Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 286/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 286/2009
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta, împotriva încheierii nr. 227/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Întrucât unul dintre membrii titulari ai completului de judecată C 2 - recurs civil, respectiv dl. judecător, s-a abținut de la soluționarea prezentei cauze, cerere admisă prin încheierea nr. 9/R/CC/2009, completul de judecată s-a complinit, în conformitate cu prevederile art. 98(6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, prin participarea d-nei judecător - -, desemnată din lista de permanență pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen de judecată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că s-a înregistrat la dosar, cerere de amânare formulată de reclamanta recurentă, pentru lipsă de apărare.
Instanța, deliberând, față de împrejurarea că este al doilea termen de judecată la care reclamanta solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, disp. art. 156 cod pr. Civilă prevăzând că se poate acorda un singur termen de amânare pentru lipsă de apărare, în baza unei cereri temeinic motivate, respinge cererea de amânare formulată de recurenta reclamantă în baza acestui text legal, și nefiind alte cereri formulate, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar nr- reclamanta - a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Tribunalul Alba prin președinte, solicitând:
-să fie obligat la îndeplinirea obligației de a face privind cererea reclamantei din 20.02.2008 de a fi legalizată și investită cu formulă executorie încheierea nr. 137/17.08.2007 pronunțată în dosar nr- a Tribunalului Alba, pentru încasarea sumei de 6.214 lei dispusă a fi plătită nelegal de Tribunalul Alba și de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr. 6203/2004 al instanței de fond;
- dacă executarea, respectiv încasarea sumei, urmează a se face fără titlu executoriu cerut, instanța trebuia să-i răspundă în 30 de zile și să-i restituie cei 6 lei pentru legalizare și investire și timbrul judiciar de 0,15 lei, lucru pe care nu l-a făcut și la care trebuie obligat;
- solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 18,124 lei lunar începând cu data de 20.02.2008 până la executare, cu titlu de daune materiale;
- solicită obligarea pârâtului la plata de daune morale de 5.000 euro la cursul valutar de 1 euro=3,7202 lei din data de 31 martie 2008 conform anexei 2 la acțiune, cu menținerea acestui raport leu-euro, urmând ca plata să fie făcută în lei, daunele morale reprezentând 18.600 lei.
În motivarea cererii, reclamanta arată că în urmă cu o lună și J, a înaintat pârâtului o cerere de legalizare și investire cu formulă executorie a încheierii Tribunalului Alba 137/17.08.2007. Deși valoarea de recuperat este foarte mare, iar plata s-a făcut din dispoziția "abuzivă " a judecătorilor, pârâtul nu a soluționat cererea. Nu i-a fost restituită nici încheierea investită cu formulă executorie, și nici nu i s-a restituit cererea și taxa de timbru dacă executarea se face în alt mod. În privința daunelor morale, reclamanta a calculat valoarea acestora având în vedere suma de recuperat de 6.214 lei la care a aplicat dobânda legală de 3,5% lei pe an.
Cu privire la daunele morale de 5000 euro, reclamanta susține că i se cuvin datorită abuzului săvârșit de instanță, fiind vorba de o taxă de timbru nedatorată, pe care urmează să o recupereze ca proprietar expropriat în temeiul Decretului 187/1945 de reformă agrară, taxă la care a fost obligată deși era scutită potrivit art. 15 lit. r din Legea 146/1997. Pe lângă că a fost obligată la plata unei sume foarte mari, nedatorate, nici nu mai poate recupera suma din cauza pârâtului care tergiversează executarea.
Afirmă că instanțele judecătorești sunt organe ale administrației de stat și răspund ca orice organ administrativ de încălcările legii pe care le săvârșesc.
La acțiune a depus o adresă către Tribunalul Alba, încheierea nr. 137/2007 a Tribunalului Alba, decizia 515/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA, adresa nr. 88/31.01.2008 a Băncii Transilvania, cursul valutar din 31.03.2008, o dovadă de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului că a depus în 22.08.2008 documente.
Ulterior, la data de 25.04.2008, reclamanta a depus cerere de reexaminare a taxei de timbru în sensul anulării totale a acesteia ca nelegală, și arată că a trimis Curții Europene mai multe adrese, din care una se referă la taxa de timbru de 62 de milioane. Pe de altă parte, ca motiv de reexaminare a taxei de timbru se invocă art. 15 lit. r din Legea 146/1997, susținând că este vorba de un imobil expropriat situat în -, iar executarea hotărârilor judecătorești este ultima fază a procesului civil, astfel că acțiunea în pretenții era scutită de taxa de timbru.
Reclamanta a mai depus un înscris la dosar, în data de 05.05.2008, în care arată că apreciază ca fiind un abuz obligarea sa la plata taxei de timbru, că trebuia soluționată cererea sa de reexaminare a taxei de timbru înaintea termenului de judecată și mai arată că nu plătește de bună-voie taxa de timbru. Obiectul procesului îl constituie restituirea unei taxe de timbru la care a fost obligată abuziv.
Anterior analizării cererilor formulate de reclamantă, Curtea a analizat competența de soluționare a acțiunii de față:
S-a constatat că reclamanta a promovat o acțiune civilă pentru "obligație de a face", și pretenții, respectiv a cerut obligarea pârâtului să investească cu formulă executorie o încheiere și a cerut daune materiale și morale.
Considerând că principalul capăt de cerere este acela de investire cu formulă executorie a încheierii de ședință din 20.02.2008 a tribunalului, Curtea, în temeiul art. 158 cod procedură civilă a declinat în favoarea Tribunalului Alba competența de soluționare a cererii, prin decizia 1/6.05.2008, având în vedere și dispozițiile art. 374 alin. 2 cod procedură civilă.
Față de împrejurarea că această instanță a considerat că nu este competentă să judece în fond acțiunea pendinte, nu a analizat nici alte cereri formulate în cauză, respectiv aceea referitoare la taxa de timbru, ea urmând să fie analizată de instanța competentă cu judecarea acțiunii.
Ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei dosarul a fost înaintat Tribunalului Alba care a pronunțat încheierea civilă nr. 227/12.06.2008, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de investire cu formulă executorie a încheierii civile nr. 137/2007 pronunțată de Tribunalul Alba și au fost disjunse celelalte capete de cerere din acțiunea reclamantei referitoare la plata daunelor materiale și morale formulate împotriva pârâtului Tribunalul Alba.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că prin încheierea nr. 69/28.02.2008 Tribunalul Albaa admis cererea petentei - și a dispus investirea cu formulă executorie a încheierii 137/2007. Deci asupra acestei cereri instanța s-a pronunțat, fiindu-i comunicat și un exemplar din această încheiere, iar celelalte capete de cerere au fost disjunse întrucât implică aspecte care impun derularea unor proceduri contencioase.
Atât împotriva sentinței civile nr. 1/6.05.2008 a Curții de APEL ALBA IULIA, cât și împotriva încheierii nr. 227/12.06.2008 a Tribunalului Albaa declarat recurs reclamanta -, prin care a solicitat trimiterea cauzei la instanța competentă pentru rejudecarea în fond a cererii sale, întrucât sentința civilă nr. 1/2008 nu a urmat procedura de contencios administrativ, fiind greșit soluționată de Secția Civilă, iar încheierea nr. 227/2008 a fost pronunțată de un judecător care s-a mai pronunțat într-un alt dosar în care a fost parte, având ca obiect taxa de timbru.
Prin decizia nr. 1183/6.02.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție Bad ispus disjungerea cererii de recurs declarat de reclamanta împotriva încheierii nr. 27/2008 pronunțată de Tribunalul Alba și împotriva sentinței nr. 1/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA. Recursul împotriva sentinței nr. 1/2008 a fost respins ca tardiv, iar competența de soluționare a recursului împotriva încheierii Tribunalului Albaa fost declinată în favoarea Curții de APEL ALBA IULIA.
Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 17.06.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție Bad ispus îndreptarea erorii materiale-/2009, în sensul că nr. încheierii atacate cu recurs în dosarul nr- este 227, în loc de 27, cum din eroare s-a trecut.
Urmare a disjungerii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție B dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA la data de 10.04.2009, sub nr-.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii nr. 227/2008 a Tribunalului Alba, Curtea constată că prezentul recurs nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește respingerea cererii de investire cu formulă executorie a încheierii civile nr. 137/2007, Curtea constată că această cerere în mod corect a fost respinsă întrucât încheierea nr. 137/2007 a fost investită cu formulă executorie prin încheierea nr. 69/2008 pronunțată de Tribunalul Alba, fiindu-i comunicat reclamantei un exemplar din această încheiere, așa cum reiese din dovada aflată la dosar. Dosarul în care s-a pronunțat încheierea nr. 69/2008 este atașat prezentului dosar și are nr-. Deci sub acest aspect recursul nu este fondat și va fi respins.
În ceea ce privește celelalte cereri, respectiv plata daunelor materiale și morale solicitate, în mod corect aceste petite au fost disjunse de Tribunalul Alba, întrucât este vorba de pretenții civile pentru soluționarea cărora este obligatorie desfășurarea unei proceduri contencioase, conform art. 109 și urm. Cod pr. Civilă. Cererea de investire cu formulă executorie se soluționează conform unei proceduri necontencioase prev. de art. 331 și urm. Cod pr. Civilă, iar această procedură nu poate fi aplicată pretențiilor civile formulate de reclamantă. În aceste condiții, constatând legalitatea dispoziției de disjungere pronunțată de Tribunalul Alba, Curtea constată că și sub acest aspect recursul reclamantei nu este fondat.
În fine, reclamanta mai invocă faptul că încheierea atacată a fost pronunțată de judecătorul, "care s-a pronunțat și la fond în dosarul privind plata taxei judiciare de timbru".
Sub acest aspect, Curtea constată că nu există nici un motiv de incompatibilitate, așa cum sunt prevăzute expres de art. 24 alin. 1 și 2 cod procedură civilă, iar în ceea ce privește recuzarea acestuia, reclamanta avea posibilitatea să invoce vreunul din motivele prev. de art. 27 pct. 1-9 cod pr. Civilă, înainte de începerea dezbaterilor, în dosarul -. De altfel, reclamanta nu dovedește aspectele invocate și oricum nu există nicio legătură între dosarul privind plata taxei judiciare de timbru și dosarul privind investirea cu formulă executorie a încheierii civile nr. 137/2007.
Toate considerentele arătate mai sus duc la concluzia că recursul reclamantei este nefondat, dar pe de altă parte, în cauză există și autoritate de lucru judecat. Astfel, prin decizia nr. 374/23.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL ALBA IULIAa respins recursul declarat de reclamanta - împotriva aceleiași încheieri 227/2008 pronunțată de Tribunalul Alba, dosar atașat prezentului dosar nr-.
Pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 cod pr. Civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta - împotriva încheierii civile nr. 227/2008 pronunțată de Tribunalul Alba, în principal pentru că există autoritate de lucru judecat, iar în subsidiar, ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - împotriva încheierii de ședință nr. 227/12.06.2008 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2009.
Președinte, - - - concediu odihnă, semnează Președintele Curții de Apel | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
.
Tehn.
2 ex/29.06.2009
Jud. fond -
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Carla Maria Cojocaru, Mihaela