Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Tg Mures

ROMANIA

CURTEA DE APEL TG-

SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 66/

Ședința publică din 2 februarie 2010

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorii și, domiciliați în T,-, județul T, împotriva deciziei civile nr.1260/R din 20 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr-.

În lipsa părților.

dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 28 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 2 februarie 2010.

CURTEA DE APEL

La data de 26 mai 2009, fost înregistrată contestația în anulare formulată de contestatorii și, împotriva deciziei civile nr. 1260/R din 20.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 317, 318 și 319 Cod procedură civilă.

Printr-un memoriu separat, înregistrat la data de 16 iulie 2009, cei doi contestatori au indicat motivele pe care se sprijină în demersul lor. Astfel, s-a susținut că hotărârea instanței de recurs nu a analizat și nu a combătut toate motivele de recurs, mai precis cele invocate cu privire la plata prețului și cu privire la probele care constituiau un început de dovadă scrisă. De asemenea, instanța de recurs nu a analizat și nu a ținut cont de răspunsurile date de intimatul la interogatoriu, răspunsuri din care rezulta că acesta a primit suma de 55.000 EUR, de față fiind și martorul. Această greșeală a făcut ca instanța să se cantoneze greșit doar la simpla copiere a motivării instanței de apel și să nu aibă în vedere concluziile scrise și completările la concluziile scrise, depuse în dezvoltarea motivelor de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că nu este întemeiată contestația în anulare formulată de soții și, având în vedere următoarele:

Contestatorii au indicat în cererea adresată instanței, atât dispozițiile art. 317 Cod procedură civilă cât și dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, însă, prin memoriul depus ulterior, aceștia și-au precizat temeiul de fapt și de drept pe care se sprijină în demersul lor, susținând că instanța de recurs nu a analizat unul din motivele de recurs. Sub acest aspect se constată că în declarația de recurs, contestatorii au criticat hotărârea instanței de apel, considerând că în mod greșit au analizat probele administrate în dosar și astfel, nu au considerat ca un început de dovadă scrisă actul emis de către bancă în urma unor operațiuni de verificare a unor bancnote.

În considerentele deciziei din recurs, instanța și-a argumentat sub toate aspectele dezlegarea dată pricinii și a analizat criticile aduse hotărârii instanței de apel.

Astfel, Curtea de Apel a statuat că, în virtutea principiului consensualismului, antecontractul de vânzare cumpărare este o promisiune sinalagmatică și oneroasă ce nu se poate disocia de actul de vânzare cumpărare pe care părțile îl anticipează, mai ales atunci când convenția s-a executat în fapt prin predarea lucrului și plata prețului.

Curtea a mai considerat că reclamanții nu au putut face dovada plății prețului, de asemenea, curtea a explicat că înscrisul de care s-au prevalat contestatorii, respectiv cel eliberat de către BRD T, nu poate fi considerat ca început de dovadă scrisă, pentru că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1127 alin. 2 Cod civil.

În contestația în anulare, contestatorii au criticat hotărârea instanței de recurs pentru că nu a analizat răspunsurile date de intimatul la interogatoriu ca început de dovadă scrisă.

Curtea remarcă însă faptul că, în memoriul de recurs nu s-au făcut critici în privința modului în care a fost interpretată și analizată această probă și pentru că ne aflăm într-o cale de atac extraordinară, nu pot fi făcute critici pentru prima dată direct în cadrul contestației în anulare.

Față de cele reținute, Curtea constat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, instanța de recurs analizând sub toate aspectele recursul cu care a fost investită, urmează să respingă ca nefondată contestația în anulare.

Pentru că au căzut în pretenții, contestatorii urmează să suporte cheltuielile de judecată efectuate de intimați în cauză, în conformitate cu art. 274 Cod procedură civilă. Aceste cheltuieli constau în onorariu avocațial, în valoare de 20.000 lei, conform chitanței depusă la dosar la fila 124, precum și în cheltuieli de transport și cazare efectuate de avocatul intimaților cu ocazia deplasării la Curtea de Apel Târgu Mureș, în valoare de 1.015 lei, conform chitanțelor și facturilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de reclamanții și, domiciliați în T,-, județul T, împotriva deciziei civile nr.1260/R din 20 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr-.

Obligă contestatorii - reclamanți să plătească intimaților pârâți, și, la plata sumei de 21015 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 februarie 2010.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

8 exp./03.03.2010

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Tg Mures