Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 771/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 771
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta SC SA DR TR S împotriva deciziei civile nr. 102/A din data de 9 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- și a sentinței civile nr. 2100 din data de 21 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect hotărâre care sa loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC SA DR TR S reprezentată de consilier juridic, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței netimbrarea recursului cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 9,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei precum și întâmpinarea formulată de intimatul reclamant, după care;
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă SC SA DR TR S, a depus la dosar chitanța nr. -/15.06.2009 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă SC SA DR TR Sas usținut oral motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu S, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC SA, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, pârâta să fie obligată să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare privind apartamentul situat în DTS str. -. - nr.161.3,.1,.33, jud.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr.3391 /20.10.1999 și, împreună cu toți locatarii care aveau contract de închiriere, pe baza unui tabel colectiv, precum și a cererilor individuale, au solicitat pârâtei cumpărarea locuințelor.
Întrucât pârâta a refuzat primirea cererilor individuale, acestea au fost trimise cu recomandata nr.33779-33808 din 26.07.2007.
Anterior acestei cereri, în baza unui tabel, au solicitat mai mulți chiriași pârâtei, vânzarea locuințelor, cererea fiind înregistrată sub nr.691/23.06.2000 respectiv 08.08.2006.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispoz. art. 1 și 7 din Legea 85/1992, coroborate cu art.5 și 7 din DL.61/1999.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivând că locuința din litigiu face parte din categoria locuințelor de serviciu al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr.114/1996, art.51, că reclamantul este salariatul acesteia, iar contractul de închiriere este accesoriu la contractul individual de muncă. Locuințele respective, indiferent de fondurile din care au fost construite, fiind în patrimoniul agenților economici se pot vinde numai în condițiile în care agentul economic și-ar restrânge activitatea și nu ar mai avea salariați proprii cărora să le închirieze spațiile respective, situație în care nu se află pârâta.
Prin sentința civilă nr.2100/21.04.2008, Judecătoria Drobeta Turnu Sa admis acțiunea și a obligat pârâta să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în Dr. Tr. S,-,.3,.1,.33, jud. M, la prețul de 1758,80 lei și să-i plătească suma de 419,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că spațiul de locuit deținut de reclamant pe baza contractului de închiriere face parte din blocul nr. 3 care cuprinde 60 de garsoniere construite în perioada 1979 - 1981, astfel că locuința reclamantului se poate vinde fiindcă face parte din categoria celor prevăzute de art. 7 alin.1 din Legea nr.85/1992 fiind construită până în anul 1992.
De asemenea, reclamantul îndeplinește condițiile pentru a cumpăra locuința din litigiu, având calitatea de chiriaș, chiar dacă nu există un contract încheiat în formă scrisă, însă a achitat lunar chiria, așa cum recunoaște și pârâta.
Împotriva sentinței în termen legal a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, pârâta a invocat următoarele motive de apel: greșit s-a respins excepția necompetenței materiale a judecătoriei, apreciind apelanta că obiectul cererii este neevaluabil în bani și, mai mult, cauza este de natură comercială; pe fondul cauzei, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a disp.art.7 al.2 din 85/1992, determinarea calității de chiriaș trebuind a fi făcută în funcție de data intrării în vigoare a 85/1992, ci nu în funcție de data formulări cererii de cumpărare; la data apariției respectivei legi, reclamantul nu mai era chiriaș al garsonierei și prin urmare el nu poate beneficia de dispozițiile 85/1992.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat susținând că soluția adoptată de prima instanță, atât în ceea ce privește excepția necompetenței materiale cât și fondul cauzei, este temeinică și legală.
Prin decizia civilă nr.102 A din 09 martie 2009, Tribunalul Mehedinția respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Referitor la motivul de apel ce vizează greșita soluționare a excepției necompetenței materiale a judecătoriei, s-a constatat că este nefondat, această excepție fiind corect respinsă prin încheierea din 10 martie 2008.
Cauza dedusă judecății nu este de natură comercială, chiar dacă pârâta este o societate comercială, deoarece obiectul acțiunii nu privește raporturi comerciale ce derivă din acte ori fapte de comerț ale pârâtei.
Referitor la fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Conform art.1 al.1 din 85/1991, locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile DL 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație.
Legea a instituit astfel, două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să poată beneficia de prevederile sale, respectiv: locuința ce urmează a fi vândută să fie construită din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la intrarea în vigoare a legii și solicitantul să fie titularul unui contract de închiriere în momentul formulării cererii de cumpărare a locuinței.
Această din urmă condiție nu mai dă loc de interpretare în ceea ce privește momentul la care solicitantul trebuie să fie titularul contractului de închiriere, întrucât s-a tranșat prin decizia nr. 5/21.01.2008, pronunțată de
În cauza pendinte, reclamantul a făcut pe deplin dovada întrunirii ambelor condiții, după cum rezultă și din considerentele sentinței apelate. Astfel, locuința solicitată de reclamant a fost construită din fondurile statului anterior anului 1992, respectiv în perioada 1979 - 1981, reclamantul fiind beneficiar al contractului de închiriere nr. 3391/20.10.1990.
Prin urmare, instanța de fond, reținând că reclamantul este îndreptățit să cumpere locuința ce o deține cu chirie, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor 85/1992.
Neîntemeiată este și critica privitoare la încălcarea principiului libertății contractuale și al autonomiei de voință, întrucât, prin actele normative adoptate, respectiv DL 61/1990, 95/1992 și 114/1996, se reflectă opțiunea puterii legiuitoare de a crea măsuri de protecție socială, dându-se posibilitatea chiriașilor de a cumpăra locuințele pe care le ocupă și care au fost construite din fondurile statului înainte de anul 1992.
Susținerea apelantei în sensul că locuința deținută de reclamant intră sub incidența art.7 al.8 din 85/1992, nu este întemeiată, întrucât respectiva locuință a fost construită din fondurile statului, anterior intrării în vigoare a legii, apelanta deținând doar locuințele de serviciu construite din fondurile proprii, nu și din fondurile statului.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs pârâta SC SA DR. TR. S, considerând-o nelegală și netemeinică.
O primă critică învederează că instanța de apel a interpretat greșit art. 7 alin.8 din Lg. 85/1992, în sensul că societățile comerciale pot să dețină orice fel de locuință, indiferent de data la care au fost construite.
Recurenta a mai arătat că, în speța de față, se aplică dispoz. art. 7 alin.8 din Lg. 85/1992, fiind construite din fondurile proprii, astfel că numai societatea poate să dispună vânzarea ei, dând posibilitatea societăților comerciale să mențină fondul de locuințe construite anterior intrării în vigoare a Lg. 85/1992 și astfel, nici prețul nu poate fi stabilit în condițiile DL. 61/1992.
O ultimă critică este aceea că voința părților la data contractului de închiriere a fost aceea că își poate produce efectele până la data încetării contractului individual de muncă și astfel, aceasta nu putea fi vândută.
Recursul este neîntemeiat.
Potrivit dispoz. art. 304 Cod pr. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face numai pentru motive de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9.
Examinând motivele invocate de recurentă, prin prisma dispozițiilor legale enunțate mai sus, se constată că în cauză nu există motive de nelegalitate.
Astfel, instanța de apel, în conformitate cu dispoz. art. 1 din Lg. 85/1991, a constatat că locuința ce urma a fi vândută a fost construită din fondul unităților economice sau bugetare, iar cumpărătorul să fie titularul unui contract de închiriere în momentul formulării cererii de cumpărare a locuinței.
În cauză, s- făcut dovada îndeplinirii acestor două condiții, locuința fiind construită anterior din fondurile statului, iar reclamantul a fost beneficiarul contractului de închiriere nr. 3391/23.10.1990.
În consecință, interpretarea dată de recurentă dispoz. art. 7 alin.8 din Lg. 85/1992 nu este în spiritul legii, nelăsând la dispoziția societății posibilitatea vânzării acestor locuințe.
De asemenea, în momentul refuzului încheierii unui contract de vânzare-cumpărare asupra locuinței, prețul acestei locuințe poate fi stabilit în condițiile legii, în cauză făcându-se aplicația dispoz. art. 1304 Cod civil.
Nu este întemeiat nici ultimul motiv de recurs, deoarece recurenta nu a făcut dovada în tot ciclul procesual că locuința ce a fost vândută este locuință de serviciu și ar fi fost exceptată de la vânzare.
În consecință, recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins, în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civ. potrivit considerentelor expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA DR TR S împotriva deciziei civile nr. 102/A din data de 9 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr- și a sentinței civile nr. 2100 din data de 21 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./24.06.2009
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Emilian Lupean, Alexandrina Marica
