Fond funciar. Speta. Decizia 269/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.269

Sedința publică din 18 martie 2009

PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -

JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac

JUDECĂTOR 2: Cristian Pup

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva Deciziei civile nr.736 din 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primarul Municipiului T, Prefectul Județului T, Comisia locală de fond funciar T și Comisia județeană de fond funciar T, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamanta recurentă prin avocat și pârâții intimați Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primarul Municipiului T prin consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei recurente a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantei recurente, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, în principal, admiterea acțiunii și, în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâților intimați Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primarul Municipiului T, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic și nelegal.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.736/04.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.5056/15.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr.

Prin această decizie, tribunalul a confirmat și menținut soluția instanței de fond, prin care s-a respins acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâții Primarul și Consiliul local T precum și Prefectul jud. T, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor cumpărate în baza 112/1995.

Judecătoria a reținut că potrivit art.26 alin.3 din 112/1995, suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice aflate la 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului, iar potrivit art.33 din HG 20/2996, completate prin HG 11/1997, în situația de vânzare către chiriași a apartamentelor, anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea disp.art.26 alin.ultim din lege.

Judecătoria a apreciat că în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nu este cuprinsă mențiunea privitoare la înstrăinarea terenului aferent construcției, în înțelesul disp.art.37 din Normele Metodologice de aplicare a 112/1995, iar art.9 face referire doar la vânzarea apartamentelor, fără a menționa modalitatea de dobândire a terenurilor aferente.

Prima instanță a conchis că cel care dobândește construcția prin cumpărare, are opțiunea cumpărării și a terenului, iar proprietarul terenului nu poate refuza încheierea contractului, or defuncta nu a solicitat și cumpărarea terenului, odată cu cumpărarea construcției.

Totodată, judecătoria a apreciat că acțiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției, în lipsa unui contract de vânzare-cumpărare și pentru terenul aferent nu este întemeiată și de aceea, a respins acțiunea.

Această sentință a fost apelată de către reclamantă, care a susținut că instanța de fond a interpretat greșit disp.art.26 din 112/1995, însă tribunalul nu a fost de acord cu argumentele acesteia.

Astfel, tribunalul a apreciat la rându-i că reclamanta, în calitate de legatar universal al defunctei, a solicitat în baza art.21 rap.la art.26 din 112/1995 precum și art.37 din HG 11/1997, atribuirea cu titlu gratuit a terenului aferent construcției cumpărate de autoarea sa în temeiul -, imobilul fiind identificat în CF 7148 T, nr.top.15584/2, casă și curte în suprafață de 393 mp.

Tribunalul a considerat că foștii chiriași ce intră în sfera de aplicarea 112/1995 precum și succesorii universali ai acestora își legitimează și vocația, în temeiul aceleiași legi, la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate, potrivit disp.art.37 din Normele Metodologice de aplicarea a 112/1995, în sensul că odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinței, fostul chiriaș dobândește dreptul de proprietate și asupra terenului aferent, cu respectarea disp.art.26 alin.ultim din lege.

Instanța de apel a mai arătat că textul art.26 trebuie corelat cu textul art.21, dar și ale art.9 și 13 din 112/1995, cel din urmă fiind chemat să cuantifice atât valoarea despăgubirilor cuvenite foștilor proprietari, cât și prețul de vânzare al locuințelor și terenul aferent lor și conduc la aceeași concluzie, anume aceea că legea specială conferă chiriașului - cumpărător al apartamentului ce nu se restituie în natură fostului proprietar - doar vocația la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției, pe calea aceleiași operațiuni juridice de vânzare-cumpărare. În alți termeni, așa cum vocația la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate în baza - s-a născut din aceeași lege, astfel că și modalitatea de dobândire este identică cu cea a construcției, în urma vânzării-cumpărării cu plata integrală sau în rate a prețului, care la rândul lui urmează a fi stabilit potrivit criteriilor nr.2665/1/C/311 din 28 februarie 1992 ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

sumelor rezultate din operațiunile juridice de vânzare-cumpărare a imobilelor - construcții și terenuri aferente ce au făcut obiectul 112/1995 precum și cea a terenurilor ce exced vocației de cumpărare conferită subiecților vizați de art.9 din -, este cea configurată de 10/2001, la art.1 corelat cu art.26 și anume aceea de a cordare în compensare a terenurilor, ce exced suprafețelor aferente imobilelor cumpărate în temeiul - și de alimentare a fondurilor necesare acordării despăgubirilor în numerar, în condițiile art.14 ind.1 de la Titlul VII al 247/2005, în beneficiul foștilor proprietari.

Instanța de apel a mai adăugat să argumentele de mai sus au legitimat și reconsiderarea practicii judiciare a Tribunalului Timiș, așa cum o confirmă procesul verbal din 01.04.2008 încheiat la Tribunalul Timiș, obligatori potrivit art.26 ind.1 și urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin nr.387/2005, ca efect al respectării disciplinei jurisdicționale, derivată și dintr-o practică majoritară în țară, indicându-se practica judiciară a unor instanțe din România.

Tribunalul mai adăugat că, abstracție de la imperativul art.126 alin 3 din Constituție, în corelație cu art.1 alin.1 și art.18 alin 2 și art.27 alin.2 din 303/2004-republicată, care conturează la nivel național cadrul legal de unificare a practicii judiciare și răspunde exigențelor art.6 CEDO și nu în ultimul rând jurisprudenței Curții de la Strasbourg (fiind citată cauza Păduraru vs. România), care se impune în jurisprudența instanțelor naționale, nu ca un precedent judiciar, ci în virtutea rolului ei în interpretarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, cu care face corp comun și în acord cu art.11 alin.2 din Constituție.

Tribunalul a mai reținut că în ceea ce privește noțiunea de teren aferent, aceasta a fost demult explicitată în doctrină și mai apoi confirmată de jurisprudența majoritară ca fiind doar terenul de sub construcție și cel strict destinat unei exploatări normale a construcției, excedentul rămânând în proprietatea statului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta, motivat în drept cu disp.art.304 pct.9 pr.civ. susținând că primele două instanțe au interpretat și aplicat greșit disp.art.26 rap.la art.21 din 112/1995, în contextul în care textele legale indicate precizează că fostul chiriași, dobândind prin cumpărare dreptul de proprietate asupra locuinței și anexelor gospodărești, dobândește cu titlu gratuit și prin efectul legii, și dreptul de proprietate asupra terenului aferent atât locuinței, cât și anexelor.

În opinia recurentei, determinarea terenului aferent se face similar cu procedeu utilizat prin dispozițiile 18/1991-republicată, în sensul că terenul aferent locuinței și anexelor gospodărești este cel aflat sub construcții,dar și cel absolut necesar unei exploatări normale a construcțiilor.

Pe de altă parte, prin întâmpinare, intimații-pârâți Primarul și Consiliul local T au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei tribunalului, cu ar asupra terenului aferent construcției doar în baza unui alt contract de vânzare-cumpărare,deci contra cost, fie cu plata integrală ori în rate a prețului terenului și nu cu titlu gratuit.

Curtea, analizând recursul declarat de reclamantă, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de aceasta, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ. va constata că acesta este întemeiat, din perspectiva incidenței prev. art.304 pct.9 pr.civ. care impune modificarea soluțiilor anterioare, determinate de o incorectă interpretare a dispozițiilor 112/1995.

Astfel, curtea va constata că interpretarea primelor două instanțe contravine atât literei, cât și spiritului Legii nr.112/1995.

S-a reținut de către primele două instanțe, dar și de către instituțiile pârâte că în prezent dobândirea terenului aferent construcțiilor nu operează de plin drept, ci prin vânzare, în condiții similare celor care permit cumpărarea locuințelor și anexelor, și că textele de lege care permit o astfel de interpretare sunt cele prev.de art.9 din Legea nr.112/1995, art.37 din nr.HG20/1996 republicată (Normele de aplicare a Legii nr.112/1995 și art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995).

Curtea va constată însă că din coroborarea textelor menționate nu rezultă o astfel de concluzie.

Astfel, art.9 din Legea nr.112/1995 este cel care prevede vânzarea locuințelor, fără a menționa însă și modalitatea de dobândire a terenurilor aferente.

Art.37 din HG nr.20/1996 republicată, arată că se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor, cu respectarea art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995.

Art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995 nu face însă nici o referire la modalitatea concretă de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent, el prevăzând doar suprafața ce poate fi dobândită de cei care au cumpărat locuințele la Legea nr.112/1995, - în concret doar suprafața aferentă acestora - cu precizarea că tot ceea ce excede acestei suprafețe nu poate face obiectul înstrăinării către particulari, ea rămânând în proprietatea statului.

In aceste condiții, singurul text de lege al vreunui act normativ ce se referă la procedura concretă de dobândire a proprietății terenului aferent construcțiilor este art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991 republicată - încă în vigoare - a cărui aplicabilitate, chiar și în absența unei trimiteri exprese la acesta, nu este exclusă explicit sau implicit de dispozițiile legale anterior menționate (acest text vorbește despre posibilitatea dobândirii terenului aferent la cererea cumpărătorilor locuințelor).

O interpretare contrară - ca cea acreditată de instituțiile pârâte - ar însemna ca legiuitorul, printr-o simplă imprecizie legislativă, generată de o modificare parțială a legii inițiale, să înlăture singura referință legală la procedura de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor dobândite conform Legii nr.112/1995, ceea ce ar avea drept consecință precaritatea și nesiguranța statutului juridic al acestei categorii de bunuri.

Nu mai puțin adevărat este și faptul că refuzul luării în considerare a disp.art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991 ar permite soluții neunitare de rezolvare a solicitărilor diferitelor subiecți de drept aflați într-o situație juridică similară și deci a unor discriminări nejustificate în situația în care atât proprietarii construcțiilor dobândite la Legea nr.112/1995 înainte de modificarea normelor ei de aplicare, cât și cei deveniți proprietari după acest moment îndeplinesc aceleași standarde legale pentru a se califica în dobândirea dreptului de proprietate și asupra terenului aferent.

Acest lucru este contrar principiului securității juridice care este inclus în mod implicit în conținutul Convenției Europene a Drepturilor Omului, care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept și a cărui nesocotire de către instanțe a fost deja constatată - și sancționată - în cauza Beian c/a România (hotărârea din 6.12.2007 a Curții de la Strasbourg ).

Reclamanții își legitimează acțiunea pe baza prevederilor art.37 (corect, art.36) din nr.HG20/1996 (astfel cum a fost modificată prin nr.HG11/1997) - care constituie Normele de aplicare ale Legii nr. 112/1995 - care prevăd că în situația vânzării locuințelor către chiriași și când e cazul și a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent.

Din examinarea literală a acestor termeni rezultă, fără echivoc, că dobândirea terenurilor aferente construcțiilor are loc prin însuși efectul legii, concomitent cu achiziția construcțiilor, valorificarea acestui drept fiind, într-adevăr, doar o posibilitate pentru proprietarii caselor însă o obligație pentru instituțiile care au efectuat vânzarea locuințelor din moment ce această posibilitate s-a valorificat printr-o solicitare, așa cum este și în cazul de față.

Prin urmare, fiind vorba de un drept subiectiv patrimonial recunoscut subiecților interesați ca luând naștere prin efectul legii iar nu prin dispoziția organelor administrative sau a instanțelor, este irelevant faptul că legiuitorul nu a stabilit (ca și în cazul construcțiilor) criterii concrete de determinare a valorii terenurilor, transferul lor în proprietatea actualilor deținători ai construcțiilor urmând a se face ca și consecință automată a dobândirii dreptului de proprietate asupra acestora din urmă.

În consecință, oricât ar părea de generos acest transfer pentru proprietarii construcțiilor și mai puțin pentru stat, acolo unde legiuitorul nu distinge într-un alt fel nici interpretul sau cel care aplică legea nu are dreptul să o facă.

Nu mai puțin evident este și faptul că statul nu suferă în acest fel o pagubă reală, fiind de notorietate că el și-a atras terenurile în patrimoniu, cu titlu gratuit, în toate cazurile, ca efect al dobândirii construcțiilor (pentru care a plătit sau nu o sumă de bani foștilor proprietari, în funcție de temeiul preluării lor), singurii care s-ar putea considera ca păgubiți fiind doar foștii proprietari cărora nu le-a fost oferit nimic în schimb.

In speța dedusă judecății, nu există dovada că imobilul în litigiu ar fi fost revendicat, însă această probă se impune ca necesară în condițiile în care, în absența unei astfel de solicitări, terenul aferent va trece în proprietatea deținătorilor construcțiilor.

In concluzie, rezultă că reclamanții au dreptate atunci când susțin că terenul aferent construcțiilor cumpărate în baza Legii nr.112/1995 trece de drept în proprietatea titularilor acestora din urmă. Ceea ce legea definește foarte clar ca teren aferent este terenul de sub construcții, precum și cel necesar unei normale exploatări a acestora, iar nu cel expres menționat în CF care poate excede unui astfel de scop.

Astfel, Curtea va constata, potrivit și cu jurisprudența constantă a acestei instanțe că, potrivit art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicată în baza art. II din nr.HG 11/1997, "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege".

Textul art. 112/1995 prevede că "suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului".

Cu alte cuvinte, din interpretarea logică a textelor de mai sus, prin prisma principiului de logică al terțului exclus (tertium non datur), rezultă că, dacă terenurile ce depășesc suprafața construcțiilor rămân în proprietatea statului. a contrario, cele care nu depășesc această suprafață, respectiv cele care asigură o utilizare normală a construcției, în speță suprafața de 393 mp - determinată prin expertiza, se dobândesc în virtutea legii -ope legis, în proprietate, odată cu cumpărarea construcției, nefiind necesară parcurgerea procedurii administrative prevăzute de art. 36 din Legea nr. 18/1991, care se referă la alte situații.

Pentru toate aceste considerente, întâlnite și în propria sa jurisprudență, curtea, în baza art.312 pr.civ rap.la art.304 pct.9 pr.civ.va admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.736/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de aceiași reclamantă împotriva sentinței civile nr.5056/15.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr.

În consecință, Curtea va schimba în tot sentința apelată și va admite acțiunea reclamantei, constatând că aceasta a dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului de 393 mp, aferent construcției evidențiate în CF 7148 T, nr.top.15584/2, conform expertizei tehnice judiciare realizată de expert inf., care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea va dispune și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului de 393 mp în CF 7148 T, având ca titlul 112/1995.

Va constata că nu sunt aplicabile disp. art. 274 și urm. pr.civ, întrucât reclamanta-recurentă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta împotriva Deciziei civile nr.736 din 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de aceeași reclamantă împotriva Sentinței civile nr.5056/15.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr.

În consecință, schimbă în tot sentința apelată, în sensul că admite acțiunea reclamantei, constatând că aceasta a dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului de 393 mp aferent construcției evidențiate în F 7148 T, nr. top 15584/2, conform expertizei judiciare a ing., care face parte integrantă din prezenta decizie.

Dispune înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în F 7148 T, având ca titlu 112/1995.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2009.

Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Erica

PROF.-.DR.- - - - -

Grefier

RED.P/01.04.2009

DACT.B/2EX/02.04.2009

INST.APEL- - - Tribunalul Timiș

INST.FOND- - Judecătoria Timișoara

Președinte:Univ Lidia Barac
Judecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup, Erica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 269/2009. Curtea de Apel Timisoara