Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 788/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 788/2009-

Ședința publică din 27 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Galeș Maria

- -

- JUDECĂTOR 2: Toader Felicia

- -

- JUDECĂTOR 3: Măduța Doina

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 45/LM/2009 din 09 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie,

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă intimatul contestator, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, că intimatul contestator a depus întâmpinare la dosar prin registratura instanței, la data de 14.04.2009, după care:

Nefiind cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul contestator solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.45/LM/2009 din 09 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fostadmisă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. -/26.02.2008 emisă de intimată pe seama contestatorului și obligată intimata să-i recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Contestatorul a ieșit la pensie prin decizia nr. -/27.11.1998, iar la calcularea pensiei, intimata a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 30 de ani, conform Legii nr. 19/2000, după cum reiese din buletinul de calcul depus la dosar.

Tribunalul a constatat că pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4/2005.

Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.

Conform art. 2 din același act normativ recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii 19/2000. Ori, contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în temeiul dispozițiilor Legii 3/1977.

Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, dar aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență și este anterior adoptării nr.OUG4/2005 care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie.

Instanța a constatat că nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii 19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr.4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii 19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată G 4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispozițiile Legii 19/2000. Dacă s-ar aplica art. 2 din normele metodologice de aplicare a nr.HG1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.

În concluzie, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii 19/2000.

În sistemul Legii nr. 3/1977, persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă, beneficiau de reducerea vârstei legale de pensionare și de majorarea vechimii în muncă, adică a perioadei de contribuție. Astfel, conform articolului 14 aliniatul 1 din lege, persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri ce se încadrează în grupa I de muncă, la stabilirea pensiei li se lua în calcul, pentru fiecare an lucrat în această grupă, câte un an și șase luni, așadar în acest caz, persoanelor menționate li se acorda un spor la vechimea în muncă, concomitent cu reducerea vârstei de pensionare.

Potrivit articolelor 19 și 20 din Legea nr. 19/2000, există două categorii de locuri de muncă tratate diferit față de locurile de muncă comune: locurile de muncă în condiții deosebite și cele în condiții speciale.

Aceste categorii diferite de locuri de muncă au un tratament juridic egal, conform articolului 20 cu referire la anexa 2 din Legea nr. 19/2000.

Contestatorul a desfășurat 30 de ani, 8 luni și 8 de zile de activitate în grupa I, prin urmare în condiții deosebite în înțelesul articolului 19 din Legea nr. 19/2000.

Așa fiind, contestatorului i se aplică dispozițiile cuprinse în anexa 4 Legii nr. 19/2000, stagiul complet de cotizare al acestuia fiind de 20 ani.

Contestatorul a desfășurat peste 20 ani în condiții speciale de muncă, prin urmare i se cuvine a i se reține stagiul de cotizare ce determină obținerea unui punctaj cumulat ce îl avantajează și care este calculat conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și HG nr. 1550/2004.

Prin urmare intimata a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatorului și prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 25 de ani în loc de 20 de ani, așa cum prevede art. 14 din Legea nr. 3/1977, se încalcă astfel dispozițiile art. 77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 3 și art. 20 lit. a din Legii 19/2000.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B O, solicitând admiterea acestuia și modificarea totală a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii și menținerii deciziei de pensionare contestată.

Prin motivele de recurs, s-a invocat că intimatul a fost înscris la pensie prin decizia nr. -/27.11.1998 în baza prevederilor Legii nr. 3/1977.

Consideră că este în eroare instanța cu privire la interpretarea articolului 2 aliniatul 1 din HG nr. 1550/2004, întrucât a apreciat că stagiul complet de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu ar fi cel impus de articolul 8 din Legea nr. 3/1977 ce reglementa vechimea integrală în muncă pentru bărbați la 30 ani și 25 de ani pentru femei, ci un alt număr de ani vechime în muncă, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, care de fapt nu sunt incidente în cauză.

Nu conține Legea nr. 19/2000 nici o dispoziție ce să impună aplicarea sa la situații juridice anterioare adoptării ei, excepțiile de retroactivitate a legii citate nu se prezumă, astfel că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 19/2000, câtă vreme acesta s-a pensionat în baza Legii nr. 3/1977, actul normativ cu caracter special în baza căruia s-au evaluat pensiile este HG nr. 1550/2004 pentru persoanele care au beneficiat de pensie anterior datei de 01.04.2001.

S-au invocat în drept dispozițiile articolului 304 punctele 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul contestator a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța de recurs constată că se impune admiterea recursului și modificarea în parte a acesteia, deoarece soluția pronunțată de instanța de fond este parțial greșită, respectiv în ceea ce privește stagiul de cotizare ce trebuie utilizat la recalcularea pensiei contestatorului și data de la care trebuie să fie acordate drepturile recalculate.

Recurentului contestator i-au fost stabilite drepturile la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, prin decizia nr. -/27.11.1998 în baza Legii nr. 3/1977, acesta realizând o vechime în muncă de 30 ani 08 luni și 08 zile în grupa a I-a de muncă și 02 ani 04 luni și 17 zile în grupa a III-a de muncă.

Drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate prin decizia cu același număr din data de 30.11.2005 și prin deciziile ulterioare, în temeiul OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 coroborat cu HG nr. 1550/2004 și HG nr. 733/2005, reținându-se un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, ignorându-se activitatea desfășurată în grupa I-a de muncă în siguranța circulației, dar și dispozițiile Legii nr. 226/2006.

Sigur că, la data deschiderii drepturilor la pensie ale contestatorului erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, și anume Legea nr. 19/2000, respectiv Legea nr. 226/2006 emisă în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, întrucât altfel s-ar încălca principiile consacrate prin actele normative de evaluare - principiul egalității tuturor participanților la sistemul public de pensii și principiul potrivit căruia la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie.

Greșit instanța de fond, însă, a apreciat că stagiul de cotizare necesar pentru determinarea punctajului mediu anual este cel prevăzut de articolul 14 din Legea nr. 3/1977, respectiv 20 de ani, având în vedere activitatea desfășurată de contestator în grupa I-a de muncă - mecanic de locomotivă, ignorând dispozițiile Legii nr. 19/2000, dar și dispozițiile Legii nr. 226/2006, emisă în temeiul articolului 19 din Legea nr. 19/2000.

Este evident că, în condițiile în care recalcularea pensiei se face potrivit normelor și principiilor instituite de Legea nr. 19/2000 și OUG nr. 4/2005, iar activitatea desfășurată de contestator nu se încadrează în dispozițiile acestor acte normative, fiind prevăzută între activitățile considerate în condiții speciale doar în cuprinsul Legii nr. 226/2006 - anexa 1 punctul 7, la recalcularea pensiei instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile acestui act normativ în care se prevede că stagiul de cotizare necesar la determinarea punctajului mediu anual în astfel de situații este de 25 de ani și nu de 20 de ani, cum greșit a apreciat instanța de fond.

Astfel, așa cum s-a menționat mai sus, Legea nr. 226/2006 a fost emisă în temeiul articolului 19 aliniatul 2 din Legea nr. 19/2000 și, potrivit articolului 6 din Legea nr. 226/2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, rezultând cu prisosință că, indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in grupa I de muncă (condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexele la Legea 226/2006, în speța de față în siguranța circulației ca fochist și mecanic de locomotivă în cadrul CFR.

Articolul 2 aliniatul 2 din Legea nr. 226/2006 prevede că "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale".

În concluzie funcțiile si locul de muncă al contestatorului, în speță, mecanic și fochist locomotive în cadrul CFR (personal din siguranța circulației), încadrându-se in grupa I de muncă potrivit legislației anterioare este astfel asimilat stagiului de cotizare prevăzut de Legea nr. 226/2006.

Potrivit articolului 3 din Legea nr. 226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.

Articolul 5 din Legea nr. 226/2006 prevede că "pentru asigurații prevăzuți la articolul 3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare."

Cum din actele de la dosar rezultă că contestatorul a desfășurat activitate în condiții speciale în domeniul siguranței circulației - grupa I-a de muncă timp de 30 de ani, sunt îndeplinite condițiile impuse de articolul 3 din Legea nr. 226/2006, pensia urmând a fi recalculată corect cu un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani, în loc de 20 de ani cum greșit a stabilit instanța de fond.

Hotărârea este însă greșită și sub aspectul datei de la care operează recalcularea pensiei, în speță fiind aplicabile dispozițiile articolului 169 aliniatul 3 din Legea nr. 19/2000.

Prin urmare, utilizarea unui stagiu de cotizare de 25 de ani, se impune în baza articolului 3 aliniatele 1, 4, 5 din Legea nr. 226/2006, anexa 1 punctul 7, coroborate cu dispozițiile articolului 19 din Legea nr. 19/2000, iar referitor la care decizie a fost contestată, data de la care se acordă drepturile dispuse, din analiza dosarului de fond se reține că acestea au fost deciziile cu nr. -/30.11.2005 - fila 4 dosar fond și ulterior decizia cu același număr din data de 26.02.2008 - fila 6 dosar fond, însă data acordării drepturilor se impune a fi menționată în sentință ca fiind, conform articolului 169 aliniatul 3 din Legea nr. 19/2000, luna următoare celei în care s-a solicitat recalcularea, astfel că drepturile urmează a fi acordate din 01.06.2008, având în vedere că acțiunea privind contestarea deciziei a fost înregistrată la instanță la data de 16.05.2008, sens în care vor fi înlăturate dispozițiile din sentință atât în ce privește stagiul de 20 de ani cât și cele privind acordarea drepturilor recalculate începând cu dat de 01.12.2005.

Față de considerentele expuse, în baza articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs conform articolului 312 aliniatele 1, 3 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B, va modifica în parte sentința recurată în sensul celor de mai sus, menținând ca legale restul dispozițiilor acesteia.

Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 45/LM/2009 din 09 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:

Obligă intimata să recalculeze pensia contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.06.2008.

Înlătură dispozițiile instanței din sentință privind recalcularea pensiei contestatorului prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani și dispoziția de acordare a drepturilor recalculate începând cu data de 01.12.2005.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 27 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

decizie: GM/ 05.05.2009

Complet fond:,.

în 2 ex.: /05.05.2009

Președinte:Galeș Maria
Judecători:Galeș Maria, Toader Felicia, Măduța Doina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 788/2009. Curtea de Apel Oradea