Fond funciar. Speta. Decizia 52/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 52
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea cererilor de revizuire a deciziei civile nr. 808/9 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosar nr- și de suspendare a deciziei supusă revizuirii până la soluționarea cererii de revizuire, formulate de revizuentul, domiciliat în comuna, sat, județ B, în contradictoriu cu intimații, domiciliați în comuna, sat, județ B, COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în comuna, județ B și COMISIA JUDEȚEANĂ B PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în B, județ
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuentul-pârât, reprezentat de avocat din Baroul Buzău, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 21 dosar și intimatul, asistat de avocat din Baroul Buzău, conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 23 dosar, lipsind intimații, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia Județeană B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul a depus la dosar prin intermediul serviciului registratură întâmpinare, înregistrată sub nr. 799/20.01.2010. De asemenea, se precizează că prin intermediul serviciului registratură a fost depusă cererea de amânare formulată de intimata Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,înregistrată sub nr. 980/22.01.2010, motivată de împrejurarea că atât primarul cât și secretarul comunei sunt în concediu medical.
Avocat pentru revizuentul declară că nu se opune amânării cauzei la cererea intimatei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, având în vedere că pricina este la primul termen de judecată. În final, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cererii de amânare.
Avocat pentru intimatul se opune amânării cauzei la cererea intimatei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, apreciind că aceasta nu este temeinic motivată și nu este nici dovedită, iar calea de atac a revizuirii se judecă de urgență și cu precădere.
Curtea, având în vedere cererea de amânare formulată de intimata Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor constată că aceasta nu este dovedită, nefiind anexat niciun act medical din care să rezulte imposibilitatea de prezentare la acest termen, împrejurări față de care, în baza art. 156 alin.1 Cod proc.civilă, o respinge ca neîntemeiată, dispunând lăsarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare au răspuns revizuentul-pârât, reprezentat de avocat și intimatul, asistat de avocat, lipsind intimații, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia Județeană B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Curtea înmânează apărătorului ales al revizuentului o copie a întâmpinării formulate de intimatul care precizează că a luat cunoștință de conținutul acesteia.
Avocat pentru revizuentul depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. 230/18.12.2009 în valoare de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat precum și copia adresei nr. 3398/25.11.2009 emisă de Primăria comunei, precizând că nu are cereri de formulat.
Avocat pentru intimatul depune la dosar împuternicire avocațială, precizând că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri și în baza art. 137 alin.1 coroborat cu art. 158 Cod procedură civilă raportat la art. 323 alin.1 Cod proc. civilă, invocă din oficiu și pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești în soluționarea cererii de revizuire, aducând ca cunoștința acestora că în cauză nu este incident pct.7 al art.322 Cod proc.civilă, invocat de revizuent, întrucât hotărârile judecătorești menționate ca fiind contradictorii, au fost date în aceeași cauză, în faze procesuale diferite și anume fond și recurs.
Avocat pentru revizuentul arată că a apreciat competența de soluționare a Curții de Apel Ploiești față de disp. art. 322 pct.7 Cod proc. civilă invocat ca motiv de revizuire. În final, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocată din oficiu.
Avocat pentru intimatul solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești invocată din oficiu de instanță, apreciind că nu există hotărâri potrivnice emise de instanțe de judecată de grad diferit, în sensul art. 322 pct.7 Cod proc. civilă. În opinia sa, motivul de revizuire invocat este unul neserios.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- revizuentul a solicitat, în contradictoriu cu intimatul, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și Comisia Județeană B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, revizuirea deciziei civile nr.808 pronunțată la data de 9.11.2009 de Tribunalul Buzău și suspendarea executării menționatei decizii până la data soluționării cererii de revizuire, urmând a se dispune obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia precizată i s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării și motivării recursului și s-a admis recursul declarat de intimatul împotriva sentinței civile nr.2640/18.04.2009 a Judecătoriei Buzău, fiind modificată în tot sentința, în sensul că s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus anularea parțială titlului de proprietate nr.56009/2004, în sensul excluderii suprafeței de teren de 1010, situată în intravilanul comunei, sat, identificată în schița anexă 2 la raportul de expertiză întocmit de ing..
S-a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra acestui teren și obligarea la emiterea titlului de proprietate, fiind obligate părțile adverse să plătească intimatului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Dispozitivul acestei decizii, precizează revizuentul, cuprinde dispoziții potrivnice, care nu pot fi aduse la îndeplinire, întrucât nu stabilește regimul juridic al suprafeței de teren de 1010, schița la care se face referire este greșită, situația din teren fiind diferită de aceea stabilită de expert, iar față de admiterea în parte a acțiunii se impunea compensarea cheltuielilor de judecată, nicidecum obligarea părților adverse la suportarea acestora.
Un alt motiv de revizuire, precizează pârâtul, îl reprezintă faptul că obiectul acțiunii nu se află în ființă, autorul său dovedind dreptul de proprietate, prin titlul emis pe numele său, pentru terenul în litigiu, pe care anterior edificase o casă de locuit, în baza unei autorizații de construire și a acordului dat de fostul CAP din localitate.
Totodată, precizează revizuentul, după darea hotărârii, a intrat în posesia unui înscris, din care rezultă că intimatul a fost pus în posesie asupra terenului ce i s-a dat în compensarea terenului în litigiu, situație în care, în mod evident, cauza rămas fără obiect.
În speță, arată revizuentul, există și contradictorialitate între sentința civilă nr.2640/8.04.2009 pronunțată de Judecătoria Buzău și decizia nr.808/9.11.2009 a Tribunalului Buzău, ambele hotărâri având același obiect și fiind emise în aceeași pricină și între aceleași persoane.
În drept cererea de revizuire a fost întemeiată pe disp.art. 322 alin.1 pct.1,3,5 și 7 Cod pr.civilă.
Intimatul, asistat în instanță de apărător ales, a formulat, conform disp.art.115 și art.326 alin.2 Cod pr.civilă întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă și obligarea revizuentului la
plata cheltuielilor de judecată, susținând că niciunul dintre motivele invocate nu se încadrează în disp.art. 322 pct.1,3,5 și 7 Cod pr.civilă.
Intimații, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și Comisia Județeană B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor nu au fost reprezentați în instanță și nu au depus întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune, conform disp.art.326 alin.2 Cod pr.civilă.
La termenul de judecată din data de 25.01.2010 Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în discuția părților, în temeiul disp.art. 137, art.158 și art.323 alin.1 Cod pr.civilă excepția de necompetență materială a instanței de a soluționa cererea de revizuire.
Se constată, sub acest aspect că revizuentul a investit Curtea cu soluționarea unei cereri prin care solicită, în temeiul pct.1,3,5 și 7 ale art.322 Cod pr.civilă, revizuirea deciziei civile nr.808 pronunțată de Tribunalul Buzău la data de 9 noiembrie 2009 ( filele 3-6 dosar fond).
Se impune a se preciza, în privința pct.7 al.322 Cod pr.civilă, că în cauză acest text de lege nu își găsește incidența, astfel cum instanța a adus la cunoștință părților în ședința publică din data de 25.01.2010, întrucât revizuentul a înțeles să invoce, în acest sens, contradictorialitatea existentă între hotărârea pronunțată în faza procesuală a fondului - sentința civilă nr.2640/8.04.2009 a Judecătoriei Buzău - și cea pronunțată în aceeași cauză și în același ciclu procesual în recurs - decizia civilă nr.808/9.11.2009 a Tribunalului Buzău, prin care s-a admis recursul declarat de intimatul împotriva sentinței civile nr. 2640/8.04.2009 a Judecătoriei Buzău ( fila 31-35 dosar 5210/2000 al Tribunalului Buzău ).
a fi menționat, în acest sens, că prin reglementarea art.322 pct.7 Cod pr.civilă, legiuitorul a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice, ale căror dispozitive nu se pot concilia.
În cadrul aceluiași proces însă, astfel cum este situația din prezenta speță, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă în diferite faze sau cicluri procesuale se pot adopta soluții diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecății, în cauza dedusă judecății aceasta fiind decizia civilă nr. 808/19.11.2009 a Tribunalului Buzău.
Având în vedere aceste considerente și constatând că în cauză cererea de revizuire se întemeiază în realitate doar pe pct.1,3 și 5 ale art. 322 Cod pr.civilă, Curtea stabilește că în cauză, potrivit disp.art.323 alin.1 Cod pr.civilă, competența de soluționare a cererii de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr.808/9.11.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău aparține instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, în speță Tribunalului Buzău.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea urmează ca în temeiul art.137 rap. la art.159 alin.2, art.158 alin.1 și 3 și art.323 alin.1 Cod pr.civilă să admită excepția de necompetență materială invocată din oficiu și să decline competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Buzău, instanță competentă material să soluționeze atât cererea de revizuire cât și cererea de suspendare a executării deciziei nr. 808/9.11.2009 până la soluționarea cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare cererilor de revizuire a deciziei civile nr. 808/9 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosar nr- și de suspendare a deciziei supusă revizuirii până la soluționarea cererii de revizuire, formulate de revizuentul, domiciliat în comuna,
sat, județ B, în contradictoriu cu intimații, domiciliați în comuna, sat, județ B, COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în comuna, județ B și COMISIA JUDEȚEANĂ B PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în B, județ B, în favoarea Tribunalului Buzău.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- - - - - - -
GREFIER,
/VM
8 ex/29.01.2010
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez