Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Încheierea 39/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr. 1550/211//2008

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 39/DC/2008

Ședința camerei de consiliu din data de 18 aprilie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Valentin Mitea vicepreședinte al Curții de Apel

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de investire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 437/R/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, cerere formulată de petenta SC - SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită.

Cererea este timbrată cu suma de 0,3 RON timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile sau excepții de invocat, curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA:

Deliberând, reține că prin încheierea civilă nr. 486/CC din 5 martie 2008 Judecătoriei Cluj -N, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Cluj -N, declinându-se în favoarea Curții de Apel Cluj competența de soluționare a cererii formulate de creditoarea SC - SRL C-N, pentru învestirea cu formulă executorie a deciziei civile nr. 437/R/2007 a Curții de Apel Cluj.

Pentru a se hotărî astfel s-a avut în vedere că decizia a cărei învestire cu formulă executorie s-a solicitat este irevocabilă și a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj în soluționarea unei contestații în anulare, ceea ce trimite la concluzia că în raport de dispozițiile art. 374 alin. 2.pr.civ. competența îi aparține Curții de Apel, aceasta trebuind considerată prima instanță.

fiind cu soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie, Curtea de Apel are în vedere următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 374 alin. 2.pr.civ. învestirea hotărârilor cu formula executorie se face de prima instanță.

Deși legea nu explică noțiunea de "prima instanță", este vădit că nu ar putea fi astfel socotită decât acea instanță judecătorească care a soluționat în primă instanță procesul sau cererea, în sensul dispozițiilor cuprinse în Cartea I (numită "Competența instanțelor judecătorești") a Codului d e procedură civilă sau, după caz, al unor dispoziții speciale care să instituie, prin derogare de la normele comune de competență, aptitudinea vreunei alte instanțe de a soluționa pricina în primă instanță.

Rezultă, așadar, că este irelevant dacă hotărârea a cărei investire cu formulă executorie s-a solicitat a fost pronunțată în apel, recurs ori în revizuire sau contestație în anulare, întrucât în aplicarea evocatelor prevederi ale art. 374 alin. 2.pr.civ. abilitatea de a învesti cu formulă executorie îi aparține, întotdeauna, instanței judecătorești care a pronunțat hotărârea în primă instanță, iar nu în apel sau recurs.

mutandis, tot astfel trebuie înțeleasă și situația în care hotărârea supusă învestirii a fost pronunțată într-o contestație în anulare sau revizuire, căci numai în măsura în care aceste căi de atac au fost soluționate de chiar prima instanță va exista identitate între instanța competentă a dispune învestirea cu formulă executorie și instanța care, în soluționarea menționatelor căi extraordinare de atac, a pronunțat hotărârea supusă învestirii.

În cauză, decizia civilă nr. 437/R/2007 a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj în soluționarea contestației în anulare îndreptate împotriva deciziei civile nr. 2350 din 19.10.2006 a aceleiași Curți de Apel, fiind de văzut că această din urmă decizie nu fusese dată de C în primă instanță, ci în soluționarea recursului reclamantei SC - SRL C-

Cele ce preced trimit la concluzia că în corecta interpretare și aplicare a prevederilor art. 374 alin. 2.pr.civ. îi aparține Judecătoriei Cluj - prerogativa de a învesti cu formulă executorie decizia civilă nr. 437/R/2007 a Curții de Apel Cluj, ea fiind aceea care a judecat în primă instanță procesul în care, ulterior, a fost pronunțată și decizia a cărei învestire s-a cerut.

Se va declina, deci, competența în favoarea Judecătoriei Cluj -N, conform art. 158.pr.civ. iar față de existența declinării reciproce de competență, se va constata existența unui conflict negativ de competență între prezenta C și Judecătoria Cluj -N, ceea ce obligă, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. 2 și art. 22.pr.civ. la trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea incidentului ivit potrivit celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Declină în favoarea Judecătoriei Cluj -N competența de soluționare a cererii formulate de SC - SRL C-N pentru învestirea cu formulă executorie a deciziei civile nr. 437/R/2007 din 01 martie 2007.

Constată nașterea unui conflict negativ de competență dispunând trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.MV/dact.

3 ex./23.04.2008

Președinte:Valentin Mitea
Judecători:Valentin Mitea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Încheierea 39/2008. Curtea de Apel Cluj