Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 902/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.902/2008-R

Ședința publică din 29 mai 2008

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

- - - - JUDECĂTOR 3: Lazăr

- - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de contestator G domiciliat în O,-, -.2,.B,.54, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 65/LM din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru recurentul contestator G-personal, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.23 din 21.01.2008, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii B

Procedura de citare a părților este completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de la plata taxei de timbru, intimata pârâtă a depus întâmpinare, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, după care:

Reprezentantul recurentului contestator depune la dosar copia minutei nr.1263/2007, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, într-o cauză similară, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.

Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului contestator susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei la recalcularea pensiei contestatorului cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 25 de ani și nu 30 ani, cu 1200 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs, reprezentând onorariu avocațial, justificate cu delegația și chitanța depuse la dosar.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.65/LM din 17 ianuarie 2008, Tribunalul Bihora respins contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B cu sediul în O-. jud B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, s-a reținut de instanța de fond că, prin decizia nr.- /05.05.1998, contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusa si limita de vârstă, prin contestația formulată, contestatorul solicitând anularea deciziei de pensionare emisă pe seama sa, întrucât nu s-a ținut cont la stabilirea drepturilor de pensie de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, întrucât și-a desfășurat activitatea în grupa

Din probatoriul depus la dosar, s-a reținut de prima instanță că reclamantul a desfășurat activitate în grupa II de munca o perioadă de 27 ani și 4 luni și în grupa I de munca 1 an, 9 luni și 13 zile neîndeplinind astfel condițiile prevăzute de art.43 alin.1 din Legea 19/2000 coroborate cu art.77 alin.2 din Legea 19/2000, pentru luarea în considerare a stagiului de cotizare de 20 de ani, considerente pentru care, tribunalul a respins, ca nefondată, contestația formulată și a menținut ca legală și temeinică, decizia de pensionare emisă pe seama contestatorului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru a declarat recurs reclamantul G, solicitând admiterea acestuia, obligarea intimatei la luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs s-a invocat că nu s-a luat în considerare faptul că a lucrat la fosta de 27 ani, 4 lună, grupa a II-a de muncă, în condiții deosebit de grele, fiind singura unitate de metalurgie neferoasă din vestul României, cu un nivel de noxe ce depășea, iar, o perioadă operațiunile executate au fost încadrate chiar în grupa I de muncă.

S-a pensionat în baza Legii nr.3/1977 dar îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000, avantajoase față de Legea nr.3/1977 ce prevedea că se bucură de vechime integrală cei ce au desfășurat 25 ani în grupa a II-a de muncă, ori, el are peste 28 ani în această grupă, iar, potrivit art.77 punctajul mediu anual realizat se determină prin împărțirea numărului de puncte la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.

În drept s-au invocat dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, Legea nr.3/1977, Legea nr.19/2000.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului invocând că recurentul a beneficiat de reducerea vârstei de pensionare pentru că a lucrat în grupa -II-a de muncă, nu există o discriminare față de alte persoane pensionate în baza altor acte normative, la data pensionării Legea nr.3/1977 era abrogată.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Potrivit deciziei nr. - /05.05.1998, recurentul a lucrat în grupa a -II-a de muncă 27 ani,4 luni, având un stagiu complet de cotizare de 41 ani 2 luni și 7 zile, drepturile fiindu-i acordate inițial la 1.05.1998.

În conformitate au prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.226/2006 începând cu data de 1 aprilie 2001 sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa 1, în cazul din speță activitatea de preparare de minereuri punctul 20, respectiv punctul 21 lit.c, măcinarea, prăjirea, aglomerarea, etc. a minereurilor neferoase.

Așa fiind însemnă că cei peste 27 de ani lucrați într-o unitate în care se desfășurau astfel de activități și care inițial au fost încadrați în grupa a II-a de muncă constituie activitate desfășurată în condiții speciale potrivit prrev.art.1 alin.3 "locurile de muncă în care (.) s-au desfășurat activitățile prevăzute în Anexa 1 rămân în continuare încadrate în condiții speciale de muncă (.)".

Este adevărat că legea precizează că este vorba de unitățile prevăzute în Anexa 2, dar în baza principiului la condiții de muncă egale, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie, consacrat de nr.OUG4/2005, se impune, pentru a nu exista discriminări, a se asimila societăților prevăzute în anexa 2 la Legea nr.226/2006 și societățile comerciale în care s-au desfășurat activitățile prevăzute în anexa 1 la aceeași lege, dar care s-au desființat, au fost lichidate judiciar, înainte de apariție Legii nr.226/2006, cum este și cazul SC SA

În consecință, activitatea desfășurată de recurent timp de peste 27 de ani într-o unitate ce avea activitatea care în prezent s-ar încadra la muncă în condiții speciale, calculul pensiei pentru limită de vârstă în cazul recurentului trebuia să se facă potrivit prevederilor art.5 și 6 din Lege anr.226/2006, respectiv prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale în perioade de cotizare și nu prin împărțirea la 30 cum greșit a procedat intimata, apărările intimatei fiind irelevante.

Față de aceste considerente, hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică și ca atare recursul este fondat și va fi admis în baza prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă urmând a fi modificată în tot hotărârea instanței de fond în sensul admiterii contestației și obligării intimatei la recalcularea pensiei contestatorului prin împărțirea la 25 ani ca stagiu complet de cotizare și nu la 30 ani, cum greșit s-a procedat.

Întrucât recursul va fi admis, urmează ca instanța făcând aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă, să oblige intimata la 1200 lei RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în ambele instanțe de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civil introdus de contestator G domiciliat în O,-, -.2,.B,.54, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 65/LM din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în întregime, în sensul că:

Admite contestația și obligă intimata să procedeze la recalcularea pensiei contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, în loc de 30 ani, cum greșit s-a procedat.

Obligă partea intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII O să plătească părții recurente suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2008 .

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie -

Data:2.06.2008

Jud.fond Fl./

dact.

data:9.06.2008

2 ex.

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Moșincat Eugenia, Lazăr

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 902/2008. Curtea de Apel Oradea