Fond funciar. Speta. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.20
Ședința publică de la 14 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții și G -, și continuat de recurentele reclamante moștenitoare și, împotriva deciziei civile nr.201 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.5331 din 06 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, în contradictoriu cu intimații pârâți Comisia Județeană O de Aplicare a Legii Fondului Funciar, Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar și, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- prin faxul instanței, recurenta reclamantă a depus certificatul de grefă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12 ianuarie 2010, prin care se arată că petenta a formulat cerere de-/311/2008 de la Curtea de APEL CRAIOVA la o altă instanță egală în grad, cerere în urma căreia s-a format dosarul nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a fixat termen de judecată pentru soluționare la data de 03 iunie 2010; a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă (fila 28);
- prin Serviciul registratură, intimatul a depus întâmpinare (1 ex.), prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de cererile privind judecarea cauzei în lipsă, formulate de recurenta reclamantă și intimatul, a apreciat cauza în stare de soluționare și, din oficiu, a trecut la deliberări, sub aspectul calificării căii de atac împotriva sentinței, în raport de dispozițiile art.5, teza 13 din Legea nr.247/2005 și respectiv competența de soluționare a căii de atac.
CURTEA
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr. 5331 din data de 6 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul civil nr-, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât prin întâmpinare.
A respins acțiunea reclamanților și în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană O și Comisia Locală, având ca obiect anularea parțială a titlului de proprietate nr. 15245/21/09.01.1997 eliberat de Comisia Județeană și obligarea pârâtei Comisia Județeană să elibereze un nou titlu de proprietate, din care să fie omisă suprafața de 247 mp teren intravilan, ca neîntemeiată.
A respins cererea reclamanților privind anularea parțială a titlului de proprietate nr. 47690/23/16.02.2008 să elibereze un nou titlu de proprietate în care să fie inclusă și suprafața de 247 mp teren intravilan situat în com., sat, jud. O, ca neîntemeiată.
A respins cererea privind stabilirea liniei de hotar între proprietatea reclamanților și cea a pârâtului, ca neîntemeiată.
A respins cererea privind obligarea pârâtelor Comisia Județeană O și Comisia Locală de a efectua punerea în posesie, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin sentința civila 5582/23.09.1992, Judecătoria Slatinaa admis cererea formulata de C-tin, in sensul ca a dispus obligarea paratei sa lase in deplina proprietate si liniștită posesie reclamantului suprafața de 200 mp teren loc de casa, situat in comuna, cu dimensiunile si vecinătățile indicate, stabilind totodată linia de hotar intre cele doua proprietăți (pe vechiul aliniament).
Aceasta soluție a fost menținută de către Curtea de Apel București prin decizia 941/28.06.1994 (f 21- 22 dosar), care in considerente a precizat ca numitul C-tin a dobândit in mod legal dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de 1000 mp aferenta casei de locuit (din care face parte si suprafața de 274 mp ce se solicita a fi exclusa din titlul de proprietate fila 22 verso), dreptul sau fiind confirmat ulterior potrivit Legii 18/1991.
Potrivit art. 1201 Cod Civil, exista autoritate de lucru judecat atunci când un al doilea proces este intre aceleași părți, are același obiect si este întemeiat pe aceeași cauza.
Astfel, instanța a apreciat ca in speța nu este întrunită tripla identitate ceruta de lege pentru ca excepția autoritarii de lucru judecat sa fie admisibila, in ceea ce privește părțile si cauza litigiilor.
Ca atare, excepția autorității de lucru judecat invocata de pârâți a fost respinsa ca neîntemeiata.
Pe de alta parte insa, dreptul de proprietate al paratului din prezentul litigiu nu poate fi repus in discuție atâta vreme cat, prin hotărâre judecătorească irevocabila, se precizează ca "pentru terenul in discuție, intimatul (paratul din prezenta cauza), a făcut dovada ca este proprietar si de aceea cererea sa prin care a solicitat recurentei (reclamanta) sa-i lase in deplina proprietate si liniștită posesie aceasta suprafața apare ca fiind întemeiată".
Majoritatea autorilor de drept au hotărât că cele două expresii: "putere de lucru judecat" și "autoritate de lucru judecat" nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii sau cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea sa fără ca cel de-al doilea proces să fie între aceleași părți sau să aibă același obiect și aceeași cauză.
Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legală, prin art. 1200 pct. 4 cod civil și ca o excepție procesuală, prin art. 166 Cod procedură civilă.
Efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect, negativ și pozitiv.
Aspectul negativ constă în aceea că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.
Totodată, nulitatea absoluta a unui titlu de proprietate, având ca temei juridic dispozițiile art. III din Legea 169/1997 poate fi ceruta fie pe calea unei acțiuni principale, fie pe cale de excepție, intr-o acțiune in revendicare.
In cazul in care nulitatea este invocata pe calea unei acțiuni principale este obligatoriu ca acțiunea in revendicare sa nu fi fost finalizata.
In situația in care acțiunea in revendicare s-a soluționat in mod irevocabil, fără a se fi cerut constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, atunci nu se mai poate invoca ulterior nulitatea absoluta a acestui titlu, întrucât titlul de proprietate a fost deja analizat de către instanța, in cursul judecării cererii in revendicare.
O astfel de interpretare este determinata in primul rând de aspectul negativ al puterii de lucru judecat, in sensul imposibilității repunerii in discuție a dreptului de proprietate asupra căruia instanțele deja au dispus, si, in al doilea rând, de necesitatea asigurării principiului securității raporturilor juridice, care implica, printre altele, ca soluția definitiva data de o instanța cu privire la orice litigiu sa nu mai fie repusa in discuție (Hotărârea CEDO nr. 2/2005, in cauza Androne împotriva României, paragraful 66).
Ca atare, a fost privită ca neîntemeiată solicitarea reclamanților privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 15245/09.01.1997 prin excluderea din titlul de proprietate al paratului a suprafeței de 274 mp teren intravilan, urmând a fi respinsa.
De asemenea, a fost apreciată ca neîntemeiată cererea reclamanților vizând constatarea nulității absolute a 47690/23/16.02.2008, sub aspectul amplasamentului suprafețelor din extravilan si a includerii unei suprafețe suplimentare de teren intravilan, respectiv a suprafeței de 274 mp înscrise in prezent in titlul paratului.
Pentru a concluziona astfel, instanța a reținut ca titlul de proprietate emis reclamanților este in conformitate cu fisa cadastrala (f 23), emisa in data de 22.01.2008, însușită prin semnătură de către reclamanți si necontestata.
In acest sens, art 36 din HG nr.890/2005, prevede că titlul de proprietate se emite de către Comisia Judeteană "pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie și schitele terenurilor".
Mai mult, potrivit art.27 din HG890/2005 actele premergătoare pot fi contestate în termen de 10 zile de la afișare, iar potrivit art. II al.1 din HG1832/22.12.2005 " propunerile comisiilor locale privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, validate prin hotărâri ale comisiilor județene, adoptate anterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri sunt și rămân valabile, dacă nu au fost contestate în termenul legal."
Pe de alta parte, cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate poate fi introdusa in cazuri expres prevăzute de lege, fără ca aceste cazuri sa poată fi extinse prin analogie la alte cazuri, întrucât intr-o atare situație s-ar periclita stabilitatea circuitului civil. Niciunul din cazurile de nulitate limitativ prevăzute de art. III din Legea 169/1997 nu prevăd posibilitatea persoanei care a obținut un titlu de proprietate de a solicita instanței constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis in favoarea sa pentru ipoteza in care reconstituirea s-a făcut pe un alt amplasament fata de cel care reiese din actele primare de proprietate, cu atât mai mult cu cat reclamanții nu au uzat de calea procedurala prevăzută de lege - aceea a plângerii.
In cazul in care persoana nemulțumită de amplasamentul terenului, astfel cum a fost stabilit prin hotărârea de validare si consfințit prin titlul de proprietate eliberat, nu a uzitat de mijloacele procedurale legale, pentru a-si manifesta nemulțumirea fata de amplasamentul terenului, se considera decăzut din dreptul de a recurge la alte mijloace procedurale, in același scop.
Referitor la solicitarea privind majorarea suprafeței reconstituita prin titlul de proprietate emis in favoarea reclamanților cu suprafața de 274 mp teren intravilan, aceasta a fost apreciată ca neîntemeiată, urmând fiind respinsa, întrucât:
1. instanțele s-au pronunțat in mod irevocabil cu privire la dreptul de proprietate al paratului asupra respectivei suprafețe, constatând ca acesta este titularul dreptului de proprietate;
2. in favoarea celor doi reclamanți s-a aprobat reconstituirea unei suprafețe de 2 ha si 8700 mp teren; este inadmisibila includerea unei suprafețe de teren care ar exceda acestei suprafețe, întrucât organele administrativ-jurisdicționale cu atribuții in acest sens (comisiile locale si județene in acest sens) nu au aprobat reconstituirea unei suprafețe in plus.
In acest sens, art. 5 alin.1 lit. c din HG 890/2005 prevede ca atribuție a comisiilor locale stabilirea suprafeței si amplasamentului suprafețelor de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate, iar art. 6 alin.1 lit. c din același act normativ prevede ca legalitatea propunerilor comisiilor locale este verificate de către comisia județeana, care potrivit lit. e, validează sau invalidează propunerilor comisiilor locale.
Cu alte cuvinte, nu este admisibila reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafața excedentara, direct de către instanța de judecata, fără parcurgerea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de legea fondului funciar.
Ca atare, instanța a respins cererea reclamanților vizând constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, respingând in consecința si capătul de cerere subsidiar vizând obligarea comisiilor parate de a efectua punerea in posesie pe suprafețele de teren ce se vor stabili prin noul titlu.
Cu privire la petitul având ca obiect stabilirea liniei de hotar intre proprietatea paratului si proprietatea reclamanților, instanța a retinut următoarele:
Prin sentința civila nr. 5582 din 23.09.1992, Judecătoria Slatinaa dispus obligarea reclamantei din prezenta cauza, sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie paratului suprafața de 200 mp teren ce face parte din suprafața de 1000 mp teren loc de casa, situat in com., având ca dimensiuni 57 lungime si 17,6 lățime, iar ca vecinătăți: la -, la -, la - -, iar la V- drumul comunal.
De asemenea, s-a stabilit hotarul despărțitor dintre parți pe vechiul aliniament începând de la drum pe o distanta de 10,70 de la casa reclamantei (parata in acel litigiu), in linie dreapta in interiorul proprietății pe o lungime de 57, iar distanta dintre hotar si anexa paratului (reclamant in acel dosar) sa fie de 0,90.
Hotărârea instanței de fond a fost menținuta de către instanțele de control judiciar (decizia civila nr. 941 din 28.06.1994 a Curții de Apel București si decizia civilă 1243/15.02.1993 a Trib. B, secția III civila.
Reclamanta a reiterat aceeași cerere in anul 2006, cauza fiind înregistrata pe rolul Jud. S sub nr. 2951/2006. Prin sentința civila nr. 2930/16.06.2006, Judecătoria Slatinaa admis excepția autorității de lucru judecat invocata de către paratul si a respins cererea având ca obiect revendicare si grănițuire pe acest considerent.
Prezenta cerere, formulata de aceeași, împreuna insa cu coproprietarul din titlul de proprietate, are același obiect si aceeași cauza cu cererile anterioare. Mai mult, ca urmare a respingerii capetelor de cerere anterioare privind diminuarea dreptului de proprietate al paratului, respectiv, majorarea terenului proprietatea reclamanților, situația de fapt a rămas neschimbata.
Ca atare, având in vedere puterea (si nu autoritatea) de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterior pronunțate, precum si starea de fapt existenta, instanța a respins cererea ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și G, considerând-o netemeinică și nelegală.
Tribunalul prin încheierea din 09.06.2009 a calificat calea de atac ca fiind apel, având în vedere dispoz. art. 2821alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât reclamanții prin acțiunea formulată la instanța de fond au solicitat printr-un capăt de cerere și stabilirea limitelor de hotar între proprietatea lor și a pârâtului.
Apelanții au susținut că în mod greșit instanța a respins acțiunea considerând că în speță sunt întrunite elementele puterii lucrului judecat, cu privire la pârâtul, făcând o confuzie gravă întrucât puterea lucrului judecat nu poate fi opusă decât celor care au fost părți în cauza prin care s-a stabilit faptul sau împrejurarea ce intră în puterea lucrului judecat, nefiind astfel opozabil litigiul anterior reclamantului G care nu s-a judecat niciodată în contradictoriu cu numitul privind revendicarea terenului ce formează obiectul prezentei cauze.
S-a mai susținut că instanța în mod greșit a respins și celelalte capete de cerere formulate în contradictoriu cu Comisiile de aplicare a legii fondului funciar, interpretând eronat dispozițiile legale în materie prev. de HG nr. 890/2005, HG 1832/2005 raportate Legea nr. 169/1997, întrucât acțiunea în anularea titlului de proprietate nu poate fi condiționată de căile plângere împotriva actelor premergătoare reglementate de acte normative subordonate legii.
