Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
Dosar nr-
Complet II recurs
DECIZIA CIVILĂ NR 81/R/2009
Ședința publică din 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader JUDECĂTOR 2: Doina Măduța
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDETEANA DE PENSII B, cu sediul în O,- județul B în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în nr.81, județul B împotriva sentinței civile nr. 616/LM din 3 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul, lipsă recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 12 noiembrie 2008 întâmpinare, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul contestator solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civil nr. 616/LM din 3 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis contestația formulata de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B si in consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr.-/01.07.2007, emisa de intimata, pe seama contestatorului si a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea in considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 1 iulie 2005, sens in care a fost obligata intimata să emită o noua decizie de pensionare.
Din considerentele sentinței se reține că prin decizia nr. -/30.06.2005 a fost recalculată pensia contestatorului in temeiul OUG nr.4/2005 coroborate cu prevederile HG nr.1550/2004 obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de1,26704. Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform legii 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.Prin decizia nr.- din 01.07.2007 ă fost stabilit puncatjul mediu anual conform OUG nr.19/2007 dar care insa nu ă modificat stagiu complet de cotizare utilizat la calculul punctajului mediu anual,acesta ramanind 30 ani.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data închiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte,că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum am arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de munca prevăzute la art. 20 lit. a) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârsta începând cu vârsta de 45 de ani.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din copia carnetului de munca al contestatorului rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 20 de ani activitate in subteran, în temeiul art. 20 alin.1 lit. a și art.43 din legea 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația și a dispus anularea deciziei nr.-/01.07.2007, obliga intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, sens în care va emite o noua decizie de pensionare. Având in vedere ca in conținutul deciziei nr.- din 2005 este inserata clauza potrivit căreia in situația in care in termen de 3 ani de la data de 01.07.2005 vor fi prezentate acte doveditoare de natura să modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu recalculat,noile drepturi se vor acorda de la data de 01.07.2005, instanța a acordat drepturile astfel stabilite începând cu data de 01.07.2005.
Împotrivaacestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii formulate de contestatorul.
Arată recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs că, din moment ce drepturile la pensie ale contestatorului s-au deschis sub imperiul Legii nr. 3/1977, recalcularea drepturilor la pensie urmează a d se face în conformitate cu prevederile acestei legi, astfel cum stabilesc prevederile HG nr. 1550/2004.
Prin urmare, consideră recurenta că stagiul complet de cotizare utilizat la recalculare este de 30 de ani, și nu de 20 de ani, cum incorect a reținut tribunalul.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea apreciază ca fiind nefondat recursul pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Prima instanță a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv HG nr. 1550/2004, OUG nr. 4/2005, Legea nr. 19/2000, raportat la data deschiderii dreptului la pensie a contestatorului și la stagiul complet de cotizare realizat de acesta în condiții speciale- 20 de ani, 3 luni și 7 zile.
Din actele dosarului rezultă că drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 1995 și că pentru determinarea punctajului mediu anula s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 de ani, prevăzut de Legea nr. 3/1977.
Acest stagiu, a fost reținut însă greșit de către intimată, corect dispunând prima instanță recalcularea drepturilor la pensie prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în considerarea activității desfășurate de către contestat-or/oare pe o perioadă mai mare de 20 de ani în subteran, incidente fiind în speță dispozițiile art. 43 alin 1, raportat la art. 20 alin 1 din Legea nr. 19/2000.
Este adevărat faptul că prin art. 2 alin 3 din HG nr. 1550/2004 se prevede că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977- 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi reglementat de Legea nr. 3/1977, însă, această prevedere intră în coliziune cu prevederile OUG nr. 4/2005, act normativ cu forță superioară, ce a fost adoptat în scopul uniformizării pensiilor și în vederea realizării egalității de tratament pentru toate pensiile din sistemul public, indiferent de legislația care a fost în vigoare la data stabilirii inițiale a drepturilor, prin aplicarea acelorași principii și formule de calcul a pensiilor.
Prin urmare, HG nr. 1550/2004 invocată în recurs privind efectuarea operațiunilor de evaluare, nu poate adăuga la lege sau schimba sensul dispozițiilor legale cu forță superioară, așa încât criticile recurentei axate în principal pe greșita interpretare și aplicare a legii nu vor putea fi reținute.
Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDETEANA DE PENSII B, cu sediul în O,- județul B în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în nr.81, județul B împotriva sentinței civile nr. 616/LM din 3 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2009
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red dec
6.02.2009
Jud fond M.,
Dact IC
2ex/10.02.2009
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Dana Cigan