Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 621/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVIL MIXT

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVIL NR. 621/2009 -

Ședința public din 7 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Bocșe Elena judector

- - - - judector

- R - - judector

- - - - grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de contestatorul domiciliat în, nr. 7. județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEAN DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 872 din 15 octombrie 2008 pronunțat de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalcularea pensiei.

Se constat c dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 31 martie 2009, când prțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședinț din acea zi, ce face parte integrant din prezenta, dat la care s-a amânat pronunțarea hotrârii la 7 aprilie 2009.

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constat c, prin sentința civil nr. 872 din 15 octombrie 2008 pronunțat de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins contestația formulat de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județean de Pensii B, fr cheltuieli de judecat.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut urmtoarele:

Prin decizia nr. - din 31.08.2005 a fost recalculat pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1,01062.

Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiaz contestatorul la data de 1 octombrie 2004, este Legea nr. 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale prților referitoare la legea aplicabil, instanța a apreciat c în speț se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în materie, în scopul clarificrii acestei probleme. Astfel, rolul puterii judectorești este în esenț acela de a aplica legea, adic acela de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speț, instanța a identificat legea aplicabil ținând cont de principiile aplicrii legii civile în timp, de intenția real a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat c legea aplicabil la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004 care prevede c "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezint vechimea integral în munc prevzut de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiaz [.]", ar trebui concluzionat c într-adevr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. O astfel de concluzie este îns cu desvârșire eronat, fiind rodul unei interpretri simplificate și care nesocotește reglementri ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forț superioar unei hotrâri de guvern pe care se întemeiaz aprrile intimatei, respectiv nr.HG 1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regsesc în nr.OUG 4/2005 aprobat prin Legea nr. 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, faț de acest principiu, având în vedere pe de o parte c nr.OUG 4/2005 este ulterioar nr.HG 1550/2004 și pe de alt parte c ordonanța aprobat prin lege are o forț juridic superioar unei hotrâri de guvern, se impune concluzia c prevederile art. 2 alin. 2 din nr.HG 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul c nu pot fi interpretate într-un mod care s duc la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensie.

Așa cum s-a artat deja, reține tribunalul judectorul trebuie în primul rând, s cerceteze care a fost intenția real a legiuitorului. Astfel, din nr.OUG 4/2005 aprobat prin Legea nr. 78/2005 rezult în mod indubitabil c legiuitorul a urmrit s înlture toate discriminrile dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigid a nr.HG 1550/2004 încalc în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt dou reguli elementare ce se impun judectorului când interpreteaz legea.

În lumina acestei interpretri, instanța de fond apreciaz c prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrrii în vigoare tuturor categoriilor de pensionari ce intr în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Raportat îns la întregul dosar de pensie al contestatorului, instanța constat c acesta nu a desfșurat activitate în condițiile prevzute de Legea nr. 19/2000, respectiv în subteran, în zon de expunere la radiații (I sau II), aviație civil sau activitate artistic, el desfșurând activitate în funcția de mașinist, șef manevr, funcții și locuri de munc ce nu sunt prevzute în cuprinsul dispoziției legale mai sus menționate, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 19/2000.

De asemenea, în speț nu pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 226/2006, întrucât acestea se refer la locurile de munc în condiții speciale, care potrivit art. 2 alin. 2 din actul normativ mai sus menționat cuprind și fostele locuri de munc în grupa I potrivit legislației anterioare. Ori nu se poate face confuzie între condițiile speciale de munc (fosta grup I în legislația anterioar) și cele deosebite de munc (fosta grup a II-a de munc în legislația anterioar), în speț contestatorul desfșurând activitate în grupa a II-a de munc.

Nu se pot reține ca și aplicabile în speț nici dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, întrucât acestea nu reglementeaz stagiul complet de cotizare, ci doar dau dreptul persoanei de a se pensiona pentru limita de vârst prin reducerea vârstei de pensionare. Acest aspect este accentuat însși de cele doua aliniate ale art. 14, respectiv aliniatul 1 și 4, care la o simpl lecturare, în situația în care s-ar lua în considerare c perioadele de timp inserate în cuprinsul lor ar constitui stagiu complet de cotizare, s-ar ajunge la situația ca pentru o activitate în aceeași grup de munc s fie reglementat un stagiu de cotizare diferit (respectiv pentru grupa I de munc la alin. 1 - un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, iar la alin. 4 de 15 ani; pentru grupa a II-a de munc la alin 1 - un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, iar la alin. 4 de 20 de ani!!!).

aț de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța în temeiul art. 20 și art. 43 din Legea nr. 19/2000 a respins contestația formulat de contestator ca neîntemeiat și a luat act c intimata nu a solicitat cheltuieli de judecat.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei s aib în vedere la recalcularea pensiei sale, un stagiu complet de cotizare de 20 de ani în loc de 30 de ani.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat c sentința atacat este nelegal, deoarece în mod greșit a fost respins contestația formulat de reclamant, cu toate c din înscrierile efectuate în cartea de munc, reiese c acesta a desfșurat activitate în condiții speciale, respectiv în grupa I de munc, o perioad de peste 23 de ani și peste 5 ani în condiții deosebite, în grupa a II-a de munc.

De asemenea, s-a mai invocat și Legea nr. 226/2006, prin care se recunoaște ca fiind încadrate în condiții speciale și alte activitți care, anterior Legii nr. 19/2000, erau considerate a fi în grupa I de munc, aplicându-se în acest caz un stagiu de cotizare de 25 de ani.

Intimata, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a exprimat poziția în cauz.

Verificând hotrârea atacat prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedur civil, Curtea de APEL ORADEAa reținut urmtoarele:

Recurentul reclamant a fost înscris la pensie pentru munca depus și limit de vârst, prin decizia nr. -/3.12.1991, reținându-se c acesta are o vechime total în munc de 44 de ani, din care 23 de ani, 1 lun și 8 zile în grupa I de munc, 5 ani, 8 luni și o zi în grupa a II-a de munc și 2 ani, 4 luni și 8 zile în grupa a III-a de munc.

Din copia fișei de pensie și a crții de munc, depuse în dosarul instanței de fond, rezult c reclamantul nu a desfșurat activitate în subteran, ori în zona I de radiații, situație în care în mod corect a apreciat Tribunalul Bihorc acestuia nu-i pot fi aplicabile dispozițiile art. 43 din legea nr. 19/2000, nefiind incidente speței de faț textele de lege care prevd stagii de cotizare de 20 de ani și respectiv de 15 ani.

De asemenea, nu sunt incidente nici dispozițiile Legii nr. 226/2006, deoarece nici activitatea desfșurat de ctre recurent (mașinist, șef manevr, manevrant) și nici unitatea în care acesta a prestat activitatea, nu se regsesc în anexele actului normativ mai sus evocat.

Apreciind c nu subzist nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedur civil, va respinge ca nefondat recursul civil de faț, constatând c nu s-au solicitat cheltuieli de judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 872 din 15 octombrie 2008 pronunțat de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fr cheltuieli de judecat în recurs.

IREVOCABIL .

Pronunțat în ședința public din 7 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR, GREFIER,

- - - - R - - -

red.

în concept la 22.04.2009

jud.fond. -

dact.

2 ex./23.04.2009

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 621/2009. Curtea de Apel Oradea