Expropriere. Speță. Decizia 264/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 264

Ședința publică de la 20 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Marica

JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean

Grefier: - - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 6 octombrie 2009 privind judecarea apelurilor declarate de pârâții domiciliată în Dr Tr. S,- A, - 2A,.1,. 5,. 20, M, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI IZVORU, PRIMĂRIA COMUNEI IZVORU și PRIMARUL COMUNEI IZVORU - comuna, M împotriva sentinței civile nr. 194 din data de 18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI DTS - Dr Tr S, str. -, nr. 1,

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor de la dosar, având nevoie de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de 13 octombrie 2009, respectiv 20 octombrie 2009.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinți sub nr- Regia Autonomă pentru Activități DTS în calitate de expropriator formulat cerere de expropriere a imobilelor deținute de intimații proprietari: Primăria comunei l,jud și .

In cuprinsul cererii enumerat imobilele deținute de Primăria l, respectiv imobilele a căror expropriere au solicitat-o, arătând că sunt situate în extravilanul comunei l, limitrofe Depozitului de zgură și aflată în folosința - Sucursala ROMAG și anume: teren având nr.CF 26/N specială și număr cadastral 672, în suprafață de 286 mp situat în extravilanul comunei l în T 60,1505, având categoria de folosință pășune; teren având nr. CF 27/ specială și număr cadastral 681, în suprafață de 1042 mp, situat în extravilanul comunei l,T -60,P-1505 având categoria de folosință pășune;teren având număr CF 28 /N specială și număr cadastral 689 în suprafață de 76.831 mp situat în extravilanul comunei l, T -60,T 61,P 1505, P 1580,P 1581,P 1582 având categorii de folosință pășune, pădure și arabil; teren având ca număr CF 28/N specială și Număr cadastral 690 în suprafață de 3098 mp,situat în extravilanul comunei l, T 60, T 61,1505,1580,1581,1582,având categorie de folosință pășune, susținându-se că aceste imobile sunt în domeniul privat al comunei l, drepturile de proprietate asupra acestora fiind intabulate în CF a comunei l.

Au fost enumerate imobilele deținute de proprietara situate în extravilanul comunei l limitrofe depozitului de și aflat în folosința -Sucursala Romag, teren având nr.CF 387/N și număr cadastral 685 în suprafață de 86257 mp situate în extravilanul comunei l,T-60,1556,1518,1516.UA 119,având categoria de folosință pădure; teren având număr CF 594/N și număr cadastral 691 în suprafață de 50931 mp situat în extravilanul comunei l,T 60, 1526, 1531/1, 1533/1, 1528/1, 1528/2, 1528/3, 1522,1530,având categorii def olosință pășune și arabil - imobile afalte în proprietatea numitei conform titlurilor dep roprietate nr. 6261/4 aug.2006 pentru terenul pădure și numărul 79507/ 22 octombrie 2007 pentru terenul având categoria de folosință- arabil, pășune, livezi; drepturi de proprietate fiind intabulate în Cartea Funciară a comunei l Bărzii.

In motivarea cererii s-a arătat, că prin Hotărârea Guvernului României nr.586/13 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I nr. 416 din 21 iunie 2007, lucrarea de interes național " și supraînălțare depozit de zgură și la ROMAG- etapa a II-a" a fost declarată de utilitate publică.

S-a arătat că în conformitate cu art. 2 din actul normativ susmenționat, calitatea de expropriator în vederea realizării acestei lucrări o are Statul Român prin RA pentru Activități,aflată sub autoritatea Ministerului Economiei și Finanțelor, că în conformitate cu art. 12 din Legea 33/1994, s- procedat la întocmirea documentației cuprinzând imobilele propuse pentru expropriere.

Cu adresa nr.2782/7 iulie 2007 au fost depuse la sediul Consiliului local al comunei l spre afișare și consultare publică: documentația " Exproprieri terenuri necesare", procesul verbal privind rezultatul cercetării prealabile încheiat la 7.02.2007 de Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice, numită prin HG nr.13/2007, HG nr.586/16 iunie 2007.

S-a arătat că, intimații proprietari au fost notificați în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr.33 /1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică fiindu-le înaintate:- Primăriei l, Notificarea cu nr.2784 din 6 iulie 2007, precum și oferta de despăgubiri proprietăților sale supuse exproprierii în valoare de 122.156,87 lei;

- proprietarei, Notificarea cu nr.2783/6 iulie 2007, precum și oferta de despăgubiri proprietăților sale supuse exproprierii,în valoare de 126.173,18 lei.

Față de împrejurările,că ofertele de despăgubire înaintate proprietarilor imobilelor supuse exproprierii,nu au fost confirmate de către aceștia, prin adresele nr.1201 și 1202 din 16 aug.2007, au fost invitați la negociere. In urma ședințelor de negociere nu s-a convenit asupra cuantumului despăgubirilor,acest fapt fiind consemnat în procesele verbale nr.4902/10 sept.2007 și 4958/13 sept.2007.

a precizat, că determinarea exactă a suprafețelor propuse pentru expropriere s-a realizat urmare întocmirii documentaților cadastrale, intabulării drepturilor reale aferente, moment de la care în colaborare cu proprietarii, s-au întocmit documentațiile de dezlipire imobil s-au delimitat(lotizat) suprafețele propuse pentru expropriere, acestea primind numere cadastrale proprii.

S-a arătat că, în termenul legal de 45 de zile de la primirea notificării (termen prevăzut de art. 14 din Legea 33/1994) proprietarii sau orice alte persoane interesate nu au făcut întâmpinare cu privire la expropriere, motiv pentru care s-a solicitat să se constate, că în cauză sunt întrunite condițiile legale pentru soluționarea cererii, să se admită cererea de expropriere așa cum a fost formulată, să se stabilească cuantumul despăgubirilor și să se dispună exproprierea imobilelor indicate în preambul.

La dosar s-au depus următoarele acte: documentația Exproprieri suprafețe de teren necesare,notificare nr. 2782/6 iulie 2007,notificare nr.2783/6 iulie 2007,notificare nr.2784/6 iulie 2007,invitație la negociere nr. 1201/16 aug.2007,proces verbal den egociere nr.4902/10 sept.2007,invitație la negociere nr.1202/16 aug.2008,proces verbal de negociere 4958/13 sept.2007,adresa nr.3190/12 sept.2007,adresa nr.330.315 din 6 martie 2008,adresa nr.1345/7 martie 2008.

In ședința publică din 17.04.2008 primar pentru Primăria l și au declarat că sunt de acord cu exproprierea terenurilor, menționând că nu se învoiesc și asupra despăgubirii și anume: proprietara a apreciat valoarea terenurilor forestiere la suma de 20.000.000 lei( 200 miliarde lei vechi),iar Primăria l prin primar a apreciat valoarea terenurilor forestiere la suma de 15.600.000 lei( 156 miliarde lei vechi),iar celorlalte categorii de teren la echivalentul de 4 euro / mp.

In conformitate cu disp. art. 24 din Legea nr.33/1994 instanța a luat act de învoiala părților doar cu privire la expropriere,urmând a stabili despăgubirea.

Având în vedere disp. art. 25 din legea 33/1994 s-a pus în discuție necesitatea efectuării unei expertize de către o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță,unul desemnat de expropriator și unul propus de către persoanele care sunt supuse exproprierii.

Părțile au fost de acord cu constituirea unei comisii de experți.

După depunerea rapoartelor de expertiză, în ședința publică din 12 iunie 2008 Primăria las olicitat introducerea în cauză a primarului comunei l și a Consiliului Local l, ca fiind persoane, ce au calitate procesuală pasivă în cauză.Au fost.invocate dispozițiile Legii nr. 215/2001 modificată prin Legea nr 286/2006.

S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei l, care fiind doar o structură funcțională, nu are capacitatea de a dispune de dreptul de proprietate al unității administrativ teritoriale.

Tribunalul Mehedinți în raport de dispoz. art.36(2) litera c și art 62 din Legea nr. 215/2001a dispus prin încheiere de ședință introducerea în cauza a primarului comunei l și a Consiliului Local l și a unit excepția invocată cu fondul.

Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr. 194 din 18 sept. 2008 respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei l.

A admis cererea de expropriere formulată de reclamanta Regia Autonomă Pentru Activități DTS, cu sediul în-,D T în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei, Primarul Com., Consiliul local. și -, domiciliată în- A sector 4-B și cu reședința temporară în DTS,- A, - 2 A,. 1,.5,.20, jud.

A dispus exproprierea terenurilor menționate în cererea de expropriere și anume: imobilele deținute de Primăria l: teren având nr.CF 26/N specială și număr cadastral 672, în suprafață de 286 mp situat în extravilanul comunei l în T 60,1505, având categoria de folosință pășune; teren având nr. CF 27/ specială și număr cadastral 681, în suprafață de 1042 mp, situat în extravilanul comunei l,T -60,P-1505 având categoria de folosință pășune;teren având număr CF 28 /N specială și număr cadastral 689 în suprafață de 76.831 mp situat în extravilanul comunei l, T -60,T 61,P 1505, P 1580,P 1581,P 1582 având categorii de folosință pășune, pădure și arabil; teren având ca număr CF 28/N specială și Număr cadastral 690 în suprafață de 3098 mp,situat în extravilanul comunei l, T 60, T 61,1505,1580,1581,1582,având categorie de folosință pășune.

-imobilele deținute de situate în extravilanul comunei l limitrofe depozitului de și aflat în folosința -Sucursala Romag, teren având nr.CF 387/N și număr cadastral 685 în suprafață de 86257 mp situate în extravilanul comunei,T-60,1556,1518,1516.UA 119,având categoria de folosință pădure; teren având număr CF 594/N și număr cadastral 691 în suprafață de 50931 mp situat în extravilanul comunei,T 60, 1526, 1531/1, 1533/1, 1528/1, 1528/2, 1528/3, 1522,1530,având categorii de folosință după cum urmează: 1 P ( pășune), suprafața de 3900 mp identificat în planul de situație în parcela cu numărul 16;2 ( arabil), suprafața de 5397 mp identificat în planul des ituație în parcela cu numărul 17; 3 P ( pășune), suprafața de 123 mp identificată în planul de situație în parcela nr.18 -4 P ( pășune), suprafața de 2297 mp identificată în planul de situație în parcela cu numărul 19 și 5 ( pășune), suprafața de 38515 mp identificat în planul de situație în parcela cu numărul 20.

Stabilește cuantumul despăgubirilor cuvenite după cum urmează: - Primăriei reprezentată prin Primar - 67.884 Euro (249.510 lei) și 4820 lei.

- - 106.199 Euro (390.334 lei) și 14.668 lei.

A obligat Regia Autonomă pentru Activități DTS să plătească Primăriei reprezentată prin Primar 67884 Euro (249.510 lei, )plus 4820 lei, iar către 106.199 Euro (390.334 lei) plus 14668 lei, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, s-au avut în vedere probele administrate, reținându-se că întreaga documentație a fost întocmită pentru expropriere și nu pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național, nefiind incidente dispozițiile Codului Silvic.

S-a apreciat ca fiind nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei în raport de prevederile art. 77 din legea 215/2001, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarilor expropriați, avându-se în vedere proba cu expertiza tehnică administrată în cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții și Consiliul local al comunei, Primăria comunei și Primarul comunei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În primul motiv de apel formulat de pârâta s-a susținut că instanța de fond, în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a primăriei, nefiind respectate prevederile art. 21 din Legea nr. 286/2006 și art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998.

Celelalte critici din motivele de apel formulate de pârâta vizează nelegalitatea și netemeinicia sentinței de fond pentru respingerea cererilor privind refacerea rapoartelor de expertiză sau efectuarea unor contraexpertize în contradictoriu cu părțile introduse în cauză după administrarea tuturor probelor, omologarea rapoartelor de expertiză întocmite în baza unor acte normative abrogate în raport de care au fost subevaluate terenurile în litigiu, invocându-se și excepția nulității raportului de expertiză agricolă pentru evaluarea terenurilor agricole de către persoane neautorizate și pentru calcularea valorii terenurilor în baza unor acte normative abrogate.

Ultimele critici din apelul declarat de pârâtă vizează evaluarea greșită a terenului forestier fără aplicarea prevederilor art. 41 din Codul Silvic care stabilește în mod expres și imperativ obligațiile bănești în cazul terenurilor scoase definitiv din fondul forestier național, arătându-se că în legea specială nu există norme de calcul pentru terenurile cu vegetație forestieră, fiind abrogată norma tehnică aprobată cu 444/186 pentru stabilirea vârstei exploatabilității tehnice în raport de specie.

În motivele de apel formulate de pârâții Consiliul Local al comunei, Primăria comunei Bârzei și Primarul comunei Bârzei s-a susținut, în esență, că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică în condițiile în care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei, fiind subevaluate terenurile în litigiu de către experții ce nu aveau competențe în evaluarea terenurilor, calculul valorii terenurilor realizându-se în baza unor acte normative abrogate, respectiv OG nr. 8/2001 care a fost respinsă prin Legea 454/2002 și Metodologia de evaluare conform HG 834/1991.

Ultimele critici din motivele de apel vizează evaluarea greșită a terenului forestier în raport de prevederile Legii nr. 33/1994, susținându-se că pentru evaluarea acestor terenuri sunt incidente dispozițiile art. 41 din Codul Silvic precum și ordinele nr. 58/2003 și nr. 401/2006.

S-a arătat că expropriatorul este cel care confirmă scoaterea definitivă din fondul forestier național prin documentația întocmită prin care la fila 11 prevede "achitarea taxei pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național".

În ambele apeluri s-a invocat omisiunea instanței de a motiva care au fost considerentele pentru care a omologat rapoartele de expertiză întocmite în baza unor acte normative abrogate, arătându-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

La data de 25 nov. 2008 intimata reclamantă Regia Autonomă pentru Activități - Dr. Tr. Sad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.

În motivarea întâmpinării intimata a susținut că este nefondat atât motivul de apel în care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei cât și motivele de apel ce privesc fondul soluționării cauzei, apreciind că tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică în baza probelor administrate.

S-a arătat că nu se justifică refacerea rapoartelor de expertiză tehnică, în condițiile în care la efectuarea expertizei a participat și primarul comunei, terenurile în litigiu fiind evaluate corect în baza criteriilor stabilite prin Legea nr.33/1994, instanța reținând corect inaplicabilitatea dispozițiilor Codului Silvic, în condițiile în care nu sunt incidente prevederile legale privind scoaterea definitivă sau temporară a unor terenuri din fondul forestier național.

La data de 6 ianuarie 2009 apelanta pârâtă a depus o completare a motivelor de apel, susținând că hotărârea a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod pr.civ. în condițiile în care instanța a omologat rapoartele de expertiză întocmite în baza unor acte normative abrogate, refuzând în mod nejustificat să omologheze raportul de expertiză în specialitatea silvicultură, în varianta corectă întocmită în baza dispozițiilor speciale prevăzute de Codul Silvic.

S-a arătat că prin administrarea probelor înainte de introducerea în cauză a instituției Primarului și a Consiliului Local s-au încălcat principiul contradictorialității, al dreptului la apărare, al egalității părților în fața justiției și dreptul la un proces echitabil.

S-a criticat sentința și în privința neacordării cheltuielilor efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere, în raport de prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994.

La data de 6 ianuarie 2009 pârâta a depus o nouă cerere de apel în care a reluat motivele invocate în cererea de apel formulată anterior, invocând în esență cuantumul inferior al despăgubirilor acordate de instanță pentru terenurile expropriate, precum și respingerea greșită a obiecțiunilor la raportul de expertiză.

În apel s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: Ordinul nr. 1672/7.11.2000 emis de Ministerul Apelor Pădurilor și Protecției Mediului, adresa nr. 139/28.11.2008 emisă de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 929/5.03.1999, copie de pe calculul despăgubirilor datorate pentru suprafața de 0,99 ha situată în la care s-a atașat fișa tehnică pentru ocuparea definitivă a terenurilor forestiere și facturile fiscale nr. - și -, adresa nr. - din 29.01.2009 emisă de Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, copii de pe convenții de vânzare-cumpărare teren, încheiate de SC Energetic SA, sent. civ. 6618/2007 a Judecătoriei Tg. J, buletin documentar "expertiza tehnică" nr. 97/2006, adresa nr. 1092/2.02,2009 emisă de - Sucursala ROMAG, liste ale evaluatorilor de proprietăți imobiliare, membri înregistrați pe experților judiciari al Ministerului Justiției la data de 27.02.2009, actul de dezmembrare și vânzare cumpărare imobiliară, autentificat sub nr. 975/27.05.2009 de Biroul Notarial notar Public, actul de dezmembrare partaj voluntar și vânzare cumpărare imobiliară autentificat sub nr. 2782/6.11.2007 de Borul Notar Public, sentința civilă 330/8.06.2007 a tribunalului Mehedinți.

În ședința publică de la 6 ianuarie 2009 la solicitarea pârâtei, instanța a încuviințat proba cu interogatoriu pentru intimata pârâtă, iar în ședința publică de la 3 februarie 2009 instanța a încuviințat cererea privind completarea probatoriului cu efectuarea unei expertize tehnice specialitatea evaluare teren agricol și teren forestier, având ca obiective stabilirea despăgubirilor cuvenite proprietarilor pârâți, despăgubiri ce se compun din valoarea reală a imobilelor terenuri și din prejudiciul cauzat proprietarilor urmând ca experții să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel pe raza comunei la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarilor, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Această probă a fost încuviințată având în vedere că proba cu expertiza tehnică în dosarul de fond nu a fost administrată în contradictoriu cu toate părțile, în condiții în care ulterior depunerii rapoartelor de expertiză tehnică au fost introduse în cauză Consiliul Local al com. și Primarul com..

La data de 3 martie 2009 intimata reclamantă - Dr. Tr. Sad epus precizări cu privire la solicitarea părților de a fi numiți experți evaluatori acreditați de Ministerul Justiției și, instanța încuviințând constituirea comisiei de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și unul desemnat de către persoanele supuse exproprierii, în conformitate cu prevederile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, atât pentru evaluarea despăgubirilor cuvenite proprietarilor expropriați pentru terenul agricol cât și pentru terenul forestier.

La data de 18.05.2009 s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică privind terenul cu vegetație forestieră, întocmit de experții, și G, dar semnat numai de primii doi experți, iar la data de 20. mai 2009 s-a depus raportul de expertiză tehnică privind terenul agricol întocmit de experții, și.

La data de 21 mai 2009 apelanta pârâtă a depus obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea silvicultură, invocând nulitatea raportului de expertiză ce a fost întocmit fără opinia și semnătura celui de-al treilea expert încuviințat de instanță, susținându-se că evaluarea terenului forestier în baza HG nr. 1546/2004 este incorectă și nelegală, singura modalitate de evaluare prin raportare la valoarea de piață a terenului fiind cea prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

La aceeași dată expertul Gad epus cerere prin care a solicitat amânarea judecării cauzei și obligarea expertului numit de instanță să stabilească data și să convoace comisia de experți pentru a realiza forma finală a raportului de expertiză specialitatea silvicultură.

Intimatul pârât Consiliul Local al comunei a depus la data de 25 mai 2009 obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea silvicultură, invocând lipsa semnăturii expertului desemnat de expropriați, apreciind că nu au fost respectate obiectivele stabilite de instanță de către cei doi experți ce au semnat acest raport de expertiză tehnică.

În ședința publică de la 26 mai 2009 intimata pârâtă a depus obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză tehnică de evaluare a terenului forestier, arătând că prin expertiza efectuată nu s-a calculat contravaloarea pierderii de creștere în condițiile în care terenul forestier este scos definitiv din fondul forestier, fiind aplicabile prevederile art. 35 și 36 alin. 1 din Codul Silvic.

În aceeași ședință publică intimata reclamantă Regia Autonomă pentru Activități a depus obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică agricolă, arătând că experții nu au identificat corect vecinătățile terenului agricol aparținând pârâtei, fiind evaluate incorect suprafețele de teren supuse exproprierii în condițiile în care nu există vreun element comun între terenurile folosite ca bază de calcul și terenurile propuse pentru expropriere, pentru prețul de 6,20 euro/, fără a se ține seama de amplasamentul acestor terenuri, precum și de caracteristicile și potențialul economic al acestora.

În ședința publică de la 26 mai 2009, constatându-se că raportul de expertiză specialitatea silvicultură s-a întocmit cu încălcarea dispoz. art. 25 din Legea 33/1994, fiind semnat numai de 2 membri ai comisiei de experți, instanța a dispus refacerea acestui raport de expertiză de către cei 3 experți, fiind încuviințate și obiecțiunile formulate de intimata reclamantă Dr.Tr. S la raportul de expertiză privind terenul agricol.

La data de 15 iunie 2009 s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică specialitatea silvicultură, întocmit de experții, și G și răspunsul la obiecțiuni întocmit de primii doi experți.

Expertul Gad epus la 22.06.2009 o notă de clarificare privind calculul valorii de despăgubire pentru terenul ocupat cu vegetație forestieră.

În ședința publică de la 23 iunie 2009 intimata reclamantă Regia Autonomă pentru Activități a depus obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică pentru evaluarea terenurilor ocupate cu vegetație forestieră considerând că expertul desemnat de către persoanele ale căror bunuri sunt propuse pentru expropriere, nu a respectat obiectivele încuviințate de instanță, opinia acestuia conținând erori majore atât în dauna expropriaților cât și în dauna expropriatorului, instanța încuviințând și aceste obiecțiuni formulate de intimată, cu repetarea adreselor către experții încuviințați.

La data de 6 iulie 2009 expertul a depus răspunsul la obiecțiunile formulate de către Dr. Tr. S, fiind depuse și cereri formulate de experți privind majorarea cuantumului onorariului de expert de la suma de 1000 lei la suma de 2000 lei, la aceeași dată fiind depus și răspunsul la obiecțiuni formulat de expertul

A fost înregistrat la data de 2.07. 2009 și răspunsul la obiecțiunile formulat de către expertul și privind evaluarea terenului agricol.

La data de 3 iulie 2009 expertul a depus răspunsul la obiecțiunile formulate de Dr. Tr. S la raportul de expertiză tehnică agricolă, prin care a procedat la evaluarea terenurilor agricole propuse pentru expropriere, folosind metoda de calcul determinată pe bază de rentă.

Intimații pârâți și Primarul în calitate de reprezentant al comunei au depus la data de 24 august 2009 o cerere prin care au solicitat a se constata nulitatea relativă a suplimentului la raportul de expertiză tehnică în specialitatea agricultură întocmit de expert, susținând în esență că acest supliment la raportul de expertiză s-a întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legii.

În ședința publică de la 8 sept. 2009 instanța a admis cererile formulate de către experți privind majorarea onorariilor de expert.

În ședința publică de la 6 oct. 2009 reprezentantul intimatei reclamante Dr. Tr. Sas olicitat în principal refacerea raportului de expertiză întocmit de experții și, iar în subsidiar completarea probatoriului cu efectuarea unui nou raport de expertiză specialitatea agricultură, instanța respingând aceste cereri ca neîntemeiate, apreciind că experții au răspuns întocmai obiectivelor încuviințate de instanță.

Atât apelanții cât și intimata au depus la dosar concluzii scrise.

Apelurile declarate se vor admite, pentru următoarele considerente:

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică reprezintă un mod specific de dobândire de către stat a dreptului de proprietate publică, constând în trecerea forțată, prin hotărâre judecătorească, în proprietatea publică a unor imobile aflate în proprietate privată, cu plata unei drepte și prealabile despăgubiri.

Prin hotărârea Guvernului nr. 586/13 iulie 2007 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 416 din 21 iunie 2007, lucrarea de interes național " și supraînălțare depozit de zgură și la ROMAG - etapa a II-a" a fost declarată de utilitate publică, fiind întocmită documentația cuprinzând imobilele propuse pentru expropriere.

După depunerea la sediul Consiliului Local al Comunei spre afișare și consultare publică a documentației "Exproprieri terenuri necesare" intimații proprietari au fost notificați în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 33 /1994, ofertele de despăgubire înaintate acestora nefiind confirmate de către proprietari.

În ședința publică de la 17.04.2008, la instanța de fond, pârâții și primarul pentru Primăria au declarat că sunt de acord cu exproprierea terenurilor, însă nu au fost de acord cu despăgubirile oferite de expropriator.

Tribunalul a administrat proba cu expertiza tehnică pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate atât pentru terenul agricol, cât și pentru terenul cu vegetație forestieră, însă după depunerea rapoartelor de expertiză tehnică instanța a procedat la introducerea în cauză în calitate de pârâți a Consiliului Local și a Primarului comunei, motiv pentru care instanța de apel a dispus suplimentarea probei cu expertiză în calea de atac, în contradictoriu cu părțile acestui litigiu.

Criticile din apel referitoare la nulitatea rapoartelor de expertiză întocmite în dosarul de fond, în raport de art.105 alin2 Cod pr.civ. coroborat cu art.14 dinO.2/2000 sunt neavenite, în condițiile în care în apel s-a suplimentat proba cu expertiza tehnică.

Este neîntemeiat primul motiv de apel formulat de pârâți, în care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei având în vedere că Tribunalul a aplicat corect dispozițiile art. 77 din Legea 215/2001 în raport de care primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă denumită Primăria comunei, orașului sau municipiului. De altfel, întreaga documentație pentru expropriere a fost întocmită în contradictoriu cu Primăria comunei.

Criticile de fond formulate de apelanți vizează stabilirea unui cuantum diminuat al despăgubirilor acordate acestora prin sentința pronunțată de tribunal, invocându-se, totodată, incidența dispozițiilor Codului Silvic și nu a dispozițiilor Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică.

Instanța de fond a reținut întemeiat că în privința stabilirii despăgubirilor cuvenite proprietarilor pentru terenurile cu vegetație forestieră sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 33/1994 și nu dispozițiile Codului Silvic referitoare la scoaterea terenului din fondul forestier național, în condițiile în care întreaga documentație a fost întocmită pentru expropriere și nu pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național.

De altfel, scoaterea definitivă sau temporară a unor terenuri din fondul forestier național în vederea realizării sau extinderii unor categorii de obiective de utilitate publică se face la cererea beneficiarului obiectivului de realizat, cu avizarea favorabilă a unităților silvice competente și cu plata anticipată a taxei pentru scoaterea din fondul forestier, în speță neexistând vreo cerere de scoatere definitivă sau temporară din fondul forestier național avizată favorabil de unitățile teritoriale de specialitate.

Așadar, în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 33/1994 în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, nefiind întemeiate criticile din apel în care se invocă incidența dispozițiilor Codului Silvic sau ale Ordinului nr. 58/2003 modificat și completat prin Ordinul nr. 401/2006.

Raportul de expertiză tehnică privind stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarilor expropriați pentru terenul forestier, întocmit în apel d e comisia de 3 experți încuviințată de instanță în conformitate cu prevederile aret. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, cuprinde atât opinia expertului numit de instanță și a expertului propus de expropriator, cât și opinia separată a expertului propus de proprietarii expropriați.

Din conținutul raportului de expertiză întocmit de cei 3 experți, specialitate silvicultură depus la data de 15.06.2009 (filele 240- 254 dosar apel), rezultă atât opinia celor doi experți, care au constatat că în zonă nu există și nu se practică vânzări de terenuri forestiere care să fie luate în calcul de către experți în vederea stabilirii valorii terenului în litigiu, nefiind o piață financiară de evaluare și tranzacție în acest domeniu, la nivel național, cât și opinia expertului G propus de persoanele expropriate, care a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul forestier, pornind de la valoarea de piață a terenului agricol, stabilită prin raportul de expertiză tehnică pentru teren agricol, întocmit în cauză de experții, și, depus la data de 20.05.2009 ( 181 dosar apel).

Se constată, astfel, că primii doi experți respectiv și au stabilit valoarea totală a despăgubirilor pentru terenul forestier în suprafață de 64.521m.p. proprietatea Primăriei în cuantumul sumei de 144.051,60 lei și pentru terenul forestier proprietatea pârâtei în suprafață de 86.257. la suma de 237.855,05 lei, aplicând pentru evaluare criteriile prevăzute de HG nr. 1546/2004, în timp ce expertul Gas tabilit valoarea totală a despăgubirilor pentru terenul forestier proprietatea Primăriei în cuantum de 441.968,85 EUR și pentru terenul forestier proprietatea pârâtei în cuantumul sumei de 584.822,46 EUR (fila 325 dosar apel) conform răspunsului la obiecțiunile formulate depus de acest expert la data de 6.07.2009 (fila 321 dosar apel), pentru această evaluare expertul raportându-se la evaluarea terenului agricol realizată de către Comisia de experți încuviințată în cauză de instanță.

Din conținutul raportului de expertiză tehnică privind evaluarea terenului agricol și a despăgubirilor cuvenite proprietarilor expropriați, întocmit de experții, și, depus inițial la data de 20.05.2009, (fila 181 dosar apel), rezultă că pentru terenul agricol deținut în proprietate de pârâta Primăria s-a stabilit suma de 431.384 lei, iar pentru terenul deținut în proprietate de pârâta s-a stabilit suma de 1.312.791 lei.

Analizând conținutul acestui raport de expertiză se constată că terenurile comparabile în raport de care s-au stabilit aceste valori, nu sunt de același fel cu terenurile agricole în litigiu, atât din punct de vedere al amplasamentului acestor terenuri față de terenurile în litigiu, cât și din punct de vedere al perioadei în care au fost încheiate tranzacții, respectiv în anii 2007 și 2008.

Înscrisurile depuse la dosar referitoare la evaluarea unor terenuri cu privire la care au fost încheiate tranzacții nu privesc aceeași categorie de teren extravilan, situat în aceeași zonă în care sunt situate terenurile în litigiu.

Ulterior depunerii la dosar a acestui raport de expertiză pentru evaluare teren agricol, expertul a depus un răspuns la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică de către intimata reclamantă în conținutul căruia a evaluat terenul în suprafață de 16.736m.p. proprietatea pârâtei Primăria comunei la suma de 42.183 lei și terenul în suprafață de 50.931m.p. proprietatea pârâtei, la suma de 262.305 lei.

Pentru stabilirea acestor valori, expertul a folosit metoda de calcul determinată pe bază de rentă, reținând că la data evaluării nu se vând terenuri similare terenurilor în litigiu, iar înscrisurile privind încheierea unor tranzacții, depuse la dosar, vizează o perioadă anterioară, convențiile fiind încheiate în urmă cu doi ani.

În raport de probatoriul administrat în apel, instanța constată că în privința terenului forestier propus pentru expropriere, nu sunt relevante valorile stabilite de expertul G pentru despăgubirile cuvenite pârâților, în condițiile în care acesta se raportează la evaluarea făcută inițial de către cei 3 experți specialitatea evaluare teren agricol, ce se raportează la încheierea unor tranzacții intervenite în urmă cu 2 ani, pentru terenuri situate în alte zone.

În același timp, instanța de apel nu reține valorile stabilite în apel d e către ceilalți doi experți specialitatea evaluare teren forestier, respectiv suma de 144.051,60 lei pentru Primăria și suma de 237.855,05 lei pentru pârâta, în condițiile în care aceste sume sunt inferioare sumelor stabilite prin sentința de fond pentru evaluarea terenului forestier, respectiv 249.510 lei pentru Primăria și 390.334 lei pentru pârâta, sume ce nu au fost contestate de către reclamanta intimată, în condițiile în care aceasta nu a declarat o cale de atac, pârâților apelanți neputându-li-se înrăutăți situația în propria cale de atac.

În privința stabilirii valorii despăgubirilor cuvenite proprietarilor expropriați pentru terenurile agricole în litigiu, având în vedere că valorile stabilite inițial prin raportul de expertiză tehnică specialitate evaluare teren agricol, s-au avut în vedere tranzacții intervenite în urmă cu 2 ani cu privire la terenuri situate în alte zone și de altă categorie decât terenurile în litigiu, precum și împrejurarea că în prezent piața imobiliară este în scădere, instanța constată ca fiind reală valoarea despăgubirilor stabilite în răspunsul la obiecțiuni formulat de expertul prin metoda de calcul determinată pe bază de rentă, respectiv suma de 42.183 lei pentru terenul agricol deținut în proprietate de Primăria Comunei și suma de 262,305 lei pentru terenul agricol deținut în proprietate de pârâta.

Instanța apreciază că suma stabilită prin expertizele tehnice menționate reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire pentru bunul expropriat, în sensul art. 481 din cod civil și art. 1 din Legea 33/1994, că păstrează justul echilibru între interesul general urmărit prin scopul exproprierii și interesul individual al persoanelor expropriate.

Față de considerentele expuse, în baza art. 296 Cod pr.civ. se vor admite apelurile declarate de pârâți și se va schimba în parte sentința civilă atacată în sensul că se va stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite Primăriei prin primar pentru terenul agricol în sumă de 42.183 lei, menținând cuantumul despăgubirilor cuvenite Primăriei pentru terenul forestier, în sumă de 249.510 lei și se va stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite pârâtei pentru terenul agricol în sumă de 262.305 lei, menținând cuantumul despăgubirilor cuvenite acestei pârâte pentru terenul forestier, în sumă de 390.334 lei.

Va fi obligată reclamanta să plătească celor două pârâte, respectiv pârâtei și pârâților persoane juridice sumele menționate.

Se vor fi menține restul dispozițiilor sentinței.

În baza art. 274 Cod pr.civ. raportate la prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere inclusiv înaintea instanței de judecată, se suportă de expropriator, urmează să fie obligată reclamanta la plata sumei de 20.173,50 lei cheltuieli de judecată către pârâta, și la 3000 lei cheltuieli de judecată către pârâții Consiliul Local al com. și Primăria comunei, reprezentând onorariu de expert, onorariu de avocat și alte cheltuieli suportate de apelanți, respectiv contravaloare carburant și cheltuieli de cazare, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar. Instanța a procedat la diminuarea sumelor reprezentând onorarii avocat la suma de 15.000 lei, apreciind-o ca fiind corespunzătoare, față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocați, în sensul prevederilor alin.3 al art.274 Cod pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite ambele apeluri declarate de pârâții domiciliată în Dr Tr. S,- A, - 2A,.1,. 5,. 20, M, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI IZVORU, PRIMĂRIA COMUNEI IZVORU și PRIMARUL COMUNEI IZVORU - comuna, M împotriva sentinței civile nr. 194 din data de 18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI DTS - Dr Tr S, str. -, nr. 1,

Schimbă în parte sentința civilă atacată, în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor cuvenite Primăriei prin Primar, pentru terenul agricol, în sumă de 42.183 lei, menținând cuantumul despăgubirilor cuvenite primăriei pentru terenul forestier, în sumă de 249.510 lei și stabilește cuantumul despăgubirilor cuvenite pârâtei pentru terenul agricol în sumă de 262.305 lei, menținând cuantumul despăgubirilor cuvenite pârâtei pentru terenul forestier, în sumă de 390.334 lei.

Obligă reclamanta REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI DTS să plătească celor două pârâte sumele menționate.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă reclamanta REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI DTS la 20.173,50 lei cheltuieli de judecată către pârâta și la 3.000 lei cheltuieli de judecată către pârâții Consiliul Local al Comunei și Primăria Comunei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. -

8 ex/30.10.2009

Tehnored.

Jud. fond

Președinte:Alexandrina Marica
Judecători:Alexandrina Marica, Emilian Lupean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 264/2009. Curtea de Apel Craiova