Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 823/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 823
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul CONSILIUL JUDEȚEAN D împotriva deciziei civile nr. 116 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant CONSILIUL JUDEȚEAN D, prin consilier juridic și intimatul pârât, prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, pentru intimatul pârât, a depus la dosar întâmpinare.
Instanța a comunicat reprezentantului recurentului reclamant CONSILIUL JUDEȚEAN D un exemplar de pe întâmpinarea depusă de apărătorul intimatului pârât.
Consilier juridic, pentru recurentul reclamant CONSILIUL JUDEȚEAN D, a precizat că nu solicită amânarea cauzei pentru observarea întâmpinării, apreciind cauza în stare de soluționare.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurentul reclamant CONSILIUL JUDEȚEAN D, a pus concluzii de admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris, modificarea deciziei civile recurate și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. A arătat că instanța de apel în mod greșit a apreciat că în cauză competența de soluționare apartine instanței de contencios administrativ. A precizat că litigiul este de natură civilă, întrucât Spitalul Clinic de Urgență nr. 1 nu este autoritate publică și nu a acționat în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public la încheierea contractului de comodat cu pârâtul. Acest contract nu poate fi asimilat unui act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din legea nr. 554/2004, deoarece nu este încheiat de o autoritate publică.
Avocat, pentru intimatul pârât, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că în mod corect instanța de apel a reținut că litigiul privește aplicarea și executarea unui contract public, astfel că în primă instanță este competent să soluționeze cauza, Tribunalul Dolj - Secția de Contencios Administrativ; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 20.02.2008 sub nr-, reclamantul Consiliul Județean Dac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună evacuarea acestuia din imobilul situat în C,-, pe care îl ocupă fără drept.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că între pârât și Spitalul Clinic Județean de Urgența C, a fost încheiat la data de 02.04.2003 contractul de comodat nr. 10474/10.04.2003 prin care comodantul s-a obligat sa pună la dispoziția comodatarului cabinetul medical format dintr-o încăpere și spațiul de folosință comună în suprafață de 32 mp. cu sediul în C,-, județul D, în folosință temporară și gratuită.
Reclamantul a precizat faptul că spațiul face parte din Policlinica de Stomatologie nr. 1 - B, iar de-alungul timpului a fost supus numeroaselor schimbări de statut juridic.
Astfel, prin Hotărârea Consiliului Județean D nr. 82/31.07.2003 s-a aprobat includerea în domeniul public al județului Da P oliclinicii de Stomatologie nr. 1, după care prin hotărârea nr. 78/2004 modificată prin Hotărârea nr. 140/2004, Consiliul Județean a dat în administrare acest imobil Spitalului Clinic Județean de Urgență C, acest drept de administrare al Spitalului Clinic Județean de Urgență C încetând în anul 2006, când prin hotărârea nr. 226/29.11.2006 s-a aprobat trecerea policlinicii de stomatologie din administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență C în administrarea Universității de Medicină și Farmacie
Ulterior, prin hotărârea nr. 185/27.09.2007 imobilul a trecut din administrarea Universității de Medicină și farmacie C în administrarea Consiliului Județean D, situație care i-a fost adusa la cunoștința pârâtei prin notificarea nr. 13756/27.11.2007. Reclamanta învederează instanței faptul ca până în prezent pârâtul nu a eliberat spațiul care îl deține, deși nu mai are vreun titlu asupra acestuia, împiedicând practic autoritatea administrativă să efectueze lucrări de întreținere și reparații asupra imobilului.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 și art. 1560 cod civil.
La data de 10.04.2008 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Craiova, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea acesteia, a arătat că prezentul litigiu are ca obiect evacuarea din spațiul deținut în baza unui contract administrativ, respectiv contractul de comodat încheiat între Cabinetul de Tehnică As. și Spitalul Clinic de Urgență - instituție publică județeană, astfel că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Dolj.
A mai arătat că prezenta acțiune este inadmisibilă, având în vedere că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de dispozițiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
S-a mai învederat că reclamantul nu este parte în contractul de comodat, iar interesul acestuia nu este actual, având în vedere că acest contract este valabil până la data de 31.12.2008.
S-a mai precizat că își desfășoară activitatea în cadrul Policlinicii de Stomatologie în baza contractului de comodat încheiat la data de 01.04.2003, valabil până la data de 31.12.2008, contract încheiat cu Spitalul Clinic de Urgență C, în calitatea sa de administrator al Policlinicii de Stomatologie și că, de la data contractului și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale.
A susținut că reclamantul nu l-a notificat pentru a-i aduce la cunoștință că s-a schimbat proprietarul imobilului, iar în conformitate cu dispozițiile art.8 din HG 884/2004 acesta era obligat să încheie contract de concesiune în termen de 15 zile, însă, deși a formulat cerere în acest sens, nu a primit nici un răspuns la aceasta.
Prin sentința civilă nr.5428 din 10.04.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant și s-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în C,-, județul
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că între pârât-tehnician dentar și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cai ntervenit la data de 10.04.2004 contractul de comodat având ca obiect imobilul (cabinet medical) situat în C,-, contract cu o durată de 5 ani, respectiv până la data de 31.12.2008.
Că, potrivit art.1 pct.2 din Legea nr.544/2004 - legea contenciosului administrativ "Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept."
În art.2 lit. c din același act normativ este definit actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Sunt asimilate actelor administrative în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, prin legi speciale putând fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.
Din interpretarea acestui text legal, instanța a constatat că în sfera actelor administrative intră și contractele încheiate de autoritățile publice.
În speță, contractul de comodat este încheiat între Spitalul Clinic de Urgență nr.1, în calitate de comodant, și pârât în calitate de comodatar, însă spitalul nu intră în sfera noțiunii de autoritate publică, astfel cum este definită de același act normativ.
Prima instanță a constatat că acest contract de comodat intră în sfera actelor juridice civile, iar competența materială a soluționării cauzei aparține Judecătoriei.
Instanța a reținut astfel, că singura condiție pentru admisibilitatea acțiunii în evacuare este ocuparea fără drept a imobilului, iar obligația eliberării spațiului ocupat fără nici un drept, este o obligație corelativă dreptului de folosință de a nu i se aduce nici o atingere acestuia.
Acțiunea în evacuare nu poate fi limitată la cazul locuințelor, faptul că reglementări specifice în materia locuinței au consacrat acțiunea în evacuare, nu este un argument pentru aprecierea ca inadmisibilă a acțiunii în evacuare în alte cazuri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelantul a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova, motivat de faptul că judecarea unui litigiu având ca obiect evacuarea dintr-un spațiu deținut în baza unui contract de comodat încheiat între o instituție publică județeană și o persoană juridică, contract care este un act administrativ, este de competența Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ, precum și excepția inadmisibilității cererii, întrucât reclamantul nu a urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art.720/1 Cod pr. civilă, cât și de dispozițiile Legii nr. 554/2004.
A mai criticat sentința și sub aspectul nepronunțării asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a persoanei fizice, întrucât în incinta Policlinicii de Stomatologie își desfășoară activitatea cabinetul de Tehnică As., precum și sub aspectul soluționării greșite a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, deoarece nu a avut calitatea de parte în contractul de comodat încheiat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență
A mai precizat și că instanța de fond a interpretat greșit atât dispozițiile OG nr. 124/1998, cât și dispozițiile HG nr. 884/2004 - dispoziții legale privind "rezoluțiunea contractelor".
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr.116 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de apelantul pârât, în contradictoriu cu intimatul reclamant CONSILIUL JUDEȚEAN
S-a anulat sentința civilă atacată și s-a reținut cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj -Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Dolja analizat cu prioritate, conform art. 137 Cod pr. civilă, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova, invocată de apelant în motivele de apel și a apreciat că este întemeiată.
Analizând obiectul litigiului dedus judecății, respectiv evacuare din spațiul deținut în baza contractului de comodat nr. 10474/2003 încheiat între Cabinetul de Tehnică As. și Spitalul Clinic de Urgență C - instituție publică județeană, ca urmare a încetării efectelor acestuia, tribunalul apreciază că în speță este în discuție un contract administrativ care, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr.554/2004, este de competența instanței de contencios administrativ.
Față de dispozițiile art. 2 lit. d Cod pr. civilă, potrivit căruia tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ și fiindcă Judecătoria Craiova nu era competentă să soluționeze cauza, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. 2 Cod pr. civilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul Consiliul Județean D, susținând că este nelegală.
În motivele de recurs reclamantul susține că, deși tribunalul reține corect starea de fapt, concluzionează că litigiul este legat de aplicarea și executarea unui contract administrativ care, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr.554/2004, este de competența instanței de contencios administrativ.
Că, interpretarea dată de instanța de fond care a soluționat excepția necompetenței materiale ridicate și a respins-o, motivându-și soluția pe prevederile Legii nr.554/2004, este corectă și legală.
S-a reținut de judecătorie că în speță, contractul de comodat este încheiat între Spitalul Clinic Județean de Urgență C, în calitate de comodant și pârât în calitate de comodatar, însă, spitalul nu intră în sfera noțiunii de autoritate publică, astfel cum e definit de Legea nr.554/2004.
Că, judecătoria a interpretat corect natura contractului determinată și de calitatea părților, că, acest contract intră în sfera actelor juridice civile, nu administrative și ca atare, competența revine judecătoriei, nu instanței de contencios administrativ.
În drept, recurentul își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
În cauză pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat.
Reclamantul Consiliul Județean Dai nvestit instanțele cu o acțiune în evacuare a pârâtului, din imobilul situat în C,-, pe care îl ocupă fără drept.
Acest spațiu a făcut obiectul contractului de comodat încheiat între Spitalul Clinic Județean de Urgență, în calitate de comodant, pe de o parte și pârât, în calitate de comodator pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la 31.12.2003.
Spațiul pus la dispoziție pârâtului a fost supus numeroaselor schimbări de statut juridic. Inițial, la data încheierii contractului imobilul era inclus în domeniul privat al statului și în administrația Ministerului Sănătății prin Spitalul Clinic Județean, iar ulterior, a trecut în domeniul public al județelor prin HG nr.867/2002 și în administrarea Consiliului Județean D, conform, Hotărârii 82/31.07.2003.
Ulterior, prin hotărârea nr.78/2004, modificată prin hotărârea nr.140/2004, Consiliul Județean Dad ecis darea în administrare a acestui imobil Spitalului Clinic Județean de Urgență C și apoi, prin Hotărârea nr.226/2006, Universității de Medicină și Farmacie
Prin Hotărârea nr. 185/2007, imobilul a fost trecut în administrarea Consiliului Județean D, aflându-se în prezent în domeniul public al Județului D, situația ce i-a fost adusă la cunoștință pârâtului prin notificarea nr.13756/2007.
Întrucât, natura juridică a contractului se apreciază în funcție de apartenența spațiului în litigiu la domeniul public privat sau public al Statului, unităților administrativ - teritoriale la data încheierii contractului, iar în speță la data încheierii contractului de comodat, spațiul se afla în domeniul privat al Statului și în administrarea Ministerului Sănătății prin comodantul Spitalul Clinic Județean de Urgență, contractul este de natură civilă, astfel cum corect a reținut și judecătoria.
Litigiul a fost soluționat greșit de tribunal în primă instanță de Secția Contencios, fiind lipsit de relevanță faptul că în prezent s-a schimbat statutul juridic al imobilului, din incinta căruia se solicită evacuarea.
În consecință, întrucât tribunalul a încălcat dispozițiile legale de ordine publică privind competența materială, în cauză subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod pr. civilă, situație în care în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, urmează a se admite recursul, a se casa decizia tribunalului și a se trimite cauza spre rejudecarea apelului, la Tribunalul Dolj - Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul CONSILIUL JUDEȚEAN D împotriva deciziei civile nr. 116 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Casează decizia civilă și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.Judec.-
Tehn./4 ex.
30.06.2009
Jud.apel
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu