Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10
Ședința publică de la 03 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu
JUDECĂTORI: Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș
GREFIER: - -
************************************************
La ordine a venit spre soluționare apelul promovat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 1148 din 7.12.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta, care se legitimează cu BI seria - nr.- eliberat la 12.06.2008 asistată de avocat, lipsă fiind intimata.-
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Avocat solicită efectuarea unei expertize în cauză, pentru a identifica terenul ce s-a cerut, arătând că aceasta a fost solicitată și la fond însă nu a fost admisă.
Instanța, respinge proba cu expertiză solicitată nefiind concludentă cauzei, față de probatoriile administrate în cauză.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri părții prezente.
Avocat pentru apelantă având cuvântul a susținut motivele de apel scrise și a solicitat admiterea apelului casarea sentinței și pe fond ase admite acțiunea și a fi obligat primarul orașului la restituirea suprafeței de 0,60 ha teren, intravilan și pășune reclamantei. Solicită obligarea la cheltuieli de judecată.-
S-au declarat dezbaterile închise.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1148 din 7 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, s-a respins contestația formulată de, reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3195/103/31.07.2009, contestatoarea a contestat, în contradictoriu cupârâtulPrimarul orașului, jud. N,dispoziția nr. 323 din 26.06.2009,solicitând:
obligarea pârâtului la restituirea în natură, pe vechiul amplasament, sau pe alt amplasament disponibil, a diferenței de teren cuvenită defunctului soț, respectiv 0,30 ha pășune, 0,30 neproductiv și 0,63 ha fânețe;
stabilirea de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate din care să nu se scadă valoarea materialelor și suma de 25000 lei, întrucât aceste sume nu au fost acordate la data exproprierii.
În motivare, contestatoarea a arătat următoarele:
În baza Legii nr. 10/2001, a transmis prin executor judecătoresc notificarea nr. 440/N/2002, prin care a solicitat suprafața de 30.165. și acordarea de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate, aparținând soacrei sale.
Prin sentința civilă nr. 1656/21.12.2007 a Tribunalului Bucureștis -a admis contestația formulată, s-a anulat Decizia nr. 140/12.03.2007 a SC B SA și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 25165. aflat în administrarea acestei societăți, și construcțiile expropriate.
Pârâta nu putea reține că în privința terenului solicitat s-a pronunțat SC B SA, întrucât acesta se află pe malul lacului de acumulare, nefiind sub apă.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în copie, înscrisurile invocate în susținerea contestației.
La termenul din 30.11.2009,reclamanta și-a precizat contestația(filele 83-85), solicitând numai restituirea terenului de0,60 ha, pășune și neproductiv, preluat de stat și aflat în de protecție a lacului de acumulare.
A fost înaintat instanței dosarul administrativ aferent dispoziției contestate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prinnotificarea nr. 440/14.02.2002adresată prin executor judecătoresc Primăriei orașului, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele expropriate constând în construcții și terenuri în suprafață totală de30.165.(14.885. arabil și construcții, 9280. fâneață, 6000. fâneață și neproductiv).
Prindecizia nr. 140/12.03.2007emisă de SC SAa fost respinsă notificarea, reținându-se că aceasta a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de lege și nu s-au depus acte care să permită identificarea terenurilor și nici certificat de moștenitor după defuncții și.
Prinsentința civilă nr. 1656/21.12.2007 a Tribunalului București(filele 50-52) s-a admis contestația formulată, s-a anulat decizia nr. 140/12.03.2007 a SC SA B și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de25165.. și construcția ce a făcut obiectul exproprierii prin Decretul nr. 216/1959, cu deducerea sumelor primite cu titlu de despăgubire.
În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut faptul că:
-nu se pot acorda măsuri reparatorii pentru toate suprafețele cu care a fost înscrisă în registrul agricol, în raport cu regimul probatoriu instituit prin art. 24 din Legea nr. 10/2001 și cu mențiunile din Decretul de expropriere nr. 216/1959;
- mai mult, adresa nr. 15069/2006 emisă de SC SA arată că actul de preluare nu se referă la teren pășune și neproductiv, astfel încât nu se poate reține nici existența terenului în proprietatea statului și nici preluarea acestuia. Simpla împrejurare că în rolul agricol figura și cu aceste terenuri nu este suficientă pentru acordarea măsurilor reparatorii.
Sentința menționată a rămas irevocabilă, contestatoarea neexercitând căile de atac prevăzute de lege.
Ca urmare a hotărârii pronunțate asupra contestației, SC SA a emis decizia nr. 588/17.09.2008 prin care a acordat măsuri reparatorii pentru terenul de 25.165. cu deducerea sumelor primite ca despăgubiri, declinându-și competența în privința construcțiilor, iar Primarul orașului a emisdispoziția nr. 323 din 26.06.2009, contestată în prezenta cauză, prin care a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiripentru construcțiile expropriate(conform art. 32 din Legea nr. 10/2001).
Tribunalul a reținut căîn mod corect intimatulnu s-a pronunțat asupra pretențiilor reclamantei cu privire la teren, în condițiile în care, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a stabilit că din suprafața notificată, de30.165., contestatoarea are dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001doar pentru 25.165. pentru care s-a emis decizia nr. 588/17.09.2008de SC SA. Nemulțumirile contestatoarei privind modul de soluționare a notificării în privința terenului puteau fi valorificate prin exercitarea căilor legale de atac împotriva sentinței civile nr. 1656/21.12.2007 a Tribunalului București.
Or, contestatoarea, fără a ataca hotărârea menționată, încearcă să-și valorifice drepturile asupra terenului menționat pe calea prezentei contestații, în condițiile în careaceeași pretenție a fost anterior respinsă definitiv și irevocabil.
anterioare ale instanței nu pot fi contrazise în prezentul litigiu, opunându-se la aceasta efectul pozitiv al lucrului judecat.
În consecință, instanța a respins contestația formulată ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.1148 din 7 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în termen legal a formulat apel contestatoarea, criticând-o pentru următoarele motive:
- întrucât în Decretul nr.216/1959 apare ca fiind expropriată numai suprafața de 25.165. compusă din 15.885. teren arabil și 9.280. teren fânețe și construcții iar terenul solicitat în speță în suprafață de 0,60 ha din care 0,30 ha pășune și 0,30 ha neproductiv se află în administrarea orașului, fiind în de protecție a lacului de acumulare -, conform tabelului - anexa 2 la hotărârea nr.1786 din 7 decembrie 2001 Comisiei Județene N de validare a Hotărârii nr.3 din 11.08.2000 a Comisiei, competența de soluționare a notificării pentru acest teren, potrivit Legii nr.10/2001, art.21 alin.4, aparține Primarului Oraș, obligație pe care însă nu realizat-
- excepția puterii lucrului judecat trebuia pusă în discuția părților, conform dispozițiilor art.129 alin.4 din Codul d e procedură civilă și este greșit greșit reținută în prezenta cauză civilă de prima instanță;
- Instanța de fond nu a realizat obligația impusă de art.129 alin.4 din Codul d e procedură civilă de a stărui prin orice mijloc pentru aflarea adevărului, în contextul în care nu a admis proba cu expertiză solicitată de contestatoare.-
Apelul este nefondat.
Prin notificarea formulată de contestatoarea în temeiul Legii nr.10/2001, aceasta solicitat acordarea de despăgubiri bănești cuvenite pentru imobilele expropriate constând în casă de locuit și anexe gospodărești și terenuri în suprafață de 30.165. din care14.885 arabil în construcții, 9280. fâneață și 6000. pășune și teren neproductiv, terenuri ce se află în prezent sub apele lacului.-
SA a respins notificarea formulată de contestatoare, conform deciziei nr.140/12.03.2007.
Prin sentința civilă nr.1656 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de, s-a anulat decizia nr.140 din 12.03.2007 emisă de SC SA B și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 25.165. și construcția, ce au făcut obiectul exproprierii prin Decretul nr.216/1959.-
Cu privire la suprafața de 6.000. teren menționați în notificare, având categoria de folosință de pășune și teren neproductiv Tribunalul Bucureștia reținut în motivarea hotărârii menționate că:
Nu poate fi reținută cererea contestatoarei în sensul acordării de măsuri reparatorii pentru toate suprafețele cu care a figurat înscrisă în registrul agricol întrucât în regimul probatoriu instituit de art.24 din Legea nr.10/2001 republicată, în lipsa unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Pentru acest motiv reparația solicitată în regimul Legii nr.10/2001, văzând și dispozițiile art.2 lit. h din Legea nr.10/2001, poate privi numai suprafețele de teren și construcțiile menționate, menționate în Decretul de expropriere nr.216/1959.-
A fost înlăturată afirmația contestatoarei, întemeiată pe art.3 pct.1 din Normele metodologice ale Legii nr.10/2001în sensul că apartenența terenului la stat instituie o prezumție de preluare în favoarea titularului notificării, întrucât, față de cele arătate mai sus în legătură cu dispozițiile art.24 din lege, norma metodologică nu poate decât explica modul de aplicare a legii și nu poate adăuga la lege.
Mai mult, adresa nr.15069/2006, emisă de intimată arată că actul de preluare nu se referă și la teren pășune și neproductiv, astfel încât nu se poate reține nici existența terenului în patrimoniul statului și nici preluarea acestuia.Simpla împrejurare că la rolul agricol figura și cu aceste terenuri nu este suficientă pentru acordarea măsurilor reparatorii.-
Sentința menționată a rămas irevocabilă, contestatoarea neexercitând căile de atac prevăzute de lege. -
S-a stabilit astfel, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, că din suprafața notificată, de 30.165. contestatoarea are dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001 doar pentru 25.165. teren, pentru care s-a emis ulterior decizia nr.588/17.08.2008. de către SC SA.-
Acest aspect a fost corect, reținut de către prima instanță în motivarea hotărârii de respingere a contestației formulate de care prin precizările la acțiune formulate la termenul din 30.XI.2009, reia în discuție suprafața de 6000. teren pășune și neproductiv.
- Cele arătate mai sus au constituit pentru prima instanță temei de respingere a acțiunii ca nefondate motivându-se că există hotărâre judecătorească irevocabilă care a statuat cu privire la suprafața de 6000. teren.-
Nu s-a reținut, astfel, că există autoritate de lucru judecat cu privire la prezenta cauză, în condițiile art.1201 Cod civil, situație care ar fi impus punerea sa în discuția părților, conform art.129 alin.4 Cod procedură civilă. -
- Proba cu expertiză a fost solicitată de către contestatoare, în scris, la ultimul termen de judecată prin precizările la acțiune (filele 83 -85 dosar fond). -
Cererea nu a fost formulată și oral, de către apărătorul contestatoarei, astfel încât instanța nu a avut a se pronunța cu privire la această cerere și nu a încălcat, așa cum susține apelanta dispozițiile art.129 alin.4 Cod procedură civilă.
Cererea privind efectuarea unei expertize a fost formulată, expres, în fața instanței de apel, cerere care a fost respinsă, față de toate considerentele expuse mai sus și față de faptul că s-a apreciat de către instanță că această probă nu " aduce dezlegarea pricinii" în înțelesul art.167 alin.1 cod procedură civilă.
Urmează față de considerentele expuse să se respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul ca nefondat, promovat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 1148 din 7.12.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.-
Pronunțată în ședință publică azi 3 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Red.sent.
Red.dec.SR/15 febr.2010
Tehn.red.26 febr.2010
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș