Obligație de a face. Decizia 284/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 284/2009

Ședința publică de la 18 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ioan Truță

JUDECĂTOR 3: Carla Maria

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr. 14/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții pârâți și personal și asistați de avocat, lipsă fiind intimații reclamanți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La solicitarea instanței, recurentul pârât - face precizarea că nu există nici o înțelegere încheiată între el și reclamanții intimați cu privire la calea de trecere pe imobilul în litigiu, mai mult există o stare conflictuală, fiind bătut de către intimații reclamanți în curtea sa, și așa cum rezultă și din relatările expertului care a fost la fața locului, aceștia au altă cale de trecere spre imobilul lor, și nu-l poate lăsa să treacă prin curtea sa.

Instanța, din oficiu, pune în discuție interesul recurenților de a invocat și introducerea fiului lor în litigiul de față.

Mandatarul pârâților recurenți - avocat, arată că reclamanții au chemat în judecată părțile, conform hărții de CF unde figurează trecut pe o porțiune de teren - proprietatea pârâților, fiul acestora. Solicită introducerea acestuia în cauză, față de împrejurarea că ar trebui lămurită situația din acest punct de vedere, și a se stabili cu exactitate cine sunt proprietarii fondului limitrof.

In principal, solicită admiterea recursului și desființarea hotărârilor atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se stabili cu exactitate calitatea procesuală activă și pasivă a părților. Consideră că se impune lămurirea acestor aspecte, deoarece la instanța de apel s-a schimbat soluția pronunțată de instanța de fond, față de acest aspect pentru a se introduce în cauză toți proprietarii, deși reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual. De asemenea, se impunea ca aceștia să facă dovada că sunt întabulați în CF, ca proprietari ai fondului dominant, să se indice foaia funciară care corespunde imobilului acestora cât și a imobilului pârâților ca fond aservit, asupra căruia solicită instituirea dreptului de servitute de trecere. Instanța de apel a schimbat varianta traseului servituții de trecere de pe linia marcată cu culoare maro de 39 liniari pe linia, fără să se mai ia în discuție nici un criteriu, respectiv drumul cel mai scurt de trecere pe terenul fondului aservit, disconfortul care se produce, prejudiciile aduse, intimitatea încălcată, în condițiile în care există un drum public.

Față de considerentele arătate și detaliate pe larg în motivele de recurs depuse la dosar, solicită admiterea recursului recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Câmpeni, reclamanții și, au chemat în judecată pârâții și, solicitând ca prin hotărâre:

-să fie obligați pârâții să le tolereze trecerea cu piciorul, cu animalele, și cu mijloacele de transport, în tot cursul anului, peste terenul acestora, situat în comuna, sat, pe locul numit "", pe traseul marcat în schița anexată, cu literele A-B-C-D, cu o lungime de circa 70 și o lățime de 3,5.

-să fie obligați pârâții să înlăture gardul din lemn, de pe traseul solicitat, marcat în schița anexată cu literele G-H,

-să fie obligați pârâții să le permită accesul permanent la sursa de apă, pe traseul marcat în schița anexată, în prelungirea trecerii solicitate, cu literele E-F, având lungimea de 15 liniari și o lățime de 1,5 liniari.

-să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanții arată că au gospodăria situată în satul, comuna, jud. A, și pentru a ajunge la drumul comunal și apoi la drumul județean -, este nevoie să treacă peste terenul pârâților. Cu ocazia reamenajării drumului comunal, au amenajat și drumul de acces existent din străbuni, pe traseul marcat pe o lungime de 70 liniari și o lățime de 3,5 liniari. Acest traseu străbate terenul folosit de pârâți, care nu au avut nici o obiecție cu ocazia executării lucrărilor de amenajare. În urmă cu 2-3 luni de la promovarea acțiunii, pârâții au interzis reclamanților să treacă peste acest traseu, montând un gard transversal. Pe terenul pârâților la punctul E din schița anexată se află o sursă de apă adusă pe conductă subterană, de pe terenul unui alt vecin. În urmă cu 15 ani, reclamanții au convenit cu pârâții să suporte costul parțial al aducțiunii de apă, având dreptul să se aprovizioneze cu apă potabilă pentru nevoile gospodărești. Începând cu luna decembrie 2007, pârâții le-au interzis accesul la sursa de apă menționată.

În drept s-au invocat prevederile art. 616, 624, 969, 1076 cod civil.

Prin sentința civilă nr. 1381/22.10.2008, Judecătoria Câmpenia admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și în consecință, a obligat pârâții să tolereze reclamanților trecerea cu piciorul, cu animalele și cu mijloacele de transport, în tot cursul anului, peste terenul acestora, situat în comuna, sat, pe traseul marcat cu literele Y-Y, cu lungimea de 39 de m și lățimea de 3,5, marcat cu culoarea maro, în planul de situație anexa nr. 1, proprietatea pârâților, conform raportului de expertiză judiciară întocmit de expert -, și care face parte integrantă din hotărâre. Au fost obligați pârâții să permită accesul permanent la sursa de apă, pe aliniamentul 7-8-9, cu lungimea de 49 și lățimea de 1,5, marcat cu culoare în planul de situație anexa 1, din expertiza tehnică menționată. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților să înlăture gardul de lemn, de pe traseul solicitat.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut, din probatoriul testimonial administrat, că de aproximativ 13 - 15 ani, pe traseul marcat cu literele A-B-C-D din schița anexă, reclamanții au trecut tot timpul anului, cu piciorul, animalele și mijloacele de transport. În punctul E se află un robinet de aducțiune a apei, în locul numit "", și această aducțiune a fost realizată de către pârâți pe terenul lor, și uneori, li s-a permis reclamanților să se aprovizioneze cu apă de la acest robinet. Martorii au arătat că reclamanții au o altă sursă de apă, de unde se pot aproviziona, numai că este la o distanță mai mare de locuința acestora.

În cauză a fost efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară, care a propus două variante de trecere, iar instanța a constatat că, varianta propusă de pârâți, reprezentată de Anexa 1, este cea mai avantajoasă pentru părți, întrucât se evită ca reclamanții să treacă prin fața casei pârâților, și pe o porțiune, reclamanții pot folosi terenul lor. Pentru a stabili această trecere, instanța și-a întemeiat soluția pe prevederile art. 616 cod civil. În baza art. 618 cod civil, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților să înlăture gardul de lemn.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții, care a fost admis prin decizia civilă nr. 14/A/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă. A fost modificată în parte sentința atacată, în ceea ce privește stabilirea traseului de tolerare a trecerii, care a fost stabilită pe terenul pârâților, pe aliniamentul determinat de punctele 1,2,3,4,5,6, M - drum cu lățimea de trei metri, marcat cu culoare pe planul de situație al raportului de expertiză tehnică întocmit de expert -. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pârâții intimați au fost obligați să plătească reclamanților cheltuieli de judecată de 600 lei.

Tribunalul a motivat că potrivit schiței aflate la dosar, accesul de la imobilul proprietatea reclamanților la drumul public, se poate face și de pe terenul care le aparține, cuprins între punctele X-X-Y, însă vechiul drum fiind impracticabil, trebuie folosită porțiunea în lungime de 39, dintre punctele Y - Y". Din schița aflată la fila 61 se observă că ieșirea la drumul public de către reclamanți trebuie să se facă pe terenul lui care nu a fost chemat în judecată, pentru a putea să-și facă apărări legate de instituirea unui drept de servitute asupra imobilului său. În aceste condiții, întrucât imobilul reclamanților a fost identificat ca fiind loc înfundat, și din declarațiile martorilor propuși de părți rezultă că varianta I de ieșire la drumul public a fost folosită dintotdeauna de reclamanți și nu prezintă inconveniente pentru fondul aservit, a fost apreciat de instanța de apel că trebuie avută în vedere. De aceea a fost modificată în parte sentința atacată, stabilind traseul de tolerare a trecerii conform variantei Iar aportului de expertiză tehnică, întocmit în cauză de expert -.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, solicitând desființarea acesteia și a sentinței pronunțate de judecătorie, și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, s-a solicitat modificarea deciziei pronunțate de tribunal, nr. 14/A/2009, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 1381/2008 a Judecătoriei Câmpeni. Se solicită cheltuieli de judecată în apel și recurs.

În expunerea motivelor de recurs, se susține că reclamanții trebuiau să facă dovada că sunt întabulați în CF ca proprietari ai fondului dominant, să indice foaia funciară care corespunde imobilului acestuia și imobilului pârâților ca fond aservit, asupra căruia s-a solicitat instituirea dreptului de servitute de trecere. Aceste aspecte nu se regăsesc în dosarul cauzei, în care s-a făcut doar analiza posesiei terenurilor, astfel că se impune casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că reclamanții nu au chemat în judecată pe numitul, care este fiul recurenților, care locuiește cu ei, și deși apelanții au invocat acest aspect în apel, și practic au invocat propria culpă de a nu chema în judecată toate părțile, instanța de apel a trecut peste acest aspect și a schimbat traseul acestei servituți. Instanța de apel nu a luat în considerare nici un criteriu de oportunitate la schimbarea traseului, respectiv drumul cel mai scurt de trecere pe terenul fondului aservit, disconfortul pe care îl produce, prejudiciile și altele. De aceea se impune lămurirea situației numitului, care să fie chemat în judecată, pentru a avea posibilitatea să se apere, motiv care reclamă casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare.

În al treilea rând, se invocă faptul că între reclamanți și pârâți s-a încheiat un proces verbal la Postul de Poliție, la data de 21.11.2008, care atestă înțelegerea dintre aceștia, și acceptarea de comun acord a traseului pentru servitute, pe aliniamentul Y-Y-Y", în lățime de 3,5 și lungime de 39, până la drumul de acces - satul. Acest proces verbal probează faptul că recurenții sunt proprietarii terenului învecinat pe care este trecută varianta de servitute cu culoare maro - Y- Y", precum și faptul că reclamanții intimați au fost de acord cu această variantă.

Pentru cererea subsidiară de recurs, recurenții susțin că varianta II aleasă de instanța de fond reprezintă traseul cel mai economic, pentru stabilirea servituții și care produce recurenților ca proprietari ai fondului aservit, cel mai mic prejudiciu, fiind respectate exigențele art. 616 și urm. cod civil.

În drept se invocă art. 304 pct. 7, 8 și 9 cod procedură civilă.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Au fost depuse de către recurenți: o adeverință eliberată de Primăria comunei, din care rezultă suprafața cu care figurează înscris la Registrul Agricol, o schiță orientativă a terenurilor din zonă, o altă adeverință eliberată de Primăria comunei, din care rezultă terenurile pe care recurentul le-a cumpărat de la numitul în anul 1983, precum și procesul verbal de constatare și cercetare la fața locului, încheiat de agentul șef din cadrul Postului de Poliție, la data de 21.11.2008, cu ocazia verificărilor efectuate într-un dosar privind infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești. A mai fost depus un proces verbal încheiat tot la Postul de Poliție în data de 20.05.2009, la sesizarea numitului, în legătură cu divergențele care există între acesta și, cu privire la trecerea peste teren.

Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 și 312 cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Sub un prim aspect se constată că, deși instanța de apel a sesizat că există o persoană pe a cărei teren a fost stabilit de către instanța de fond traseul servituții de trecere, s-a mărginit a schimba acest traseu, fără a se preocupa de costurile, respectiv prejudiciile pe care această schimbare de traseu le produc proprietarilor fondului aservit, recurenților.

Instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv a acestei căi de atac, trebuia să completeze probatoriul administrat în cauză de judecătorie, în sensul de a stabili proprietarii tabulari ai fondului dominant și ai fondului aservit, de a pune în discuție necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, de a completa expertiza tehnică efectuată în cauză, în sensul de a stabili dintre traseele posibile pentru ieșirea reclamanților la drumul public care este cel mai scurt și care ar produce cele mai mici inconveniente, prejudicii proprietarului fondului aservit, verificând și dacă aceștia au fost sau nu chemați în judecată, respectând exigențele art. 616 - 618 cod civil.

Urmează să fie verificată și înțelegerea care se susține că ar fi intervenit între reclamanți și pârâți cu privire la traseul servituții de trecere.

Pentru că tribunalul nu a efectuat aceste verificări, Curtea apreciază că nu a fost lămurită pe deplin starea de fapt, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 3 cod procedură civilă, urmează a fi admis recursul pârâților, casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe pentru administrarea de probe noi.

Pentru aceste motive:

( continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 284/18.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-)

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr. 14/A/30.01.2009 a Tribunalului Alba - Secția civilă și în consecință:

Casează decizia sus menționată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18.06. 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- --

semn. cnf. art. 261 cpc,

Vicepreședintele

Curții de Apel

Judecător,

- - - o, semn. cnf. art. 261 cpc,

Vicepreședintele

Curții de Apel

Grefier,

.

Tehn.

2 ex/29.07.2009

Jud. fond -

Jud. apel - /

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță, Carla Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 284/2009. Curtea de Apel Alba Iulia