Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 953/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (917/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.953
Ședința publică de la 02.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - intimat, împotriva deciziei civile nr. 1607/28.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - petentă -.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 26.05.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 02.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.09.2008, pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii de divorț, încredințare minor și program vizitare, pronunțate de Judecătoria d e primă instanță și instrucție nr. 1 din (Real), Spania în dosarul cu nr. 237/2007.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2007, solicitat, instanțelor judecătorești din Spania, desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul și încredințarea către reclamantă a minorei.
Cererea a fost admisă de Judecătoria din, Spania, fiind desfăcută căsătoria părților, prin acord, încredințarea minorei către reclamantă și stabilirea unui program de vizitare în favoarea tatălui.
Față de cele de mai sus și dat fiind faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile ce reglementează recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere a sentinței de divorț pronunțată de Judecătoria din, Spania, hotărâre ce a fost declarată definitivă și executorie prin hotărârea judecătorească de la data de 8.07.2008.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că pârâtul a fost reprezentat în această procedură de divorț și că divorțul a fost de comun acord, părțile au încheiat, la 14.02.2008, un acord regulatoriu care a fost aprobat de către instanța judecătorească.
Astfel, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de act. 172 alin. 2 din Legea 105/1992, respectiv din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii, s-a solicitat soluționarea cererii fără citarea părților.
În drept, au fost invocate dispozițiile Regulamentului 2201/2003, art. 21 (1), art. 23, art. 29 și următoarele, Legea 105/1992 și art. 109 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: hotărârea judecătorească și actul regulatoriu, ca parte integrantă a hotărârii, copii traduse ale hotărârii și actului regulatoriu, în copie și traducere legalizată, mandatul în traducere,dat lui lresuvu, mama petentei.
La data de 28.10.2008, pârâtul, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art.162 din Legea nr.105/1992, pârâtul a solicitat obligarea reclamantei să dovedească faptul că înscrisurile eliberate de autoritățile spaniole sunt supralegalizate de misiunea diplomatică sau oficiul consular al României în Spania, sau că în cauză este permisă scutirea de supralegalizare.
De asemenea, pârâtul a solicitat, potrivit dispozițiilor art.168 alin. final din Legea nr. 105/1992, respingerea recunoașterii hotărârii spaniole, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 11, coroborat cu art. 20 și 22 din Legea nr. 105/1992, hotărârea spaniolă a adoptat o soluție diferita de cea la care s-ar fi ajuns prin aplicarea legii române. Astfel, potrivit legii române, nu este admisibil divorțul prin acord în cazul existentei minorilor. Părțile sunt cetățeni români și în materie de stare, capacitate sau relații familiale este aplicabilă legea națională, în cazul de față, legea română. Întrucât art.168 din Legea nr. 105/1992 trimite expres la situația refuzului instanței române a recunoașterii hotărârii străine atunci când sunt încălcate dispozițiile legale referitoare la starea sau capacitatea persoanei, deci ipoteza art. 11 din lege, se impune în atare situație, respingerii acțiunii reclamantei.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 43 din Codul familiei, instanța română poate lua măsuri privind încredințarea minorului ori de câte ori interesul minorului reclamă această împrejurare. În situația de față, pe rolul Judecătoriei C, există dosarul privind încredințarea minorei, avându-se în vedere faptul că minora a împlinit 10 ani și nu dorește să locuiască cu mama sa în Spania.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin hotărârea judecătorească, divorț de comun acord, nr. 237/2007, pronunțată la data de Judecătoria d e Primă Instanță nr. 1, Spania, a fost declarat divorțul dintre și.
Potrivit punctului 21 din preambulul Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000: "Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate într-un stat membru ar trebui să se bazeze pe principiul încrederii reciproce, iar motivele de refuz al recunoașterii ar trebui reduse la minimul necesar".
Potrivit art. 21 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003"Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură. În special și fără a aduce atingere alineatului (3), nu este necesară nici o procedură pentru actualizarea actelor de stare civilă ale unui stat membru pe baza unei hotărâri pronunțate în alt stat membru în materie de divorț, separare de corp sau anulare a căsătoriei care nu mai poate fi supusă nici unei căi de atac în conformitate cu dreptul respectivului stat membru. Fără a aduce atingere secțiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secțiunea 2 din prezentul capitol, pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii hotărârii."
Astfel, conform art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, o hotărâre judecătorească pronunțată în materie de divorț, de separare de corp sau de anulare a căsătoriei nu se recunoaște:
(a) în cazul în care recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice a statului membru în care se solicită aceasta;
(b) în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util pârâtului care nu s-a prezentat și astfel încât acesta să își poată pregăti apărarea, cu excepția cazului în care se constată că pârâtul a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc;
(c) în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-o acțiune între aceleași părți în statul membru în care se solicită aceasta sau
(d) în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț într-o cauză între aceleași părți, din moment ce această primă hotărâre îndeplinește condițiile necesare recunoașterii sale în statul membru în care se solicită aceasta.
Potrivit art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 o hotărâre judecătorească pronunțată în materia răspunderii părintești nu este recunoscută:
(a) în cazul în care recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice din statul membru în care se solicită recunoașterea, luând în considerare interesul superior al copilului;
(b) în cazul în care, cu excepția cazurilor urgente, aceasta a fost pronunțată fără a-i da copilului posibilitatea de a fi ascultat, încălcându-se astfel normele fundamentale de procedură din statul membru în care se solicită aceasta;
(c) în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util persoanei care nu s-a prezentat și astfel încât aceasta să își poată pregăti apărarea, cu excepția cazului în care se constată că respectiva persoană a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc;
(d) la solicitarea oricărei persoane care susține că hotărârea se opune exercitării răspunderii sale părintești, în cazul în care hotărârea a fost pronunțată fără ca această persoană să fi avut posibilitatea de a fi ascultată;
(e) în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată ulterior în materia răspunderii părintești în statul membru în care se solicită recunoașterea;
(f) în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată ulterior în materia răspunderii părintești într-un alt stat membru sau în statul terț în care copilul își are reședința obișnuită, din moment ce hotărârea ulterioară îndeplinește condițiile necesare recunoașterii sale în statul membru solicitat
sau
(g)în cazul în care nu a fost respectată procedura prevăzută la articolul 56.
Astfel, tribunalul constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de refuz al recunoașterii hotărârii pronunțate de un stat membru UE, nefiind invocate de pârât prin întâmpinare motive de refuz al recunoașterii hotărârii judecătorești, tribunalul a admis cererea și a recunoscut pe teritoriul României efectele juridice depline ale hotărârii de divorț de comun acord 237/2007, pronunțată la data de 08.07.2008, de Administrația de Justiție, Judecătoria d e Primă Instanță nr. I, Spania, prin sentința civilă nr. 1607/28.10.2007, pronunțată de Secția a IV-a Civilă a Tribunalului București.
Ulterior, prin încheierea din Camera de Consiliu, de la 17.02.2009, s-a respins cererea de lămurire dispozitiv, în sensul dacă sentința a recunoscut toate dispozițiile hotărârii străine. S-a apreciat că tribunalul a recunoscut întocmai, efectele juridice depline ale hotărârii de divorț, dispozitivul sentinței fiind clar.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâtul a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece este incident cazul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, relativ la faptul că sentința tribunalului s-a dat cu încălcarea art.23 lit. b din Regulamentul (CE) nr.2201/2003, încredințarea minorei în Spania, realizându-se fără ascultarea acesteia, încălcându-i-se astfel drepturile. A precizat că, prin întâmpinarea formulată în cauză, a invocat tocmai acest motiv de refuz al recunoașterii dispoziției de încredințare.
A solicitat, în consecință, admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii în parte, a acțiunii privind recunoașterea, doar în ceea ce privește divorțul, iar nu și în privința încredințării.
A invocat în drept, dispozițiile art.312 Cod procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător, recursul său, potrivit art.3 și art.11 din Legea nr. 146/1997 și art.3 din nr.OG 32/1995.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece minora nu avea pe atunci, vârsta de 10 ani, de la care legea internă română impune ascultarea obligatorie, și, oricum, ea a fost ascultată în caza străină.
În recurs nu s-au administrat probe noi, conform art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să judece prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 Cod procedură Civilă și ale art. 299 Cod procedură civilă.
Verificând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază prezentul recurs, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În prealabil, Curtea constată că obiect al cererii de recunoaștere prezente, îl reprezintă o hotărâre judecătorească pronunțată în Spania, privind desfacerea căsătoriei și încredințare minor. În consecință, în virtutea caracterului său prioritar evocat și de art.20 din Constituția României, se va aplica Regulamentul Comunitar (CE) nr.2201/2003, al Consiliului din 27.11.2003, privind competența matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1347/2000.
Potrivit art.23 lit.b din acest Regulament, intitulat Motive de refuz al recunoașterii hotărârilor judecătorești în materia răspunderii părintești:"O hotărâre judecătorească pronunțată în materia răspunderii părintești nu este recunoscută: - în cazul în care, cu excepția procedurilor urgente, aceasta a fost pronunțată fără a-i da copilului posibilitatea de a fi ascultat, încălcându-se astfel normele fundamentale de procedură din statul membru în care se solicită aceasta".
În cauză, întradevăr, acest caz de nerecunoaștere nu este incident, contrar deci susținerii recurentului, pentru următoarele trei elemente:
În primul rând, dispozițiile interne incidente sub acest aspect sunt: art.24 din Legea nr. 272/2004, conform căruia"(1) Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește.
(2) În orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.
(3) Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește.
(4) În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate a copilului.
(5) Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispozițiilor alin. (2) și (3). În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunța printr-o decizie motivată.
(6) Dispozițiile legale speciale privind consimțământul sau prezența copilului în procedurile care îl privesc, precum și prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt și rămân aplicabile" și art.42 al.1 din Codul familiei (Legea nr. 4/1953), conform căruia "Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei".
Or, atât la data pronunțării efective a hotărârii străine de divorț, 05.06.2008, conform mențiunii de la fila 14 dosar, cât și la data pronunțării hotărârii judecătorești care a constatat caracterul său definitiv și care a înglobat-o (08.07.2008), conform înscrisului de la fila 13 dosar fond, hotărâre a cărei recunoaștere s-a cerut, minora avea o vârstă inferioară celei de 10 ani, în concret, vârsta de 9 ani și 8 luni, respectiv 9 ani și 9 luni, fiind născută la data de 09.10.1998, conform înscrisului de la fila 54 dosar fond - certificat de școlarizare.
Așadar, audierea sa nu era obligatorie potrivit legislației interne române, la momentul pronunțării sentinței străine definitive și executorii din 08.07.2008, astfel încât normele interne incidente nu au fost încălcate.
În al doilea rând, potrivit conținutului hotărârii judecătorești străine a cărei recunoaștere s-a solicitat, copilul a fost ascultată în cadrul procedurii judiciare (pagina 16 dosar fond - paragraful "în al șaptelea rând").
În al treilea rând, recurentul a fost de acord cu încredințarea copilului mamei și stabilirea unui program de vizită în favoarea sa, conform acordului notarial din 14.02.2008, care a stat la baza hotărârii judecătorești străine (fila 6 dosar fond, paragraf secund "al treilea rând").
De altfel, Curtea constată că prin întâmpinarea formulată în fața tribunalului, recurentul nu a invocat un astfel de motiv de nerecunoaștere, deși prin motivul de recurs a precizat că ar fi formulat o astfel de apărare, el fiind formulat pentru prima dată în recurs.
Având în vedere aceste considerente și neconstatând incidența în cauză, a unor motive de recurs de ordine publică, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, conform art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - intimat, domiciliat în comuna, sat ( ), jud. I, împotriva deciziei civile nr. 1607/28.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - petentă -, prin mandatar, domiciliată în B,--362, Bl. 15,. A, Et. 3,. 15, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /08.07.2009
Tehnodact. / 2 ex./07.09.2009/
- Secția a III-a Civ. -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mariana Haralambe, Bianca
