Intoarcerea executarii silite. Decizia 4958/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVIL ȘI PT. CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4958
Ședința public de la 28 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
Judector -- - -
Judector -- -
Grefier -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta reclamant - ADM JUDICIAR PENTRU - SA B, împotriva sentinței civile nr. 2827 din 11.06.2009, pronunțat de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns recurenta reclamant - ADM JUDICIAR PENTRU - SA B reprezentat de consilier juridic, a lipsit intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care,
Curtea constatând cauza în stare de judecat acord cuvântul.
Consilier juridic pentru recurenta reclamant -, ADMINISTRATOR JUDICIAR PENTRU - SA B, solicit admiterea recursului conform concluziilor scrise pe care le depune și practic judiciar.
CURTEA
Asupra recursului civil de faț constat c:
Prin sentința nr. 2827/11.06.2009 a Tribunalului Gorj, pronunțat în dosarul nr-, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta -, ADMINISTRATOR JUDICIAR PENTRU - SA B în favoarea Judec toriei Târgu -
Pentru a hotrî astfel, s-a reținut c reclamanta -, ADMINISTRATOR JUDICIAR PENTRU - SA Bac hemat în judecat pe pârâtul A pentru a se dispune întoarcerea executrii efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civil nr. 4614/11.09.2008.
În motivare a artat c pârâtul a pus în executare sentința menționat și a executat din conturile reclamantei creanța la care aceasta din urm a fost obligat, îns prin decizia nr. 283/20.01.2009 a Curții de APEL CRAIOVAs -a modificat sentința, s-a respins acțiunea dar nu s-a restabilit situația anterioar pentru c nu s-a solicitat.
Apreciind c, întoarcerea executrii silite nu reprezinte un litigiu care are ca obiect un drept material care ar putea fi calificat ca fiind de natur civil, comercial, administrativ etc. prin urmare instanța nefiind investit cu soluționarea vreunui litigiu privind dreptul material, ci doar cu soluționarea unui incident legat de executarea silit, în cauz sunt aplicabile dispozițiile art. 4043Cod procedur civil coroborat cu art. 373 Cod procedur civil iar competența aparține Judec toriei Târgu J.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamant -, ADMINISTRATOR JUDICIAR, PENTRU - SA B criticând sentința ca netemeinic și nelegal întrucât greșit au fost interpretate dispozițiile art. 4042alin 3 Cod procedur civil.
Apreciaz c pentru determinarea competenței materiale trebuie s se aib în vedere criteriul valorii sau calitatea prților implicate în restabilirea situației anterioare, pentru c repunerea în situația anterioar nu vizeaz însși executarea silit, astfel încât s se considere c ea trebuie s fie adresat judectoriei în circumscripția creia s-a fcut executarea conform art. 3734alin 2 Cod procedur civil.
Pretenția concret ce face obiectul cererii de chemare în judecat se refer la suma de bani ce a fost încasat fr s fie datorat cu titlu de drepturi bnești și nu la executarea însși.
De asemenea, nici în condițiile art. 4042alin 2 Cod procedur civil nu se prevede c restabilirea situației anterioare se face de instanța de executare, instanța care se rejudec fondul coincide cu instanța de executare numai dac s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare la judectoria în circumscripția creia s-a fcut executarea.
Potrivit dispozițiilor art. 284 alin 1 și 2 Codul Muncii și a dispozițiilor art. 2 alin 1 lit. c Cod procedur civil conflictele de munc se judec de ctre tribunal ca instanț de fond și restabilirea situației anterioare prin desființarea titlului executoriu trebuie s fie dat tot în competența tribunalului.
Un alt argument în sensul celor artate este principiul potrivit cruia cererile accesorii și incidentale sunt în cderea instanței competente s judece cererea principal.
Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În cauz se constat c Judec toria Târgu - J este competent a soluționa cererea de întoarcere a executrii formulat de reclamant -, ADMINISTRATOR JUDICIAR, pentru - SA
Întoarcerea executrii este posibil prin 3 modalitți procedurale reglementate prin dispozițiile art. 4042alin 1,2 și 3 Cod procedur civil.
În prima modalitate întoarcerea executrii se dispune de ctre instanța care a desființat titlul executoriu sau actele de executare la cererea celui interesat, cererea debitorului fiind accesorie la cererea principal de desființare a titlului sau a executrii.
În ipoteza prevzut în alineatul 2, dac instanța care a desființat hotrârea executat, a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat msura restabilirii situației anterioare, aceast msur se va putea dispune de ctre instanța care judec fondul.
În a treia ipotez, în care se încadreaz și speța de faț, dac nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executrii în condițiile alin 1 și 2 cel îndreptțit o va putea cere instanței judectorești competente potrivit legii.
Sintagma " instanța competent potrivit legii", din acest ultim alineat nu poate face trimitere la competența material din Cartea I titlul I pr.civ. așa cum susține recurenta. Articolul 4042alin.3 pr.civ. este inserat în cuprinsul crții V Cod procedur civil intitulat "Despre executarea silit" și tot ce ține de aceast instituție cade potrivit dispozițiilor art.373 alin 2.pr.civ în competența instanței de executare care este judectoria în circumscripția creia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (cum este cazul primelor dou aliniate din art.4042).
Astfel fiind în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedur civil, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamant - ADM JUDICIAR PENTRU - SA B cu sediul în B, sector 3, Bulevardul, nr. 35, -.4, împotriva sentinței civile nr. 2827 din 11.06.2009, pronunțat de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât cu domiciliul în comuna, sat, județul
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public de la 28 iulie 2009.
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu - - - | Judector, - - - | Judector, - - |
Grefier, |
Red - EM/2/ex/30.07.2009
28 Iulie 2009
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Adina Calotă Ponea