Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 70/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 70
Ședința publică de la 02 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 245 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul - pârât care se legitimează cu Certificat de eliberat de Primăria la data de 6.07.1987, CNP - și avocat pentru intimata - reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus prin compartimentul arhivă de către recurentul - pârât dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Avocat pentru intimata - reclamantă depune la dosar împuternicire avocațială și 2 chitanțe reprezentând onorariu avocat.
La solicitarea instanței părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurentul - pârât având cuvântul solicită admiterea recursului, arată că intimata este mama sa care a formulat o acțiune fără să fie înștiințat și citat la o adresă falsă din B, este tutorele său, a refuzat să plătească pensie cu toate că prin hotărârea de divorț se precizează că se încredințează spre creștere și educare minorul având obligația de întreținere până la vârsta de 25 ani întrucât este student. Apartamentul din Naf ost cumpărat de către intimată care după divorț și-a păstrat numele dobândit în timpul căsătoriei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata - reclamantă având cuvântul solicită respingerea recursului menținerea deciziei civile pronunțată de Tribunalul Neamț ca temeinică și legală, arată că motivele de recurs nu sunt reale, intimata a rămas cu 4 copii dar dintre aceștia doar recurentul îi face numeroase probleme și are neînțelegeri cu el nu mai este student. Mai arată că ceilalți frați au recurentului au serviciu, că acestuia i-a fost plătită chiria în B pentru o perioadă de 3 luni, dar intimata nu-l mai poate întreține din cauza comportamentului acestuia. Mai arată că a fost citat și la domiciliul din N și cel din B iar în situația în care ar fi fost citat la o adresă falsă, acesta nu putea să motiveze recursul fără să plătească taxă de timbru. In ce privește apartamentul acesta ia fost atribuit prin sentința civilă pe care-l cumpără și locuiește cu cei 3 copii. Solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă 245/AC/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul, domiciliat în mun. neamț, str. -, nr. 109, -. A,. 10, jud. N împotriva sentinței civile nr. 1373 din 25.03.2008 a Judecătoriei Piatra Neamț.
A fost obligat apelantul să plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
In motivarea deciziei instanța de apel a arătat că: Prin sentința civilă nr.1373 din 25.03.2008, Judecătoria Piatra Neamța admis acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtului - și a dispus evacuarea acestuia din apartamentul nr.10, situat în P N,-, - scara A, jud. N, reținând din probele administrate că pârâtul este fiul reclamantei, dar nu are nici un drept asupra imobilului în litigiu, care este proprietatea exclusivă a reclamantei și că întemeiat aceasta a solicitat evacuarea lui din apartament, dat fiind comportamentul său agresiv, atât verbal, cât și fizic, care constituie pentru mama sa un pericol permanent.
Pârâtul a atacat cu apel hotărârea primei instanțe, arătând că, din data de 22.02.2008, nu a mai fost primit de intimată în apartamentul în litigiu și că nu a putut formula în cauză nici un fel de apărări, din cauza greșitei sale citări la o adresă la care nu își avea reședința, în fapt el locuind în B, Sectorul 6, Complex, Cămin P1, apartament 515.
Verificând susținerile apelantului, tribunalul a constatat că acesta a fost citat în B, la același complex, dar la Căminul 4, apartamentul 302, procedura îndeplinindu-se prin afișare pe ușa principală a clădirii, conform art.92 alin.4 din Codul d e procedură civilă. La aceeași adresă i-a fost comunicată pârâtului și sentința civilă pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, iar faptul că a apelat-o în termenul prevăzut de art.284 alin.1 Cod proc. civ. face posibilă aprecierea că hotărârea a ajuns la cunoștința sa tocmai pentru că locuia acolo unde aceasta a fost comunicată. Totuși, instanța de apel i-a pus în vedere apelantului să facă dovada că, în timpul judecării în fond a procesului, locuia la o altă adresă. Acesta a depus la dosar în acest scop, prin Serviciul arhivă, copia cărții de identitate, în care pe față figurează cu domiciliul în apartamentul din P N al mamei sale, iar pe verso este înscrisă, de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din cadrul Consiliului local al Sectorului 6 B, mențiunea că în perioada 20.08.2007-23.04.2008, reședința este stabilită în B, nr.290, - apart.515. apelantul nu s-a mai prezentat, însă, în instanță, pentru a se putea confrunta această copie cu originalul cărții sale de identitate și stabili veridicitatea acestei mențiuni (care, în mod evident, putea fi copiată de pe cartea de identitate a oricărei alte persoane), dar contractul de închiriere depus la fila 27 în completare nu are nici număr de înregistrare și nici ștampila lizibilă a Universității B, titularul dreptului de administrare a căminelor studențești, care figurează în contract în calitate de locator. Mai mult, simpla comparare a scrisului apelantului cu cel al persoanei care a completat formularul contractului de închiriere relevă faptul că aparține uneia și aceleiași persoane, respectiv apelantului - pârât, nefiind necesară o specializare în grafologie pentru a face această afirmație.
Față de cele mai sus reținute, tribunalul a înlăturat ca neîntemeiată susținerea apelantului, privind incorecta sa citare la prima instanță, iar din examinarea în fond a sentinței civile pronunțate în cauză, a constatat că nu sunt motive pentru schimbarea sau desființarea ei, deoarece probele dosarului reliefează temeinicia acțiunii reclamantei, deoarece adresa nr.-/19.08.2008 a Poliției municipiului PNc onfirmă faptul că, atunci când vine în locuința reclamantei, provoacă scandaluri care tulbură atât existența mamei sale, cât și ordinea și liniștea publică, pentru unele dintre faptele sale antisociale fiind și sancționat contravențional, cu avertisment și chiar cu amendă.
Aceste împrejurări de fapt reliefează imposibilitatea conviețuirii părților în aceeași locuință, în care apelantul - pârât a avut doar calitatea de tolerat, pe care i-a conferit-o proprietara imobilului, în considerarea raporturilor firești mamă - fiu, dar care nu are caracter obligatoriu și necondiționat, câtă vreme apelantul nu are o atitudine corespunzătoare fașă de intimata - reclamantă.
Așa fiind, în temeiul art.296 Cod proc. civ. sentința atacată a fost menținută în totalitate, cu consecința aplicării corespunzătoare a dispozițiilor art.274 din același Cod, privind suportarea cheltuielilor ocazionate de proces de partea căzută în pretenții, care în cauza de față este apelantul.
Impotriva acestei decizii a promovat recurs apelantul - pârât care a criticat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate arătând că, în mod greșit, instanța a dispus evacuarea din apartamentul proprietatea mamei sale, intimata - reclamantă în speță.
A invocat recurentul faptul că urmează studii universitare în B, că nu deține locuință în B, precum și faptul că, la dobândirea apartamentului au contribuit în comun. Totodată, recurentul a mai arătat că, evacuarea din locuință s-a dispus pe fondul unor relații de familie tensionate create de intimata - reclamantă și nu de el, astfel că măsura dispusă de cele două instanțe este nejustificată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Intimata - reclamantă este unic proprietar al apartamentului din care s-a dispus evacuarea recurentului astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare depus la dosarul instanței de fond.
Recurentul, în prezent major, urmează studii universitare în B, revenind în domiciliul mamei sale atât în vacanțe, cât și pe parcursul anului școlar.
Intre părți există o situație conflictuală permanentă, a căror rezolvare a solicitat în mai multe rânduri intervenția organelor de poliție, fapt atestat și de adresa nr. -/19.08.2008 a Poliției Municipiului P
Având în vedere faptul că intimata - reclamantă este unic proprietar al locuinței, că, în această calitate, are dreptul să se bucure de prerogativele dreptului său de proprietate fără a fi tulburată în drepturile sale de proprietar, faptul că între ea și recurent există o situație conflictuală ce tinde să degenereze, că recurentul nu are un drept locativ propriu, în mod corect, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au dispus evacuarea acestuia din apartament, în considerarea dispozițiilor art. 480 cod civil.
In raport de cele anterior menționate, constatând că, în speță, nu se impune modificarea deciziei recurate, instanța, în temeiul art. 312 cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul.
In temeiul art. 274 cod pr.civilă se va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul cu domiciliul în N, str. -, nr. 109, -.A,.10, jud. N împotriva deciziei civile nr. 245 din 9.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău
- - - -
- -
GREFIER,
Red.sent.
Red.,
Red.
.ct/2 ex.
18.02.2009
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău