Expropriere. Speță. Decizia 141/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR. 7787,-
DECIZIA NR. 141
Ședința publică din data de 2 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -
JUDECĂTOR 2: Gherghina Niculae
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea contestației în anularea încheierii din 5 august 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de, domiciliată în P,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit contestatoarea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Examinând contestația de față, constată:
Prin încheierea din data de 19.06.2009, Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus în baza art.1081alin.2 lit.c Cod pr.civilă, amendarea expertei cu suma de 250 lei pentru tergiversarea soluționării cauzei, determinată de faptul că nu s-a conformat disp. art.25 și 26 din Legea 33/1994.
Cererea de reexaminare formulată împotriva acestei încheieri, a fost respinsă de aceeași instanță prin încheierea irevocabilă pronunțată în ședința din Camera de Consiliu din 05.08.2009, reținându-se că sunt nefondate susținerile petentei, care a încălcat dispozițiile art.25 și 26 din Legea 33/1994, în sensul de a întocmi un raport de expertiză unic de către comisia de experți formată din expertul desemnat de instanță și experții părților.
Împotriva încheierii a formulat contestație în anulare petenta, invocând în drept disp. art.317 al.1 Cod pr.civilă, susținând în esență că procedura de citare pentru ziua când s-a soluționat cauza nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Arată contestatoarea că prin încheierea irevocabilă din data de 05.08.2009, s-a respins cererea de reexaminare privind amenda aplicată prin încheierea de ședință din 19.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr-, însă procedura de citare a sa în calitate de expert nu a fost îndeplinită conform art.85 Cod pr.civilă.
.//.
-2-
Se solicită admiterea contestației, anularea încheierii și rejudecând cauza, admiterea cererii de reexaminare și înlăturarea măsurii amendării expertei cu suma de 250 lei.
Curtea, analizând încheierea atacată în raport cu motivele invocate, constată caracterul întemeiat al contestației în anulare astfel cum se va arăta mai jos.
Potrivit art.85 Cod pr.civilă, judecătorul nu poate hotărâ asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părții, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Aceste dispoziții sunt de natură să asigure respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
Dispozițiile art.1085(3) Cod pr.civilă prevăd că împotriva încheierii prevăzute la art.1084cel obligat la amendă va putea face cerere de reexaminare, cererea soluționându-se prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu de către instanța de judecată care a aplicat amenda.
În lipsa unui text care să prevadă altfel, cererea de reexaminare se judecă cu citarea părților (art.85 Cod pr.civilă).
În speță, contestatoarea a fost amendată prin încheierea din 19 iunie 2009 Curții de APEL PLOIEȘTI în baza art.1081al.2 lit.c Cod pr.civilă, cu suma de 250 lei pentru nedepunerea în termen a raportului de expertiză.
Cererea de reexaminare formulată de petentă împotriva încheierii a fost respinsă ca nefondată prin încheierea irevocabilă pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI la data de 05.08.2009.
Din verificarea actelor dosarului rezultă că pentru ziua când s-a soluționat cererea, petenta nu a fost citată, situație în care, în speță fiind incident cazul înscris în art.317(1) pct.1 Cod pr.civilă, respectiv când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, contestația în anulare este fondată și va fi admisă ca atare.
În consecință, se va anula încheierea din 05.08.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, se va admite cererea de reexaminare a încheierii din 19.06.2009 în sensul că se va înlătura măsura amendării expertei cu suma de 250 lei.
La pronunțarea pe fond a acestei soluții instanța va reține că tergiversarea cauzei s-a datorat în fapt expertului consilier al reclamantului, astfel încât nu s-a justificat aplicarea amenzii judiciare în condițiile art. 1081pct.2 lit.c Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anularea încheierii din data de 5 august 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de, domiciliată în P,-, jud.P, și în consecință:
Anulează încheierea din data de 5 august 2009.
Admite cererea de reexaminare a încheierii din data de 19 iunie 2009, în sensul că înlătură măsura amendării expertei, cu suma de 250 lei.
Irevocabilă.
.//.
-3-
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
C - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red. /tehnored.VM
3 ex./06.10.2009
Președinte:Constanța ȘtefanJudecători:Constanța Ștefan, Gherghina Niculae