Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 555/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 555/2009 -
Ședința publică din 31 martie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel
- R - - JUDECĂTOR 3: Roman Florica
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de contestatorul G domiciliat în, nr. 244, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 849 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalcularea pensiei.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul contestator G - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 31.03.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, intimata a depus la dosar întâmpinare, după care:
Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Bihor și admiterea acțiunii introductive, în sensul obligării intimatei să recalculeze pensia contestatorului cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 25 de ani și acordarea drepturilor astfel stabilite de la data de 30 noiembrie 2005. De asemenea, solicită obligarea intimatei la cheltuieli de judecată la fond și în recurs. În susținerea recursului arată că recurentul s-a pensionat la data de 9.05.2000, a lucrat ca și conducător auto, efectuând transporturi internaționale o perioadă de peste 25 de ani, a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 3 din nr.OG 4/2005 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 3/1977. De asemenea, arată că recurentul nu se încadrează în dispozițiile art. 20 din Legea nr. 19/2000, însă actul normativ stabilește la art. 19 că pot beneficia de dispozițiile textului evocat anterior și persoanele care au desfășurat alte activități în condiții similare; pe de altă parte, îndreptățirea părții la recalcularea drepturilor de pensie rezultă și din Decizia nr. 40/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii și prevederile art. 3, 5 din Legea nr. 226/2006, contestatorul a lucrat șofer la, a efectuat curse în străinătate, în condiții stresante, departe de familie, țări cu climă caldă, a transportat mărfuri cu valoare mare, având astfel o responsabilitate deosebită.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 849 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins excepția de tardivitate invocată de intimată; a fost respinsă contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei sentințe, tribunalul a reținut următoarele:
Întrucât intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de pensie cu contestatorul, în temeiul art. 87 din Legea nr. 19/2000 actualizată, a fost respinsă excepția de tardivitate invocată.
Prin decizia nr. - din 30.11.2005 a fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1,30587.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004, este Legea nr. 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică acela de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța de fond a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004, care prevede că "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.]", ar trebui concluzionat că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. O astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv nr.HG 1550/2004 amintită mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, față de acest principiu, având în vedere pe de o parte că nr.OUG 4/2005 este ulterioară nr.HG 1550/2004 și pe de altă parte că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune concluzia că prevederile art. 2 alin. 2 din nr.HG 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensie.
Așa cum s-a arătat deja, reține tribunalul, judecătorul trebuie în primul rând să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a nr.HG 1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța de fond apreciază că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Raportat însă la întregul dosar de pensie al contestatorului, instanța constată că acesta nu a desfășurat activitate în condițiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, respectiv în subteran, în zonă de expunere la radiații (I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, pentru a-i fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 19/2000, el activând ca șofer în cadrul Autobazei, actuala "" -
Instanța mai reține că în speța dedusă judecății perioada de peste 25 de ani invocată de contestator este doar perioada în care acesta a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă, care i-a dat dreptul de a se pensiona pentru limita de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare și nicidecum nu poate fi confundat cu stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 19/2000.
De asemenea, în speță nu pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 226/2006, întrucât acestea se referă la locurile de muncă în condiții speciale, care potrivit art. 2 alin. 2 din actul normativ mai sus menționat, cuprind și fostele locuri de muncă în grupa I potrivit legislației anterioare. Ori nu se poate face confuzie între condițiile speciale de muncă (fostă grupa I în legislația anterioară) și cele deosebite de muncă (fostă grupa a II-a de muncă în legislația anterioară), în speță contestatorul desfășurând activitate în grupa a II-a de muncă.
Nu se pot reține ca și aplicabile în speță nici dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, întrucât acestea nu reglementează stagiul complet de cotizare, ci doar dau dreptul persoanei de a se pensiona pentru limita de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare. Acest aspect este accentuat însăși de cele două aliniate ale art. 14, respectiv aliniatul 1 și aliniatul 4, care la o simplă lecturare în situația în care s-ar lua în considerare că perioadele de timp inserate în cuprinsul lor ar constitui stagiu complet de cotizare, s-ar ajunge la situația ca pentru o activitate în aceeași grupă de muncă să fie reglementat un stagiu de cotizare diferit (respectiv pentru grupa I de muncă la alin. 1 - un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, iar la alin. 4 de 15 ani, iar pentru grupa a II-a de muncă la alin 1 - un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, iar la alin. 4 de 20 de ani!!!).
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța în temeiul art. 20 și art. 43 din Legea nr. 19/2000 a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs reclamantul G, solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii contestației sale, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, recurentul având o vechime în grupa a II-a de muncă de peste 28 de ani în domeniul transporturilor interne, dar și internaționale, a îndeplinit și funcția de gestionar de fapt pentru produse perisabile destinate exportului, în condiții de stres, situație în care intimata avea obligația să-i calculeze pensia prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 25 de ani și nu de 30 de ani, cum s-a procedat.
Recurentul susține că hotărârea atacată nu ține seama de dispozițiile exprese ale legii aplicabile în materie, Legea nr. 3/1977, care asigura o diferențiere de tratament juridic asiguraților de grupa I și a II-
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului civil de față.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Recurentul a fost pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977, dovedind o vechime totală în muncă de 39 de ani, din care 28 de ani, 8 luni și 7 zile în grupa a II-a de muncă; 3 ani, 4 luni și 13 zile în grupa a III-a de muncă și 7 ani spor pentru grupa a II-a de muncă.
Funcția avută de către petentul recurent, aceea de șofer pe, nu-l îndreptățește pe acesta la stagiul de cotizare special, prevăzut de art. 20 coroborat cu art. 43 din Legea nr. 19/2000, și nici la stagiul complet de cotizare de 25 de ani, cum solicită, cât timp acesta nu a probat că activitatea desfășurată este încadrată în condițiile speciale prevăzute de anexa 1 din Legea nr. 226/2006.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind nefondată contestația, reținând că recalcularea pensiei petentului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și nr.HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare de 30 de ani avut în vedere la calcularea pensiei, fiind legal.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de contestatorul G împotriva sentinței civile nr. 849 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 31 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
red.
în concept la 13.04.2009
jud.fond. -
dact.;2 ex./13.04.2009
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica