Fond funciar. Speta. Decizia 1235/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1235
Sedința publică din 7 decembrie 2009
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurginca
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele recurente, și împotriva deciziei civile nr. 551/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român reprezentat de Comuna prin Primar, Comisia locală de fond funciar și Comisia județeană de fond funciar T, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat consilier juridic în reprezentarea pârâtei intimate Comisia județeană de fond funciar T și reclamanta recurentă prin avocat B, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei recurente a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0, 15 lei.
Reprezentantul reclamantei recurente, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, învederând că, din eroare, în cererea de recurs a fost trecut temeiul de drept, prevăzut de pct. 10 al art. 304 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate Comisia județeană de fond funciar Tas usținut lipsa calității procesuale pasive a acestei părți, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, solicitând respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Lugoj sub nr.1807/252 din 07 iulie 2008 reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat de comuna prin Primar și Comisia Locală de Fond Funciar solicitând ca prin sentința ce se urma a se pronunța să se dispună radierea casei vechi din CF nr. 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675 și a Statului Român ca proprietar pe construcții, întrucât casa fiind foarte veche a fost demolată; să se constate că pe terenul evidențiat în CF nr. 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675 în suprafață de 2878 mp, defunctul (soțul reclamantei și tatăl reclamantelor și ) împreună cu au edificat o construcție nouă, casă și anexe, neevidențiate în cartea funciară; să se dispună evidențierea construcției, casă și anexe în CF nr. 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675 și înscrierea dreptului de proprietate asupra construcției pe numele și (decedat) în cotă de parte fiecare; să se constate că din masa succesorală, după (decedat) face parte cota de 1/2 parte din casă și anexe gospodărești înscrise în CF nr. 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675, constatând calitatea de moștenitori, având cota de parte din masa succesorală, în calitate de soție supraviețuitoare, a lui și, amândouă având cota de 3/4 părți din masa succesorală, în calitate de fiice; să se constate că terenul în suprafață de 2878 mp,înscris în CF nr. 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675 este aferent casei de locuit și anexelor gospodărești și să se dispună înscrierea reclamanților în CF -ul amintit mai sus, ca proprietari, potrivit cotelor - părți pe care le dețin fiecare din casă și anexele gospodărești.
Prin sentința civilă nr. 355/25.02.2009 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Lugoja admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele, și, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de comuna prin Primar, Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar T și în consecință s-a dispus radierea casei vechi înscrisă în CF nr. 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675 ca urmare a demolării acesteia datorită gradului avansat de degradare, așa cum a fost constatat în cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de dl. expert și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-a constatat că pe terenul evidențiat în CF nr. 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675 în suprafață de 2878 mp, proprietatea Statului Român reclamanta împreună cu soțul său, decedat la data de 11 iunie 1986, au construit în perioada anilor 1970-1972 o casă nouă, situată în localitatea Târgoviște nr. 46, județul
S-a constatat că după defunctul sunt moștenitori legali acceptanți reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, și, în calitate de descendenți de gr. I.
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunct se compune din cota de parte din casa nou construită situată în comuna sat Târgoviște, nr.46, județul T revenind reclamantei cota de părți, iar reclamantelor și cota de părți din masa succesorală,în calitatea acestora de moștenitoare după antecesorul lor.
Au fost respinse, ca fiind neîntemeiate, capetele de cerere prin care s-a solicitat evidențierea construcției în CF nr. 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675 pe numele soților și, precum și solicitarea de a se constata că terenul în suprafață de 2878 mp și înscris în CF individualizat mai sus este aferent casei de locuit și anexelor gospodărești situate în localitatea Târgoviște, nr. 46, județul T; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit situației de carte funciară nr. 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675 - casa și terenul de 2878 mp sunt proprietatea Statului Român din anul 1922, prin expropriere.
La data de 04.03.1962 care este tatăl, respectiv bunicul reclamantelor, și a cumpărat în baza actului sub semnătură privată denumit "chitanță" de la doar casa situată în satul Târgoviște nr. 46, jud. T, cu prețul de 9000 lei ce a fost achitat integral.
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de dl. expert rezultă că pe parcela de teren înscrisă în CF 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675 nu mai există casa veche, menționată în cartea funciară din anul 1922, aceasta a fost demolată în anul 1974, fiind într-o stare avansată de degradare, astfel că se impune radierea acesteia din CF.
Pe acest teren se află o casă nouă cu nr. 46, construită de și soțul acesteia.
Faptul că cei doi soți au ridicat această construcție este dovedit atât prin declarațiile martorilor și cât și prin constatările raportului de expertiză tehnică.
În cuprinsul declarațiilor martorii precizează că, în jurul anilor 1960-1962 părinții reclamantei au venit în localitatea Târgoviște și au cumpărat o casă veche din lemn la nr. 46, care s-a demolat datorită stării avansate de degradare iar în anii 1970-1975 și soțul său (în prezent decedat) au construit casă nouă care există și în prezent.
După decesul lui survenit la data de 21 iunie 1986 în acest imobil au rămas reclamantele, în calitate de soție supraviețuitoare, și, în calitate de fiice.
În consecință, față de cele reținute mai sus instanța de fond a constatat, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de dl. expert,și care face parte integrantă din prezenta hotărâre că vechea casă din lemn înscrisă în CF nr. 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675 s-a demolat, datorită degradării și urmează fi radiată din această carte funciară.
Având în vedere constatările efectuate prin lucrarea de specialitate,precum și din depozițiile martorilor audiați, instanța de fond a constatat că pe terenul înscris în CF nr. 465 Târgoviște, nr. cad.675, în suprafață de 2878 mp, proprietatea Statului Român, reclamanta a construit împreună cu soțul său o casă nouă.
De asemenea, instanța de fond a admis și capătul de cerere prin care s-a solicitat a se constata că după defunctul, decedat la data de 11 iunie 1986 sunt moștenitori reclamantele, în calitate de soție supraviețuitoare, și, în calitate de fiice(descendente de gr. I ).
Prima instanță a constatat că din masa succesorală rămasă după defunct face parte cota de parte din casa și anexele gospodărești situate în comuna, sat Târgoviște, nr. 46, reclamantei revenindu- cota de în calitatea sa de soție supraviețuitoare, iar fiicelor cota de, în calitatea acestora de descendente de gr. I.
În ceea ce privește capătul de cerere, prin care s-a solicitat înscrierea acestei construcții în CF nr. 465 Târgoviște, nr. cad.675 pe numele reclamantei și a soțului său decedat, instanța de fond a respins această solicitare ca fiind neîntemeiată reținând că din dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă rezultă că acțiunea în constatare nu urmărește realizarea dreptului,ci numai constatarea existenței dreptului reclamantului sau inexistența dreptului pârâtului.
În speță, reclamantele au solicitat să se constate că reclamanta și soțul său au edificat o casă aflată pe un teren proprietatea statului, fără a deține autorizație de construcție.
Din modul cum este formulată acțiunea, rezultă că scopul urmărit de reclamante a fost acela de a-și constitui un titlul de proprietate asupra casei construite pe teren, fără însă să pretindă un drept de proprietate asupra terenului sau că ar fi dobândit un drept real de folosință privind terenul respectiv.
Astfel, instanța nu putea recunoaște reclamantelor un drept de proprietate asupra construcției, cât timp problema proprietății terenului nu a fost rezolvată.
De asemenea, instanța de fond a respins și capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate că trenul în suprafață de 2878 mp, înscris în CF nr. 465 com. Târgoviște, nr. cad. 675 este aferent casei de locuit și anexelor gospodărești și să se dispună înscrierea în CF.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991 atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de art. 2-5 se va face prin ordinul prefectului la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.
Instanța de fond a constatat că reclamantele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, și înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 24.04.2009, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate in sensul admiterii celor doua capete de cerere din actiunea principala, respectiv evidentierea constructiei in CF nr. 465 com. Targoviste nr. cad. 675 pe numele sotilor și și constatarea ca terenul in suprafata de 2878 mp inscris in CF este aferent casei de locuit și anexelor gospodărești situate în loc. Târgoviște nr. 46, jud.
Instanța de apel a reținut următoarele:
Față de obiectul acțiunii, respectiv să se constate că terenul în suprafață de 2878 mp înscris în CF nr.465 Târgoviște, nr. cad.675 este aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și temeiul juridic indicat de către reclamanți, respectiv legea nr. 18/1991, a constatat că în mod corect prima instanță a respins acest petit,având în vedere că prin art. 36 din legea nr. 18/1991 rep. este reglementată o procedură specială privind atribuirea în proprietate a unor astfel de terenuri.
De asemenea, față de dispozițiile art. 37 pct. 5 al Legii nr. 50/1991, republicata, conform cărora acele constructii care au fost executate fără autorizație de construcție si cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate in cartea funciară, sub sanctiunile prevazute de lege și având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada că ar fi titularii unui drept real asupra terenului pe care s-a ridicat clădirea ( potrivit mențiunilor din CF nr.465 Târgoviște, nr. cad.675, proprietar al terenului respectiv este Statul Român), nu au fost in măsură să solicite eliberarea autorizatiei cerute de lege, aspect necontestat, de altfel, de către aceștia, tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiată și critica apelanților privind respingerea capătului de cerere având ca obiect intabularea în CF a construcției edificate.
Împotriva deciziei civile nr.551/9.06.2009 a Tribunalului Timiș au declarat recurs în termenul legal reclamantele, criticând -o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs s-a susținut că, în mod greșit, s-a respins petitul privind evidențierea construcției în cartea funciară, acesta fiind un petit accesoriu celui principal având ca obiect constatarea edificării acesteia.
De asemenea, s-a arătat că, la data edificării casei a existat acordul administrației locale, iar invocarea dispozițiilor art. 37 pct. 5 din Legea nr. 50/ 1991 republicată nu este incidentă.
În drept, s -au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 Cod procedură civilă.
Curtea, examinând decizia civilă recurată, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea dispozițiilor art. 299 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, a constatat că recursul este fondat.
Astfel, prin sentința civilă pronunțată de Judecătoria Lugoj, s-a constatat că, pe terenul înscris în F 465 com. Târgoviște nr. cad. 675, proprietatea Statului Român, reclamanta, împreună cu defunctul ei soț, au edificat în perioada 1970 - 1972 o casă, soluție confirmată de tribunal.
În mod greșit, primele instanțe au apreciat ca fiind neîntemeiat petitul subsidiar formulat, prin care s-a solicitat evidențierea construcției în cartea funciară, întrucât, fără această operare, recurentele nu pot uza de dispozițiile Legii nr. 18/1991, pentru a reglementa situația terenului aferent construcției.
În altă ordine de idei, se constată că, în mod eronat, s-a reținut de tribunal incidența dispozițiilor art. 37 pct. 5 din Legea nr. 50/1991 republicată, referitoare la construcțiile executate fără autorizație de construire și cu nerespectarea acesteia, întrucât așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, pe terenul respectiv a existat o casă, menționată în F din anul 1922, în anul 1974, care a fost demolată și în locul acesteia s-a edificat alta, nouă, când erau în vigoare Legea nr. 58/1974 și Legea nr. 59/1974 și dispozițiile L nr. 115/1938.
Reclamanta și defunctul ei soț, antecesorul reclamantei și, au achitat impozitul aferent casei, conform certificatului fiscal nr. 404/26.03.2008, începând cu anul 1963 iar conform comunicării Primăriei ( înregistrată sub nr. 1369/3.10.2008) terenul intravilan înscris în F 465 Târgoviște nr. top 675 este aferent casei.
Față de această situație, se apreciază că pentru reglementarea situației se impun operațiunile tehnice, propuse de expertul tehnic judiciar C-tin, de radiere a casei vechi, ce a fost demolată în 1974, și de înscriere a casei noi edificată de reclamanta și de către.
Față de cele expuse mai sus, Curtea urmează ca, în baza art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, să admită recursul declarat de reclamanții recurenți, și împotriva deciziei civile nr. 551/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, să modifice în tot decizia civilă recurată în sensul că va admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.355/25.02.2009, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr-, va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că va dispune evidențierea în F nr. 465, cad. 675 și va menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții recurenți, și împotriva deciziei civile nr. 551/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în tot decizia civilă recurată în sensul că:
Admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.355/25.02.2009, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr-.
Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că:
Dispune evidențierea în F nr. 465, cad. 675.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 decembrie 2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Erica
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED.N/16.12.2009
DACT.B/2ex/16.12.2009
INST.APEL- - - Tribunalul Timiș
INST.FOND- - Judecătoria Lugoj
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Marinela Giurginca, Erica