Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 485

Ședința publică de la 4 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Liliana Viziteu

JUDECĂTORI: Camelia Liliana Viziteu, Valerica Niculina Grosu

- - -

GREFIER -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 837/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul, lipsă fiind recurenta Casa Județeană de Pensii

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- procedura de citare legal îndeplinită;

- obiectul cauzei - recalculare pensie;

- stadiul procesual - recurs;

- recurenta a înaintat relațiile solicitate;

La solicitarea instanței, intimatul confirmă că ultima decizie de pensie a primit-o în noiembrie 2006.

Curtea pune în discuție admisibilitatea acțiunii, față de relațiile comunicate de recurenta Casa Județeană de Pensii N; nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului.

Intimatul arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 837 din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în P N,-, - 14,.A,.1, jud.N, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii N, cu sediul în P N,-, și în consecință:

A fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului cu luarea în considerare a sumelor acordate pentru "plata muncii pentru regim de lucru prelungit (programul peste 8 ore/zi plătite ca ore normale)", evidențiate în adeverința nr.7857/14.09.2006 emisă de SC "" SA, începând cu data de 1.09.2005 și să emită o nouă decizie de pensie în acest sens.

S-a respins cererea de recalculare pensie în baza adeverinței nr.10042/24.08.2006 emisă de SC "" SA privitoare la "sporul de permanentizare", ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere următoarele:

Prin decizia nr.-/30.09.1994, contestatorul beneficiază de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, stabilită în baza Legii nr.3/1977.

În temeiul HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiileLegii nr. 19/2000,pensia contestatorului fost evaluată pe baza datelor din documentația de pensionare aflată în păstrarea intimatei, în urma recalculării, prin decizia nr.-/2005, fiind stabilit, un punctaj mediu anual de 1,48108 puncte, mai mare decât cel în plată la data evaluării.

Întrucât, după emiterea acestei decizii de pensionare contestatorul solicitat recalcularea pensiei cu luarea în calcul sporurilor salariale prevăzute în adeverințele nr.7857 din 14.09.2006 emisă de SC" " SA( spor de noapte, spor de șantier, spor pentru regim prelungit de lucru) și nr.10042 din 24.08.2006 eliberată de SC" " SA ( spor de șantier, spor de noapte și spor permanentizare ), intimata, luând în considerare toate aceste drepturi salariale, cu excepția sporului pentru programul prelungit de lucru, stabilit, începând cu 01.09.2005, un punctaj mediu anual de 1,68847 puncte.

Față de situația reținută și de aspectul invocat de către contestator privind neluarea în calcul tuturor sporurilor și adaosurilor care au fost menționate în adeverințele nr.7857 din 14.09.2006 emisă de " "SA - Sucursala - B și nr.10042 din 24.08.2006 emisă de SC SA -Sucursala Porțile de, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, în parte, urmând să admită ca atare.

Pentru hotărî astfel, instanța a apreciat că pensia cuvenită petentului trebuie determinată cu luarea în calcul tuturor drepturilor de natură salarială care au constituit baza de calcul contribuției de asigurări sociale.

Astfel, în conformitate cu art.1 din nr.1546/1952, art.1 alin.1 din nr.2579/1956, nr.191/1963 și Decretul nr.175/1973, pentru activitatea de construcții - montaj, s- reglementat prelungirea timpului de lucru de la 8 ore/zi la 10 ore și chiar la 12 ore/zi, toate orele fiind considerate și plătite ca ore normale de lucru. În aceste condiții, se apreciază că, sumele acordate petentului pentru orele prestate în plus peste programul de 8 ore/zi, fac parte din salariul de bază și nu reprezintă un spor sau adaos la acesta.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.164 alin.2 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile brute sau nete, înregistrate în carnetul de muncă, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Acest fapt nu înseamnă însă că, veniturile realizate ce au intrat în baza de calcul contribuției de asigurări sociale și care nu sunt evidențiate în carnetul de muncă nu pot fi avute în vedere la stabilirea pensiei, în condițiile în care s- făcut dovada existenței acestora, prin adeverințele emise de angajator.

În acest context, s- reținut că, în toate adeverințele deduse judecății, se menționează, în mod expres, atât temeiul de drept în care au fost acordate sporurile salariale cu titlu de "plata muncii peste programul normal" și pentru " regim de lucru prelungit ( 10 ore), cât și faptul că toate sporurile și adaosurile evidențiate fac parte din baza de calcul și virare contribuției de asigurări sociale.

În consecință, susținerile intimatei, potrivit cărora, sumele menționate în adeverințe cu titlu de " regim prelungit de lucru" și "program de lucru peste 8 ore", nu pot fi luate în calcul întrucât nu au avut caracter permanent, nu pot fi reținute ca întemeiate motivat de faptul că achiesarea la acestea ar atrage încălcarea flagrantă unuia dintre principiile care guvernează sistemul public de asigurări sociale, reglementat de dispozițiile art.2 lit. din legea nr.19/2000, și anume, principiul contributivității.

Ori, prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu cota de contribuție de asigurări sociale calculată și virată la bugetul de stat s-ar crea inechitate și încălcare prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, plata acestei contribuții dând naștere, potrivit practicii CEDO, unui drept de proprietate la fracțiune din patrimoniul astfel constituit.

Cât privește adeverința nr.10042/24.08.2006 emisă de SC SA, instanța a constatat că sporurile menționate în aceasta au fost avute în vedere de intimată, motiv pentru care a respins acest capăt de cerere ca nefondat.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat în termen legal recurs Casa Județeană de Pensii care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate invocând în esență, faptul că prima instanță a procedat la o greșită interpretare a dispozițiilor normative aplicabile în speță, hotărârea fiind dată cu încălcarea legii.

Astfel, a arătat recurenta în mod greșit, instanța, fundamentându-și convingerea pe principiul contributivității, a ignorat faptul că, acest principiu nu poate fi pus în discuție în situația persanelor ale căror drepturi au fost deschise în baza legislației anterioare ( situație în care se regăsește și intimatul), respectiv anterior datei de 01.04.2001, data apariției Legii nr. 19/2000, întrucât, potrivit art. 15 al.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.

Astfel, pentru persoanele ale căror drepturi au fost deschise anterior datei de 01.04.2001, în temeiul legislației anterioare și care au avut un mod diferit de stabilire a drepturilor, legiuitorul a stabilit, prin art. 1 al nr.HG 1550/2004 că " începând cu 01.04.2004 pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei menționate vor fi evaluate în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, principii care se reflectă în dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000 republicată.

Astfel, în art. 164 din Legea nr. 19/2000 se menționează explicit, faptul că la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, conform cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă"; la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, de asemenea, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după, 01.04.1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare, care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități.

Pe cale de consecință, legiuitorul a prevăzut expres elementele care fac parte din baza de calcul al pensiei conform legislației anterioare ( cele reglementate de art. 10 din legea 3/1977) pentru care și sporurile care au caracter de permanență.

A mai invocat recurenta faptul că în speță, au fost încălcate și dispozițiile OUG nr. 4/2005 ( Anexă pct. VI) care stipulează expres că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

Totodată, sporurile cu caracter permanent au fost prevăzute explicit de Legea nr. 49/1992 pentru completarea și modificarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, printre acestea nefiind menționate sumele primite pentru orele prestate în regim prelungit de lucru la ore, astfel cum le-a considerat prima instanță.

De asemenea, a mai invocat recurenta, în cauză au fost ignorate dispozițiile nr. 1564/1952 și ale nr. 175/1973 referitoare la programul de lucru al personalului din cadrul trusturilor de construcții și compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător, iar în situație imposibilității compensării, plata acestora conform orelor normale de lucru.

In drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,9 cod pr.civilă.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Intimatul a fost pensionat în temeiul Legii nr. 7/1977, privind pensie de asigurări sociale, drepturile final stabilite începând de la data de 01.10.1994.

Ulterior pensionării, ca efect al apariției mai multe acte normative succesive în domeniul pensiilor și asigurărilor sociale ( HG1550/2004, Legea nr. 19/2000) și, în temeiul adeverințelor emise de unitățile de construcții la care și-a desfășurat activitatea, intimatului i-au fost emise mai multe decizii de recalculare a pensiei, ultima având în vedere și sporurile de șantier, de noapte, condiții grele, șef formație, spor permanentizare, spor de șantier, spor de noapte, spor condiții grele.

In ultima decizie de recalculare nu au fost luate în considerare orele lucrate peste programul de lucru, menționate în carnetul de muncă, dar precizat în adeverințele emise de

Potrivit art. 1 nr.HG 1550/2004 începând cu data de 01.04.2001 ( data aplicării Legii nr. 19/2000) pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2000, vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, principii inserate în dispozițiile art. 164 din actul normativ anterior arătat.

Astfel, în conformitate cu art. 164 al. 1- 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii noi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă; pe lângă acestea, se au în vedere la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 și sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, potrivit legislației anterioare și care au fost înregistrate în carnetele de muncă.

Totodată, menționează alin.3 al art. 164 din Legea nr. 19/2000, faptul că la determinarea punctajelor anuale, se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după 01.04.1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare, și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt atestate cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației.

Din interpretarea textului art. 164 din Legea nr. 19/2000 rezultă că legiuitorul a prevăzut în mod expres pentru persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977 elementele care au format baza de calcul al pensiei, respectiv sporurile luate în considerare în acest sens conform legislației anterioare, respectiv art. 10 din legea nr. 3/1977.

Se reține, de asemenea, că potrivit mențiunilor Anexei la.OUG nr. 4/2005, pct. VI, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, deoarece nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, serie de venituri ( formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp pe baze de tarife sau cote procentuale, al 13-lea salariu, diurnele de deplasare și de delegare, detașare, transfer, drepturi de autor, precum și alte sporuri care nu au caracter permanent.

Sporurile cu caracter permanent stabilite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 49/1992 sunt prevăzute expres la pct. 5 Anexa la.OUG nr. 4/2005, sumele primite pentru orele suplimentare prestate în regim prelungit de 10 ore nefiind incluse în categoria sporurilor cu caracter permanent pentru a fi avute în vedere la stabilirea punctajului mediu anual pentru recalcularea pensiei.

Pe cale de consecință, dispozițiile exprese ale legiuitorului vizând elementele ce au fost avute în vedere la determinarea cuantumului pensiei stabilite anterior apariției Legii nr. 10/2000, nu lasă loc interpretării extensive a instanței de fond, și susținută de intimat, respectiv cea a contributivității, principiu aplicabil de la data apariției Legii nr. 19/2000 ( art. 23), în respectarea dispozițiilor art. 15 alin.2 din Constituție conform căreia o legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.

Trebuie reținut, de asemenea, că decizia nr. - din 03.11.2006 privind recalcularea pensiei din sistemul public, putea fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanța competentă.

Prin adresa nr. 7664 din 23.04.2009, Casa Județeană de Pensii N menționează faptul că decizia mai sus arătată a fost comunicată intimatului-reclamant la data de 7.11.2006, făcând dovada cu borderoul de corespondență, dată de la care începe să curgă termenul de contestare prevăzut de Legea nr. 19/2000 - art. 87, iar în cazul în care decizia nu a fost contestată în termenul legal prevăzut de textul legal anterior precizat, aceasta este definitivă ( art. 88 din Legea nr. 19/2000).

Așa fiind, decizia de recalculare a pensiei intimatului-recurent nu a fost contestată în termenul legal de 45 zile, astfel că, instanța nu mai poate examina fondul dreptului pretins, în lipsa altei căi legale de reexaminare a deciziei stabilite de legiuitor, întrucât nu se poate uza de o altă cale de atac mai înainte de aoe xercita pe cea prevăzută de legea specială, respectiv art. 87 din Legea nr. 19/2000.

Față de cele mai sus reținute, Curtea de Apel apreciază că recursul este întemeiat, considerent pentru care, în baza art. 3121Cod pr. civilă, îl va admite, dispunând în consecință modificarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 837/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

red. sent. /

red.dec.

tehnored. / 3 ex.

19.05.2009

Președinte:Camelia Liliana Viziteu
Judecători:Camelia Liliana Viziteu, Valerica Niculina Grosu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Bacau