Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 618/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 618

Ședința publică de la 10 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu

JUDECĂTORI: Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu Camelia Draghin

: - -

GREFIER: - -

*********************************************

La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de, împotriva deciziei civile nr.9 din 9 ian.2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.-

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul și intimata prin consilier juridic.-

Procedura este legal îndeplinită.-

S-a făcut referatul cauzei după care:

Contestatorul prezintă instanței o citație, arată că a formulat o acțiune pentru înregistrarea unor mențiuni în cartea de muncă, acțiune care are termen la data de 17 2008 și solicită amânarea cauzei pentru soluționarea acestei acțiuni.-

Reprezentantul intimatei arată că nu este de acord cu termenul solicitat.-

Instanța respinge cererea formulată de contestator, în cauză fiind vorba de o contestație în anulare, nefiind relevantă cererea pentru înregistrarea unor mențiuni în cartea de muncă și constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.-

Contestatorul având cuvântul solicită admiterea contestației, anularea deciziei Curții de APEL BACĂU și rejudecarea recursului, urmând a se avea în vedere la recalcularea pensiei mențiunile făcute în cartea de muncă și adeverințele pe care le-a prezentat intimatei.-

Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației ca fiind nefondată.-

S-au declarat dezbaterile închise.-

CURTEA

- deliberând -

Asupra contestației în anulare reține următoarele:

La data de 21 iulie 2008 numitul a promovat contestație în anulare a deciziei nr.9 din 08.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, contestație înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU cu nr-.-

În motivarea contestației s-a susținut că instanța de recurs a omis să se pronunțe pe necesitatea administrării probei cu expertiză și nu a înlăturat gravele erori făcute de prima instanță.-

Examinând contestația în anulare în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului și față de dispozițiile art.318 Cod procedură civilă Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce se vor arăta. -

Art.318 Cod procedură civilă deschide calea contestației în anulare pentru două motive săvârșirea unor greșeli materiale și omisiunea de examinare a unui motiv de recurs. -

În speță nu este incidentă nici una din aceste situații.-

Astfel prevederea cuprinsă în art.318 Cod procedură civilă potrivit căreia o hotărâre de recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale evidente, se referă la erori materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Greșelile în aprecierea probelor - cum invocă contestatorul - sunt greșeli ce nu pot fi verificate pe calea contestației în anulare, legea neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs. -

De asemenea analizând hotărârea supusă contestației în anulare - se constată că instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare (putând grupa în acest sens argumentele aduse de parte), obligație pe care, în prezenta cauză, instanța de recurs și-a îndeplinit- -

Pentru considerentele sus-arătate, în baza art.318 Cod procedură civilă va fi respinsă contestația în anulare ca nefondată. -

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare ca neîntemeiată, formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.9 din 9.01.2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.-

Irevocabilă.-

Pronunțată în ședință publică azi 10.09.2008.-

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

Red.dec.cont.SC

.red.EG./29.09.2008.-

Ex.2

Președinte:Sorina Romașcanu
Judecători:Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu Camelia Draghin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 618/2008. Curtea de Apel Bacau