Fond funciar. Speta. Decizia 1054/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1054

Ședința publică din data de 16 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Aurelia Popa

JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda

- - -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de petentul, domiciliat în comuna, sat, Cod poștal -, Județ împotriva deciziei civile nr.1107 pronunțată la 21 iulie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu intimații COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în comuna, Cod poștal -, Județ P, COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Cod poștal -, Județ P și COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în, Cod poștal -, Județ

Recurs timbrat 3 cu lei timbru judiciar și cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. -, care au fost anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-petent, personal, lipsind intimații Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar, Comisia județeană de aplicare a legii fondului funciar și Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității cererii, având în vedere că decizia ce face obiectul recursului de față este irevocabilă, astfel încât, împotriva acesteia petentul nu mai pot uza de calea de atac a recursului.

Recurentul-petent, având cuvântul, solicită admiterea recursului, în sensul de a i se restitui terenul revendicat și să i se plătească daune în valoare de 20 miliarde de lei.

Curtea, rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de fond funciar, Comisia Locala de aplicare a Legii 18/1991 și Comisia Județeană P de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, contestație în anulare împotriva Deciziei nr.221/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în cauza ce a format obiectul dosarului nr-.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, atât în timpul dictaturii staliniste, cât și începând cu data de 21.12.1989, a stat cu arma în mână și a luptat pentru drepturile tuturor românilor și de 20 de ani solicită drepturile ce i se cuvin de pe urma părinților și socrilor săi.

În continuare, contestatorul a întrebat, retoric, care sunt motivele pentru care o parte dintre persoanele implicate în înfăptuirea actului de justiție "fac jocul" celor de la primării și prefecturi, care, prin fapte greșite, au acaparat pe nedrept averi, inducând în eroare instanțele de judecată, prin avocați angajați.

Totodată, contestatorul a mai învederat că, pe data de 18.05.2009, a primit din partea Tribunalului Prahovao adresă prin care i se sugera să formuleze contestație în vederea judecării dosarului funciar nr.5761, adresă ce a fost restituită ulterior, la data de 27.05.2009, cu precizarea că drepturile sale legale i-au fost luate de dictatura comunistă, socrul său a fost împușcat în anul 1945, soacra sa a fost arestată în anul 1951, tatăl său a fost bătut, iar contestatorului i s-a pus pistolul în piept.

În final, contestatorul a arătat că acum, când poporul român și-a vărsat din nou sângele în Revoluția din decembrie 1989, este liber și nu înțelege de ce nu este judecat în prezență divină.

La dosarul cauzei, a fost atașat dosarul nr-, soluționat prin decizia nr.221/11.03.2008, a cărei retractare se solicită.

La termenul din 21.07.2009, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării prezentei contestații, date fiind dispozițiile art.319 pr.civilă, care reglementează, în mod expres, termenul în care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac.

Prin decizia nr. 1107 pronunțată la 21 iulie 2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția tardivității, invocată din oficiu și a respins contestația în anulare, ca tardiv formulată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin decizia nr.221/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova -Sectia Civilă, în cauza ce a format obiectul dosarului nr-, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petent (contestator în cauza de față), împotriva sentinței civile nr.8796/19.10.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar, Comisia Județeană de aplicare a legilor fondului funciar P și Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar (intimați în prezenta cauză), decizia tribunalului fiind irevocabilă.

S-a mai arătat că, potrivit art.319 alin.2 Teza a-II- pr.civilă, împotriva hotărârilor irevocabile, care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Astfel, legiuitorul a înțeles să adopte sistemul unui termen dublu: un termen subiectiv, de 15 zile, calculat cu începere de la data când contestatorul luat cunoștință de hotărâre și un termen obiectiv, de un an, socotit de la data când hotărârea ce se ataca, a rămas irevocabilă.

Acesta din urmă este un termen limită, înlăuntrul căruia partea interesată trebuie sa cunoască hotărârea și să exercite contestația în anulare, împotriva acesteia, (deci, este un termen prevăzut pentru exercițiul căii extraordinare de atac, iar nu numai pentru cunoașterea hotărârii, nefiind un termen limită la expirarea căruia, dacă nu s-a luat cunoștința de hotărâre, sa înceapă, automat, a curge termenul de 15 zile).

S-a mai reținut că decizia nr.221/11.03.2008 a Tribunalului Prahova, irevocabilă, face parte din categoria hotărârilor nesusceptibile de executare silită, ceea ce înseamnă că, în speță, contestația în anulare, putea fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an, de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Tribunalul a mai reținut că, în cauză, contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, conform fișei de repartizare aleatorie informatizată, la data de 19.06.2009, depășindu-se cu mult termenul de un an prevăzut de art.319 alin.2 teza a-II-a pr.civ. în care putea fi exercitată calea extraordinară de atac de retractare împotriva deciziei nr.221 pronunțata de Tribunalul Prahova, la data de 11.03.2008, dată la care a devenit irevocabilă și de la care a început să curgă termenul de un an, înlăuntrul căruia putea fi formulată contestația în anulare.

Pentru considerentele arătate, tribunalul a admis excepția tardivității formulării contestației în anulare, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, a respins contestația în anulare, ca tardiv formulată.

Împotriva deciziei civile nr.1107/21.07.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, a formulat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate, iar prin decizia civilă nr.1616 din 9 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahovas -a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect recursul formulat de împotriva deciziei civile nr.1107/21.07.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în favoarea Curții de APEL PLOIEȘTI.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI - Secția Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 16 noiembrie 2009, sub nr-, iar la termenul de judecată din 16 decembrie 2009 Curtea de Apel, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva deciziei civile nr.1107 din 21 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, rămânând în pronunțare asupra acestei excepții.

Examinând cererea de recurs formulată de către recurentul contestator, împotriva deciziei civile nr.1107 din 21 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, sub aspectul excepției inadmisibilității recursului, Curtea de Apel constată că aceasta este întemeiată, iar recursul acesteia este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin decizia civilă nr.1107 din 21 iulie 2009 Tribunalul Prahovaa admis excepția tardivității invocată din oficiu și a respins contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.221/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca tardiv formulată.

În mod corect, s-a reținut că, împotriva deciziei civile nr. 221/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, calea de atac este recursul, întrucât potrivit art. 5 teza I din Titlul XIII - judecăților în materia restituirii proprietăților funciare - al Legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare, în primă instanță sunt supuse numai recursului.

Așadar, în această materie legiuitorul a instituit numai două grade de jurisdicție fond și recurs, partea neavând deschisă și cea de treia cale care reprezintă în fapt un recurs la recurs.

Ca atare, decizia ce face obiectul recursului de față, este irevocabilă, fiind pronunțată într-o contestație în anulare, astfel încât, împotriva acesteia contestatorul nu mai pot uza de calea de atac a recursului, pentru motivele arătate mai sus.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 137 pr.civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Curtea de Apel va admite excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, și pe cale de consecință, va respinge ca inadmisibil recursul formulat de contestatorul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de petentul, domiciliat în comuna, sat, Cod poștal -, Județ împotriva deciziei civile nr.1107 pronunțată la 21 iulie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu intimații COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în comuna, Cod poștal -, Județ P, COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Cod poștal -, Județ P și COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în, Cod poștal -, Județ P, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda

- - - - - -

Fiind în concediu fără plată Fiind în concediu fără plată

Se semnează de Se semnează de

Președintele instanței Președintele instanței

Grefier,

Red./tehnored.AP/CC

6 ex.28.12.2009

recurs- Tribunal

recurs ,

Operator date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Aurelia Popa
Judecători:Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 1054/2009. Curtea de Apel Ploiesti