Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4028/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.8249/2008
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr. 4028/
Ședința Publică din data de 02 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
**************************
Pe rol fiind, pronunțarea recursului declarat de recurenta-pârâtă " " -, împotriva sentinței civile nr.1388 din data de 20.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28057/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - având ca obiect "drepturi bănești".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 26 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurentei-pârâte " " - de a formula și prezenta la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 02 iunie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1388/20.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta - și a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor reprezentând sprijinul financiar în caz de disponibilizare, prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate (), proporțional cu vechimea avută de reclamantă, sume la care se va calcula dobânda legală prevăzută de nr.OG9/2000, începând cu data de 19.07.2007 și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a fost angajata societății pârâte în baza contractului individual de muncă nr.1559/26.07.2006, în funcția de Director al Departamentului de Planificare și.
Prin decizia nr.171/13.07.2007, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, începând cu data de 16.07.2007, dată la care a expirat perioada de preaviz de 45 de zile calendaristice, acordat la data de 01.06.2007.
Întrucât contractul individual de muncă al reclamantei a încetat la data de 16.07.2007, în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, devin aplicabile prevederile art.21 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivelul unității pârâte, din cap.V"Protecția Socială",în conformitate cu care:"în cazul disponibilizărilor de personal, concedierii colective, reducerii de personal, reorganizări ale activității, la care administrația nu a găsit soluții de păstrare și efectiv crearea de noi locuri de muncă, administrația va acorda sprijin financiar persoanelor afectate de a ceste măsuri, în funcție de vechimea în muncă, respectiv pentru salariații care au o vechime între 5 și 15 ani se acordă un sprijin financiar egal cu "între 6 și 12 salarii brute, proporțional cu vechimea".
Pârâta nu a acordat reclamantei, la încetarea contractului individual de muncă, sprijinul financiar la care aceasta avea dreptul potrivit dispozițiilor art.21 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil.
Art.24 din Codul muncii și art.30 din Legea nr.130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Faptul că în respectarea obligației impuse de art.72 din Codul muncii, referitoare la efectuarea de noi angajări, după dispunerea de concedieri, pârâta a procedat la data de 07.08.2007 la transmiterea către reclamantă a comunicării prin care îi aducea la cunoștință reînființarea postului și oferta de a fi reangajată pe același loc de muncă, nu reprezintă o măsură activă de combatere a șomajului cu consecința evitării disponibilizării, câtă vreme prin această măsură nu s-a intenționat menținerea contractului individual de muncă al reclamantei.
Față de cele reținute, tribunalul a constatat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, motiv pentru care au fost admise și a obligat pârâta la plata sprijinului financiar prevăzut de art.21 alin.2 din contractul colectiv de muncă aplicabil cuvenit reclamantei, proporțional cu vechimea în muncă, sume la care se va calcula dobânda legală în materie civilă prevăzută de OG nr.9/2000, începând cu data punerii în întârziere prin notificare, 19.07.2007 și până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, invocă dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9 și art.3041Cod proc. civilă, susținând că hotărârea fondului cuprinde motive contradictorii, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta-pârâtă arată că instanța de fond a dat o hotărâre al cărei dispozitiv nu poate fi pus în aplicare, obligând recurenta la plata către reclamantă a drepturilor reprezentând sprijinul financiar în caz de disponibilizare, proporțional cu vechimea în muncă, sume la care se va calcula dobânda legală în materie civilă, prevăzută de nr.OG9/2000, începând cu data punerii în întârziere prin Notificare - data de 19.07.2007 și până la plata efectivă.
Consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de fond trebuia să stabilească numărul anilor ce reprezintă vechimea în muncă a intimatei-reclamante, întrucât aceasta nu a depus la societatea recurentă carnetul de muncă, nici la data încheierii contractului individual de muncă și nici ulterior acestei date, motiv pentru care nu se poate pune în executare dispozitivul hotărârii, deoarece aceasta nu conține un element esențial și anume, vechimea în muncă.
Apreciază că instanța trebuia să solicite reclamantei să prezinte carnetul de muncă în original, având, astfel, posibilitatea să completeze dispozitivul hotărârii cu numărul anilor de vechime în muncă ai intimatei-reclamante.
Mai arată recurenta că societatea nu a fost niciodată în posesia carnetului de muncă, astfel că nu are cunoștință câți ani de vechime are intimata-reclamantă, pentru a putea calcula sprijinul financiar ce i s-ar fi cuvenit, lipsindu-i elementul esențial - anii de vechime -, carnetul de muncă fiind actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, salariul și alte drepturi ce se includ în acesta.
Recurenta mai menționează că societatea s-a bazat pe buna-credință a salariatei, care a promis că, la angajare, va prezenta carnetul de muncă și dovada că are studiile superioare necesare ocupării funcției de director al departamentului planificare și logistică, însă la dosarul de personal există doar contractul de muncă și diploma de bacalaureat.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.299, art.304 pct.7 și pct.8, art.2811alin.1 și art.2822alin.1 Cod proc. civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 14 - 17 din dosarul de recurs), intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate.
În motivarea întâmpinării, intimata-reclamantă arată că hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii, astfel că afirmațiile recurentei-pârâte nu se susțin.
Mai arată că, din curpinsul cererii de recurs, rezultă că societatea recurentă afirmă că a revenit asupra deciziei de concediere, prin Decizia nr.63/16.07.2007, care a fost comunicată la data de 07.08.2007.
Ori, Decizia nr.63/16.07.2007 cuprinde doar hotărârea Consiliului de Administrație de a se reînființa postul de Director la Departamentul Planificare și, fără a se face referire la decizia de concediere emisă anterior și care i-a fost comunicată intimatei-reclamante cu mult timp înainte de a se lua o astfel de decizie.
Intimata-reclamantă arată că, așa cum corect a reținut instanța de fond, contractul ei individual de muncă a încetat la data de 16.07,2007, prin emiterea deciziei de concediere la data expirării termenului de preaviz, indiferent de existența deciziei de reînființare a acestui post, astfel că devin aplicabile dispozițiile de la capitolul V "Protecția socială" din Contractul Colectiv de Muncă la Nivelul Unității, care statuează că în cazul disponibilizării administrația va acorda un sprijin financiar persoanelor afectate de această măsură.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Așa cum, în mod corect, susține recurenta-pârâtă, față de dispozițiile art.129 alin.5 Cod proc. civilă, instanța de fond era datoare să stabilească numărul anilor ce reprezintă vechimea în muncă a intimatei-reclamante, în raport de mențiunile existente în carnetul de muncă al acesteia, atât timp cât sprijinul financiar se acordă, la concediere, proporțional cu vechimea în muncă, urmând a se stabili un cuantum între 6 și 12 salarii brute.
Din actele dosarului rezultă că intimata-reclamantă nu a depus carnetul de muncă la societatea recurentă-pârâtă, nici cu prilejul încheierii contractului individual de muncă și nici ulterior.
De asemenea, nici cu prilejul judecării în fond a cauzei și nici în această fază de judecată, a recursului, salariata intimată-reclamantă nu a prezentat carnetul de muncă, pentru a se putea determinavechimea sa în muncă, absolut necesară stabilirii cuantumului sprijinului financiar solicitat.
Sub acest aspect, Curtea apreciază că sunt fondate criticile recurentei-pârâte, în sensul că hotărârea instanței de fond nu se poate duce la îndeplinire, câtă vreme nu este stabilit în mod clar cuantumul ajutorului financiar cuvenit, la concediere, intimatei-reclamante, respectiv nu s-a determinat câte salarii brute i se cuvin acesteia, în raport de vechimea în muncă realizată.
De altfel, Curtea reține că toată argumentația expusă în cuprinsul cererii de recurs se referă doar la neprezentarea, de către salariată, a carnetului de muncă, în vederea calculării vechimii în muncă a acesteia, critici ce nu sunt combătute în vreun fel de către intimata-reclamantă.
Ori, prin apărările invocate în întâmpinare, intimata-pârâtă evită să facă vreo referire tocmai la acest aspect legat de carnetul său de muncă, la motivul pentru care nu l-a depus vreodată la unitate și pentru care nu l-a prezentat nici instanțelor de judecată, astfel că, practic, ea nu infirmă în nici un mod susținerile angajatorului, în sensul că nu a fost niciodată în posesia carnetului de muncă al salariatei, întrucât aceasta nu i l-a prezentat.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că recursul declarat de recurenta-pârâtă " " - este fondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, îl va admite ca atare și, în consecință, va modifica, în tot, sentința atacată, în sensul că va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă " " -, împotriva sentinței civile nr.1388 din data de 20.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28057/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./15.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
