Speta Legea 10/2001. Decizia 121/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 121

Ședința publică de la 20 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță

Grefier: - - -

Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanții domiciliat în S,-,.A,. 12, O și cu domiciliul în S,-, - 13,. 7,. 7, O, împotriva sentinței civile nr. 255 din 20 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA S - S, O și CONSILIUL LOCAL S - S, O, având ca obiect Legea 33/1994.

La apelul nominal făcut în ședința publică publică au răspuns apelanții reclamanți prin procurator și reprezentat de avocat V, personal și intimații pârâți PRIMĂRIA S, CONSILIUL LOCAL S reprezentați de consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanții reclamanți și, după care;

Instanța încuviințează cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanții reclamanți,potrivit art. 245, Cod pr.civ.

Avocat V pentru apelantul reclamant, arată că nu s-a răspuns solicitărilor instanței de către Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat

Consilier juridic pentru intimații pârâți PRIMĂRIA S și CONSILIUL LOCAL S depune la dosar copie după adresa nr. 14469/07.08.2007 înaintată către SC SUD.

La interpelarea instanței, avocat V pentru apelantul reclamant, arată că partea pe care o reprezintă nu a formulat notificare în baza Lg. 10/2001.

Apelantul reclamant, arată de asemenea, că nu a formulat notificare în baza LG. 10/2001, procedându-se la luarea interogatoriului în acest sens.

Instanța în raport de cele învederate de apelantul reclamant și față de decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, urmează să revină asupra încheierii de ședință din data de 11 iunie 2007, prin care au fost încuviințate efectuarea unor adrese către SC DE O SA și SC, apreciind că probele încuviințate în cauză nu mai sunt utile.

Se pune în discuție admisibilitatea acțiunii de față.

Avocat V pentru apelantul reclamant, arată că acțiunea este admisibilă.

Consilier juridic pentru intimații pârâți PRIMĂRIA S și CONSILIUL LOCAL S, consideră că acțiunea de față este inadmisibilă.

Instanța apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat V pentru apelantul reclamant, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Consilier juridic pentru intimații pârâți PRIMĂRIA S și CONSILIUL LOCAL S, pune concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Olt ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr.255 din 20 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea fondată pe dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994, formulată de reclamanții, domiciliat în S,-,.A,.12, Județul O și domiciliat în S,-, -.13,.7,.7, Județul O în contradictoriu cu pârâtele Primăria S și Consiliul Local

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că acțiunea dedusă judecății este admisibilă, prevederile legii aplicându-se și situațiilor anterioare intrării sale în vigoare, însă este neîntemeiată, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză și a schiței de sistematizare reiese că scopul de utilitate publică al exproprierii a fost îndeplinit, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 35 din acest act normativ.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Au susținut că prima instanță a interpretat greșit probele administrate în cauză, ignorând faptul că expertul desemnat de instanță a arătat că doar parțial terenul expropriat este ocupat de lucrări de investiții, iar diferența de 104,45. este liberă, fiind ocupată doar de un panou metalic, fără a exista dovezi în sensul că subsolul terenului este afectat de utilități.

S-au invocat prevederile Deciziei nr.VI/1999, pronunțată de ÎCCJ, în interesul legii.

Au solicitat admiterea apelului, modificarea, în sensul admiterii în parte a acțiunii, și a restituirii suprafeței de 104,45.

Intimata pârâtă Primăria Saf ormulat întâmpinare, la data de 11 iunie 2007, solicitând respingerea apelului, și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

În ședința publică din 11iunie 2007,Curtea, în baza art. 295,Cod pr. civ. a dispus, la cererea apelantei, administrarea probei cu înscrisuri, fiind emise adrese către SC de SA și Sc. Asupra acestei probe s-a revenit motivat, în raport de decizia 53/2007 a ÎCCJ.

La dosarul cauzei s-au depus: schițe cadastrale, adresa nr. 1348/26.06-2007, emisă de SC de O SA, adresa nr. 132/27.06.2007 emisă de SC SA

Cauza a fost suspendată la data de 13 septembrie 2007, în temeiul art. 242, alin.1, pct.2, Cod pr.civ. fiind repusă pe rol la data de 20 martie, conform art.245, Cod pr. civ.

La termenul din 20 martie 2008, Curtea, a interpelat apelantul reclamant prezent în legătură cu formularea notificării în baza legii 10/2001, i-a luat un interogatoriu în acest sens, și față de răspunsul părții, din oficiu, a pus în discuție excepția de ordine publică a inadmisibilității cererii fondate pe dispozițiile Legii 33/1994, având în vedere decizia nr. 53/4.06.1974 pronunțată în interesul legii de ÎCCJ.

Analizând cu precădere această excepție, ce face inutilă examinarea fondului, potrivit art. 137, Cod pr. civ. se constată că este fondată, și se va admite, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.53/4.06.2008, pronunțată în interesul legii, ÎCCJ a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se interpretează în sensul că aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea in vigoare a Legii 10/2001.

Potrivit art. 329, alin.3, Cod pr. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Aceasta înseamnă că, ulterior intrării în vigoare a legii 10/2001, singurul remediu procedural pus la dispoziția părților al căror imobile au fost expropriate în perioada 1945-1989, în vederea redobândirii dreptului de proprietate, îl reprezintă cadrul juridic reglementat de acest act normativ special, nu și dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994.

În speță, imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat a fost expropriat în anul 1979, în temeiul Decretului nr.67, iar reclamanții nu au uzat de procedura prevăzută de legea 10/2001, așa cum s-a arătat în interogatoriul luat în ședința publică din 20 martie, neformulând notificări potrivit art. 22, astfel că, pentru considerentele mai sus arătate, nu au la dispoziție prevederile art. 35 din Legea 33/1994, acțiunea întemeiată pe aceste prevederi fiind inadmisibilă.

Având în vedere cele mai sus expuse, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată este corectă, însă nu pentru considerentele reținute de prima instanță, ci ca urmare a incidenței excepției inadmisibilității.

În temeiul art. 296, Cod pr. civ. apelul se va respinge, cu consecința menținerii hotărârii primei instnțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanții domiciliat în S,-,.A,. 12, O și cu domiciliul în S,-, - 13,. 7,. 7, O, împotriva sentinței civile nr. 255 din 20 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA S - S, O și CONSILIUL LOCAL S - S,

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-/ 25.03.2008

Tehn.6 ex.

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Oana Ghiță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 121/2008. Curtea de Apel Craiova