Obligație de a face. Decizia 791/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 791/2009-

Ședința publică din 27 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Galeș Maria

- -

- JUDECĂTOR 2: Toader Felicia

- -

- JUDECĂTOR 3: Măduța Doina

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în nr. 116 județul B, împotriva sentinței civile nr. 52/LM/2009 din 09 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie,

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza art. 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.52/LM/2009 din 09 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fostadmisă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 53614/01.07.2007 emisă pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să-i recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.07.2005, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Contestatorul a ieșit la pensie prin decizia nr. 53614/1975, iar la calcularea pensiei, intimata a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 25 de ani, conform Legii nr. 19/2000, după cum reiese din buletinul de calcul nr. 53614/17.11.2004 (fila 15 dosar).

Tribunalul a constatat că pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4/2005.

Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.

Conform art. 2 din același act normativ recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000. Ori, contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în anul 1975 fiind pensionat în temeiul dispozițiilor Legii 27/1966.

Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, dar aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență și este anterior adoptării nr.OUG4/2005 care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie.

Instanța a constatat că nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii nr. 19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr.4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată G 4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispozițiile Legii 19/2000. Dacă s-ar aplica art. 2 din normele metodologice de aplicare a nr.HG1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.

În concluzie, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii nr. 19/2000.

În sistemul Legii nr. 3/1977, persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă, beneficiau de reducerea vârstei legale de pensionare și de majorarea vechimii în muncă, adică a perioadei de contribuție. Astfel, conform articolului 14 aliniatul 1 din lege, persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri ce se încadrează în grupa I de muncă, la stabilirea pensiei li se lua în calcul, pentru fiecare an lucrat în această grupă, câte un an și șase luni, așadar în acest caz, persoanelor menționate li se acorda un spor la vechimea în muncă, concomitent cu reducerea vârstei de pensionare.

Potrivit articolelor 19 și 20 din Legea nr. 19/2000, există două categorii de locuri de muncă tratate diferit față de locurile de muncă comune: locurile de muncă în condiții deosebite și cele în condiții speciale.

Aceste categorii diferite de locuri de muncă au un tratament juridic egal, conform articolului 20 cu referire la anexa 2 din Legea nr. 19/2000.

Contestatorul a desfășurat 22 de ani, 1 lună și 28 de zile de activitate în grupa I, prin urmare în condiții deosebite în înțelesul articolului 19 din Legea nr. 19/2000.

Așa fiind, contestatorului i se aplică dispozițiile cuprinse în anexa 4 Legii nr. 19/2000, stagiul complet de cotizare al acestuia fiind de 20 ani.

Contestatorul a desfășurat peste 20 ani în condiții speciale de muncă, prin urmare i se cuvine a i se reține stagiul de cotizare ce determină obținerea unui punctaj cumulat ce îl avantajează și care este calculat conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și HG nr. 1550/2004.

Prin urmare intimata a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatorului și prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 25 de ani în loc de 20 de ani, așa cum prevede art. 14 din Legea nr. 3/1977, se încalcă astfel dispozițiile art. 77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 3 și art. 20 lit. a din Legii 19/2000.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B O, solicitând admiterea acestuia, respingerea acțiunii.

Prin motivele de recurs, s-a invocat că intimatul a fost înscris la pensie în baza prevederilor Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie ale acestuia fiind recalculate ulterior în baza HG nr. 1550/2004.

Consideră că este în eroare instanța cu privire la interpretarea articolului 2 aliniatul 1 din HG nr. 1550/2004, întrucât a apreciat că stagiul complet de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu ar fi cel impus de articolul 8 din Legea nr. 3/1977 ce reglementa vechimea integrală în muncă pentru bărbați la 30 ani și 25 de ani pentru femei, ci un alt număr de ani vechime în muncă, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, care de fapt nu sunt incidente în cauză.

Nu conține Legea nr. 19/2000 nici o dispoziție ce să impună aplicarea sa la situații juridice anterioare adoptării ei, excepțiile de retroactivitate a legii citate nu se prezumă, astfel că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 19/2000, câtă vreme acesta s-a pensionat în baza Legii nr. 3/1977, actul normativ cu caracter special în baza căruia s-au evaluat pensiile este HG nr. 1550/2004 pentru persoanele care au beneficiat de pensie anterior datei de 01.04.2001.

S-au invocat în drept dispozițiile articolului 304 punctele 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul contestator a solicitat respingerea re cursului, fără cheltuieli de judecată.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Criticile aduse sentinței de către recurentă sunt neîntemeiate, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, bazată pe aprecierea justă a probelor administrate și interpretarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile.

Recalcularea pensiei contestatorului în baza HG nr. 1550/2004 și OUG nr. 4/2005 fiind intervenită sub imperiul Legii nr. 19/2000, este evident că trebuie să se efectueze după normele și principiile instituite de acest act normativ.

Contestatorul a fost înscris la pensie prin decizia nr.53614/1975. Actul normativ, în vigoare la data când intimatului i s-a deschis dreptul la pensie pentru limită de vârstă și vechime în muncă, a fost Legea nr. 27/1966, iar din actele depuse la dosar rezultă că acesta a desfășurat activitate în sector minier subteran în grupa I-a de muncă peste 22 de ani. Prin decizia cu același număr din data de01.07.2007, recurenta a recalculat pensia acestuia prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani la determinarea punctajului mediu anual, ignorându-se activitatea desfășurată în condiții speciale - grupa I de muncă în subteran, dar și dispozițiile legale referitoare la recalcularea pensiei - OUG nr. 4/2005 și Legea nr. 19/2000.

Astfel, în ideea echității s-a adoptat OUG nr. 4/2005 ce consacră un principiu fundamental, la condiții egale de pensie, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie. Această ordonanță de urgență a fost aprobată prin Legea nr. 78/2004 și are o forță juridică superioară unei hotărâri de Guvern, în speță a HG nr. 1550/2004, susținerile recurentei în sensul că Legea nr. 19/2000 nu a prevăzut excepții de la aplicarea sa, la situații anterioare intrării în vigoare, apar ca fiind neavenite.

În articolul 2 din OUG nr. 4/2005 s-a prevăzut expres faptul că, modul de calcul se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual, cuantumul fiecărei pensii se calculează cu respectarea Legii nr. 19/2000, aspect ce nu poate conduce decât la concluzia că s-a urmărit de către legiuitor, eliminarea discriminărilor dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie, aspect corect reținut de prima instanță.

Dacă s-ar fi dispus altfel, conform motivelor de recurs, s-ar fi adus atingere principiului enunțat mai sus, cu atât mai mult cu cât, chiar articolul 2 din Legea nr. 19/2000 consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public de pensionare, inaplicarea lui ar crea discriminare pentru cei pensionați anterior, ceea ce contravine, atât Constituției României - articolul 16 cât și practicii constante în materie a Curții de Apel Oradea, susținerile recurentei fiind nefondate.

Potrivit articolului 20 aliniatul 1 litera a din Legea nr. 19/2000, sunt considerate condiții speciale ale locurilor de muncă, unitățile miniere în care personalul își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, iar articolul 43 aliniatul 1 din Legea nr. 19/2000 prevede faptul că asigurații ce și-au desfășurat activitatea în astfel de locuri și au realizat un stagiu de cel puțin 20 ani, beneficiază de pensie pentru limita de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani, situație aplicabilă și intimatului. Referitor la împărțirea punctajului mediu anual obținut la 20, respectiv luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, acest aspect s-a dispus conform articolului 77 aliniatul 2 din Legea nr. 19/2000, conform căruia, în situația asiguraților prevăzuți de articolul 43, la stabilirea punctajului mediul anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute de acest articol, deci criticile în acest sens sunt nefondate.

Ca urmare, prin aplicarea tuturor dispozițiilor legale enunțate, instanța de fond doar a pus în aplicare prevederile exprese în materie, mai favorabile, altfel, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a intimatului ce a ieșit la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei pensionați ulterior, ce îndeplineau aceleași criterii, condiții de vechime, stagiu de cotizare, instanța de fond dispunând astfel cu o interpretare corectă a dispozițiile legale, neexistând o contradicție în termenii utilizați.

Luând în considerare toate cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul civil declaratde recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în nr. 116 județul B, împotriva sentinței civile nr. 52/LM/2009 din 09 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 27 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

decizie: GM/05.05.2009

Complet fond:,

în 2 ex.: /05.05.2009

Președinte:Galeș Maria
Judecători:Galeș Maria, Toader Felicia, Măduța Doina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 791/2009. Curtea de Apel Oradea