Expropriere. Speță. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2801/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.372
Ședința publică de la 11 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelului formulat de apelanții reclamanți și, împotriva sentinței civile nr.1443 din 25.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
are ca obiect - expropriere (despăgubiri).
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 4 iunie 2009 și apoi la 11 iunie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 B la data de 20.05.2008 sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, solicitând instanței să oblige pârâta a recunoaște dreptul reclamanților la despăgubiri materiale pentru imobilul pe care l-au deținut în B,-, sector 5.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că au deținut acest imobil conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1301/14.02.1975, însă, cu toate că imobilul a fost expropriat pentru o cauză de utilitate publică, reclamanții au învederat că nu au primit nici o despăgubire.
Prin sentința civilă nr.45516/19.06.2008, Judecătoria sectorului 5 Baa dmis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 10.07.2008.
Prin sentința civilă nr.1443/25.09.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că din actele dosarului a rezultat că reclamanții au urmat procedura de restituire - notificare în temeiul Legii nr.10/2001 -, dar notificarea s-a depus cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, ceea ce atrage decăderea din dreptul de a solicita măsuri reparatorii, iar primăria a comunicat soluția notificării, apreciind în sensul tardivității depunerii acesteia.
În cauză, notificarea sa înregistrat la data de 3.01.2008, cu mult peste termenul defipt de lege adică până la 14.02.2002, iar nerespectarea termenului atrage pierderea dreptului de a solicita măsuri reparatorii sau prin echivalent, iar în cauză, deși s-a solicitat repunerea în termenul de formulare a notificării, reclamanții nu au dovedit că au fost împiedicați printr-o împrejurare mai presus de voința lor să depună notificarea în termenul prevăzut de lege.
Tribunalul a reținut în cauză incidența dispozițiilor art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 și art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001, ceea ce înseamnă că trebuia urmată procedura prevăzută de acest act normativ cu respectarea termenului prevăzut de Legea nr.10/2001, o acțiune separată privind obligarea la măsuri reparatorii prin echivalent fiind inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile anterior menționată au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele:
Notificarea ce a constituit obiect al cauzei cu soluționarea căreia a fost învestită instanța de fond, a fost depusă de reclamanții-apelanți la data de 3.01.2008, în condițiile în care termenul limită stabilită de art.21 din Legea nr.10/2001 era de 14.02.2002, însă apelanții au invocat faptul că această întârziere s-a datorat unei cauze de forță majoră, independentă de voința lor.
Astfel, în perioada 1988 - 1992 membrii familiei apelanților au plecat în și abia după ce au dobândit cetățenia americană la data de 30.03.2001, au urmat un regim de viață normal, aflând întâmplător că în România legislația permitea despăgubirea foștilor proprietari ai imobilelor confiscate abuziv.
Au mai arătat apelanții și faptul că termenul prevăzut de textul de lege anterior menționat a fost stabilit pur administrativ și nu pe baze științifice, ceea ce nu poate conduce la îngrădirea dreptului lor de a fi despăgubiți și de a li se încălca dreptul de acces la o instanță.
La termenul de judecată din data de 22.01.2009, prima zi de înfățișare în fața instanței de apel, a fost depusă o completare a motivelor de apel formulate inițial, prin care s-a invocat faptul că potrivit art.44 alin.3 din Constituția României se precizează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, cu plata unei drepte și prealabile despăgubiri, iar în ceea ce privește depășirea termenului legal înlăuntrul căruia, puteau să formuleze notificarea întemeiată pe prevederile Legii nr.10/2001, apelanții au arătat că după plecarea în nu au mai ținut legătura cu rudele din România decât începând cu anul 2007, când au mandatat-o pe sora apelantei să facă demersurile necesare în vederea obținerii despăgubirilor.
Apelanții au invocat și faptul că demolarea imobilului de care au fost expropriați nu s-a făcut pentru o cauză de utilitate publică și că trebuie aplicată în cauză legislația deoarece dispozițiile din Legea nr.10/2001 privind notificarea contravin legislației europene.
Din partea intimatei-pârâte, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță reprezentantul acesteia și nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, verificând actele și lucrările dosarului instanței de fond, Curtea a constatat următoarele:
Apelanții nu contestă faptul că au formulat tardiv notificarea întemeiată pe prevederile Legii nr.10/2002 ci, invocând conjunctura plecării și stabilirii familiei lor în, consideră că a intervenit o împrejurare mai presus de voința lor pentru a-și putea exercita dreptul de a solicita despăgubiri pentru imobilul expropriat.
Apelanții continuă să califice termenul prevăzut de Legea nr.10/2001 ca un termen de prescripție, față de care poate opera instituția repunerii în termen.
Curtea consideră că termenul prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001 este un termen de decădere, față de care nu operează instituția repunerii în termen.
Această calificare este confirmată de legiuitor în dispozițiile imperative ale art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001, potrivit cu care nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Nu are relevanță în soluționarea cauzei susținerea apelanților, în sensul că termenul stabilit de Legea nr.10/2001 privind depunerea notificărilor a fost stabilit administrativ și nu pe baze științifice, deoarece cât timp este stabilit printr-o normă juridică, este un termen legal (ce nu poate fi prelungit sau scurtat de instanță sau de părți), imperativ (peremptoriu) - înlăuntrul căruia trebuie îndeplinit un act de procedură și absolut, întrucât nerespectarea lui afectează valabilitatea actului de procedură.
Argumentul invocat de apelanți întemeiat pe dispozițiile art.44 alin.3 din Constituția României, cu referire la faptul că exproprierea nu s-a făcut pentru o cauză de utilitate publică, nu poate fi analizat de instanță decât dacă s-ar proceda la analiza cererii formulate de apelanții-reclamanți pe fondul cauzei.
Nu este fondată nici susținerea potrivit căreia dispozițiile Legii nr.10/2001 privind notificarea contravin legislației europene, întrucât, așa cum a avut în vedere și tribunalul, procedura instituită de Legea nr.10/2001 este una administrativă, cu soluționarea notificărilor nefiind investită o instanță independentă și imparțială în sensul art.6 alin.1 din, ci persoana juridică care deține imobilul, în fața căreia se derulează procedura prealabilă, iar competența deplină de a verifica decizia administrativă aparține unui tribunal independent și imparțial.
Ca atare, constatând în baza dispozițiilor legale mai sus menționate că hotărârea instanței de fond nu este afectată de nelegalitate și netemeinicie, în baza dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, o va păstra, respingând ca nefondat apelul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți și, ambii cu domiciliul ales la mandatar, în B,-,.2,.10, sector 2, împotriva sentinței civile nr.1443/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în-, sector 5,
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
5 ex/9.07.2009
---------------------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Gabriela Sorina PrepelițăJudecători:Gabriela Sorina Prepeliță, Stere Learciu
