Fond funciar. Speta. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 102/

Ședința publică de la 10 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldeavicepreședintele Curții de APEL GALAȚI

JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu

Judecător - -

Grefier -grefier șef secție

-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 649 din 8 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, formulată de revizuienții, și, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, în contradictoriu cu intimații, PRIMĂRIA COMUNEI SURAIA, JUDEȚUL V - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 și PREFECTURA V - COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991.

La apelul nominal a răspuns pentru revizuienți av. în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 10.02.2009 depusă la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei,în sensul că intimații persoane fizice au depus la dosar întâmpinare și acte în combaterea cererii de revizuire.

Apărătorul revizuienților declară că a luat cunoștință de actele depuse de intimați și nu mai are cereri de formulat în cauză.

Nermaifiind cereri de formulat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea cererii de revizuire.

Av. pentru revizuienți, susține motivele scrise aflate la dosar și arată că decizia civilă nr. 649/8.07.2008 a Tribunalului Vranceaa fost pronunțată cu nesocotirea puterii lucrului judecat față de dispozițiile deciziei civile nr.80/16.02.2006. Instanța de recurs nu a pus în discuția părților excepția autorității lucrului judecat pentru titlul emis pe numele lui privind suprafața de 800. teren deși a fost invocată această excepție.

Solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

C RTEA

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reținut următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr- revizuienții, și au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 649/08.07.2008 a Tribunalului Vrancea invocând încălcarea dispozițiilor art.322 pct.5 și art.322 pct.7 Cod procedură civilă.

Au susținut revizuienții în motivarea încălcării dispozițiilor art.322 pct.7 Cod procedură civilă faptul că, decizia civilă nr.649/2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea este potrivnică deciziei civile nr. 80/2006 pronunțată de aceeași instanță, motiv pentru care solicită anularea primei decizii, respectiv decizia nr.649/2008.

Tribunalul Vrancea prin decizia civilă nr. 1021/2008 respins ca nefondată cererea de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art.322 pct.5 Cod procedură civilă, iar pentru soluționarea cererii în temeiul dispozițiilor art.322 pct.7 Cod procedură civilă făcând aplicarea dispozițiilor art.323 alin.2 Cod procedură civilă declinat competența de soluționare cererii în favoarea Curții de APEL GALAȚI.

Analizând cererea de față prin prisma dispozițiilor art.322 pct.7 Cod procedură civilă, Curtea o consideră nefondată pentru motivele pe care le vom arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art.322 pct.7 Cod procedură civilă revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Așa cum rezultă cin conținutul cererii de revizuire, petenții indică ca fiind potrivnice deciziile civile nr. 649/8 iulie 2008, dosar nr- al Tribunalului Vrancea și nr. 80/16 februarie 2006, dosar nr. 12/C/2006 al Tribunalului Vrancea.

Verificând obiectul celor două acțiuni, Curtea constată că în dosarul nr- în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 649/08.07.2008 reclamantele, și în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală Suraia și Comisia județeană au solicitat stabilirea dreptului de proprietate, contestând Hotărârea nr.60/2007 emisă de Comisia Județeană

În dosarul nr. 12/C/2006 în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 80/16.02.2006, reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții, și precum și Comisiile locală și județeană, constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 9950/1997.

Întrucât obiectul celor două acțiuni este diferit, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, astfel că, cererea de revizuire nu este fondată, motiv pentru care Curtea, urmează să respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată cererea de revizuire revizuire a deciziei civile nr. 649 din 8 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, formulată de revizuienții, și, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2009

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.GP/25.02.2009

decizie VM/27.02.2009

2 ex./27.02.2009

Președinte:Irina Alexandra Boldea
Judecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Galati