Obligație de a face. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.11
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Veronica Grozescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Paula Brotac
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul, domiciliat în B, sector 1,-.1. 3,prin procurator, cu domiciliul ales în B,-,.1.2, împotriva sentinței civile nr. 1272/9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta SC SA prin lichidator, domiciliat în Târgoviște, Calea B -. D. 7. 28, jud. D și intimata-chemată în garanție PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna jud.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, data de mai sus, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub numărul - reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îl pună în posesia următoarelor bunuri imobile: locuința lucrătorilor, grajdul pentru animale mari, cele două magazii de cereale, remizele pentru mașini agricole și pătulul pentru porumb cu terenul aferent acestora, toate existente în spatele sediului Primăriei din comuna, județul
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că aceste bunuri există în prezent în patrimoniul societății pârâte aflată în lichidare, iar în anul 2001 revendicat în conformitate cu prevederile Legii 10/2001 bunurile imobile deținute de către autorii săi, din care i-au fost înapoiate parțial terenurile.
S-a precizat în continuare că după apariția Legii 247/2005, primarul comunei i-a restituit prin Decizia nr.150/2006 clădirea unde se află primăria, cu terenul aferent în suprafață de 1600 mp, în conformitate cu prevederile legale urmând
să îi fie restituite în natură restul bunurilor imobile care se aflau în patrimoniul pârâtei, respectiv cele descrise anterior.
În februarie 2008 aflând că pârâta este în lichidare, a trimis lichidatorului o somație și, ulterior, o notificare, la care nu a primit răspuns și, în condițiile în care s-au scos la vânzare bunurile sale imobile s-a impus formularea prezentei acțiuni.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin 2, art. 4 alin 2, art. 7 alin 1, art. 9, art. 10 alin 1, art. 21 alin 1 și alin 5, art. 24 și art. 25 din Legea 10/2001, așa cum a fost modificată de Legea 247/2005 și s-au depus la dosar copiile următoarelor acte: două notificări, dispoziția nr. 150/2006 a Primarului comunei, protocol de predare primire înregistrat la Primăria comunei sub nr. 2956/2006.
Intimata SC SA, prin lichidator a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște, precum și excepția tardivității formulării notificării de către reclamant.
Pe fond, intimata a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu a depus niciun act doveditor la societatea pârâtă, pentru a face dovada dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu sau a identității acestora cu bunurile aflate în patrimoniul SC SA.
Prin sentința civilă nr.4543/15.10.2008 Judecătoria Târgoviștea admis excepția necompetenței sale materiale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Dâmbovița -Secția Civilă.
Pentru a dispune astfel, instanța, având în vedere motivarea cererii, a apreciat că prezenta acțiune are ca obiect contestația reclamantului împotriva refuzului de a se dispune restituirea în natură a imobilelor.
În atare situație, în raport de dispozițiile art. 26 alin 3 din Legea 10/2001 - astfel cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX / 2007 ( decizie obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă ), s-a stabilit că în speță competența de soluționare a prezentei acțiuni aparține Tribunalului Dâmbovița - secția civilă.
Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, iar la 15 ianuarie 2009 reclamantul - a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei comunei, județul D, solicitând obligarea acesteia la plata, în solidar, cu pârâta a despăgubirilor ce se vor stabili.
În motivarea cererii s-a învederat că în fapt, el a depus în termenul prevăzut de lege cererile de reconstituire a dreptului de proprietate la primăria chemată în garanție, însă, datorită acțiunilor acesteia nu a aflat decât foarte recent faptul că o parte din bunurile revendicate se află în capitalul social al pârâtei, iar la solicitarea tribunalului, de a i se remite documentele deținute, Primăria nu a înțeles să răspundă.
In drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.60 și următoarele din Codul d e procedură civilă, pe prevederile Legii nr.10/2001, modificată și completată, ale Legii nr.1/2000 și ale Codului civil român.
Ulterior, reclamantul a formulat o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că înțelege să se judece și cu Statul Român, reprezentat de către Ministerul Finanțelor și a solicitat obligarea acestuia ca în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001, modificată și completată de Legea nr.247/2005 să treacă în proprietatea reclamantului din proprietatea privată a statului una sau mai
multe terenuri și/sau clădiri având aceeași valoare sau o valoare sensibil egală cu valoarea clădirilor confiscate.
În motivarea cererii, reclamantul a menționat că a depus în termenul prevăzut de lege cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru bunurile care fac obiectul prezentei cauze la Primăria comunei, a revenit la data de 24.07.2004 la Prefectura D cu o cerere precizatoare înregistrată sub nr.6550 prin care indica contravaloarea bunurilor revendicate la suma de 340.000 euro, iar după publicarea Legii nr.247/2005, a formulat o nouă cerere sub nr.2543/18.05.2006 la Primăria comunei, prin care a solicitat punerea de îndată în posesie asupra clădirii în care avea aceasta sediul.
A învederat reclamantul că la data de 14.06.2006 a depus la Primăria comunei o cerere înregistrată sub nr.3044, prin care solicita constatarea diferențelor valorice dintre bunurile returnate și cele confiscate în mod abuziv, constatarea existenței unor bunuri mobile devenite imobile prin incorporarea lor în construcțiile confiscate (în valoare 40.000 euro), ulterior a revenit la 26.06.2006 la această instituție cu o cerere înregistrată sub nr.3215, în care se specifica, printre altele, valoarea construcțiilor nereturnate la suma de 280.000 euro, împreună cu diferențele de valoare a unora din terenurile ce le-au fost returnate la suma de 95.000 euro, iar în luna februarie 2008 solicitat în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2000, modificată și completată de Legea nr.247/2005, să fie pus în proprietate și cu restul clădirilor și terenurilor aferente aflate în spatele sediului primăriei.
Reclamantul a mai susținut că după ce a întreprins mai multe demersuri, a descoperit ca bunurile solicitate sunt în patrimoniul SC SA (care se află în procedura de lichidare), iar el a transmis prin intermediul BEJ notificarea nr.51/2008 și prin intermediul BEJ, o nouă notificare înregistrată sub nr.99/2008 către același lichidator, prin care, în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001, modificată și completată de Legea nr.247/2005, îi solicita punerea în posesie asupra bunurilor ce îi aparțin, dar nu a primit niciun răspuns, astfel încât a fost nevoit să se adreseze instanței.
Reclamantul a mai susținut că din copia după procesul-verbal de predare-primire, emisă de către Arhivele statului sub nr.79912/ 5.03.1992, rezultă că autoarea sa a avut în proprietate la data confiscării următoarele: terenuri reprezentând 38,5 ha teren arabil, 5 ha grădina, 2ha pășuni și 0,5 ha vie;construcții compuse din o locuință pentru administrator ( actualul sediu al Primăriei), un cămin pentru lucrători format din patru dormitoare, un grajd pentru animale mari, o cocină pentru porci, două magazii de cereale, un patul de porumb, remizele pentru uneltele agricole;unelte agricole, constând în patru pluguri cu tracțiune animală, un plug de vie, un cultivator, un, o semănătoare, patru grape lantate, două prășitoare, o secerătoare- legătoare, o cositoare, o greblă mecanică, un trior, o tocătoare de fân, o tocătoare de sfeclă, două motopompe, un motor de grădină, patru aparate de stropit, trei căruțe, trei camioane, etc.; mobilier, cazarmament, arma de vânătoare, etc. iar din aceste bunuri, pe care le-a revendicat conform prevederilor legale, i-au fost returnate doar 46 ha teren agricol și locuința administratorului, restul construcțiilor revendicate și terenurile aferente acestora fiind în patrimoniul SC SA.
În consecință, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei SC SA să îi lase în deplină proprietate bunurile imobile ( terenuri și clădiri) aflate în prezent în
deținerea sa, a căror valoare a fost evaluată conform standardelor internaționale și prevederilor art.11 al.6 din Legea nr.10/2001 la suma de 280.000 euro.
Totodată a solicitat obligarea pârâtului Statul Român să îi ofere în compensație terenuri sau clădiri deținute de acesta pe teritoriul județului D, în valoare totală de 275.000 euro pentru:
-diferența de valoare dintre terenurile agricole oferite și cele confiscate evaluată conform standardelor internaționale și prevederilor art.11 al.6 din Legea nr.10/2001 la suma de 95.000 euro.
-uneltele agricole: patru pluguri cu tracțiune animală, un plug de vie, un cultivator, un, o semănătoare, patru grape lantate, două prășitoare, o secerătoare-legătoare, o cositoare, o greblă mecanică, un trior, o tocătoare de fân, o tocătoare de sfeclă, două motopompe, un motor de grădină (motopompa pe roți), patru aparate de stropit, trei căruțe, trei camioane, etc, evaluată conform standardelor internaționale și prevederilor art.11 al.6 din Legea nr.10/2001 la suma de 140.000 euro.
- mobilier, cazarmament, armă de vânătoare, etc. evaluată conform standardelor internaționale și prevederilor art.11 al.6 din Legea nr.10/2001 la suma de 40.000 euro.
Reclamantul a mai arătat că în cazul în care tribunalul, va considera că pârâta SC SA nu poate fi obligată să îi lase în deplină proprietate bunurile imobile ( terenuri și clădiri) aflate în prezent în deținerea sa, solicită în subsidiar, obligarea Statului Român să îi ofere în compensație terenuri sau clădiri deținute de acesta pe teritoriul județului D, în valoare totală de 555.000 euro.
In drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr.10/2001, modificată și completată până în prezent și ale Codului civil român.
În ședința publică din data de 12.03.2009 Tribunalul a respins excepția de tardivitate a formulării notificării, invocată de reprezentantul pârâtei prin întâmpinare, ca neîntemeiată, reținând că reclamantul împreună cu numitul au formulat, în termenul legal, notificarea nr. 29/2001pe care au adresat-o Primăriei și prin care au solicitat restituirea în natură a mai multor bunuri imobile (construcții și terenuri), aflate pe raza comunei, în calitate de moștenitori ai autoarei lor, iar primarul comunei prin dispoziția nr. 150/11.05.2006 a dispus restituirea în natură a imobilului construcție și a terenului aferent acestuia, în suprafață de 1600 mp, ( imobil în care se află în prezent sediul Primăriei ), bunuri reprezentând doar o parte din cele solicitate prin notificare și aflate în administrarea Primăriei.
S-a învederat că, deși primăria avea obligația legală de a înainta pârâtei notificarea formulată pentru a fi soluționată cu privire la restul imobilelor pe care nu le are în administrare și care fac obiectul prezentei cereri nu a procedat astfel, iar reclamantului nu-i poate fi imputată această împrejurare, situație în care s-a apreciat că el a formulat în termen notificarea în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, notificare ce poartă nr. 29/2001.
Cererea de completare acțiunii introductive, depusă de reclamant și aflată la fila 43 dosar, a fost calificată de către instanță ca fiind modificare a acțiunii, care, potrivit art. 132 alin.1 Cod Procedură Civilă nu poate fi formulată după prima zi de înfățișare.
Constatând că această cerere a fost formulată după prima zi de înfățișare (termenul din data de 18.12.2008 când instanța a admis proba cu înscrisuri), având în vedere și refuzul exprimat de către reprezentantul pârâtei, instanța a apreciat cererea de modificare, ca fiind tardiv formulată și a respins-o în consecință.
La același termen de judecată s-a pus în vedere mandatarului reclamantului să formuleze și să detalieze în scris cererea de chemare în garanție, în sensul de a se conforma dispozițiilor art. 61 alin.1 Cod Procedură Civilă potrivit cărora cererea trebuie făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată, obligație cu privire la care mandatarul reclamantului nu s-a conformat.
Prin sentința civilă nr. 1272/9 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins acțiunea formulată de reclamant, precum și cererea de chemare în garanție a Primăriei comunei.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că reclamantul împreună cu numitul au formulat în termen legal notificarea nr. 29/2001, pe care au adresat-o Primăriei, solicitând restituirea în natură a mai multor bunuri imobile ( construcții și terenuri ) situate pe raza comunei, în calitate de moștenitori ai autoarei lor, iar prin Dispoziția nr. 150/2006, primarul localității a dispus restituirea în natură a imobilului-construcție și terenului aferent acesteia, în suprafață de 1600 mp, bunuri care reprezintă doar o parte din cele solicitate prin notificare și aflate în administrarea primăriei, stabilindu-se prin protocolul de predare-primire încheiat între părți că restul imobilelor confiscate de Statul Român și care au fost demolate, respectiv terenurile aferente, vor face obiectul unor măsuri reparatorii prin echivalent sau prin despăgubire.
A conchis tribunalul că, prin actele depuse la dosar, s-a făcut dovada reconstituirii de pe urma defunctei a suprafeței de 46,16 ha teren, iar în acest context apare ca nejustificată cererea reclamantului de restituire a terenului ce face obiectul confiscării, câtă vreme suprafața de 46 ha teren deja a fost restituită în natură.
Referitor la obligarea pârâtei SC SA de a restitui construcțiile, tribunalul a apreciat că această cerere este nejustificată, în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței lor în patrimoniul pârâtei, conform art. 1169 Cod civil, iar pe de altă parte, reclamantul nu a atacat Dispoziția nr. 150/2006 emisă de Primarul comunei.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Primăriei comunei, instanța a procedat la respingerea sa pe considerentul că cererea formulată nu se înscrie în ipoteza prevăzută de art. 60 Cod proc.civilă, tinzându-se mai degrabă la atragerea în judecată a unui nou pârât, lucru care nu este posibil prin această formă de intervenție, cu atât mai mult cu cât nu s-a menționat exact la ce anume despăgubiri se referă ea.
Împotriva sentinței pronunțate a declarat apel reclamantul, în cuprinsul căruia a învederat că prima instanță recunoaște în mod direct deținerea imobilelor în cauză de către pârâta SC SA, precum și vina Primăriei de a nu fi înaintat unității deținătoare notificarea formulată în termen legal de el.
A precizat apelantul că, deși a solicitat efectuarea unei expertize constructor, având ca obiective stabilirea identității dintre bunurile revendicate de el și cele deținute de societatea pârâtă, modul de preluare a acestor bunuri de către pârâtă,
evaluarea celor existente și stabilirea prin analogie a valorii de piață a bunurilor care nu mai există în prezent, instanța a respins această probă, cu toate că era concludentă pentru rezolvarea corectă și legală a cauzei.
O altă nemulțumire a reclamantului a vizat împrejurarea că Tribunalul Dâmbovițaa reținut în mod corect motivele cererii completatoare depusă de el la dosar, însă în mod greșit a respins-o ca tardiv formulată, cu toate că nu se impunea o atare soluție în raport de disp.art. 134 Cod proc.civilă.
În privința terenului solicitat pe calea acțiunii de față, reclamantul a susținut că nu s-a cerut suprafața ce face obiectul confiscării, ci locuințele identificate prin cererea de chemare în judecată împreună cu terenul aferent acestora, teren care, ca valoare, reprezintă sub 1% din valoarea totală a revendicării, iar o atare situație a fost reținută greșit de instanța de fond.
Totodată, s-a învederat că cererea sa de chemare în garanție a fost greșit interpretată de către tribunal, deoarece intenția nu a fost aceea de a se solicita o plată în solidar a primăriei cu pârâta SC SA.
Pe cale de consecință, în raport de motivele invocate, s-a solicitat completarea probatoriilor cu efectuarea unei expertize și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul obligării Statului Român de a-i oferi măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale pentru diferența de valoare dintre bunurile recuperate și cele confiscate, obligarea pârâtei SC SA să-i lase în deplină proprietate și posesie bunurile imobile aflate în posesia acesteia, sau în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, obligarea Statului Român de a-i oferi măsuri reparatorii în echivalent, prin compensare cu alte bunuri sau prin despăgubiri acordate în condițiile legii.
În temeiul art. 295 alin. 2 Cod proc.civilă, la data de 26 octombrie 2009, instanța a dispus completarea probatoriilor cu efectuarea unei expertize constructor și a unei expertize topo ale căror obiective au fost stabilite de C și menționate expres în cuprinsul încheierii de la acel termen, solicitându-se totodată a se înainta de către Primăria comunei lista bunurilor și serviciilor ce pot fi oferite în compensare,conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Intimatul a formulat întâmpinare la 26 octombrie 2009 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din 18 ianuarie 2010, procuratorul contestatorului, prezent în instanță, în virtutea procurii nr. 6564/15.10.2008 (fila 6 dosar Tribunal D), care îi oferea posibilitatea de a restrânge acțiunea, a învederat că nu mai solicită acordarea de bunuri sau servicii în compensare, menținându-și restul pretențiilor din acțiunea introductivă și din motivele de apel formulate.
Atât pârâta SC SA, cât și apelantul au depus la dosar concluzii scrise.
Examinând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente în prezenta speță, curtea reține următoarele:
O primă critică formulată de reclamant vizează împrejurarea că instanța de fond a respins solicitarea sa privind restituirea în natură a construcțiilor pe considerentul că nu a făcut dovada existenței lor în patrimoniul pârâtei, deși cererea sa de efectuare a unei expertize constructor pentru identificarea imobilului în litigiu
( probă care era concludentă pentru rezolvarea corectă a cazului ) a fost respinsă de instanța de fond.
Nemulțumirile invocate de apelant sub acest aspect sunt întemeiate, motiv pentru care la termenul din 26 octombrie 2009, în virtutea disp.art.295 alin.2 Cod pr.civilă, instanța de control judiciar a dispus efectuarea unei expertize constructor având ca obiectiv să identifice construcțiile pretinse prin acțiune, să precizeze dacă acestea mai există în materialitatea lor, iar în caz afirmativ, să stabilească în posesia cui se află și în baza cărui act normativ, urmând totodată să se procedeze la o evaluare a acestora.
Prin lucrarea întocmită în fața instanței de apel expertul constructor HG(fila 115 și următoarele dosar) a identificat construcțiile solicitate prin acțiunea introductivă, respectiv locuința administrativă a lucrătorilor,ca fiind cotă parte din construcția C1 aflată pe teren, grajdul pentru animale mari ca fiind cotă parte din această construcție C1 și din construcția adiacentă C5, două magazii de cereale și remizele pentru mașini agricole ca fiind incluse în construcția C2, precizând totodată, că pătulul pentru porumb nu se mai regăsește pe teren.
Din expertiza efectuată rezultă că aceste construcții se află în prezent în proprietatea pârâtei SC SA, care și-a intabulat dreptul de proprietate asupra lor, în această locație aflându-se următoarele bunuri aparținând societății: construcția C1, reprezentând birouri administrative (264.), construcția C2 reprezentând atelier de producție (267.), construcția C3 - magazie metalică ( 442.), construcția C 4 - depozit carburanți (62.) și construcția C5 - atelier producție ( 235.).
Pe fondul propriu-zis al cauzei se reține că apelantului, în calitate de moștenitor al defunctei, (conform actelor de stare civilă aflate la filele 22-23 dosar Tribunalul Dâmbovița ) i s-a restituit în natură prin dispoziția nr.150/11.05.2006 din imobilul construcție și terenul aferent acestei suprafețe de 1600.(imobil în care se află în prezent sediul Primăriei ), restul cotei de revenind numitei -, iar prin protocolul de predare-primire înregistrat sub nr.2956/9.06.2006 s-a stabilit că rămâne clădirea în custodia primăriei până la încheierea unui contract de închiriere sau a unui contract de vânzare-cumpărare, urmând ca pentru restul imobilelor confiscate de statul român și demolate, precum și a terenurilor aferente lor, acestea să facă obiectul unor măsuri reparatorii prin echivalent sau despăgubiri.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, calificată de instanța de fond ( în raport de temeiul de drept invocat de reclamant în susținerea acesteia) ca fiind o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001 și apreciată ca fiind promovată în termenul legal ( conform argumentelor expuse în considerentele sentinței atacate- nr. 1272/2009 - fila 64 verso alin.1 - a dosarului nr-) reclamantul a solicitat obligarea SC SA, în calitate de unitate deținătoare, să-l pună în posesia bunurilor reprezentând: locuința lucrătorilor, grajdul pentru animale mari, cele două magazii de cereale, remizele pentru mașini agricole și pătul pentru porumb cu terenul aferent acestora ( fila 4 dosar fond inițial).
Din procesul verbal emis de Arhivele Statului (fila 16 dosar Tribunalul Dâmbovița ) rezultă că la data de 2.03.1949, în temeiul Decretului nr.83/1949 s-a procedat la predarea către Direcția Gospodăriei Agricole de Stat a conacului
proprietatea, compus din 38,5 ha teren arabil, 5 ha grădină legume, 2 ha pășuni, 0,50 ha vie, a construcțiilor reprezentând o locuință a administratorului ( care a fost deja restituită reclamantului prin dispoziția nr.150/2006 ) o locuință cu 4 încăperi pentru lucrători, un grajd pentru animale mari, o cocină de porci, 2 magazii cereale un pătul pentru porumb cu remize pentru unelte agricole, precum și a unui inventar cuprinzând produsele agricole existente, animalele din gospodărie și instalațiile aflate acolo.
Prin urmare, înscrisul mai sus menționat confirmă împrejurarea că imobilele solicitate de apelant au fost preluate în mod abuziv în proprietatea statului, dar în baza unui titlu valabil, respectiv a Decretului nr.83/1949 și, în atare situație, apelantul, în calitate de persoană îndreptățită în temeiul Legii 10/2001 are dreptul la măsuri reparatorii pentru acest bun.
O atare soluție se impune având în vedere că autorul reclamantului, prin preluarea abuzivă a bunurilor în litigiu, a fost privat de dreptul de proprietate asupra acestora o perioadă îndelungată de timp, iar eforturile moștenitorilor săi de a reintra în posesia lor au rămas fără rezultat. În plus, numai în această modalitate se poate asigura, în sensul prevederilor CEDO, un just echilibru între cerințele de interes general ale societății și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
În ceea ce privește modalitatea de acordare a acestor măsuri, instanța reține că restituirea în natură a acestora nu poate fi dispusă, având în vedere prevederile art.29 din Legea 10/2001 modificată și republicată.
Conform acestui text " pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, altele decât cele prev. la art.21 alin.1 și 2, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piață a imobilelor solicitate ".
Imobilele preluate abuziv pentru care se prevede, potrivit art.21 alin.1 și 2 obligația de restituire în natură, sunt acelea deținute la momentul intrării în vigoare Legii 10/2001 de o regie autonomă, societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă, sau de orice altă persoană juridică de drept public, precum și în cazul în care statul sau o autoritate centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
În cauză, în ceea ce privește societatea pârâtă, în patrimoniul căreia se află bunurile solicitate de reclamant, din înscrisurile aflate la dosar, respectiv contract de vânzare-cumpărare acțiuni nr.D/DB 8 din 16.11.1998 ( filele 56-58dosar apel) rezultă că FPS a vândut acestei societăți, care era înființată și funcționa cu respectarea dispozițiilor legii, 160.140 acțiuni reprezentând 76,5% din valoarea capitalului social al acesteia, prețul lor fiind achitat integral conform adresei nr.44150/15.11.2002 ( fila 50).
În condițiile în care, potrivit situației centralizatoare întocmită la 27.07.1998 (fila 49 dosar apel) în cadrul societății, din totalul capitalului social de 138.750.528
lei acționarii persoane fizice dețineau un capital de 32.610.000 lei, reprezentând 32.610 acțiuni ( respectiv o cotă de 23,5% ), iar FPS deținea un capital social de 106.140.000 lei, reprezentând 106.140 acțiuni ( respectiv 76,5%) este evident că prin vânzarea menționată în precedent ( care a avut loc în noiembrie 1998) pârâta a devenit societate comercială cu capital integral privat, situație în care nu sunt incidente prevederile art.21 alin.1 și 2 din Legea 10/2001, ci devin aplicabile prevederile art.29 din același act normativ.
Având în vedere că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, iar cu privire la acordarea de bunuri sau servicii în compensare procuratorul apelantului la termenul din 18 ianuarie 2010 învederat că nu mai solicită aceste măsuri reparatorii (potrivit procurii nr.6564/15.10.2008 aflată la fila 6 dosar fond Tribunalul Dâmbovița, acesta având dreptul conferit de reclamant, printre altele, de a restrânge acțiunea),instanța, în raport de art.1 alin.2 din legea 10/2001, constată că se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, al căror cuantum urmează a fi stabilit de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor în conformitate cu dispozițiile din Titlul VII al Legii 247/2005.
În ceea ce privește suprafața de teren din procesul verbal întocmit în 2.03.1949 reiese că s-au preluat de la autorul reclamantului 38,5 ha pământ arabil, 5 ha grădină de legume, 2 ha pășune și 0,50 ha vie, deci o suprafață totală de 46 ha teren. Urmare a aplicării legilor fondului funciar numitei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe raza comunei pentru 10 ha conform titlului de proprietate nr.95613/6.04.2000 (fila 39 dosar Tribunal D), 36 ha prin titlul de proprietate nr.-/22.06.2001 ( fila 35 dosar tribunal D), 1,54 ha prin titlul de proprietate nr.82247/9.04.1998 ( fila 21) și totodată i-au fost restituiți 1600. prin dispoziția nr.150/11.05.2006 ( fila 33 dosar) emisă de Primăria.
În raport de cele expuse anterior se constată că reclamantului i-a fost restituită integral suprafața de teren preluată, motiv pentru care solicitarea sa vizând retrocedarea terenului aferent construcțiilor identificate în acțiunea introductivă nu poate fi primită, urmând a se menține soluția pronunțată de instanța de fond sub acest aspect.
În ceea ce privește cererea formulată de către reclamantă la data de 19.02.2008 fila 43 dosar Tribunal D) prin care își completa cererea de chemare în judecată, în sensul introducerii în cauză și obligării Statului Român prin Ministerul Finanțelor de a trece din proprietatea privată a statului unul sau mai multe terenuri și / sau clădiri având o valoare egală cu valoarea clădirilor confiscate, în mod corect instanța de fond a calificat-o ca fiind o cerere de modificare a acțiunii și a dispus respingerea sa ca tardiv formulată.
Având în vedere dispozițiile art.134 Cod pr.civilă care statuează că este prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii, s-a reținut că prima zi de înfățișare în speță a fost data de 18 decembrie 2008 (fila 7 dosar apel), când părțile legal citate au pus concluzii, respectiv reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri încuviințată de instanță, iar reprezentantul pârâtei a invocat excepția tardivității formulării notificării.
Ținând cont că acestei date i-a mai urmat un nou termen la data de 15 ianuarie 2008 ( fila 27 dosar fond) la care reclamantul a depus o cerere de chemare în garanție a Primăriei și ulterior un alt termen la 29 ianuarie 2008, formularea de către
acesta la 19.02.2008 a unei cereri prin care modifică acțiunea introductivă apare ca fiind tardivă în raport cu disp.art.132 și 134 Cod pr.civilă, situație în care măsura dispusă de instanța de fond cu privire la această cerere la 12.03.2009 ( fila 52 dosar fond) este legală, iar criticile formulate de apelant prin calea de atac promovată, vizând acest aspect, sunt neîntemeiate.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Primăriei, în sensul obligării acesteia în solidar cu pârâta SC SA la plata despăgubirilor ce se vor
stabili se constată, de asemenea, că în mod corect instanța de fond, prin raportare la disp.art. 60-61 Cod pr.civilă a dispus respingerea sa, în condițiile în care, prin modalitatea în care ea a fost formulată, nu se înscrie în ipoteza reglementată de textul menționat anterior, ci, dimpotrivă, se încearcă atragerea în proces și a acestei părți prin această formă de intervenție, lucru care nu este posibil.
Totodată, se reține că susținerile apelantului din concluziile scrise depuse în apel prin care solicită obligarea (parte care nu figurează în cauză) la despăgubiri, precum și a Primăriei la plata contravalorii lipsei de folosință calculată de la data depunerii notificării până la intrarea în posesia bunurilor solicitate nu pot fi luate în considerare, întrucât reprezintă cereri noi formulate pentru prima dată în apel și încalcă disp.art. 294 Cod pr.civilă care prevăd că în apel nu se poate schimba calitatea părților, obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
Pe cale de consecință, în raport de toate considerentele expuse anterior Curtea, în baza art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba în parte sentința primei instanțe în sensul admiterii în parte a acțiunii, constatând dreptul reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilele construcții identificate în procesul verbal din 2 martie 1949 emis de Arhivele Statului constând în: locuința administrativă a lucrătorilor, grajd pentru animale mari, două magazii de cereale, o cocină porci, pătul pentru porumb cu remize pentru mașini agricole situate în localitatea, jud.D, bunuri identificate parțial prin expertiza ing..
Se vor menține în rest dispozițiile instanței de fond privind respingerea capătului de cerere referitor la restituirea terenului aferent construcțiilor, respingerea cererii de chemare în garanție și respingerea cererii modificatoare a acțiunii ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul, domiciliat în B, sector 1,-.1. 3, prin procurator, cu domiciliul ales în B,-,.1.2, împotriva sentinței civile nr. 1272/9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta SC SA prin lichidator, domiciliat în Târgoviște, Calea B -. D. 7. 28, jud.
D și intimata-chemată în garanție PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna, jud.D și în consecință:
Schimbă în parte sentința civilă nr. 1272/9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în sensul că admite în parte acțiunea.
Constată dreptul reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilele construcții identificate în procesul verbal din 2 martie 1949 emis de Arhivele Statului constând în: locuința administrativă a lucrătorilor, grajd pentru animale mari, două magazii de cereale, o
cocină porci, pătul pentru porumb cu remize pentru mașini agricole situate în localitatea, jud.D, bunuri identificate parțial prin expertiza ing..
Menține în rest dispozițiile sentinței privind respingerea capătului de cerere referitor la restituirea terenului aferent construcțiilor, respingerea cererii de chemare în garanție și respingerea cererii modificatoare a acțiunii ca tardiv formulată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
VG/CC
6 ex/11. 02.2010
nr- Judec.Târgoviște
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Președinte:Veronica GrozescuJudecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac
