobilul descris în petitul acțiunii constituie proprietatea exclusivă a reclamantului, dobândită prin moștenire legală și înscrisă în cartea funciară.

Pârâta nu deține un titlu locativ asupra spațiului locativ ocupat și nici nu a invocat existența unui astfel de titlu. Împrejurarea că a conviețuit cu antecesorul proprietarului și că a contribuit cu fonduri proprii la întreținerea, repararea și ridicarea valorii imobilului, nu-i conferă pârâtei un drept locativ propriu.

Existența pe rolul instanței de fond a unei acțiuni în pretenții prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantului (din prezenta cauză) la restituirea contravalorii lucrărilor efectuate din resurse proprii, nu este de natură să ducă la suspendarea soluționării acțiunii în evacuare în baza art. 244 Cod procedură civilă.

Starea de fapt rezumată a fost reținută în considerentele hotărârilor pronunțate anterior în cauză, iar în raport de această stare de fapt, instanțele au aplicat corespunzător dispozițiile legale, situație în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă și nici motive de casare de ordine publică dintre cele prevăzute de art. 306 Cod procedură civilă.

Prin recursul formulat, pârâta a solicitat casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond. Nu a motivat această cerere și având în vedere faptul că trimiterea pentru rejudecare (după casare) se poate dispune numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 312 pct. 3 și 5 Cod procedură civilă, cazuri care nu se regăsesc în prezenta, cererea recurentei urmează a fi respinsă.

Reclamantul-intimat nu a justificat efectuarea unor cheltuieli în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta, domiciliată în Târgu-M,-, județul M, împotriva deciziei civile nr.294 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:

Jud.apel:;

-20.06.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 482/2008. Curtea de Apel Tg Mures