Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
Dosar nr- DECIZIE Nr. 107
Ședința publică de la 02 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Busuioc Anamaria Monica JUDECĂTOR 2: Aștefănesei Petrina Manuela
- - - -- JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine a venit spre pronunțare în complet de divergență apelul civil formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.201/C/ 21.06.2002, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 1734/C/2002.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 30 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei R la restituirea, în natură, a imobilului din-, R.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 76/11 martie 1937 Tribunalului Județean R, mama sa, respectiv ( născută ) a devenit unic proprietar al imobilului din-, învecinat cu str. - cel M, la nord, cu, la sud, cu str. - - și la vest cu str. -. Imobilul a fost cumpărat de bunicul reclamantei la 11 iunie 1879.
Direcția Generală a Arhivelor Statului i-a eliberat schița imobilului în discuție, din care se vede configurația imobilului și a curții.
Imobilul a fost confiscat și trecut în proprietatea statului înainte de 1960, fără titlu. Prin decizia 702/14 iulie 1961, fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Bad ispus, în baza disp. 409/55 transmiterea bunurilor proprietatea statului din folosința și administrarea R în folosința și administrarea Comerț Mixt
În anul 1990, prin decizia 384/90 a Prefectului județului N, Rap reluat imobilul, sub denumirea de Restaurantul 206, fost.
În anul 1992 reclamanta a chemat în judecată pentru restituirea casei, acțiunea fiind respinsă cu motivarea inexistenței unei legi speciale de restituire a imobilelor confiscate de stat fără titlu.
În baza Legii 10/2001 a formulat notificare, pârâta neinvitând-o, până la depunerea prezentei cereri, pentru a lua parte la discuții.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția tardivității cererii întrucât, prin decizia 25/29 ian. 2002 i s-a respins cererea de restituire în natură, întrucât reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului solicitat. Întrucât decizia a fost comunicată reclamantei la data de 31 ian. 2002, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, cererea este tardiv formulată.
Pe fond, pârâta a precizat că este proprietara imobilului aflat în- și nu 171, iar actul depus în probă nu precizează numărul străzii. De asemenea, reclamanta a susținut că imobilul a fost confiscat fără a arăta din ce cauză sau în ce condiții, ulterior precizând că a fost naționalizat fără titlu valabil.
Hotărârea judecătorească 76/1937 nu face referire la vreo suprafață de teren.
Dacă, prin absurd, s-ar demonstra că acest imobil este cel solicitat a fi restituit, trebuie constatat că a suferit modificări majore astfel încât el trebuie considerat un imobil cu totul nou, astfel că reclamanta nu poate obține decât despăgubiri.
S-a precizat că este societate comercială cu capital privat, care a făcut obiectul procesului de privatizare și care are evidențiat în patrimoniul său imobilul situat în R,- încă din anul 1996 conform protocolului de predare-primire 167/13 martie 1996, care constituie titlu de proprietate.
Prin sentința 201/C/ 21 iunie 2002 Tribunalul Neamța respins excepția tardivității precum și contestația formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că:
Termenele de formulare a contestației prev. de art. 24 alin. 7 și art. 25 alin.6 din Legea 10/2001 se referă la contestațiile privind deciziile prin care persoanei îndreptățite i se fac oferte de despăgubiri sau i se comunică faptul că persoana notificată nu deține imobilul solicitat.
De altfel, alin.3 al art. 24 din Legea 10/2001 prevede un termen de 60 de zile pentru refuzul sau acceptul ofertei, iar în raport de aceste dispoziții contestația reclamantei este în termen.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că, imobilul revendicat face parte din patrimoniul R care, potrivit actelor depuse la dosar la fila 53-58, s-a privatizat, devenind societate cu capital integral privat.
Această situație a fost avută în vedere de legiuitor și prin art. 46 alin.1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001 se prevede că actele de înstrăinare, inclusiv cele de privatizare ce au ca obiect imobilul care intră în sfera reglementărilor prezentei legi sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
Au fost avute în vedere și imobilele preluate fără titlu de către stat, în acest sens s-a dispus că actele de privatizare care au ca obiect astfel de imobile sunt lovite de nulitate absolută -în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
Prin urmare, persoana îndreptățită, în speță reclamanta poate cere, pe cale separată nulitatea actului de înstrăinare făcut în cadrul procesului de privatizare invocat și dovedi reaua-credință care a stat la baza încheierii actului.
Câtă vreme actul de privatizare nu a fost contestat și desființat printr-o hotărâre judecătorească, pârâta este consideră cumpărător de bună-credință a imobilului și nu datorează, potrivit Legii 10/2001, nici restituirea în natură, nici vreun altfel de despăgubiri stabilite prin prezenta lege.
Față de cele arătate mai sus, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației și ca neîntemeiată cererea reclamantei privind anularea deciziei nr. 25/29.01.2002 și obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului.
Reclamanta a formulat apel împotriva sentinței, arătând, în esență următoarele:
- Judecătorul de la prima instanță și-a spus părerea încă de la primul termen de judecată, în sensul că reclamanta trebuie să conteste privatizarea;
- Acțiunea a fost de restituire a imobilului din-, reclamanta având poziția proprietarului față de deținătorul nelegal;
- Nu s-a făcut dovada privatizării, nu s-a clarificat regimul juridic al imobilului;
- Prin vânzarea de acțiuni o cotă-parte din valoarea imobilului a fost vândută nelegal întrucât intimata a purtat între 1992 și 1993 două litigii cu privire la acest imobil;
- Instanța a dat o interpretare greșită articolului 46 din Legea 10/2001 punând semnul egal între privatizare și înstrăinare în scopul de a arăta că imobilul a fost vândut, este cumpărătoarea lui de bună-credință și este necesară acționarea separată pentru dovedirea cumpărării cu rea-credință.
Apelul a fost înregistrat la 15 nov 2002 pe rolul Curții de APEL BACĂU.
La 29 mai 2003 a invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei cu motivarea că aceasta nu are calitatea de persoană îndreptățită în înțelesul Legii 10/2001, întrucât din evidențele Primăriei cât și din evidențele arhivate la fosta R (actuala ) rezultă că imobilul situat la adresa din R,- a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 și că proprietarul acelui imobil se numea.
Prin decizia 64/25 sept. 2003, Curtea de APEL BACĂUa admis apelul dispunând, în consecință, restituirea imobilului.
Decizia a fost atacată cu recurs de către
(dosar nr. 12945/2003 al ).
În cadrul recursului, la 8 decembrie 2003, SF a formulat cerere de intervenție, apreciata de ca fiind in interes propriu și respinsă în consecință, la 20 ianuarie 2005.
Prin decizia 10026/2 decembrie 2005 a admis recursul, trimițând cauza spre rejudecare, în apel.
Instanța Supremă a reținut următoarele:
" În urma notificării adresată de reclamantă pârâtei, aceasta din urmă a emis adresa cu nr. 25 din 29 ianuarie 2002, în care se menționează că imobilul face parte din patrimoniul societății, care este integral privatizată. Se mai subliniază că documentul constituie respingerea "motivelor de notificare și somație de prezentare de documente legale pentru susținerea solicitării formulate".
Prin întâmpinare, pârâta a menționat că aceasta reprezintă decizia de respingere a cererii de restituire în natură, ce a fost comunicată reclamantei la data de 31 ianuarie 2002.
Această susținere nu poate fi primită deoarece adresa din 29 ianuarie 2002 nu poate fi interpretată ca o dispoziție de soluționare a cererii de restituire a imobilului, atâta timp cât reclamanta este somată să prezinte documente doveditoare. De altfel, chiar pârâta arată în întâmpinare că reclamanta, în loc să prezinte și "eventuale alte înscrisuri în susținerea cererii sale", a procedat la sesizarea instanței de judecată.
Prin urmare, instanța de apel a constatat în mod corect că pârâta nu a răspuns la notificare și că reclamanta a introdus în termen cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește fondul litigiului, în limitele criticilor formulate, se constată că reclamanta a adresat notificare, în temeiul Legii 10/2001, unității pârâte, care este o societate privatizată.
Este greșită susținerea pârâtei, în sensul că în raportul dintre dispozițiile art. 9 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, cele din urmă au caracter special și primează, deoarece art. 46 din lege se referă la actele de înstrăinare ce au ca obiect imobilele solicitate și nu la actele de înstrăinare specifice procesului de privatizare, care au ca efect transferul dreptului asupra acțiunilor aparținând statului.
În condițiile strict stabilite prin lege, și unitățile privatizate pot fi obligate la măsuri reparatorii, fără a fi necesar să se anuleze actele de privatizare.
Sunt fondate, însă, criticile referitoare la insuficienta analiză aspectelor referitoare la identitatea imobilului solicitat, atât în ceea ce privește locul situațiunii, cât și întinderea dreptului de proprietate ce a aparținut autorilor reclamantei.
Acesta este motivul pentru care, fără a analiza și celelalte motive, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă și în conformitate cu dispozițiile art. 312 și art. 314 din Codul d e procedură civilă, va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel, constatând că împrejurările de fapt în cauză nu au fost pe deplin stabilite.
La rejudecare se vor administra probele necesare, inclusiv expertiză tehnică, pentru a se verifica susținerile diferite ale părților referitoare la identitatea imobilului solicitat ( stradă și număr ). La stabilirea întinderii dreptului reclamantei se vor avea în vedere și mențiunile acesteia din răspunsul la întâmpinare ( fila 47 din dosarul de fond ) în sensul că, la data trecerii în proprietatea statului, existau trei imobile vecine, alăturate, cu proprietari diferiți (nr. 171, 173, 175 ) care, prin modificările ulterioare, au devenit o construcție cu număr unic 175.
Cererea de suspendare a executării hotărârii atacate a fost respinsă, deoarece suspendarea executării putea opera numai până la data soluționării recursului."
După exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, atât de către cât și de către SF ( dosarele nr- și 13701/2005 ) - cereri de revizuire respinse de către ca nefondată respectiv ca tardivă ) cauza a fost înregistrată, în apel sub nr. 1033/32/10 oct. 2007.
În temeiul art. 315 Cod pr. civilă, supunându-se deciziei, instanța de apel a dispus efectuarea a două expertize - topo și în construcții - în vederea identificării cu exactitate și pentru " a verifica susținerile diferite ale părților referitoare la identitatea imobilului solicitat".
De asemenea s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 26 nov. 2007, s-a formulat de către SF cerere de intervenție în interes alăturat intimatei.
La termenul din 17 dec. 2007 instanța a admis, în principiu, cererea de intervenție în interes alăturat apelantei.
Cu privire la depunerea în termen a contestației, instanța supremă s-a pronunțat irevocabil prin dec. 10026/2 decembrie 2005.
Pe fond, verificând sentința apelată conform dispozițiilor instanței supreme, precum și având în vedere caracterul devolutiv al apelului, dând fiecărei probe aprecierea cuvenită și coroborând ansamblul probator, așa cum prevede legea procesuală civilă, instanța a stabilit următoarea stare de fapt și de drept:
Calitatea procesuală
Reclamanta este fiica lui și (iar aceasta din urmă, fiica lui și ) fiind născută la 29 iulie 1919.
Prin sentința civilă nr. 76/11 martie 1937 Tribunalului Județean R (dosar nr. 3035/1931- partaj succesoral ) a devenit proprietarul imobilului din R, str. - cel M, învecinat la răsărit cu str. - cel M, la apus cu str. -, la nord cu imobilul și la sud cu str. - - ( fila 4 dosar 1734/C/2002 al Tribunalului Neamț ).
Imobilul respectiv, identificat de expert în dosarul 3035/1931 - fila 32 dosar apel - - este compus din clădire și teren în suprafață de 497,20.
Această sentință constituie actul doveditor al dreptului de proprietate al autoarei reclamantei -apelante și implicit al calității sale procesuale. Fostul art. 22 din Legea nr. 10/2001 vorbește despreacte doveditoare ale dreptuluide proprietate, iar nu acte de proprietate, de aceea având în vedere că, deși potrivit dreptului comun "tranzacția" nu constituie titlu de proprietate,potrivit art. 22 din Legea 10/2001 și art. 22.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin HG 498/2003( și în normele metodologice în vigoare în prezent - HG250/32007 -art. 23.1 - tranzacția constituie act doveditor al proprietății ) aceasta dovedește proprietatea, în lipsa unor dovezi contrare.
Totodată, având în vedere actele de la filele 22-27 din dosar 7944/1992 al Judecătoriei Roman și 97-102 din dosarul de față, respectiv procura de administrare a imobilului din- dată la 12 febr. 1968 lui de, adresa 621/1968, cererile făcute de - 3559/3 august 1968, 16184/31 dec.1971, 3984/8 apr. 1972, 621 /13 martie 1968 cu privire la imobilul din-, înscrisuri cu mult anterioare anului 1989, se constată că nu există dubiu cu privire la proprietatea autoarei reclamantei asupra imobilului "". (dacă imobilul nu ar fi fost proprietatea, mandatarul acesteia-avocat, după susținerile reclamantei de la fila 20 din dos.7944/1992- "nu și-ar fi permis" să se adreseze organelor comuniste cu astfel de cereri, într-o asemenea perioadă -anii `60-`70-) În aceste condiții reclamanta are calitate procesuală activă în acțiunea în restituirea imobilului, dovedindu-și calitatea de proprietar.
În ce privește actul de vindere din 11 iunie 1879, în lipsa unei dovezi de netăgăduit că este una și aceeași persoană cu (deși "ambii" au avut ca domiciliu comuna, iar moștenitor al lui este care locuia tot acolo) sau în caz de ne-identitate, că primul ar fi devenit proprietar pe imobilul descris în actul din 1879, instanța nu va putea aprecia actul ca titlu de proprietate, ci doar cu valoare de prezumtie, câtă vreme este descendentă a familiei și singura care a formulat notificare cu privire la acest imobil.
Un lucru este de netăgăduit și anume căîn conformitate cu sentința civilă nr. 76/1937, si conform art. 22 din legea 10-2001 si art. 22.1 din Normele metodologice invocate mai sus, s-a dovedit că mama reclamantei este proprietara imobilului revendicat. Faptul că sentința nu vorbește despre teren trebuie însă coroborat cu susținerea expertului, cu privire la suprafața de 497,20 mp de la fila 32 din dosar -.(Care ar mai fi fost scopul pentru care expertul a identificat si masurat terenul daca nu interesa partajul?) Mai mult formularea din sentință este: asupra imobilului si nu casei (cladirii, dughenei).
În aceste condiții, lipsa titlului, invocată de intimată, nu se confirmă.
De altfel,dacălegiuitorul a dat putere de act doveditor al proprietății unei simple înscrieri într-o anexă a decretului de expropriere,cu atât mai mult, tranzacția din 1937 reprezintă act doveditor al proprietății.
Va respinge, în consecință excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-apelante.
Preluarea fără titlu de către Statul Român
Că Statul Român a preluat, fără titlu bunul imobil denumit rezultă cu precădere din corespondența mandatarului cu diferitele organe, cu privire la imobilul aparținând.
Mai mult, partea adversă ar fi fost cea mai îndreptățită să facă dovada preluării, cu titlu, ceea ce nu s-a întâmplat.
De altfel, în lipsa unui decret de expropriere și având în vedere că la 14 martie 1972 Comerț Mixt R învederează lui că "Din evidențele noastre rezultă că imobilul pentru care dvs. sesizați cele de mai sus esteproprietatea noastrăprin aceea că a fost transferat de la. R încă din anul 196(? ) și în consecință nu vă putem satisface cererea dvs." se prezumă că imobilul a fost preluat fără titlu valabil. (anul transferului este 1961 așa cum rezultă din dec.702/14 iulie 1961 aflată la fila 18 din dosar 446/1993 al Tribunalului Neamț )
Identitatea dintre imobilul solicitat și imobilul deținut de intimată
Notificarea 414/oct.2001 a fost formulată de apelata, moștenitoarea pentru imobilul din- (fosta ) și a terenului aferent ( fila 52 - verso dosar 1734/C/2002).
Existența unor îndoieli - rețineri - cu privire la numărul imobilului solicitat este de înțeles câtă vreme imobilul a suferit modificări ca și compartimentare interioară și implicit ca și numerotare, așa cum rezultă și din expertiza ( fila 138). Chiar și A și SF -făcând dovada închirierii imobilului solicitat de reclamantă conform celor arătate în întâmpinarea de la fila 22 din dos. 1734/C/2002- au trecut eronat numărul 179 sau 206 (contractul de închiriere 76 din 10 ian. 2000 și protocolul de predare-primire 103 din 15 ianuarie 2000 filele 28 si 32 din dos.1734/C/2002)
Imobilul reclamantei a fost identificat de expert ca fiind megieșit la răsărit cu str. - cel M, la apus cu str. -, la nord cu casele proprietatea domnului și la miazăzi cu str. - Doamna (filele 32 și 37 dosar 1033/2007) - identificare preluată și de sentința 76/1937 cu excepția denumirii de " - -" - în loc de - Doamna și " imobilul" în loc de " casele proprietatea".
Imobilul identificat de expert și sentință are 3 limite "naturalizate" care s-au menținut ( una fiind doar redenumită) și care nu pot crea confuzii asupra identității, respectiv3 străzi: - cel M, - și - -(actualmente - conform expertizei și adresei 2489/27 februarie 208 - fila 182 dosar 1033/2007).
Că imobilul aparținând ( fostul nr.171) a fost reunit cu cel de la 173 și cu cel de la 175, devenind un imobil "unic" cu numărul 175, rezultă și din concluziile expertului cât și din "lipsa imobilelor cu nr.171 și 173" pe planul de situație de la fila 170 dosar apel. Astfel de la numărul 169 se sare " la nr.175".
Reclamanta a solicitat prin acțiunea pendinte partea din imobilul ce i-a aparținut.
Astfel, ea a cerut doar imobilul în suprafață de 397,20.p ( 327,20 + 170.p) conform sentinței civile 76/1937 - fila 37 dosar - și fila 6 dosar 1734/2002.
Acest imobil a fost identificat de expertul ca fiind cel de pe aliniamentul colorat cu în schița de la fila 169 dosar - și care într-adevăr se învecinează cu cele 3 străzi și cu fostul imobil 173 aparținând lui.
Nimic mai adevărat decât faptul că este persoana expropriată de la nr. 175 - filele 63 - 67 din dosar 4078/2002-, dar aceasta nu înseamnă că reclamanta nu are vocație la imobilul identificat cu culoarea pe anexa la raportul de expertiză, cum nu înseamnă că moștenitorii și ar avea vocație la întregul imobil 175, doar pentru că acesta a comasat și imobilele de la numerele 171 și 173 devenind un imobil cu număr unic 175 (termenul folosit "vocație", nu se confundă cu însuși dreptul.)
Tocmai de aceea nu mai prezintă importanță numărul înscris în notificarea 414/2001, câtă vreme imobilul solicitat a fost identificat prin sintagma "fosta ".
De altfel, ceea ce interesează instanța este identitatea faptică a imobilului revendicat, care a fost dovedită indubitabil.
Totuși, Curtea remarcă și faptul că, fie din rea-credință, fie din neștiință (eventual a avocatului ) reclamanta a solicitat în anul 1992 același imobil, dar cu o suprafață de 1364 mp- diferența nu este "o eroare" de câțiva metri sau zeci de metri patrați ci de aproape 900 mp- Însă aceasta nu echivalează cu lipsa dreptului de proprietate asupra imobilului identificat în expertizele și.
In ceea ce privește susținerile reclamantei că prin actele depuse și întreprinse de părțile adverse s-au făcut falsuri și s-a uzat de fals trebuie înțeles că atât SA cât și respectiv SC SF SRL ca persoane juridice cu patrimoniu propriu nu trebuie confundate cu înșiși reprezentanții lor procesuali, respectiv consilier juridic și avocat, iar actele depuse și întreprinse de aceste persoane cu studii juridice nu reprezintă altceva decât probatorii și apărări, aceste apărări nefiind prin ele însele de natură a atrage răspunderea penală, așa cum a solicitat apelanta a se aprecia.
Altfel spus, apărările (este vorba de apărări, iar nu eventuale fapte ilicite) părților în cadrul unui proces nu pot fi cenzurate doar pentru că ele sunt o modalitate de a contracara apărările părții adverse.
Actuala situație juridică a imobilului
Imobilul solicitat a fi restituit seaflă în detenția Caseiașa cum rezultă din: -prevederea " Menționăm că imobilul revendicat face parte integrantă din patrimoniul societății noastre. și pentru care s-au emis acțiuni"- dec.25/ 29 ianuarie 2002 emisă de Către SA - fila 27 dosar 1734/2002 - și anexa 20 - fila 37 dosar 1734/2002 din adresa RA R 12167/ 4 mai 1995- fila 57 dosar 4078/2002, întâmpinarea depusă la 13 ianuarie 2003 în dosarul 4078/2002 - fila 25, contractul de închiriere 76/2000- fila 28 dosar 1734/2002( acest contract prevede așa cum s-a arăta mai sus nr.179, dar întrucât se identifică " " este vorba despre imobilul în discuție; de altfel în protocolul de predare - primire de la fila 32 dosar 1734/2002 se vorbește despre--în realitate așa după cum rezultă din susținerile intimatei-pârâte " unitatea" are numărul 206-).
Conform înscrisului de la fila 98 din dosarul 1033/2007 respectiv adresa 787/ 14 martie 1972, imobilul aflat la acea dată " în proprietatea " Comerț Mixt Raf ost transferat de la. R, în anii 60.( prin dec. 702/14 iulie 1961 invocată mai sus)
În decizia 384/ 12 octombrie 1990 se prevede " întreprinderile comerciale de stat din județ se reorganizează în societăți comerciale cu amănuntul, din subordinea primăriilor municipiilor P N și R și a orașului " - fila 35 dosar 1734/2002- devenind Societatea Comercială pentru Alimentație Publică, primind activ și pasiv conform filele 35-45 dosar 1734/2002.
Privatizarea societății intimate și dreptul reclamantei la restituirea în natură
În urma AGA întrunită la 16 iunie 2000, la 1 aprilie 2001 și întrunită la 20 mai 2001, acționarul majoritar al SC" " SA era M cu 51,12 % ( 40286 acțiuni).
Abia la 14 februarie 2002 ca urmare a vânzării lui a 7429 de acțiuni, totalizând 185.725 mii lei (contr. de v/c IS/05 din 6 februarie 2002- fila 53) asociatul APAPS se retrage din SC" " SA ( fila 57 dosar fond).
Or, în condițiile în care Legea 10/2001 a intrat în vigoare la 14 februarie 2001, iar din probe rezultă că la acea dată Statul Român era încă acționar majoritar al SC" " SA - fila 56 dosar 1734/2002 - intimata nu se poate prevala de imposibilitatea restituirii în natură.
Astfel, art.20 al.1 și 2 din legea 10/2001 ( în vigoare la momentul sesizării instanței) prevedea "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai M sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.".
În raport de aceste dispoziții legale, restituirea imobilului nu se poate face altfel decât,în natură.
Curtea nu poate să nu remarce totodată, că reclamanta și-a exprimat în mod manifest voința de a intra în posesia imobilului încă din 22 decembrie 1992(dos.7944/22.12.1992 al Judecătoriei Roman )astfel că " "A a cunoscut demersurile reclamantei(fila 13 din dosar 7944/1992)cu foarte mult timp în urmă.
De aceea, restituirea în natură se impune, întrucât pârâta a cunoscut că are ca activ un imobil care nu-i aparține. Primind "în proprietate" imobilul de la "un non dominus" și cunoscând acest aspect încă din 1992, pe fondul efervescenței notorii a foștilor proprietari care au dorit să-și recapete proprietățile, societatea pârâtă și-a asumat riscul pierderii acestuia (a imobilului) astfel că nu se poate invoca în apărare propria sa culpă - "nemo auditur propria turpitudinem alegans".
Respingerea cererii de retrocedare în natură ar echivala cu o nouă și injustă lipsire de proprietate, de vreme ce legea 10/2001, având caracterul unei legi accesibile și previzibile (în accepțiunea CEDO) a creat suficiente pârghii și argumente în sensul asigurării unui just echilibru între interesele generale și obligativitatea protejării drepturilor individului.
Altfel spus, în condițiile unei asemenea diligențe (prima cerere a reclamantei datând din 1992) acțiune cunoscută de administratorul bunurilor, în condițiile în care nu ne aflăm în prezența unui imobil de interes general (spital, creșă, școală, universitate - deși chiar și acestea au putut reintra în patrimoniul foștilor proprietari, după modificarea legii 10/2001) totul raportat la art.1 din Protocolul nr.1 și pe fondul unor condamnări în spețe ce conțin unele similitudini (cauzele Brumărescu contra României, Porteanu contra României Paduraru contra României Jujescu contra României) devine de necontestat dreptul reclamantei la restituirea, în natură, a bunului său imobil.
De altfel, exploatarea economică îndelungată a acestui imobil fără plata vreunei despăgubiri, chiar pe durata procesului pendinte, durată care tinde să devină ne-rezonabilă și să încalce art.6 din CEADO, este prin ea însăși un câștig bănesc, raportat la lipsa dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
art.18 alin.1 lit.c din legea 10/2001 în formă inițială
Conform art.18 alin.1 lit.c din legea 10/2001 "Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent când imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părțile nu au convenit altfel".
Imobilul în speță, nu îndeplinește condiția de imobil nou.
Faptul că intimata a efectuat unele reparații capitale este o tot dovadă de netăgăduit. Astfel expertul arată că întrucât s-au efectuat "modificări radicale ale suprafețelor, finisajelor și dotărilor", "imobilul <<confiscat>> în anii 1949-1950 nu are aproape nimic în comun cu imobilul actual. Imobilul actual este adecvat scopului de unitate comercială"
Imobilul a fost transformat prin înlăturarea pereților dintre imobilele ce au aparținut proprietarilor, și iar lucrări de consolidare majore au fost efectuate în anul 2000, de către intervenientă (fila 143 dosar 1033/2007) așa cum precizează expertul.
Însă forma și structura - pereții exteriori - (fila 145 răspunsul 3.1.2.2 al expertului) actuale ale imobilului, coincid cu cea veche (filele 46 și 165-166 din dosar 1734/2002 și 37,38,39 dosar 1033/2007).
În anul 2000 expertul tehnic efectuează, la cererea Casei o expertiză asupra imobilului în discuție, precizând că imobilul are un perete puternic degradat, fiind în pericol de a-și pierde stabilitatea la prima mișcare seismică.
Deci, esențial pentru speța de față este anul consolidării capitale: anul 2000. Or, acest an este ulterior anului promovării primei acțiuni în revendicare (1992) și mai cu seamă după apariția legii 112/1995.
În condițiile în care motivarea Tribunalului Neamț în decizia 375/1993 are ca temei o reglementare ulterioară printr-o lege specială, în condițiile în care art.1 din legea 112/1995 s-a referi t la imobilele preluate cu titlu, iar art.25 din aceeași lege a precizat că situația juridică a celorlalte imobile trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1999 va fi reglementată prin legi speciale, închirierea și respectiv consolidarea imobilului erau neavenite și nu puteau fi efectuate doar pentru ca, în baza unei legi speciale apărute ulterior, locatorul și locatarul să se prevaleze tocmai de această situație.
Mai mult decât atât, deși într-adevăr expertul precizează că în 1931 imobilul are niște pereți exteriori umezi, este greu de crezut că ulterior, când imobilul a rămas unui singur proprietar (de regulă, imobilele ramase în indiviziune după un defunct nu primesc aceeași grijă din partea succesorilor) nu a fost măcar "cosmetizat" până în anii 1960. De altfel, având în vedere diligența autoarei reclamantei, care, prin mandatarul său a făcut numeroase demersuri chiar pe vremea comunismului (când puțini ar fi avut un asemenea curaj) și diligența reclamantei care imediat după Revoluție (când încă prețurile imobilelor "nu explodaseră") și-a solicitat bunul imobil, se prezumă că, în cazul în care posesia nu i-ar fi fost întreruptă, s-ar fi purtat cu siguranță ca un " bonus familias", pentru a culege fructele acestui imobil sau a dispune de el în orice alt mod.
De aceea instanța apreciază că imobilul nu este unul nou în litera și spiritul legii 10/2001.
Cererea de intervenție în interes alăturat intimatei
Cererea de intervenție formulată de SF, la 26 noiembrie 2007 în fața Curții de APEL BACĂU, a fost una în interes alăturat intimatei " "(cea în interes propriu a fost respinsă de în ședința din 20 ianuarie 2005- fila 47 dosar 12945/2003), iar nu în interes propriu.
De aceea, ea a avut caracterulunei apărări a interesului intimatei.
Fiind o apărare,(de altfel toată motivarea cererii - filele 14-15 dosar - este în sensul "respingerii apelului") intervenienta nu putea solicita un drept al său ( așa cum s-a cerut în concluziile orale și scrise - fila 243 dosar --) respectiv de a obliga apelanta la despăgubiri. Eventualele pretenții reciproce ale părților vor putea fi solicitate pe cale separată.
Admițând apelul cu consecința admiterii acțiunii și obligării pârâtei la restituirea în natură a imobilului în litigiu (conform art.1alin. 1 si art. 9 din legea 10/2001) instanța va respinge și cererea de intervenție.
În baza art.274 Cod procedură civilă va obliga intimata- pârâtă la suportarea cheltuielilor de judecată - onorarii expert - în sumă de 1600 lei (deși apelanta avea dreptul și la suma de 300 lei - onorariu expert din dosar 4078/2002, întrucât prin concluziile scrise și-a limitat cererea la 1600 lei - fila 244 dosar apel - instanța nu va putea acorda și această sumă, echivalând cu a da mai mult decât s-a cerut).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-apelante.
Admite apelul civil formulat de reclamanta cu domiciliu în R,-, și reședința în R, -, -.3,.33, jud.N prin procurator cu domiciliul în R,-,.29,.31, jud.N, împotriva sentinței civile nr.201/C/ 21.06.2002, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 1734/C/2002, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC " " SA R,-, jud.N și cu sediul social în R, str. - cel M, - 9, jud.N, și intimata-intervenientă în interes alăturat al pârâtei SC" SF" SRL cu sediul în R, str. - -,.13,.38, jud.
Schimbă, în tot, sentința apelată în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta SC SA R să restituie, în natură, conform art.9 din Lg.10/2001imobilulcompus din:
-erenîn suprafață de 497,20.( găsit la măsurători 511,74.) identificat de expert pe aliniamentul 4-2-32-26-19-18-17-9-8-4 din anexa 1 la raportul de expertiză ( fila 195 din dosar - al Curții de APEL BACĂU ),
-construcție( aflată pe acest teren) identificată cu culoarea pe anexa la raportul de expertiză ( de la fila 169 din dosar - al Curții de APEL BACĂU ) imobil aflat în mun. R,- ( fost 171).
