Constatare nulitate act juridic. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.19
Ședința publică de la 14 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.263 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și sentinței civile nr.1052 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, intimații pârâți, și, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul, asistat de avocat și recurenta, reprezentată de același avocat, intimata reclamantă și intimații pârâți, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că, din eroare, a fost citat intimatul pârât - decedat; recursul a fost declarat în termen, motivat, timbrat, după care;
Avocat, pentru recurenții și, a depus împuternicire avocațială, chitanța nr.186/08.01.2010, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 700 lei și practică judiciară.
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenții și, a solicitat admiterea recursului, conform motivelor scrise, și modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii; cu cheltuieli de judecată.
Intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile a instanței de apel ca fiind temeinică și legală.
Intimații pârâți, și au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile a instanței de apel ca fiind temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.1052 din 14.04.2009, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâții:, și.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de întreținere, autentificat sub nr.789/23.09.1998 la BNP, fiind obligați pârâții și la 1012, 30 lei, cheltuieli de judecată către reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că reclamanta și defunctul au fost căsătoriți, iar căsătoria lor a fost desfăcută prin divorț, în acest sens fiind nr.638/14.02.1976; de la această dată calitatea de soț a încetat, iar reclamanta nu poate avea calitatea de soț supraviețuitor, pentru a se prevala de dispozițiile Legii 319/1944; de asemenea, reclamanta nu are calitatea de coproprietar în indiviziune, câtă vreme nu s-a stabilit prin nici o modalitate care este cota parte ce i se cuvine din bunurile dobândite împreună cu def. în timpul căsătoriei, reținându-se că sunt neîntemeiate susținerile pârâților și, cu privire la posibilitatea care o avea def. de a-și înstrăina cota sa parte din bunurile comune, întrucât între el și reclamantă a existat doar starea de codevălmășie și nu de coproprietate.
S-au apreciat ca nefondate și susținerile pârâților, în sensul că defunctul ar fi stăpânit netulburat și sub nume de proprietar imobilele ce formează obiectul contractului de întreținere, timp de peste 30 ani și, ca atare, a dobândit dreptul de proprietate pe calea de uzucapiune, întrucât, din răspunsul la interogatoriu al pârâtului și al pârâtelor, și, coroborate cu depozițiile martorilor, precum și cu adeverința de la fila 100, rezultă că reclamanta a locuit în imobilul în litigiu, permanent, iar când nu a locuit în acest imobil s-a datorat faptului că a fost izgonită de defunctul și a fost reintrodusă în acest imobil apelându-se la forța coercitivă a statului, în acest sens fiind nr. 2457/16.11.1967 și nr. 1136/08.09.2005.
Asupra cererii introductive de instanță, s-a reținut că prin contractul de întreținere autentificat sub nr.789/23.09.1998, defunctul a înstrăinat pârâților și, fiul și nora defunctului, respectiv ai reclamantei, suprafața de 1747 mp. teren împreună cu o casă compusă din 3 camere, construită din cărămidă acoperită cu țiglă, o casă cu 2 camere, construită din lemn, acoperită cu țiglă, un șopru din lemn acoperit cu carton, în schimbul întreținerii de către pârâți a defunctului pe tot timpul vieții (asigurarea locuinței în imobilul înstrăinat, hrană, îmbrăcăminte, tratament medicamentos) și suportarea cheltuielilor de înmormântare conform obiceiului.
S-a precizat în contractul de întreținere că terenul și construcțiile au fost cumpărate de defunct fiind divorțat, iar vânzarea - cumpărarea a fost constatată prin 98/1998 a Judecătoriei Motru, rămasă definitivă la 03.03.1998 și care ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare.
Deși nu are o consacrare legală, contractul de întreținere este definit ca fiind un contract cu titlu oneros, aleatoriu, sinalagmatic, translativ de proprietate și consensual, cu excepția cazului în care bunul înstrăinat este un bun imobil teren sau construcție, situație în care contractul trebuie să îmbrace forma autentică.
Fiind vorba de un contract nenumit, contractului de întreținere îi vor fi aplicabile regulile generale în materie, și nu cele speciale, avându-se în vedere contractul numit cel mai înrudit(contractul de rentă viageră sau de vânzare - cumpărare). In acest sens urmează a se avea în vedere disp.art.948 din Codul civil care reglementează condițiile esențiale privind validitatea contractului, care privesc capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă un obiect determinat și o cauză licită.
Întrucât consimțământul reclamantei la înstrăinarea imobilelor nu a existat (art.35 din fam.), iar cauza (scopul) urmărit de către părțile contractului de întreținere viza înlăturarea calității de coproprietar a reclamantei, în devălmășie, în temeiul disp.art.968 din Codul Civil, instanța a admis cererea și a constatat nulitatea absolută a contractului de întreținere autentificat sub nr. 789/23.09.1998 la BNP.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâți și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au susținut,în apel, că sentința este netemeinică în sensul că, contractul de întreținere a cărui nulitate se cere a fost încheiat între apelanți și, astfel că intimații pârâți, și nu aveau calitate procesuală pasivă, pe de o parte, iar pe de altă parte, probele administrate în cauză au fost trunchiat analizate, instanța nedând eficiență sentinței civile 98/1998, prin care s-a validat vânzarea cumpărarea imobilelor cumpărătorului, care a devenit proprietar exclusiv și putea să dispună de bunul său în mod absolut.
Prin decizia civilă nr.263 din 30 septembrie 2009m, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Astfel, rezultă din probele administrate în cauză că a încheiat, în calitate de vânzător, un contract de întreținere cu și, prin care le-a înstrăinat un teren și construcții, precizând că aceste bunuri au fost cumpărate de el, după ce a intervenit desfacerea căsătoriei între acesta și fosta soție, reclamanta ( actualmente ).
La dosar se află sentința civilă 98/22.01.1998, care are ca obiect o acțiune în constatare și din care rezultă că între și Cai ntervenit un contract de vânzare cumpărare, având ca obiect o casă de locuit compusă din 3 camere, o casă de locuit compusă din 2 camere, un șopru și terenul aferent acestora de 32 și lat de 23., imobile situate în comuna, sat, jud. G, cu vecini la A-, la S- rîul, la N- șoseaua și la R-.
De asemenea, este depusă și sentința de divorț nr. 638/14.02.1976, prin care s-a desfăcut căsătoria dintre el și fosta soție.
Apelanții au susținut că bunul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere a aparținut lui și că acesta, în calitate de proprietar, putea să dispună de bunul său, potrivit disp. art. 480 cod civil și nu există nici un motiv de constatare a nulității acestui contract.
Din probele administrate în cauză, respectiv din declarațiile martorilor, și și din adeverința emisă de Primăria la 21.11.2005, instanța a reținut corect că, după divorț, a locuit permanent cu în imobilul ce a făcut obiectul contractului de întreținere, fiecare locuind în camere separate.
A mai reținut, de asemenea, instanța că bunurile ce au făcut obiectul contractului nu au fost dobândite de după desfacerea căsătoriei, ci au fost achiziționate în timpul căsătoriei cu intimata reclamantă.
Astfel, la fila 18 din dosar există un înscris sub semnătură privată, încheiat la 13.02.1963, prin care C încheia o promisiune de vânzare cumpărare cu din comuna, regiunea Oltenia și prin care înstrăina acestuia o casă de zid cu 3 camere, o casă de locuit compusă din 2 camere, un șopru și terenul aferent acestora de 32 și lat de 23. imobile situate în comuna, sat, cu suma de 5700 lei, ce a fost primită în integralitate din luna februarie 1963 până în decembrie 1963.
Prin sentința civilă 98/1998, s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea acestor imobile,care făcuseră obiectul promisiunii de vânzare încă din 1963; prin această sentință, nu a urmărit decât să-și preconstituie o dovadă că este singur proprietar și să poată încheia ulterior, la 23.09.1998, contractul de întreținere în favoarea pârâților și, fiul și nora sa.
Din hotărârea de divorț 638/1976, rezultă că s-a căsătorit cu, la 31 dec. 1945, deci, în 1963 când a intervenit promisiunea de vânzare cumpărare și s-a transmis posesia bunurilor, cei doi erau căsătoriți.
De altfel, prin copia de pe cererea de chemare în judecată ( fila 19) recunoaște că bunurile respective au fost dobândite în anul 1963 și de la acea dată el le stăpânește.
S-a mai reținut, din interogatoriile celor doi pârâți, că obiectul contractului de întreținere îl constituie aceleași imobile ce au fost dobândite de și încă din 1963. Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că bunurile erau dobândite în timpul căsătoriei, iar vânzătorul a înstrăinat aceste bunuri în calitate de coproprietar alături de, fără a avea consimțământul acesteia, astfel că, în cauză, au fost aplicate corect dispozițiile art. 968 cod civil.
Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, în termen legal, au declarat recurs, pârâții și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 pr.civ.
S-a motivat, în esență, că Tribunalul a respins apelul fără a cerceta toate motivele invocate prin cererea de apel, dând o interpretare greșită întregului probatoriu de la dosar, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind chiar contradictorii, raportat la înscrisurile depuse la dosar.
S-a arătat că numitele, și, nu au calitate procesuală pasivă - neformulând cereri și nefiind părți în contract - și cu toate acestea au propus probe și și-au făcut dovezi.
De asemenea, nu s-a luat în considerare o sentință definitivă, care ține loc de act de vânzare-cumpărare, dându-se eficiență unui înscris sub semnătură privată, fără să lămurească, cel puțin, dacă acesta este semnat, în realitate, și de reclamantă.
Nu s-a analizat nici uzucapiunea invocată de pârâți în favoarea înstrăinătorului și nici faptul că pârâtul-cumpărător a locuit în imobil de la data cumpărării - 1963, unde, alături de tatăl său, a plătit impozite, a edificat și alte construcții, a adus îmbunătățiri imobilului și, mai mult, casa a fost refăcută de tatăl pârâtului, împreună cu cealaltă soție, în prezent decedată.
Recursul se va respinge, pentru următoarele considerente:
Astfel, examinând actele și lucrările dosarului, raportat la dispozițiile legale în materie, se constată că soluția pronunțată pe fondul cauzei, de admitere a acțiunii și constatarea nulității contractului de întreținere, este legală.
Aceasta deoarece, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.35 alin.2, partea finală, din Codul familiei, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț, iar potrivit art.36 alin.1 din același Cod al familiei, la desfacerea căsătoriei, regimul comunității de bunuri încetează numai prin împărțirea bunurilor, potrivit învoielii soților sau prin hotărâre judecătorească.
Prin urmare, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, neîmpărțite între cei doi soți, în una din modalitățile arătate, își păstrează caracterul de bunuri comune - după cum prevede de altfel și art.36 alin.2, teza finală din același Cod - și orice act de înstrăinare sau grevare a unui imobil bun comun, numai de către unul din soți, fără consimțământul expres al celuilalt soț, este lovit de nulitate.
Nulitatea lovește actul în întregime, el neputând fi considerat valabil în limitele părții codevălmașe în bunurile comune, ce s-ar cuveni soțului care a încheiat actul.
Această soluție se impune pentru următoarele motive: Bunul fiind comun, la data înstrăinării, soții nu au o cotă determinată în acel bun și deci nici unul dintre ei nu putea dispune decât de bunul în totalitatea lui. Această înstrăinare, făcută contrar prevederilor înscrise în art.35 alin.2 partea finală din Codul familiei, fiind inițial lovită de nulitate, nu poate deveni valabilă parțial nici după ce bunul respectiv a fost împărțit între soți. Pe de altă parte, este inadmisibil ca prin actul de voință unilateral al unuia dintre soți, un bun comun să-și piardă acest caracter, situație la care s-ar ajunge dacă s-ar considera valabilă în parte înstrăinarea. Într-o asemenea soluție, bunul ar deveni proprietate indiviză a soțului care nu și-a dat consimțământul expres și a celui care a dobândit partea celuilalt soț, ceea ce ar constitui o eludare a regimului legal al bunurilor comune ale soților.
Pe de altă parte, în măsura în care nici condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, prevăzute de art.948 civ. nu sunt îndeplinite, sancțiunea actului este nulitatea absolută.
Or, în speță, soluția de admitere a acțiunii și de constatare a nulității absolute a contractului de întreținere, a avut ca temei legal tocmai încălcarea prev.art.35 din Codul familiei și art.948 civ. cu trimitere în special la pct.4 - art.968 civ.
Cum, situația de fapt, rezultată din modul de interpretare și apreciere a probelor administrate în cauză, nu poate face obiectul examinării în recurs - întrucât motivele formulate sub acest aspect, constituie, eventual, motive de netemeinicie, și nu de nelegalitate, a hotărârilor (cum impune art.304 pr.civ. pentru promovarea recursului) - înseamnă că, în măsura în care, prin hotărârile atacate, s-a reținut că imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei, nu a fost supus împărțelii și a fost înstrăinat de, fără consimțământul expres al reclamantei, urmărindu-se dobândirea ilicită a proprietății imobilului de către pârâți, care aveau cunoștință de regimul juridic al imobilului, soluția de constatare a nulității absolute a contractului, în temeiul art.35 din Codul familiei și art.968 civ, este legală.
Față de aceste considerente, criticile ce vizează nelegalitatea hotărârilor atacate, sub aspectul aplicării greșite a legii (motiv de nelegalitate prev.de art.304 pct.9 pr.civ.), sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și, precum și administrarea de probatorii, la cererea acestora, critica este nefondată, întrucât, după decesul pârâtului - înstrăinătorul imobilului - în raport de prevederile Codului d e procedură civilă (art.243), judecarea cauzei este obligatoriu a se face în contradictoriu cu moștenitorii acestuia, între care și pârâtele intimate. De altfel, după cum rezultă din actele dosarului ( Încheierea de ședință din 21 oct.2008) recurenții nici nu s-au opus la cererile de probatorii formulate de aceste pârâte, necontestându-se în nici un fel calitatea de moștenitoare ale autorului comun,.
Pe de altă parte, soluționarea cauzei în contradictoriu cu aceste pârâte, se justifică și prin aceea că recurentul pârât - dobânditor al imobilului - nu poate avea calitate procesuală pentru ambele părți ale contractului de întreținere, respectiv, atât pentru întreținător, în nume propriu, cât și pentru întreținut, în calitate de moștenitor al acestuia, cu atât mai mult cu cât există și alți moștenitori, care justifică interes în cauză.
Este, de asemenea, neîntemeiată și critica ce vizează neexaminarea uzucapiunii, întrucât, chiar dacă Tribunalul nu are o formulare expresă sub acest aspect, motivarea deciziei vizează situația de fapt sub aspectul posesiei imobilului, reținând că reclamanta a locuit permanent în imobil și după divorț, nefiind deci îndeplinite condițiile legale privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, de către înstrăinătorul imobilului.
Ca atare, prin decizia supusă recursului, Tribunalul a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, după cum prevede art.295 alin.1 pr.civ. a motivat în fapt și în drept hotărârea, conform art.261 pct.5 pr.civ. neexistând motive contradictorii ori străine de natura pricinii, așa încât, chiar dacă, strict formal, există unele aspecte deficitare în motivarea hotărârii, acestea nu constituie motive de modificare a deciziei, în temeiul art.304 pct.7 pr.civ.
Prin urmare, în cauză nu este incident nici motivul de nelegalitate a hotărârilor, prev.de art.304 pct.7 pr.civ.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.8 pr.civ. acesta vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (cum ar fi, contract de întreținere, în loc de contract de vânzare-cumpărare), ceea ce nu este cazul în speță, neexistând dubii sub aspectul naturii ori înțelesului contractului ce face obiectul judecății, ca și contract de întreținere.
Textul art.304 pct.8 pr.civ. nu vizează modul de interpretare și apreciere a actelor dosarului, ca și probe administrate în cauză, care, coroborate cu alte dovezi, formează o anume convingere a instanței, sub aspectul soluției ce urmează a se pronunța în cauză.
Ca atare, reținerea instanței - cu referire la hotărârea judecătorească în constatare a vânzării-cumpărării imobilului (sentința civilă nr.98/1998) -în sensul că nu face dovada proprietății exclusive a înstrăinătorului asupra imobilului, este rezultatul modului de interpretare și apreciere a tuturor probelor dosarului sub acest aspect, și nu se încadrează în motivul de modificare a hotărârilor, prevăzut de art.304 pct.8 pr.civ.
Față de considerentele expuse, constatând că, în raport de criticile formulate de recurenți, în cauză nu subzistă motive de casare sau modificare a hotărârilor, din cele expres și limitativ prevăzute de art.304 păct.1-9 pr.civ. în baza art.312 pr.civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.263 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și sentinței civile nr.1052 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, intimații pârâți, și, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
20.01.2010
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu
