Fond funciar. Speta. Decizia 941/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 941

Ședința publică de la 23 2009

PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentul împotriva deciziei civile nr. 307/R din 02 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G, COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns revizuentul, prin procurator G, lipsind intimații, G, COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței întâmpinarea depusă de intimații, G,; de asemenea, s-a învederat depunerea de concluzii scrise și a unui set de înscrisuri de către intimatul G, după care;

Instanța a pus în discuție excepția de tardivitate a cererii de revizuire formulată în cauză.

Procurator G, pentru revizuentul, apreciază că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, solicitând respingerea excepției de tardivitate; pe fond, a solicitat admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și conform concluziilor scrise depuse la dosar, arătând că este nemulțumit de hotărârea atacată, raportat la soluția pronunțată anterior pe fondul cauzei.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la 15 martie 2007, reclamanții., G și au chemat în judecată pe pârâtul și pe intimatele Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar M pentru a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 63047/2000, emis pe numele pârâtului.

In motivarea acțiunii au arătat că s-a emis în favoare a acestora titlul de proprietate provizoriu nr.1331/1993 pentru suprafața de 2,679 ha teren intravilan iar prin sentința civilă nr. 1777/1993, pronunțată de Judecătoria Strehaia, pârâtul fost obligat să lase liber terenul în suprafață de 1380 mp vie și 3620 mp teren arabil cu vecini: E și V- proprietatea reclamanților, S- IAS, N- șoșea și.

Prin sentința civilă nr.911/20.06.2007 pronunțată de Judecătoria Strehaias -a admis excepția puterii de lucru judecat a deciziei civile 352/2001 a Tribunalului Mehedinți și s-a respins acțiunea.

Reclamanții au declarat recurs admis prin decizia civilă nr. 1395/ 17.10.2007 Tribunalului Mehedinți, a casat sentința și trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe, apreciind că nu există autoritate de lucru judecat întrucât temeiul juridic este diferit.

Cauza fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia sub nr-.

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- reclamanții au chemat în judecată pe pârât și pe intimate pentru constatarea nulității absolute titlului de proprietate emis pârâtului, arătând că cei 7500 mp aparțin reclamanților în temeiul actului de vânzare cumpărare al autorilor lor, a sentinței civile 310/1992 și a sentinței civile nr.1777/1993 prin care pârâtul fost obligat să le lase în posesie terenul în suprafață de 5000 mp și că deși au fost puși în posesie în 1998 de către, ulterior s-a eliberat titlul de proprietate pârâtului pentru aceeași suprafață.

Prin sentința civilă nr.1211/2007, Judecătoria Strehaiaa admis excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr.352/A/2001 a Tribunalului Mehedinți și respins acțiunea, sentința fiind casată și trimisă spre rejudecare prin decizia civilă nr.1706/R/ 2007, cu motivarea că există identitate de obiect, cauză și părți între cele două dosare, instanța de recurs fiind ținută de decizia civilă nr. 1395/2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia sub nr-.

Prin încheierea de ședință din data de 7.02.2008, instanța a pus în discuție și admis excepția de litispendență, a dispus întrunirea cauzei civile nr- cu dosarul - având în vedere identitatea de părți,obiect și cauză.

Prin sentința civilă nr. 1115/11.09.2008, Judecătoria Strehaiaa admis în parte acțiunea, a dispus constatarea nulității absolute parțiale titlului dep roprietate nr.63047/2000 pentru suprafața de 1261 mp teren arabil situat în T 26,870, 1521 mp teren arabil situat în 26,872, 2280 mp teren arabil situat în T 26,873, 1167 mp vii în 26,871.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că titlul emis pârâtului nu a fost eliberat pe vechiul amplasament deținut de autorul său, că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren din titlul de proprietate eliberat pârâtului marcate pe schița anexă la raport prin pct. 2-3-18-19-21-11-12-13-17, rămânând doar suprafața marcată prin pct. 3-4-19-18 pe care sunt amplasate construcțiile cu destinație de locuință și anexe gospodărești aparținând pârâtului, înscrisă în T 26, 868 și 869.

In termen legal, reclamanții, pârâtul și M au declarat recurs criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinice.

Reclamanții au susținut că nu au fost întrebați dacă au obiecțiuni, că în expertiză se menționează faptul că pârâtul nu permis efectuarea expertizei, că s-a depus o completare raportului de expertiză la 10.09.2008 despre care nu au știut, că pârâtul nu are proces verbal dep unere în posesie și nici certificat de moștenitor și că în mod nejustificat s-au redus cheltuielile de judecată.

Mas usținut că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că titlul de proprietate contestat a fost emis în baza unei hotărâri judecătorești, că amplasamentul a fost stabilit de comun acord cu titularul pe baza actelor de schimb din 1952 și că punerea în posesie se face de către comisia locală, neputându-se reține culpa sa, fiind obligat greșit la cheltuieli de judecată.

Pârâtul a declarat recurs în termen legal însă, l-a motivat peste acest termen, instanța de recurs, prin decizia nr.67/R/ 26 ianuarie 2009, constatând că este nul în baza art. 306 alin. 1 pr.civ.

Recursul Maf ost respins întrucât în temeiul art. 52 din leg.18/1991,modificată și completată prin Legea 247/2005, comisiile de fond funciar au calitate procesuală activă și pasivă și li se aplică disp. art. 274 pr.civ.

A fost admis recursul reclamanților, casată sentința,reținută cauza spre rejudecare, fixându-se termen la 16.02.2009, pentru completarea probatoriului cu o expertiză topografică, care să măsoare efectiv terenul din litigiu, avându-se în vedere faptul că pârâtul împiedicat pe expert să măsoare terenul pe care-l ocupa, iar raportul de expertiză a fost întocmit pe baza înscrisurilor depuse.

Prin decizia nr.307/R pronunțată de Tribunalul Mehedinți la data de 2 martie 2009 în dosarul nr.-, s-a admis în parte acțiunea după casare, formulată de reclamanții, G și, împotriva pârâtului și a intimatelor Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar

S-a dispus constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 63047/2000 pentru următoarele suprafețe: 1261. teren arabil situat în T 26 P 870 cu vecinii: N și S- Vh 871, E-, V- A 872; 1521. teren arabil situat în T 26 P 872 cu vecinii: N- drum jud. 706, E - N, S- DE, V- A 873; 2280. teren arabil situat în T 26 P 873 cu vecinii: N- DJ 706, E- A 872, S- DE, V-; 1167. vii situat în P 871 cu vecinii: N- A 870, E-, S- DE, V- A 872.

A fost obligat pârâtul și intimatele în solidar la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

În baza hotărârii judecătorești nr.1142/1997 de reconstituire a dreptului de proprietate s-a emis paratului titlul de proprietate nr.63047 pentru 0,75 ha. teren intravilan, pe alt amplasament decât cel deținut inițial de autorul acestuia.

S-a mai reținut că acesta a fost obligat prin sentința civilă nr.310/1992 pronunțată de Judecătoria Strehaia să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților suprafața de 3820. ce face parte din terenul de 0,75 ha. reconstituit pârâtului, așa cum reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert, iar prin sentința civilă nr.1777/1993 pronunțată de aceeași instanță, acesta a fost obligat să lase liber terenul în suprafață de 1380. vie și 3620. teren arabil, iar prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la 29.03.1994 reclamanții au fost puși în posesie cu cele două terenuri, suprafața totală fiind de 5000. prezentată în schița anexă la raportul de expertiză prin pct.2-3-18-20-21-11-12-13-17,terenul suprapunându-se peste cel înscris în titlul de proprietate contestat de reclamanți.

Pe numele reclamanților s-a emis titlul provizoriu nr.331/1993 pentru suprafețele de 2 ha. 1366. 4047. 1377. situate în intravilanul com. sat.Izvorăl, iar prin sentința civilă nr.1347/1996 a Judecătoriei Strehaiaa fost respinsă acțiunea pârâtului prin care a solicitat anularea acestui titlu, expertul desemnat în această cauză constatând că terenul din titlul provizoriu a fost ulterior înscris în titlul de proprietate emis pârâtului.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză coroborat cu înscrisurile depuse la dosar a reieșit că terenul proprietatea reclamanților este înscris în titlul de proprietate 63047/2000, însă terenul pe care sunt amplasate construcțiile cu destinație de locuință și anexe gospodărești înscris în tarlaua 26, parcela 868 și 869 aparțin pârâtului în baza art. 23 din legea 18 /1991,modificată și completată prin legea 247/2005.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul solicitând în conformitate cu dispozițiile art.322 alin.1 pct.7 Cod pr.civilă, admiterea cererii de revizuire, desființarea în totalitate a hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamanților, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că prin decizia civilă nr.680/25 mai 2009 Curții de APEL CRAIOVAa fost respins ca inadmisibil recursul formulat împotriva deciziei civile nr.307/R/2009 a Tribunalului Mehedinți, prin care se constată anularea parțială a titlului de proprietate nr.63047/2000.

Pentru terenul ce a făcut obiectul dosarului s-a mai pronunțat decizia civilă nr.1612/2004 irevocabilă stată în dosar nr.6422/civ/2004, prin această hotărâre fiind respinsă cererea reclamanților cu privire la anularea aceluiași titlu de proprietate.

Nemulțumirea sa vizează judecata pe fond a cauzei și soluția pronunțată pe fondul cauzei, întrucât nu se face referire în motivare despre modul sau anularea vreunui act din Legea nr.18/1991 sau Legea nr.247/2005 și a fost încălcat principiul de drept conform căruia legea nu retroactivează.

A menționat că înțelege să facă dovada cu decizia civilă nr.680/2009, decizia civilă nr.307/R/2009 atacată, sentința civilă nr.1115/2008 a Judecătoriei Strehaia, pronunțată pe fondul cauzei, decizia nr.1612/2004 a Curții de APEL CRAIOVA, sentința civilă nr.911/2007.

S-au depus la dosar: decizia civilă nr.680/2009, decizia 307/R/2009, sentința civilă nr.1115/2008 a Judecătoriei Strehaia, decizia civilă 1612/2004, sentința civilă nr.911/2007 a Judecătoriei Strehaia, copie precizări depuse într-un alt dosar nr.2069/2009, adresa nr.-/2007, procesul verbal din 8 august 1977, adresa nr.2513 din 5.09.2008, procură autentificată sub nr.1890/2009, concluzii scrise.

S-a formulat întâmpinare de către intimatul solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea formulată intimatul Gas olicitat respingerea cererii întrucât,hotărârea atacată este temeinică și legală, titlul de proprietate al pârâtului fiind emis în mod abuziv.

A mai solicitat obligarea comisiilor de fond funciar la emiterea titlurilor de proprietate pe parcelele 868,869.870,871,872 și P 78 tarlaua 26 către frații și despăgubiri bănești și în caz contrar obligarea revizuentului la ridicarea casei și a anexelor gospodărești, constructe ilegal și abuziv pe proprietatea intimaților.

Instanța a pus în discuție din oficiu excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire, în raport de dispozițiile art.324 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă.

Cererea formulată de către intimatul G de a fi obligate comisiile de fond funciar la emiterea titlului de proprietate, la plata despăgubirilor bănești și a pârâtului de a ridica anexele gospodărești și casa nu pot fi avute în vedere în această cale extraordinară de atac de retractare, fiind cereri noi formulate direct în această cale de atac, intimatul putând uza de căile puse la îndemână de lege și a formula acțiune separat.

Oricum, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, nepunându-se problema realizării unui control judiciar.

In cauza de fata,instanța a avut în vedere, cele menționate prin cererile formulate, concluziile scrise prin care sunt înșiruite toate hotărârile pe care se bazează revizuentul în susținerile sale cu ocazia acordării cuvântului asupra cererii de revizuire.

Nemulțumirea sa vizează decizia nr.307/R/2009 a Tribunalului Mehedinți prin care s-a dispus constatarea nulității absolute a titlului său de proprietate nr.63047/2000 pentru suprafața de teren menționată în decizie.

Această hotărâre intră în contradicție cu sentința civilă nr.1105/2003 a Judecătoriei Strehaia,prin care s-a respins pe fond acțiunea în anularea aceluiași titlu de proprietate, acțiune formulată de către reclamanții, G și.

Această sentință civilă a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și respectiv recursului soluționat prin decizia nr. 1001/A/2007 a Tribunalului Mehedinți și decizia nr.1612/2004.

Excepția de tardivitate invocată din oficiu de către instanță, este întemeiată.

Astfel, hotărârea atacată cu prezenta cerere de revizuire este decizia civilă nr.307/R/2 martie 2009 Tribunalului Mehedinți.

Potrivit art.324 pct.1 Cod pr.civilă termenul de revizuire în cazul prevăzut de art.322 pct.7 este de o lună și se va socoti, pentru situațiile în care hotărârile au fost date de instanța de recurs după evocarea fondului de la pronunțare.

În speța dedusă judecății decizia a cărei revizuire se cere a fost pronunțată la data de 2 martie 2009 irevocabil de către o instanță de recurs, prin această hotărâre evocându-se fondul cauzei.

Or, cererea de revizuire a fost formulată la data de 10.07.2009, depășindu-se cu mult termenul prevăzut de lege.

În această situație fiind încălcate dispozițiile art.324 pct.1, instanța va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul împotriva deciziei civile nr. 307/R din 02 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G, COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 2009

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.jud.-

Tehn.2 ex/02.10.2009

/

Președinte:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 941/2009. Curtea de Apel Craiova