Expropriere. Speță. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 122
Ședința publică de la 20 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță
Grefier: - - -
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamanta domiciliată în comuna, sat, G și pârâta SC SA, cu sediul în,-, G împotriva sentinței civile nr. 365 din data de 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă reprezentată de procurator, lipsind apelanta pârâta SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței concluziile scrise formulate de apelanta reclamantă, după care;
Procurator pentru apelanta reclamantă depune la dosar procură și copie după certificat nr- din 29.03.2007 eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La interpelarea instanței procurator pentru apelanta reclamantă, arată că aceasta nu a formulat notificare în baza Lg. 10/2001.
Instanța pune în discuție admisibilitatea acțiunii de față potrivit deciziei civile nr. 53 din 04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Procurator pentru apelanta reclamantă, arată că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 35 și 36 din Lg. Nr. 33/1994.
Solicită admiterea apelului conform motivelor scrise, iar cu privire la apelul declarat de pârâta SC SA pune concluzii de respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de fata;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- la data 16 aprilie 2007, reclamanta a chemat in judecată SC, solicitand instantei ca prin sentința ce va pronunța să dispună retrocedarea in natură a unui imobil situat în comuna, sat -, format dintr-un teren in suprafață de 250 mp precum și construcțiilor ce se aflau pe acesta formate dintr-o casă de locuit, imobil ce a fost expropriat in baza Decretului nr. 193/1987.
In motivarea cererii arătat că este moștenitoarea autoarei, conform certificatului de moștenitor nr. 248 din 21 oct. 2003 si prin Decretul nr. 193/1987 - poziția 37 din tabelul cu proprietarii ale căror imobile se expropriază, autoarea a fost expropriată de imobilul arătat pentru cauză de utilitate publică, primindu-se cu titlu de despăgubiri suma de 15.129 lei.
S-a mai aratat că scopul pentru care imobilul a fost expropriat nu a fost îndeplinit, terenul nefiind afectat de lucrări miniere, este liber, nefiind declarată nouă cauză de utilitate publică, reclamanta având in continuare posesia terenului, posesie pe care nu a pierdut- niciodată de la data exproprierii.
In drept si- întemeiat cererea pe dispozițiile art. 35 si 36 din 33/1994.
Reclamanta și-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată într-o acțiune în constatare, întemeiată pe dispoz. art. 111 pr.civ. solicitând constatarea caducității Decretului de expropriere 193/1987, precum și calitatea sa de proprietar asupra imobilului teren situat în satul -, cu vecini la N- drumul comunal, la S- drumul EM, la E- și V-.
In dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei acte doveditoare si hotărâri ale instanțelor judecătorești care au soluționat cauze similare.
Pârâta SC SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii recl. ca tardiv formulată, iar cu caracter reconvențional a solicitat ca în cazul în care acțiunea reclamantei va fi admisă, aceasta să fie obligată să-i restituie suma de bani, reprezentând contravaloarea imobilelor expropriate, sumă ce urmează să fie indexată cu indicele de inflație.
Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 365 din 31 octombrie 2007, respins excepția necompetenței materiale tribunalului.
A admis cererea reclamantei, domiciliată in com., sat. -, jud. G, așa cum a fost precizată la 4.09.2007, în contradictoriu cu pârâta SC, cu sediul în loc., jud.
constatat caducitatea Decretului de expropriere nr. 193/1987 cu privire la imobilele teren în suprafață de 250 mp și construcțiile aflate pe teren.
A constatat calitatea de proprietar a reclamantei asupra imobilelor expropriate.
A admis cererea reconvențională, formulată de pârâta SC Energetic SA.
A fost obligată reclamanta să restituie pârâtei suma de 4.415,89 lei.
obligat pârâta la 600 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere următoarele considerente:.
Prin cererea înregistrată sub nr- modificată la 4.09.2007, reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC SA să se constate caducitatea Decretului de expropriere 193/1987, cu privire la un imobil format din construcții și teren situat în satul -, jud, G, în suprafață de 250. cu vecini la N- drumul comunal, la S- drumul EM, la E- și V-.
Sub acest aspect s-a reținut că autoarea sa a fost expropriată în 1987, în baza decretului amintit cu suprafața de 250., scopul exproprierii fiind acela pentru construirea depozitului de cărbune în zona nordică a, lucrare ce urma să se realizeze în cadrul obiectivului de investiții, Deschidere și punere în exploatare a -, cu o capacitate de 4 milioane tone/an lignit.
Suma care a fost plătită la acea dată a fost de 15.129 lei, așa cum rezultă din actele depuse, (filele 12,13,14,15 dosar instanță).
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de experții, - și s-a reținut că într-adevăr a fost expropriată suprafața de 250. teren, casa de locuit, șopronul, 2 magazii, cotețe și grajd în suprafață de 56,55. în prezent mai existând o singură cameră și sala deschisă de la imobilul casă de locuit, imobilele construcții suferind de-a lungul timpului de peste 20 ani degradări și deteriorări, din cauza lipsei de reparații.
A mai reținut instanța că bunurile imobile teren și construcții expropriate în baza decretului amintit nu au fost utilizate în termenul de un an în scopul investiției pentru care a intervenit exproprierea și nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică ( filele 173, 174 dosar instanță). De asemenea, lucrările de investiții nu sunt în imediata vecinătate a terenului în litigiu, astfel că scopul exproprierii nu a fost atins.
Sub acest aspect, acțiunea în constatare formulată de reclamantă este admisibilă, mai mult aceasta dovedind un interes major, legitim și actual, de rezolvarea căruia atârnă clarificarea raporturilor juridice dintre expropriat și expropriator și constatarea dreptului de proprietate, implicit a calității sale de proprietar asupra imobilului din litigiu, decretul de exproprierea neatingându-și scopul de utilitate publică și ca atare efectul transmiterii proprietății din patrimoniul privat în cel al statului neproducându-se.
Reținându-se în consecință, sub aspectul constatării caducității decretului de expropriere că utilitatea publică se declară pentru fiecare caz în parte, acțiunea în constatarea ineficacității actului normativ supusă analizei este întemeiată, în cauză fiind incidente dispoz. art. 35 din legea 33/1994, pe de altă parte condițiile cerute de art. 111 pr.civ. se privesc a fi întrunite, reclamanta făcând dovada calității de proprietar a dreptului de proprietate asupra imobilelor construcții și teren, are un interes legitim și actual în promovarea acțiunii pe această cale procedurală.
Pe cale de consecință, s-a respins și excepția invocată de pârâta SC Energetic SA cu privire la necompetența materială a tribunalului în soluționarea acestei cereri, deoarece potrivit art. 2 lit. e pr. civ. tribunalul este competent să judece în primă instanță procesele și cererile în materie de expropriere.
Deci, prin cererea sa, reclamanta a vizat în primul rând examinarea legalității exproprierii și în raport cu aceasta, constatarea caducității și a dreptului său de proprietate asupra imobilelor, competența aparținând tribunalului în această situație.
Cu privire la cererea reconvențională, pârâta Energetic a formulat o cerere reconvențională în sensul că în cazul în care cererea principală va fi admisă, reclamanta să fie obligată să-i restituie suma de bani reprezentând contravaloarea imobilelor expropriate, sumă ce urmează să fie indexată cu indicele de inflație, iar din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că suma actualizată de 15.129 lei primită ca despăgubire pentru imobilele construcții și teren este de 4.415,89 lei, sumă pe care reclamanta urmează să o restituie pârâtei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atat reclamanta, cat si parata SC Energetic SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In apelul sau, reclamanta a criticat solutia sub aspectul solutiei date cererii reconventionale, sustinand ca aceasta este inadmisibila in raport de prevederile Deciziei nr. 53 din 4.06.2007 pronuntata de ICCJ intr-un recurs in interesul legii.
Pe de alta parte, admisibilitatea cererii reconventionale, intemeiata in drept pe dispozitiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, este conditionata de o eventuala solicitare a reclamantei de retrocedare in temeiul art. 35 din aceeasi lege, or, in cauza, cererea reclamantei este intemeiata pe prevederile art. 111.civ.
Cod PenalA solicitat admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei civile in sensul respingerii cererii reconventionale.
Parata SC Energetic SA a sustinut ca cererea reclamantei este admisibila doar cu privire la suprafata de teren de 250 mp, care a fost expropriat, in ceea ce priveste constructia, aceasta nemaiexistand ca atare, ci doar o camera degradata, in care nu mai locuieste nimeni si este improprie locuirii, astfel ca nu se justifica constatarea caducitatii decretului de expropriere referitor la constructia si nici a calitatii de proprietar a reclamantei asupra acesteia.
In sedinta publica de la 20 martie 2008, Curtea a interpelat procuratorul reclamantei, prezent în instanta, cu privire la formularea notificării în baza Legii 10/2001 și, față de răspunsul acestuia, din oficiu, a pus în discuție excepția de ordine publică a inadmisibilității cererii intemeiata pe dispozițiile Legii 33/1994, având în vedere decizia nr. 53/4.06.1974 pronunțată în interesul legii de ÎCCJ.
Analizând cu precădere această excepție, care face inutilă examinarea fondului, potrivit art. 137 Cod civ.p., Curtea constată că este fondată și urmeaza sa o admita, pentru următoarele considerente:
Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor expropriate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 fost guvernata de dreptul comun in materia exproprierii, fondat pe dispozitiile art. 44 alin. 3 si 6 din Constitutie, art. 481 din Codul civil si ale Legii nr. 33/1994.
Prin decizia nr. 53/4.06.2008, pronunțată în interesul legii, Sectiile Unite ale ÎCCJ au statuat in sensul că dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai poate fi formulata o actiune intemeiata pe dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, iar potrivit art. 329 alin. 3 Cod pr. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Aceasta înseamnă că Legea nr. 10/2001 a suprimat actiunea dreptului comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare la care se refera, iar imobilele preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se afla insa sub incidenta acestui act normativ nou, de imediata aplicare, cu caracter reparatoriu pentru imobilele preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere.
Art. 11 din Legea nr. 10/2001 reglementeaza toate cazurile de expropriere a imobilelor, indiferent daca exproprierea s-a facut cu titlu valabil sau fara titlu valabil, fiind vizata inclusiv restituirea acelor imobile a caror situatie juridica si-ar fi putut gasi dezlegarea, pana la data intrarii sale in vigoare, in temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Cum in cauza imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat a fost expropriat în anul 1987, în baza Decretului nr. 193, iar reclamanta nu a uzat de procedura prevăzută de Legea 10/2001, aceasta nu are la dispoziție prevederile art. 35 din Legea 33/1994, acțiunea întemeiată pe aceste prevederi fiind inadmisibilă.
Referitor la apelul reclamantei, Curtea urmeaza sa constate ca aceasta a investit instanta cu o actiune in retrocedarea unui imobil situat in comuna satul - format din teren in suprafata de 250 mp si casa de locuit, expropriat in baza Decretului nr. 193/1987, cererea fiind intemeiata pe prevederile art. 35, 36 din Legea nr. 33/1987.
Ulterior, reclamanta si-a precizat cererea, in sensul constatarii caducitatii Decretului de experopriere nr. 193/1987 si a calitatii sale de proprietar asupra imobilului situat in satul -, avand ca vecinatati la - drumul comunal, la - drumul EM, la -, la -, indicand ca temei juridic al actiunii dispozitiile art. 111.civ.
Cod PenalCu toate acestea, motivarea in fapt a cererii vizeaza situatia speciala reglementata de art. 35 din Legea nr. 33/1994, anume bunul expropriat nu a fost utilizat in termen de 1 an potrivit scopului pentru care a fost preluat de la expropriat, respectiv lucrarile nu au fost incepute si nu s-a facut o noua declaratie de utilitate publica.
In atare situatie, opereaza conceptul de retrocedare, scopul actiunii fiind nu atat constatarea existentei dreptului reclamantei ci, in esenta si cu precadere, realizarea dreptului, care circumscrie retrocesiunea dreptului de proprietate, pierdut de expropriat.
Prin urmare, sustinerile apelantei relative la inadmisibilitatea cererii reconventionale, intemeiata pe dispozitiile art. 36 din Legea nr. 33/1994, raportat la temeiul juridic al cererii principale, sunt nefondate, apelul urmand sa fie respins ca tare.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 296 Cod pr. civ. Curtea va respinge apelul formulat de reclamanta si, ca urmare a incidentei exceptiei inadmisibilitatii, va admite apelul formulat de parata SC Energetic SA si va schimba sentinta primei instante in sensul respingerii actiunii si cererii reconventionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta domiciliată în comuna, sat, G împotriva sentinței civile nr. 365 din data de 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-
Admite apelul formulat de SC SA, formulat împotriva aceleiași sentințe civile.
Schimbă sentința nr. 365/2007 a Tribunalului Gorj în sensul că respinge acțiunea și cererea reconvențională formulată de SC SA.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
4 ex/15.04.2008/
Tehn.,
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Oana Ghiță