Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 834/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 834
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anamaria Monica Busuioc
JUDECĂTORI: Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
: - -
GREFIER:
*******************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.257 din 11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-. -
La apelul nominal făcut în ședință publică și la prima strigare și la a doua au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.-
Instanța constată că prin recursul promovat s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și constată cauza în stare de judecată trecând la deliberare pe excepția nulității recursului invocată din oficiu la termenul din 27 octombrie 2008. -
CURTEA
-deliberând -
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.257 din 11 aprilie 2008 Tribunalului Bacăus -a respins contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa județeană de Pensii -
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că:
La 31.07.2007 s-a emis, de Casa Județeană de Pensii B, decizia nr. -, reținându-se contestatoarei un stagiu de cotizare realizat de 29 de ani, 9 luni și 21 zile. Din buletinul de calcul aferent deciziei rezultă că perioada 01.01.-28.02.2002 nu a fost luată în calcul.
Din adeverința nr. 3936/30.05.2007 ( fila 24) nu rezultă că pentru perioada respectivă angajatorul SC a depus declarații nominale din care să rezulte achitarea contribuției la fondul asigurărilor sociale.
Contestatoarea a depus la dosar carnetul de muncă, însă acesta nu face prin el însuși, dovada achitării contribuției. De asemenea, contestatoarea a depus două dispoziții de decont ( 46, 47), din care rezultă achitarea către trezorerie a contribuției de asigurări sociale pentru 3 salariați de către SC.
Raportat la aceste dispoziții de decont care sunt colective, pentru toți angajații, fără ca măcar să se indice numele acestor angajați și având în vedere că acestea sunt și ilizibile sub aspectul datei, instanța a pus în discuție necesitatea efectuării unei expertize contabile care să identifice pentru ce perioadă s-au achitat sumele și pentru care angajați.
Contestatoarea a comunicat la dosar cerere prin care a arătat că nu înțelege să efectueze expertiză și nu achită onorariul, cauza rămânând a fi soluționată pe baza înscrisurilor.
Având în vedere aceste aspecte, caracterul incomplet al dispozițiilor de decont, din care nu rezultă perioada pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale și nici persoanele pentru care s-au achitat, instanța a constatat că respectiva contestatoare nu a făcut dovada drepturilor solicitate corespunzătoare perioadei 01.01-01.02.2002 și în consecință a respins contestația ca nefondată.
Împotriva sentinței s-a declarat recurs de către recurentă care nu a fost motivat în termenul prevăzut de art.306 alin.1 cu referire la art.303 alin.1 Cod procedură Civilă.-
De remarcat că recurenta a arătat că înțelege să-și motiveze recursul ulterior, dar totodată nu poate fi reținută în apărarea sa vreo "necunoaștere" a termenului de motivare a recursului, câtă vreme, pe de o parte în cererea de recursse invocă art.304 ind.1 Cod procedură Civilă (deci fie are cunoștințe juridice, fie a avut curiozitatea să citească acest articol - anterior articolului 306 și ulterior articolului 303 - fie a fost îndrumată de o persoană cu studii juridice) și totodată, recurenta, din actele de la dosar rezultă că este administratorul SC SRL, deci o persoană care are legături cu diverse organe ale statului, iar nu una neinstruită.
În ce privește susținerile recurentei referitoare la incidența art.304 ind.1 Cod procedură Civilă, acestea nu pot fi primite art.304 ind.1 nederogând de la art.306 alin.1 Cod procedură civilă. -
Altfel spus eventualele argumente care s-ar fi invocat nu trebuiau să fie strict motive de nelegalitate încadrabile la art.304, ci puteau fi și de netemeinicie, dar examinarea recursului se putea facenumaidacă acesta era motivat, chiar si sumar.
Față de cele expuse va constata nul recursul. -
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul promovat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.257 din 11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-. -
Irevocabilă.-
Pronunțată în ședință publică azi 17 2008. -
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Tehn.red./8 decembrie 2008-12-09
Ex.2
Președinte:Anamaria Monica BusuiocJudecători:Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei