Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Viziteu JUDECĂTOR 2: Niculina Țiț
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare apelul civil promovat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.589 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru apelanta; lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Avocat pentru apelantă, depune la dosar împuternicirea avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru apelantă, pune concluzii pentru admiterea apelului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Arată că apelantei nu i s-a comunicat niciodată Dispoziția Primarului care a fost contestată, nefiind la dosar nici o dovadă în acest sens. La fila 103 dosar fond este depusă o comunicare din care rezultă că dispoziția a fost comunicată soțului apelantei pe data de 10 decembrie 2007, iar pe data de 15 decembrie 2007 acesta a decedat. S-a făcut dovada cu acte medicale că pe data de 10 decembrie 2007 soțul apelantei nu era prezent ci era internat în spital. Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- contestatoarea a formulat contestație împotriva dispoziției nr.7130 emisă la 27.11.2007 de Primarul municipiului P N, criticând atât soluția cererii de respingere a restituirii în natură a imobilului situat în P N,-, județul N cât și constatarea că ar fi îndreptățită să primească doar cota de din imobilul expropriat a cărui valoare echivalentă stabilită de intimat la suma 45.0954 lei este în opinia sa derizorie.
În motivare, contestatoarea arată că intimatul avea obligația de a reține că are calitatea de moștenitoare a persoanelor îndreptățite în cota legală de 1/1 și nu de din imobil, în condițiile în care sora sa și ea moștenitoare a defunctei, nu a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001.
În dovedire, contestatoare a anexat dispoziția contestată, adresa de comunicare a acesteia nr.26297/3.12.2007, certificatul de deces al numitului și o fișă de diagnostic - scrisoare medicală eliberată de Spitalul Județean P N, precum și alte înscrisuri medicale eliberat de Secția Neurologie a Spitalului Județean N, care urmare a depresiei contestatoarei cauzate de decesul soțului său.
La termenul de judecată din data de 13.05.2008, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării contestați și a solicitat intimatului să anexeze la dosar dovada comunicării dispoziție nr.7130 din 27.11.2007, precum și actelor avute în vedere la emiterea acestei dispoziții.
Legal citat, Primarul municipiului PNa invocat prin întâmpinarea formulată excepția tardivității introducerii contestației, în condițiile în care acesta nu a contestat în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, potrivit art.26 alin.2 din Legea 10/2001 dispoziția emisă de primar, deși așa cum rezultă din confirmarea de primire această dispoziție i-a fost comunicată legal la data de 10.12.2007.
Pe fondul cauzei, intimatul arată că dispoziția contestată este legal emisă, în condițiile în care a propus acordarea în favoarea contestatoarei a măsurii reparatorii prin compensare, respectiv acordarea suprafeței de 480 mp teren situat în extravilanul municipiului P N, tarlaua, în compensare cu suprafața de teren de 160 mp teren expropriat a cărui valoare echivalentă a estimat-o la suma de 45.094 lei.
În cauză, tribunalul a constatat că nu a fost formulată nici verbal, nici în formă scrisă, de către contestatoare, vreo cerere de repunere în termenul legal de formulare a contestației.
Analizând excepția tardivității formulării contestației, invocată din oficiu în cauză, tribunalul a constatat-o întemeiată, în condițiile în care contestatoarea care a luat cunoștință de comunicarea dispoziției contestate în cursul lunii decembrie 2007 conform propriilor declarații și față de care comunicarea actului juridic s-a realizat legal prin procedura scrisoare - recomandată confirmată de primire de soțul acesteia la 10.12.2007( fila 103 verso din dosar), a formulat contestație prin avocat ales abia la data de 19.03.2008 cu depășirea termenului procedural de 30 de zile calculat pe zile libere, prevăzut de art.26 al 3 din Legea 10/2001 republicată.
Cum, contestatoarea deși a beneficiat de serviciile specializate ale unui avocat ales nu a înțeles să formuleze, în cauză, o cerere prealabilă de repunere în termen, susținerea de la fila 166 potrivit căreia" contestatoarea a fost internată la Spitalul județean N, secția neurologie,ca urmare a depresiei cauzate de decesul soțului fiind sub tratament neurologic timp de 4 luni" fiind lipsite de relevanță juridică în absența voinței de a deduce judecății o cerere de repunere în termen, care să învestească legal instanța, tribunalul a constatat depășit termenul procedural legal, reglementat imperativ pentru formularea unei contestații împotriva dispoziției emise de intimat și a admis, în consecință excepția tardivității contestației.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel contestatoarea.
A solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare deoarece instanța nu a avut în vedere că din nici o probă nu rezultă comunicarea dispoziției contestate.
S-a mai arătat că deși a precizat că în cauză sunt două moștenitoare, instanța nu a exercitat rolul activ, pentru introducerea în cauză și citarea acesteia.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului.
Curtea, urmează a respinge apelul ca nefondat, reținând următoarele:
Prima instanță a avut în vedere în mod corespunzător față de probele administrate, incidența dispozițiilor art.26 alin.3 Lg.10/2001 republicată.
Nu pot fi avute în vedere susținerile apelantei cu privire la necomunicarea dispoziției, față de actele dosarului - recomandată cu confirmare de primire (fila 103 verso dosar), precum și propria declarație - potrivit căreia a luat cunoștință de dispoziție în luna decembrie 2007.
Nici a doua critică nu poate fi reținută, atâta timp cât atât notificarea, cât și plângerea a fost formulată de către, astfel încât potrivit principiului disponibilității procesului civil, tribunalul nu putea din oficiu a introduce alte părți în cauză.
În consecință, potrivit art.296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil promovat de reclamanta cu domiciliul în P N,-, - 32,.17, jud.N împotriva sentinței civile nr.589 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât Primarul Municipiului P N, jud.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 07 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
red.
red. NT/ 13.01.
tehnored. BC/ 4 ex/15.01.2009
com.părți. 15.01.
Președinte:Camelia ViziteuJudecători:Camelia Viziteu, Niculina Țiț