Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 811/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 811

Ședința publică de la 08 Octombrie 2008

PREȘEDINTE: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 127/A din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1449 din 18 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul pârât și intimata reclamantă.

Procedura ne legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței solicitarea recurentului pârât de judecare a cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, luând act de solicitarea recurentului pârât de judecare a cauzei în lipsă și, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra recursului.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2008, sub nr- reclamanta - l-a chemat în judecată pe pârâtul -, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea din imobilul situat în D Tr. S, str. -, nr. 33, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

- motivarea acțiunii a arătat că este proprietara imobilului în baza unui contract de vânzare-cumpărare, iar pârâtul ocupă abuziv acest imobil. A mai susținut că a fost tolerat în acest imobil, dar a devenit violent și nu permite accesul în imobil.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. A susținut că ginerele său l-a calomniat și l-a jignit, iar contractul încheiat între părinți și fiica sa nu este valabil, fiind încălcate drepturile omului. A arătat că este bolnav, iar comportamentul fiicei sale este inadecvat în situația în care a susținut-o până la terminarea studiilor.

Prin sentința civilă nr.1449/17.03.2008, Judecătoria Drobeta Turnu Sa admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea reclamantei, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10 lei.

S-a reținut că, reclamanta a cumpărat de la numiții și, la 7.10.1988 imobilul situat în DTS,-, compus din teren loc de casă și casă cu două camere, hol, bucătărie și baie, anexă, vânzătorii păstrând nuda proprietate până la deces, iar prin încheierea nr.21811/20.dec.2007 s-a radiat uzul fruct viager de către cartea funciară, reclamanta devenind proprietară.

S-a mai reținut că pârâtul a recunoscut la interogatoriu că nu are titlu locativ pentru imobilul în care locuiește, iar reclamanta, care este fiica sa dorește să vândă acest imobil.

- termen legal pârâtul a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.1449/18.martie.2008 (recalificat în apel la termenul din 5 mai 2008), criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că în mod greșit s-a reținut că este violent, că a amenințat-o pe reclamantă și că i-a blocat accesul în imobil în repetate rânduri, întrucât aceasta nu a venit niciodată din anul 2005 până în 14.11.2008 în România, aceasta împreună cu soțul ei locuind în Canada.

Prin decizia nr.127/A din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de pârâtul.

S-a reținut că reclamanta i-a îngăduit pârâtului, care recunoaște că nu deține titlu locativ, să locuiască în imobil, deci, acesta a avut calitatea de tolerat.

- practica judiciară, s-a statuat că această toleranță nu generează nici un drept propriu de folosință a locuinței, astfel că în mod corect instanța de fond a dispus evacuarea pârâtului din imobilul, proprietatea reclamantei, pentru lipsa titlului locativ, susținerile apelantului potrivit cărora nu a amenințat-o pe reclamantă, nu a fost violent și nu i-a blocat accesul în imobil, neavând relevanță.

Împotriva deciziei, a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia întrucât, arată că este o persoană în vârstă, aflată în stare de nevoie ce beneficiază de un mic ajutor social, nu are nici locuință așa încât, nu poate să fie dispusă evacuarea din locuința în litigiu chiar de propria sa fiică, fiind împotriva dispozițiilor legale.

A menționat că actul încheiat în favoarea fiicei sale, respectiv contractul de vânzare cumpărare este de fapt o donație deghizată.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă, fiind bolnav și spitalizat.

S-au depus la dosar: extras act normativ, taxă timbru, timbru judiciar, adeverința nr.613/2008, adeverința nr.876/2008. bilet de ieșire din spital, certificat medical de constatarea capacității de muncă nr.180/2008.

Recursul este fondat.

Criticile referitoare la contractul de vânzare cumpărare nu prezintă relevanță, excedând obiectului cauzei de față.

Intimata reclamantă, fiica recurentului pârât, a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare imobilul situat în Municipiul D Tr.S,- din care se solicită evacuarea pârâtului - tatăl său. - acest sens contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1034/1988, extras carte funciară, încheierea nr.21811/20.12.2007 de radiere a uzufructului viager de care au beneficiat pârâtul și soția sa.

Chiar prin cererea de chemare în judecată, reclamanta menționează că i-a îngăduit pârâtului tatăl său, să stea în imobil, ca simplu tolerat.

Pârâtul susține că reclamanta dorește să-l evacueze din imobil întrucât aceasta dorește să vândă locuința respectivă.

Art.86 Codul familiei alin.1 prevede că "obligația de întreținere există între soț și soție, părinți și copii, bunici și nepoți.precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege", iar în alin.2 se prevede că " are drept la întreținere numai acela care se află în nevoie, neavând pretenția unui câștig din muncă, din cauza incapacității de a munci".

Conform art.94 alin.1 - "întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cerere și cu mijloacele celui ce urmează aop lăti".

Cert este faptul că, pârâtul recurent este o persoană în vârstă cu probleme de sănătate ( conform actelor medicale aflate la dosar), fiind încadrat în gardul II de invaliditate, având capacitatea de muncă pierdută (certificat medical nr.198/2007) și venituri modice. - această situație, s-a demonstrat faptul că recurentul se află în stare de nevoie, neavând posibilitatea de a se întreține, neavând altă locuință în prezent, în afară de aceea din care se solicită evacuarea.

- această situație recurentul pârât nu mai poate avea calitatea de simplu tolerat, având în vedere obligația de întreținere ce incumbă reclamantei în privința acestuia, și care izvorăște din lege, inclusiv cele expuse mai sus, ținând seama că până la data de 20.12.2007 a beneficiat de uzufruct viager drept care ulterior a fost radiat.

Pârâtul este tatăl, părintele reclamantei, aflat în stare de nevoie, căreia după cum s-a arătat mai sus, îi incumbă obligația legală de întreținere. Prin urmare pârâtul nu are calitatea de simplu tolerat, fără titlu.

Prin interogatoriul luat pârâtului, acesta nu recunoaște altceva decât un aspect real, acela că nu are titlu locativ, ceea ce susține și reclamanta, și prin urmare din acest punct de vedere interogatoriul luat pârâtului nu aduce nici un element nou.

Reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale potrivit cărora pârâtul ar exercita acte de violență și ar bloca accesul reclamantei în imobil.

Or, potrivit art.1169 cod civil " cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească".

Reclamanta nu a produs asemenea dovezi în instanță, și mai mult susținerile sale cu privire la actele de violență și blocarea accesului său la imobil de către pârât nu au suport, neprezentând relevanță, atâta vreme cât reclamanta nu locuiește în țară, ci în străinătate în Canada, nefolosind acest imobil în mod efectiv.

Or, atâta vreme cât reclamanta locuiește în Canada, pârâtul nu-i cauzează prejudicii efective prin folosirea locuinței.

Scopul acțiunii promovate urmărindu-se evacuarea pârâtului, este acela ca ulterior reclamanta să poată vinde, cu toate că tatăl său care se află în nevoie, nu are altă posibilitate de a-și asigura o altă locuință.

Față de faptul că potrivit legii reclamantei îi incumbă obligația legală de întreținere care presupune, în acest caz concret, în mod indubitabil și asigurarea unei locuințe pentru părintele său, demonstrează clar că pârâtul nu ocupă imobilul fără titlu și în această situație, instanța văzând dispozițiile art.312 alin.3 rap. la art.304 pct.9 Cod pr.civilă, va admite recursul, va modifica decizia civilă în sensul că va admite apelul iar în conformitate cu art.296 Cod pr.civilă, va schimba sentința civilă în sensul că se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 127/A din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1449 din 18 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Modifică decizia civilă în sensul că admite apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.1449/18.03.2008 pronunțată de Judecătoria Drobeta Tr.S, în dosarul nr-.

Schimbă sentința civilă în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta -.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

Red.

Tehn.2 ex

22.10.2008

Președinte:Nela Drăguț
Judecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 811/2008. Curtea de Apel Craiova