S-a solicitat admiterea apelului și modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În cauză s-au depus întâmpinări de către intimatul și Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 prin care se solicită respingerea apelului.
2. Prin decizia civilă nr. 201/29 iunie 2009 Tribunalul Olta respins ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți și G, împotriva sentinței civile nr. 5331 din data de 6 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Comisia Județeană O și Comisia Locală ambele de aplicarea legilor fondului funciar și.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Critica formulată de apelanți cu privire la reținerea efectelor puterii de lucru judecat față de pârâtul, este nefondată pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat că în speță nu este întrunită tripla identitate cerută de lege potrivit art. 1201 Cod civil, pentru ca excepția autorității de lucru judecat să fie admisibilă, cu raportare la sentința civilă nr. 5582/23.09.1992, însă, a reținut că dreptul de proprietate al pârâtului din prezentul litigiu nu mai poate fi repus în discuție atâta vreme cât prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pârâtul a făcut dovada că este proprietar reținând astfel incidența în cauză a puterii de lucru judecat și făcând o analiză amplă și pertinentă a efectelor puterii de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 Cod civil și art. 166 Cod procedură civilă) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 Cod civil).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ extinctiv de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente, prev. de art. 1201 Cod civil, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior a numite aspecte litigioase, în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Astfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure din nevoia de ordine și stabilitate juridică evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. 2 Cod civil, în relația dintre părți această prezumție are caracter absolut, însemnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Principiul autorității de lucru judecat, corespunde necesitării de stabilitate juridică și ordine socială fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el putând cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Ca urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată solicitarea reclamanților privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 15245/21/09.01.1997 emis pârâtului, prin excluderea suprafeței de 274. teren intravilan.
Critica formulată de apelanți cu privire la aplicarea și interpretarea eronată a dispozițiilor legale privind procedura prealabilă emiterii titlurilor de proprietate, este nefondată, întrucât instanța a reținut că cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate poate fi introdusă în cazuri expres prevăzute de lege, respectiv art. III din Legea 169/1997, fără ca aceste cazuri să poate fi extinse prin analogie la alte cazuri întrucât s-ar periclita stabilitatea circuitului civil.
Astfel, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în vigoare, s-a reținut în mod corect faptul că solicitarea reclamanților privind majorarea suprafeței reconstituită prin titlul de proprietate, ca act final al procedurii de reconstituire, nu constituie motiv de nulitate a titlului și nici nu este admisibilă reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață excedentară direct de către instanța de judecată, fără parcurgerea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de legea fondului funciar.
3. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții si G, în termen si motivat.
Criticile sunt în esență următoarele: in mod gresit s-a respins apelul reclamantilor, desi la dosar erau suficiente dovezi care sustineau temeinicia si legalitatea cererii de anulare partiala a titlului de proprietate al paratilor in ceea ce priveste suprafata de 247 mp teren intravilan ce a apartinut familiei reclamantilor, facand parte din suprafata de 2187 mp cumparata cu act autentic in anul 1958, trecuta gresit in titlul paratilor si detinuta abuziv de acestia. Mai arata ca, cele doua familii nu au fost vecine, astfel ca este gresita concluzia instantelor de fond potrivit careia, vecinatatile si amplasamentele proprietatilor sunt corecte. De asemenea, maia arata ca in ceea ce priveste amplasamentul suprafetei de teren impadurit, se impunea stabilirea dreptului in aceiasi zona, si parcela, schimbarea acestora fiind nejustificata, abuziva si aducatoare de prejudicii.
Solicita admiterea recursului, asa cum a fost formulat.
Intimatii au formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
S-a dispus conceptarea si citarea mostenitorilor legali nominalizati, ai recurentului reclamant G - in timpu procesului, respectiv s.
La termenul de astazi, instanta a pus in discutia partilor din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publica in sensul disp. art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, calificarea corecta a caii de atac promovate impotriva sentintei pronuntate in prima instanta de Judecatoria Slatina, in raport cu obiectul litigiului si, subsecvent competenta de solutionare a caii de atac de catre tribunal, in compunerea legala de trei judecatori.
Recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, dar pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin actiunea introductiva de instanta s-a solicitat in principal anularea partiala a doua titluluri de proprietate, unul apartinand paratilor, celalalt reclamantilor, iar la acesta din urma s-a solicitat si includerea unei suprafete de teren de 247 mp, in litigiu. Titlurile de proprietate au fost emise in baza Legii 18/1991 a fondului funciar, lege speciala reparatorie care are ca obiect de reglementare stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin constituire si reconstituire. Sentinta primei instante s-a pronunțat la data de 6 octombrie 2008, ulterior intrarii in vigoare a Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente.
Potrivit art. 5 alin.1 teza I Titlul XIII din Legea 247/2005, otărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță, sunt supuse numai recursului.
Cererile avand ca obiect anularea, fie si partiala a unui titlu de proprietate emis de Comisia judeteana de aplicare a Legii 18/1991 in procedura speciala a acestui act normativ, declanseaza un proces funciar in sensul la care se refera dispozitiile legale enuntate.
Prin urmare, hotărârea pronunțată in prima instanță de Judecatoria Slatina, avand in vedere obiectul principal al procesului, nu era supusă apelului, ci numai recursului, potrivit disp. art. 299 alin. 1 teza cod procedură civilă.
În ceea ce privește competența de soluționare a căii de atac a recursului, sunt aplicabile dispozițiile legale de procedură în vigoare, respectiv ale art. 2 pct. 3 cod procedură civilă potrivit cărora, tribunalele soluționează recursul declarat împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care potrivit legii, nu sunt supuse apelului, în compunere de 3 judecători, conform art. 54 alin. 2. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Asadar, decizia recurată a fost pronunțată de tribunal ca instanta de apel prin calificarea gresita a caii de atac si, pe cale de consecinta - in complet de doi judecatori, cu nesocotirea unor dispoziții legale cu caracter imperativ de procedura si de stricta interpretare, precum si de organizare judiciara.
Aceste imprejurari afectează de nelegalitate hotărârea pronunțată, fiind incidente cazurile de casare prev. de art.304 pct. 1 si 5 cod procedură civilă.
Faptul ca reclamantii au formulat alaturat cererii principale si o cerere, nedisjunsa - avand ca obiect granituire in zona terenului de 247 mp in litigiu, proprietatile partilor fiind invecinate, este nerelevant sub aspectul calificarii caii de atac si nu inlatura de la aplicare dispozitiile speciale de procedura, derogatorii si de stricta interpretare.
Cererea in granituire este o cerere accesorie si urmeaza regimul juridic al cererii principale, atat in ceea ce priveste competenta, cat si in ceea ce priveste calea de atac la care este supusa in mod unitar solutia data asupra cererii principale, in baza principiului accesorium sequitur principalae.
Acest principiu are semnificatia faptului ca accesoriul urmeaza soarta principalului, exprimand dependenta necesara a regimului juridic al unui bun, a unui raport juridic ori a unui drept, de regimul juridic al unui alt bun, de un alt raport juridic ori de un alt drept.
Una din aplicatiile acestei reguli de principiu in dreptul procesual civil, o constituie competenta instantei investite cu judecarea unei cereri principale de a se pronunta si asupra cererilor accesorii sau incidente care, daca ar fi formulate in mod separat, ar fi fie de competenta unei alte instante, fie supuse unei alte cai de atac, asa cum rezulta din interpretarea disp. art. 17 Cod procedura civila.
Urmează ca, în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II cod procedură civilă, sa se admită ca fondat recursul reclamantilor, să se caseze decizia astfel pronuntata și să se trimită cauza spre soluționare în recurs aceleiasi instante, Tribunalului O l t, competent material în soluționarea acestei căi de atac.
Față de prioritatea în examinare a acestui motiv de recurs de ordine publica si de solutia de casare cu trimitere care s-a impus, nu se vor mai analiza și celelalte motive invocate de recurentul reclamanti privind fondul cauzei.
Toate aceste motive reprezintă obiectul exclusiv de analiză al instanței de control judiciar, respectiv al Tribunalului O l t, fiind aplicabile disp. art. 3041cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și G -, și continuat de recurentele reclamante moștenitoare și, împotriva deciziei civile nr.201 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.5331 din 06 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, în contradictoriu cu intimații pârâți Comisia Județeană O de Aplicare a Legii Fondului Funciar, Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar și.
Casează decizia civilă și trimite cauza pentru rejudecare, în recurs, la Tribunalul O l
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. jud. -
Tehn.
4 ex./12.02.2010
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu
