Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 928/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă-

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 928/R/2008

Ședința publică din 4 iunie 2008

PREȘEDINTE: Galeș Maria

JUDECĂTOR 2: Cigan Dana

JUDECĂTOR 3: Popa Aurora

Grefier: - -

Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil introdus de contestatorul domiciliat O- -. 6 în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B O- împotriva sentinței civile nr. 50/LM din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.-

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând și judecarea cauzei, în lipsă, după care:

Curtea de Apel

deliberând:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 50/LM din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr- a fost respinsă contestația formulată de contestatorul din O-, -.6 în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii din O-, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, contestatorul a fost înscris in categoria pensionarilor pentru munca depusa si limita de vârsta prin decizia nr. -/21.12.2006,drepturile fiindu-i stabilite si acordate in temeiul Legii nr.3/1977.

La momentul deschiderii drepturilor de pensie contestatorul dovedea o vechime in munca de 9 de ani, 3luni si 16 zile in grupa a Ia, grupa II 16 ani, 1 luna si 25 zile, grupa III 12 ani, 6 luni si 28 zile.

Din ansamblul probator existent,respectiv din dosarul de pensie al contestatorului nu a rezultat că acestuia prin prisma activității desfășurate i-ar fi aplicabile dispoziții speciale cu privire la modificarea stagiului complet de cotizare de la 30 de ani la 21ani.

Raportat însă la întregul dosar de pensie al contestatorului, instanța a constatat că aceasta, nu a desfășurat activitate în condițiile prevăzute de Legea nr.19/2000, respectiv in subteran, în zonă de expunere la radiații ( I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, el desfășurând o activitate in funcție și loc de muncă, care nu sunt prevăzute in cuprinsul prevederilor legale mai sus menționate, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului critică sentința ca nelegală și netemeinică arătând în esență că instanța a aplicat greșit legea încălcând prevederile Legii nr. 19/2000, deoarece din actele existente la dosar rezultă că are o vechime totală în muncă de 46 ani 6 luni și 9 zile întregită la 47 ani din care în grupa I 9 ani 3 luni și 16 zile, în grupa a II-a 16 ani 1 lună și 25 zile iar în grupa a III a 12 ani 6 luni și 28 zile, conform înscrierilor din carnetul de muncă, iar pentru condițiile speciale în care a lucrat stagiul complet de cotizare este de 21 de ani și nu stagiul de 30 de ani stabilit prin decizia de pensionare contestată.

Recursul nu este motivat în drept.

Prin întâmpinare intimata Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, soluția pronunțată prin sentința recurată fiind legală și temeinică, bazată pe dispozițiile HG 1550/2004, OUG 4/2005, drepturile de pensie ale recurentului fiind corect recalculate prin decizia -/31.08.2005, și mai mult recurentul nu dovedește o vechime în muncă în grupa I de 20 de ani, având doar 9 ani și 3 luni în această grupă fiind maistru în cadrul SC și SC " ".

Examinând sentința recurată, văzând și actele dosarului prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu conform art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:

Criticile aduse de către recurent sentinței nu subzistă deoarece soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică bazată pe aprecierea corectă a probelor și interpretarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile în speță.

Contestatorul a beneficiat de pensia pentru limită de vârstă stabilită prin decizia nr. -/23.08.1994 în temeiul Legii nr. 3/1977, iar prin decizia nr. -/31.08.2005 s-a recalculat pensia acestuia.

Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul a desfășurat activitate în condiții speciale de muncă în grupa I de muncă 9 ani 3 luni și 16 zile, în grupa a II-a 16 ani 1 lună și 25 zile iar în grupa a III-a 12 ani 6 luni și 28 zile, fiind stagiu asimilat conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000.

Prin contestația formulată a solicitat anularea deciziei de pensionare și obligarea pârâtei la recalcularea pensiei sale cu stagiu complet de cotizare de 21 de ani la determinarea punctajului mediu anual având în vedere activitatea desfășurată în grupa I-a de muncă și prevederile Legii nr. 19/2000.

În mod corect a apreciat instanța de fond ca neîntemeiată această cerere în condițiile în care activitatea desfășurată nu se încadrează între activitățile prevăzute de Legea nr. 19/2000 ca fiind desfășurate în condiții speciale, respectiv în subteran sau zona I sau II de expunere la radiații conform art. 20 și 43 din Legea nr. 19/2000, sau în celelalte activități speciale expres enumerate de lege pentru care stagiul de cotizare necesar este de 15 sau 20 de ani și nici între activitățile enumerate în cuprinsul Legii nr. 226/2006 ca fiind considerate în condiții speciale pentru care stagiul de cotizare necesar pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă este de 25 de ani, contestatorul desfășurând activitate în cadrul SC SA sau SC SA ca maistru.

complete de cotizare de 20 de ani reglementate la art. 43 și 44 care fac trimitere la Anexa 4 din lege se utilizează doar în cazul persoanelor care conform art. 20 din Legea nr. 19/2000 și-au desfășurat activitatea în condițiile expres enumerate în acest text de lege.

Față de starea de fapt și de drept astfel cum a fost reținută instanța de recurs constată că este legală și temeinică soluția pronunțată prin sentința recurată prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei de pensie, stagiul utilizat la determinarea punctajului mediu anual fiind de 30 de ani, așa cum s-a stabilit prin decizia contestată și cum corect a apreciat și instanța de fond conform dispozițiilor art. 8 din Legea 3/1977, HG 1550/2004, Normele Metodologice de aplicare a HG 1550/2004 și OUG 4/2005.

Având în vedere considerentele ce preced, văzând că motivele de recurs sunt neîntemeiate și neexistând alte motive de nulitate a sentinței, instanța în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul, menținând în totalitate sentința recurată.

Se constată că nu s-a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de contestatorul domiciliat O- -. 6 în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B O- împotriva sentinței civile nr. 50/LM din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec.GM

20.06.2008.

Jud fond -

Dact IM/2 ex./20.06.2008.

Președinte:Galeș Maria
Judecători:Galeș Maria, Cigan Dana, Popa Aurora

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 928/2008. Curtea de Apel Oradea