Respinge cererea de intervenție în interes alăturat.
Obligă intimata-pârâtă SC SA să plătească apelantei-reclamante suma de 1600 lei cheltuieli de judecată.
Cu opinia parțial separată a judecător care este pentru admiterea apelului, admiterea, în parte, a acțiunii și obligarea pârâtei la înaintarea notificării Comisiei centrale cu propunere de acordare de despăgubiri.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 02 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
ptr. în CO
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
red.
red. / 30.07.
tehnored.BC/ 7 ex./ 30.07
CU OPINIA PARȚIAL SEPARATĂ
A JUDECĂTOR - - -
Am formulat opinie parțial separată în prezenta cauză - în sensul că, drept consecință a admiterii contestației formulate de prin procurator, se impunea obligarea pârâtei " " R la a înainta notificarea cu propunere de despăgubiri Comisiei Centrale - justificat de următoarele:
- Capitolul 2 din Legea 10/2001 ( forma în vigoare la data investirii instanței de fond - 2.04.2002 ) reglementează expres modalitățile de reparații cuvenite pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv: restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent.
Aliniatul 1 al articolul 9 instituie într-adevăr regula generală a restituirii în natură, însă acest text trebuie interpretat în contextul următoarelor norme ce detaliază situațiile posibil de întâlnit în practică cu modalitatea și limitele concrete de restituire în natură; ori, raportând situația imobilului în litigiu la aceste norme, se constată că acestuia nu-i sunt incidente nici unele - respectiv nu există un temei pentru restituirea în natură.
În schimb ne aflăm în situația expresă prev. de art. art. 18 lit."c" - abrogat prin Legea 247/2005 - ( text în vigoare la data investirii instanței și invocat de pârâtă în apărare - întâmpinare fl. 23 1734/C/2002 al Tribunalului Neamț ); conform acestuiamăsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în careimobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părțile nu au convenit altfel;
Am apreciat că această dispoziție este aplicabilă în cauză întrucât: - imobilul preluat abuziv ( conf. art. 2 lit."h" din Legea 10/2001 ) de la autoarea reclamantei - compus din 327,20. suprafață construită și 170. curte situate în mun. R, jud. N, str. - cel M, învecinat la cu str. -. C M, N cu, S cu - - și V cu str. - - a fost în timp transformat integral, fiind azi un imobil nou.
Astfel, încă din 1961 imobilul figura ca încorporat în Restaurantul "", devenit - în suprafață de 1.364. ( fl. 18 446/A/1993 al Tribunalului Neamț și acțiune 7944/1992 al Jud. R) - și urma a fi supus unor transformări, operațiuni:
- recunoscute a fi fost efectuate de autoarea reclamantei prin procurator încă din 1968, 1972 ( fl. 14 4078/2002 al Curții de APEL BACĂU și fl. 26 7944/1992 al Judecătoriei Roman ),
- susținute de pârâtă ( fl. 23 1734/2002 al Tribunalului Neamț, fl. 28, 40, 87 4078/2002 al Curții de APEL BACĂU )
- și confirmate de constatările din 1998 ale expertizei ( fl. 40-42 d- al Curții de APEL BACĂU ) și apoi de cele ale expertului (fl. 130-165 d- al Curții de APEL BACĂU ) prin raportare și la expertiza din 1937 ( fl. 32-33 prezentul dosar );
Ultimele transformări au intervenit în martie 2001 ( fl. 171-180 de față), anterior notificării 414/2001 ( fl. 13 fond ) și nu s-au contestat a fi fost executate de către apelantă, iar c/val. lor, raportat la valoarea inițială a imobilului, denotă caracterul lor de substanță ( și nu doar de întreținere ).
Prin urmare, cum toate aceste operațiuni - efectuate în decursul timpului - au dus atât la transformarea structurii de rezistență a construcției, a compartimentării încăperilor, a dispunerii ferestrelor, a acoperișului, precum și la edificarea altora noi care să servească scopului pentru care s-au reunit cele trei imobile învecinate - printre care și cel în litigiu, am formulat opinia parțial separată menționată ( fiind de acord cu restul soluțiilor pronunțate ).
JUDECĂTOR,
- - -
red.op.separată / 07.07.2008
Președinte:Busuioc Anamaria MonicaJudecători:Busuioc Anamaria Monica, Aștefănesei Petrina Manuela
