Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 86/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 86/2010 -

Ședința publică din 19 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Galeș Maria

- - - - JUDECĂTOR 3: Popa Aurora

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare domiciliată în, nr. 67, județul B, împotriva sentinței civile nr. 609 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalcularea pensiei.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, intimata contestatoare a depus la dosar întâmpinare, recurenta intimată a depus completare la întâmpinare, în cauză s-a solicitat judecarea și în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 609 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 18533/28.05.2008 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acesteia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 1.12.2005, sens în care să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatoarei, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Soțul contestatoarei a fost înscris la pensie în baza deciziei nr. 17997/27.05.1986.

Potrivit art. 1 din nr.OUG 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de această ordonanță de urgentă.

Conform art. 2 din același act normativ, recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, precum și a prevederilor nr.OUG 4/2005.

Din aceste texte de lege rezultă că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000. Prin urmare, cu toate că soțul contestatoarei a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în anul 1991, fiind pensionat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 3/1977, drepturile acestuia se calculează în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000.

Tribunalul a constatat că nu este vorba despre retroactivitatea legii civile prin aplicarea Legii nr. 19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci, este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", deoarece recalcularea pensiilor se realizează cu începere de la data intrării în vigoare a nr.OUG 4/2005.

De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată nr.OUG 4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii, indiferent de data înscrierii la pensie, la dispozițiile Legii nr. 19/2000.

În concluzie, tuturor pensionarilor, indiferent de data înscrierii la pensie, urmează să li se aplice dispozițiile Legii nr. 19/2000.

Conform art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă.

Conform art. 20 lit. b din Legea nr. 19/2000, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații.

Din adeverința nr. 4415/27.11.2008 emisă de Compania Națională a B( fila 8 dosar), rezultă că activitatea desfășurată de soțul contestatoarei la Compania Națională a B, se încadrează în zona I radiații grupa I de muncă în procent de 100 %, iar timpul lucrat în zona I de radiații este mai mare de 15 ani. Prin urmare, contestatoarea îndeplinea condițiile prevăzute de art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 și art. 20 lit. b din Legea nr. 19/2000.

Conform art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și art. 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Or, art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 15 ani în zona I de expunere la radiații.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că intimata Casa Județeană de Pensii Bad eterminat greșit punctajul mediu anual al soțului contestatoarei și implicit pensia acesteia, prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, încălcând astfel dispozițiile art. 77 alin. 2 coroborat cu art. 43 alin. 3 și art. 20 lit. b din Legea nr. 19/2000.

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art. 77 alin. 2 coroborat cu art. 43 alin. 3 și art. 20 lit. b din Legea nr. 19/2000, instanța a admis contestația, a dispus anularea deciziei nr. 18533/28.05.2008 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a obligat intimata să recalculeze pensia acesteia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 1.12.2005, sens în care să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatoarei.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta arată în esență că:

- în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 3/1977 - contestatoarea fiind înscrisă la pensie de urmaș în baza deciziei nr. 18533/1986;

- a fost în eroare instanța când a interpretat art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004, opinând fără o fundamentare legală că se aplică alt stagiu de cotizare decât cel impus de Legea nr. 3/1977, care reglementează o vechime integrală în muncă necesară ieșirii la pensie de 30 ani la bărbați și 25 ani la femei, art. 14 alin. 4 al acestei legi acordând doar beneficiul reducerii vârstei de pensionare pentru cei care au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă;

- prin aplicarea Legii nr. 19/2000 s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile la situații anterioare adoptării ei.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, nr.HG 1550/2004.

Ulterior, prin înscrisul depus la dosar la data de 16.12.2009, recurenta a arătat că pensia reclamantei a fost recalculată și achitată, fiind utilizat un stagiu complet de cotizare de 15 de ani conform sentinței civile nr. 609/LM/2009, situație în care nu mai sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG 100/2008 și nr. 209/2008.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Criticile aduse de recurentă sunt nefondate.

Potrivit deciziei nr. 18533/28.05.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii B, intimatei contestatoare i-a fost recalculat dreptul de pensie de urmaș conform nr.OUG 4/2005, utilizându-se la determinarea punctajului mediu anual stagiu complet de cotizare de 30 de ani, conform Legii nr. 3/1977. Intimata este beneficiara pensiei de urmaș stabilită după soțul său, defunctul. Trebuie menționat că și prin deciziile anterioare, începând cu anul 2005, intimatei i-a fost recalculată pensia de urmaș, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

Din înscrisurile existente la dosar, respectiv adeverința nr. 4415/27.11.2008 emisă de Compania Națională a B - Sucursala B (fila 14 dosar fond, fila 15 dosar recurs), rezultă că soțul intimatei a desfășurat activitate ca miner subteran, zona I de radiații, peste 20 ani, activitatea acestuia încadrându-se în grupa I de muncă, respectiv în condițiile speciale prevăzute de art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 19/2000.

Este de netăgăduit împrejurarea că reclamanta a beneficiat de pensie de urmaș în perioada în care deschiderea dreptului său la pensie cădea sub incidența Legii nr. 3/1977, iar potrivit nr.HG 1550/2004 art. 2 alin. 3, în cazul persoanelor cărora drepturile la pensie li s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001 stagiul complet de cotizare utilizat era cel prevăzut de Legea nr.3/1977, însă este important a se sublinia că un act normativ ulterior celui mai sus indicat și anume nr.OUG 4/2005, prevede expres la art. 1 și 2 că recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se realizează în condițiile prevăzute de ordonanța aflată în discuție, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, care în art. 14 prevedea beneficiul reducerii vârstei de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă, dar actualul act normativ în materie - Legea nr. 19/2000 - statuează la art. 43 că pentru asigurații ce au lucrat efectiv în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. "b" și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în condițiile reglementate de norma legală menționată, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, edificator fiind textul art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000.

Este cert că soțului contestatoarei i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la stabilirea și recalcularea pensiei de urmaș nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20, 43, 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect reținut în mod judicios de instanța de fond, nefiind vorba de o adăugare la lege. De altminteri, dacă s-ar proceda altfel, s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, elocvente fiind în acest sens dispozițiile nr.OUG 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005. În acest context, se impun a fi evocate mențiunile inserate în preambulul nr.OUG 4/2005, conform cărora recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, este reclamată de respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" și de asigurarea unui cadru legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care s-a considerat că "vizează interesul public și constituie situații de urgență". Conform art. 2 din acest act normativ, recalcularea pensiilor din sistemul public se efectuează, astfel cum s-a mai subliniat anterior, "cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare", precum și a prevederilor ordonanței aflate în discuție.

Mai mult, art. 2 din Legea nr. 19/2000 consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, iar dacă ar fi acceptat punctul de vedere exprimat de partea recurentă, fără îndoială că s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru persoanele cărora li s-au deschis dreptul la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului, mai mult, un atare procedeu ar contraveni atât Constituției României care consfințește prin art. 16 alin. 1 egalitatea de tratament, însă și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.

Este important totodată a se menționa că în cursul judecării cauzei a fost pronunțată Decizia asupra recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 40/2008, prin care s-a unificat practica neunitară în materie la nivel național, concluzionându-se că în situația celor pensionați în perioada de aplicare a Legii nr. 3/1977 și care au lucrat în grupele I și a II-a de muncă, li se aplică la determinarea punctajului mediu anual stagiul de cotizare prevăzut de art. 14, însă în considerentele aceleiași decizii s-a precizat că instanțele care au aplicat stagiul de cotizare impus de art. 8 (30 de ani la bărbați, 25 de ani la femei), au procedat corect, art. 14 conferind doar beneficiul reducerii vârstei legale de pensionare, un adaos de grupă. Această decizie nu este aplicată în prezenta speță dat fiind că, până la publicarea acesteia în monitorul oficial, la data de 20 mai 2009, persoanele care au promovat litigii anterior, aveau legitimă de dobândire a unui bun, iar în astfel de situații în care dreptul intern este în neconcordanță cu cel internațional, acesta din urmă se aplică prioritar, excepție făcând situațiile în care dreptul intern este mai favorabil, ceea ce nu este cazul în speță, context în care este necesar a se face trimitere la art. 11 și 20 din Constituția României cu referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica acesteia și respectiv la art. 14 și art. 1 din Protocolul nr. 1 și nr. 12. S-a făcut aplicarea practicii unitare în materie a Curții de Apel Oradea întrucât astfel cum s-a reliefat mai sus, la data promovării litigiului - 2.12.2008 - partea contestatoare avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, sens în care este necesar a se face trimitere la cauzele, /României.

Față de considerentele ce preced, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, va menține în tot sentința recurată, constatându-se totodată că intimata nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art. 274 din Codul d e procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare domiciliată în, nr. 67, județul B, împotriva sentinței civile nr. 609 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - - - -

red.

jud.fond. -

dact.; 4 ex./5.02.2010

- 2 com./

- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B,

- -, nr. 67, județul

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Galeș Maria, Popa Aurora

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 86/2010. Curtea de Apel Oradea