Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea 10/2001 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 10

Ședința publică din 30 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Timofte Cristina

JUDECĂTOR 2: Surdu Oana Grefier: - -

Pe rol, se află judecarea apelului declarat de pârâții și, domiciliați în mun. B,- (fost 30), județul B, împotriva sentinței civile nr. 1511 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc pârâții apelanți și, reprezentantul pârâtului intimat Municipiul B prin Primar și reclamanta intimată. Lipsește, de asemenea, apărătorul pârâților apelanți, avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se atașate la dosar - prin Serviciul arhivă al instanței - cererea reclamantei intimate, prin care aceasta renunță la judecarea acțiunii civile în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.171/2004, cât și o cerere de amânare, formulată de apărătorul pârâților apelanți, motivată de decesul pârâtului apelant, în vederea introducerii în cauză a moștenitorilor acestuia.

Instanța, văzând lucrările și înscrisurile dosarului, cât și lipsa părților, a rămas în pronunțare cu privire la cererea reclamantei intimate.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin acțiunea civilă adresată Tribunalului Botoșani, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții, și Municipiul B prin Primar constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.171/11.05.2004, încheiat între pârâți, având ca obiect imobilul casă de locuit situată în municipiul B,- (fostă nr. 30).

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul a fost proprietatea sa și a fost solicitat a fi restituit, la data încheierii contractului între pârâți fiind în curs de derulare procedurile administrative de restituire. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 21 pct. 5 din Legea nr. 10/2001.

După soluționarea conflictului negativ de competență declanșat între Tribunalul Botoșani și Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 9 din 3 iunie 2008 Curții de Apel Suceava, prin sentința civilă nr. 1511 din 30 octombrie 2008, Tribunalul Botoșania respins excepția prescripției speciale a dreptului la acțiune, a admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.171/11.05.2004.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la momentul încheierii contractului contestat reclamanta declanșase procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și avea, în raport de răspunsul autorităților naționale, o speranță legitimă de a beneficia de restituirea în natură a imobilului. Față de stăruința reclamantei, care a continuat timp de 7 ani demersurile în vederea restituirii casei, precum și lipsa oricărei despăgubiri către aceasta, instanța a constatat că vânzarea imobilului reprezintă o privare de proprietate în sensul art. 1 protocolul nr. 1 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului care poate fi înlăturată doar prin desființarea înstrăinării bunului, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții și care au reiterat apărările vizând intervenirea excepției prescripției dreptului la acțiune, în raport de dispozițiile art. 1 și 18 din Decretul nr. 167/1958 raportat la art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001, arătând că nu a existat nici un motiv de natură a întrerupe cursul prescripției. S-a criticat reținerea instanței privind existența unei speranțe legitime a reclamantei de a beneficia de reconstituirea în natură a imobilului, iar pe fondul acțiunii, au susținut că au fost de bună-credință la încheierea contractului contestat, fiind dată eroarea comună și invincibilă cu privire la calitatea pârâtului Municipiul B-prin Primar de proprietar al imobilului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată apelul ca fiind întemeiat, din următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 246 Cod Procedură Civilă, reclamantul poate renunța la judecarea acțiunii sale oricând, fie verbal, în ședință, fie prin cerere scrisă.

Față de declarația reclamantei aflată la dosarul instanței de apel (fila 16), în baza art. 296 raportat la art. 246 Cod procedură civilă, instanța urmează a admite apelul, a schimba în totalitate sentința judecătoriei în sensul de a se lua act de renunțarea la judecata acțiunii acesteia.

În baza art. 274 raportat la art. 246 al. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța va obliga reclamanta să plătească pârâților apelanți suma de 300 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de apărător, conform chitanței aflate la fila 32 din dosarul nr- al Tribunalului Botoșani.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâții și, domiciliați în mun. B,- (fost 30), județul B, împotriva sentinței civile nr. 1511 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr-.

Schimbă în totalitate sentința civilă nr. 1511 din 30.10.2008 Tribunalului Botoșani, în sensul că:

Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea acțiunii civile în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.171/11.05.2004, formulată în contradictoriu cu pârâții și și Municipiul B prin Primar.

Obligă reclamanta să plătească pârâților apelanți suma de 300 lei (RON) cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red.

2 ex./18.02.2009

Președinte:Timofte Cristina
Judecători:Timofte Cristina, Surdu Oana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Suceava