Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 5/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 5/R-CC
Ședința camerei de consiliu din 06 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache președinte secție
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de petentul, domiciliat în Pitești, cart..61,.A,.19, județul A, împotriva încheierii de ședință din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, a răspuns recurentul-petent.
Procedura, legal îndeplinită.
Re3cursul este timbrat cu 0,15 lei-timbru judiciar și cu 4,00 lei-taxă judiciară de timbru, conform chitanței depusă la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-petent arată că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui.
Recurentul-petent, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Constată că, prin cererea formulată la data de 05.03.2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr-, petentul a solicitat învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.419/CA din data de 12.09.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția Civilă, Complet Specializat de contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1174/R-C din 19.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-.
Prin încheierea din 25 martie 2009, Tribunalul Argeșa anulat cererea formulată de petentul privind învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.419/CA din 12.09.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1174/R-C din 19.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că petentul avea obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 11.03.2009, s-a dispus emiterea unei adrese către petentul, în sensul de a achita și a depune, la dosar, până la termenul de judecată din data de 18.03.2009, taxa judiciară de timbru aferentă cererii formulată de acesta.
La termenul de judecată din data de 18.03.2009, tribunalul a dispus a se reveni cu adresă către petent pentru achitarea taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată din data de 25.03.2009, obligație pusă în vedere și prin citația emisă petentului, însă petentul nu s-a conformat acestor dispoziții situație față de care și în raport de dispoz.art.20 din legea nr.146/1997, care prevăd că, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Față de cele reținute, tribunalul a dispus anularea cererii ca insuficient timbrată.
Împotriva încheierii pronunțată de instanța de fond, în termen legal a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate, fără a invoca vreun temei legal, însă criticile sale pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, după cum urmează:
În mod greșit și nelegal s-a pronunțat instanța de fond atunci când a respins cererea pentru învestire cu formulă executorie a sentinței civile nr.419/CA/2008 pronunțată Tribunalul Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1174/R/C/19.12.2008 a Curții de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, deoarece recurentul-petent a îndeplinit toate condițiile legale necesare pentru admitere acestei cereri (a depus hotărârea și a satisfăcut timbrajul legal).
Examinând actele și lucrările dosarului și încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-petent, curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
În mod legal s-a pronunțat instanța de fond când a anulat cererea formulată de recurentul petent ca insuficient timbrată, deoarece la termenul din 11.03.2009, tribunalul a emis o adresă către petent cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei, iar ulterior, la termenul din 18.03.2009, tribunalul a revenit din nou cu adresă, cu aceeași mențiune, respectiv achitarea taxei de timbru.
Se reține de către curte că până la data când dosarul s-a luat în pronunțare, deși recurentul-petent a fost citat în mod legal și s-au emis două adrese prin care i s-a adus la cunoștință faptul că trebuia să timbreze cererea și să respecte obligația legală ce-i revenea, acesta nu a îndeplinit cerințele prevăzute de lege, situație față de care, în mod legal, raportat la dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997, cererea formulată a fost anulată ca insuficient timbrată.
Față de cele arătate mai sus, reținând că nu există motive de nelegalitate a încheierii pronunțate de instanța de fond, curtea, în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de petentul, domiciliat în Pitești, cart..61,.A,.19, județul A, împotriva încheierii de ședință din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.JD/11.11.2009
EM/3 ex.
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache